Labyrinth

[Ich.]

Sloth deci, nu stiuc e sa zic..m-a impresionat cea ce ai scris..pacat ca fiin un one-shot nu ar eo continuarea..e pur si simplu minunat..nu stiu..exact ce as putea spune..ce mi-a placut cel mai mult? nu cred ca exista o parte mai presus de cealalta...finalul a fost interesant..anyway bravo a fost interesant ^^

Acum.,..am sa pun si eu un one-shot ce face parte dintr-un ciclu de one-shoturi cu o tema mai ciudatica, "tabloul de scrum al vieti" cel mai porbabil titlul va deveni un fic curand..insa nu conteaza...

Scrum

Perdeau se umfla in bataia vantului, aerul umed intra in casa, afara ploua. E liniste. Casa aproape goala se mentine in semiobscuritate linistea find intrerupta de o melodie "mecena-visul meu" .
"Ploua....macar tu sfant cer sa plangi daca eu nu.." intunericul -alburiu al camerei era intretaiat de lumina albastra a monitorului si, lumina galbejita a becului ce lumina din lustra de hartie in stil chinezesc, atarnata de tavanul alb usor inegrit de timp. Pe covorul albastru inchis statea aruncata o orga electronica candva folosita pana la refuz, peste ea un carnrt plin de schite si desena, iar peste tot in jurul lor foi pline cu idei bune pentru un roman sau o carte, sau o poveste insa niciuna terminata, aerul usor imbacsit de fum de tigara plutea prin camera usor intunecata de vise imprastiate. Sus pe canapeaua crem, debusolata sta o fata, parul negru e imprastiat aiurea peste tot pe pat, corpul parea mai mult aruncat decat asezat de ea insasi. Isi puse mana peste fruntea alba ca neaua, de sub maneca camasi albe se putea observa un bandaj. Camasa alba impecapbila e deschisa la primi 4-5 nasturi din jurul bustului, lipsa aerului e de inteles, blugi albastri se intind pe picioarele ei lungi si grosolane, cateva lacrimi cad pe fata ei si din mana ce sta atarnata pe langa pat cade o carte.
"Aiurea! Patetic de aiurea!" asta gandeste ea sau mai bine spus.. asta gandesc eu, stau intinsa pe acel pat mizer si odata cu caderea carti pe langa orga mea plina de acele amintiri infinite, imi strang si eu corpul intorcandu-ma pe partea stanga. Oftez prelung stergandu-mi lacrimile afurisite.
"La dracu! Ce scena lacrimogena!" , imi las buzele crapate si uscate sa se deschida, desi am gatul uscat nu am degand sa ma ridic din pat, ascult atent melodia, astept, astept si iar astept, in fond asta e viata o intreaga asteptare, imi las cuvintele si vocea total tampita sa se scurga pe ritmul melodiei
-Ce se intampla in jurul meu e firesc, asta e viata pe care....vreau..sa o traiesc...simt cum vocea mea se pierde printre suspinele astea nenorocite! Ei drace, ce imi mai trebuie? Ma rog..nu imi pasa continui sa cant miscandu-mi ochii bulversati peste tot prin camera.
-Franci..te cauta cineva la telefon
-Spunei ca sunt moarta...sora mea apare langa mine cu telefonul la urechie uitandu-se fulgerator la mine, dupa cateva minute de schimb de priviri ma ridic oftand si luand telefonul
-Da?
-Hai afara....ca iar ai stat toata luna in casa..nu te sufoci deja? Diana..draga mea diana ce pot sa zic? Oftez prelung si zambesc
-Ma sufoca orice..chiar si tu..
-Vaco..hai afara! Miera dor de ironia ta!Am inceput sa rad, ciudat rad si plang..e bine oricum, oftez iar
-Nu am scapare?
-Nu! Nici daca te fura naiba nu ai!
-Ma incalt si vin..ne vedem la tine in parc?
-Da..da dar nu sta zece ore ...
-Bine, bine am inteles sefa am inceput sa rad..e bine sa sti ca ii pasa cuiva de tine, am inchis telefonul inecata in rasul acela nebunesc, mi-am inchis doi nasturi, cine naiba se mai inchide pana in gat? M-am incaltat cu balerini mei obijnuiti si albi si mi-am luat umbrela
-La cat te intorci?soramea, draguta mea sora..ce sai fac?
-De unde naiba sa stiu?
-Incearca sa vii inainte de zece oricum
-AM inteles! AM iesit pe usa maronie si vechie inchizando in urma mea cu grija...poate se rupea daca o tranteam..ei asta e.. ramaneam si fara usa si fara pisica, la cat de tuta e..am oftat si am coborat scarile din scara gri, am ieist si, am inspirat aerul umed, era placut, vantul adia iar planetele ce incep sa se ingalbeneasca dau un aer romantic acestui careu plin de flori si varstnici, mh e ciudat realizez ca desi aici stau de 13 ani, nu cunosc aproape pe nimeni, imi ridic mana si mai sterg alte lacrimi nenorocite
-Melancolie..nenorocita! Ce naiba conteaza? Viata e o prostie..la dracu si cu asta! Am suerat printre dinti deformati..si albi, eh macar albi daca tot am avut atatea probleme cu dantura..am pesit in fata plina de incredere, nu conta nimic altceva, simt ca imi recapat speranta si e bine, am pornit mp4 si am dat de aceaiasi melodie,"mecena-visul meu", am inceput sa cant realizand cat de sete imi e, m-am oprit la unul din miile de magazine facute acum pe alea asta distrusa de timp, am luat o apa. In liniste, am deschiso incet, atat de incet incat gatul meu urla, in sfarsit am reusit sa imi potolesc setea. Dupa zece-cinsprezece minute am ajuns in parc, Diana statea pe banca noastra, vechie, plina de amintiri, of drace, iar incep!
-Blondo! Am urlat! Fata a cascat ochii marindu-i, daca se poate sa mai maresti ochii aceia verzi cu gene lungi, cu sprancenele mici dar incrucisate finut, fruntea lata se termina atunci cand parul ei lung si blonf pana la fund pornea si se impleta in obijnuita ei coada, ca si mine in blugi si camasa, am zambit atunci cand si-a intors fata alba catre mine..a crescut sau mi se parea mie? Nu conta, am zambit si mi-a sarit in brate aproape dezechilibrandu-ma
-Mai incet !ca ma darami! am ras amandoua
-Nebuno...ne-am imbratisat si ne-am asezat pe banca, afara inca ploua insa nu imi pasa am inchis umbrela acea si am lasat pomul sa ne proteje era asa placut, nu am vorbit niciuna timp de cateva minute, am intins capul privind cerul printre frunze, vocea ei jucausa a spart tacerea, desi deobicei e o voce senina acum era sumbra
-Stii..te-ai schimabt mult...abia daca te mai recunosc...nu i-am raspuns m-am multumit sa ma uit cu coltul ochiului la ea, dupa cateva minute mi-am intors ochii negri catre stropi de ploaie usor adormita, si i-am aruncat sticla de apa, am oftat
-Stiu...vocea greoaie si obosita rasuna mai gros si trist cadeobicei, parul meu a inceput sa fluture in vantul acela usor rigid, dar placut, era asa ciudat..oricum i-am intins mp4
-Asculta...am luat amandoua cate o casca si am ascultat in tacere...simteam ploaia, vedeam linistea prin ochii mei impaienjeniti de ceata si oboseala, aerul rece era profund si linistit ..simteam cum totul se indeparteaza, mult, mai mult si mai mult pana cand totul a disparut...totul..absolut totul..am inchis ochii..negrul acaparnd acel nimic...
~Grija...viata..linistea..toate fac parte din acel cerc vicios, tulbure si nelinistit care predomina viata prin sentimente, nu mai conteaza..acum e doar liniste si mecena...totul devenind scrum~

~Sfarsi~

[Ich.]

[CENTER]Nebuni[/CENTER]
Pic, pic, pic…
“Cat de mult am urat genul asta de reproducere. Candva, demult, ma zgaria pe timpan, azi o reproduc, eu insami.
Pentru ca tot eu, azi, imi amintec de pocniturile podelei, praful ce se ridica de pe lemnul aproape putrezit, ticsit de furnici, atunci cand ne jucam.
Poc, poc, poc.
Nu mai asa, timp de-o ora, joc de picioare si garda. Si-apoi radeam cand unul se impiedica.
Poc si pic, ploaia ne era mereu in fereastra.”
Isi lasa capul pe spate, pletele negre atingand pamantul noroios.
Simtea spatarul bancii intrandu-I in ceafa, presand-o dureros. Si totusi nu se misca.
Isi intredeschise ochii, pupila ciocolatie jubilandu-i, cat sa priveasca cerul gri, parca plin de praf si fum.
“Pot sa jur ca pe sub pielea mea alearga ceva, nu doar sangele. Pot sa jur…ca in mine suntem noi, impreuna. Ca eu stau pe loc doar de dragul de a simtii podeaua rece sub talpile goale, crestate de neglijenta si oboseala. SI pot sa jur in continuare ca stam pe un hol, un hol alb pe care miroase a pastile si decolorant. Si se aud urlete, nu de oameni ca-I un loc gol cu camere goale. Camere cu pereti ce urla, urla in limba lor.
In incaperi nebune si goale.
Si tot asa bag mana in foc ca noi stam pe loc. Te simt tactil, te miros dar nu te vad. Si tot asa spun concis ca noi suntem statui uimite si holul merge. E o banda rulanta, defapt , sub noi.
Undeva, sus, acolo unde vrem noi sa mergem e un casetofon. Probabil cel pe care eram chitita de mica. Isterica pentru putinul timp cand nu-l aveam. Si canta sau mai exact bazaie. Bazaie ceva.
E banda stricata. Stiu, stim”
Trase, adanc, aer in piept. Vroia sa simta ca respire sau mai degraba un respiro de care nu avea adesea parte—nici macar in propria-I minte— isi dorea atat de tare sa simta ziua si noaptea—nu doar o bucla spatiala continua—sa nu fie o obosita continua. Dorinta aceea de mult uitata.
Isi ridica mana bandajata c-o esarfa galbena, inflorata, si si-o trecu’ prin par. Si culmea! In ciuda pasivitatii cu care se misca totul parea natural. Lent si natural.
“Si inca vad cum ne apropiem de vechile scari in spirala. Si presimt un impact. Nu, nu-l presimt, il vreau! Vreau sa ne zdrobim impreuna de scari si tu sa devii o linie franta asa cum mi te-am imaginat mereu.
Dar nu se intampla.
Am urcat pe prima treapta, pe a doua, a treia. Deja pot sa vad podul, desi inca mai sunt multe scari, pot sa-l simt. Fiecare bucatica din lemn acoperit de praf. Fiecare linie de pe rama ruginita a geamului.
Pot sa-l simt, adanc impregnate in mine”
- Ma scuzati, cat e ceasul? Isi intredeschise ochii si se stranse, eliberand o parte din banca. Privii. Privii persoana din fata. O varsnica: par alb, nas coroiat si cocoasa. Mergea intr-un baston din lemn, cu capete negre. Ranjii scurt, nu stia cum ar trebui sa se poarte. Ar fi vrut sa rada…
Isi lasa ochii blajini sa cada peste fata zbarcita a duduiei si apoi isi duse ochii catre mana. Isi privii ceasul legat de incheetura – simtind cateva clipe ca paralizeaza—in cele din urma, intarziat, isi misca buzele crapate:
-Patru si-un sfert.
Isi inchise ochii punandu-si mainile-n poale.
Pic, pic, pic…

[Zăpă]

Heya(*.*)

Ti`am citit si eu primul capitol din acest fic,insa nu am inteles nimic,nu ai dat detalii despre personajul principal sau despre ce este vorba in acest fic.In mare parte a fost o tocana de cuvinte fara rost,caci mie una asa mi s`a parut,deoarece eu nu am nicio idee despre ce este vorba aici.Nu inteleg nimic.Ai inceput capitolul cu expresii ciudate,pe care le`ai pastrat si in cuprinsul ficului,ba chiar pana la sfarsit-iar asta m`a facut sa fiu in ceata totala.Nu spun ca ficul tau nu este bun,caci descrierea este destul de frumoasa la fel si naratiunea.Dialog nu ai avut,deci nu am ce critica aici.La actiune,aici ai facut marea bomba,caci cum ti`am mai spus,tu nu ne`ai explicat nimic.Si sincera sa fiu nu am inteles nimic,iar daca continui cu capitole ca acesta tot nu voi intelge nimic.Sunt sigura ca tu ai o idee buna,insa habar nu am despre ce este vorba.In rest nu am ce comenta,avand in vedere ca nu s`a intamplat nimic in acest capitol.Astept next ca poate voi prinde si eu firul acestei povesti.

Ja ne` si multa inspiratie:*

[Ich.]

Onytsa thearedul era deschis la one-shote, acum vad ca nu mai e one-shote pe aici. Prin urmare:
- Am dialog, pe la final
-Nu e o actiune...exacta, proportionata
-Personajul principal nu e nevoie sa fie foarte bien definit, insa daca esti atenta o sa vezi care trasaturi gen par, ochi si vestimentatie descrisa.
Ah, multumesc de comentariu.
Next:

Shh…
Shh vorbele ma doboara.
Shh…umbrele ma dispera
Shh ma doare capu`

A trecut atat de mult, a trecut parca: prea, excesiv de, mult. A mai stat si-apoi m-a intrebat.
-De ce nu-mi zici ce te doare? A mintit, stia ca stiu ca nu-l intereseaza, dar a avut bunul simt sa intrebe
-Galagie…am rapsuns.
-Ceasului? A mai intrebat. A intrebt iar si iar. Parca dorea sa-mi patrunda-n constiinta. In tot ce e viu din mine.
-Ta! L-am privit. A lasat ochii in jos. Am tacut subit. S-a asezat pe pat.
-Vrei sa plec? A formulat totul sub forma unei intrebari, iar.
-Sa taci!
Parca ma luptam cu mine, pentru mine. Cu el pentru el. Tot cu persoana lui dar pentru a mea
-Ploaie…vreau sa ploua…
-De ce?
-Pentru ca vreau sa rad, sa simt ca traiesc. Ma doare capu`
-Ia o aspirina
-Shhh ma scarbesc pastilele
-Dormi…
-Shhh….ma doboara somnul
-Atunci suporta
-Sh…am obosit sa mai suport
M-am ridicat de sub geam, din obisnuitul meu colt. Din obisnuita mea agonie. Din simpla “eu” cotidiana.
-Atunci ce doresti?
-Sa fac…arta, am auzit un sunet infundat. Inghiteam in sec.
Ma dureau talpile, mergeam.
-Cum? Mergea si el, mergeam si eu. Ne apropiam unul de celalalt.
-Sa creez cu degetele mele, lungi, albe cu unghii negre. Sa fac coloane din lut gri, colorate cu rosu
-Viziuni, a mai spus.
Am trecut pe langa el si m-am asezat in balansoar luand masina de scris pe genunchi
-Mortaciuni, minciuni, am mai raspuns
-Dar?
-Sh…creez cavouri vii, rosii, psihologice

[Ich.]

Ich bin zuruck. Si nu-i nimeni p`aci.
O sa incep un nou capitol, un mic proiect de one-shote "scrisori"

Scrisori
-Trandafiri-

Ploua. E o lumina gri, iar aerul e sufocant. Ceainicul se aude puternic, ca un ritm de symphonic metal. Stand langa fereastra ochi-mi iritati oscileaza intre incapere si natura de dupa fereastra. Oftand, gustul de fier si sare mi-a intrat in gura printre buzele linse. Mi-am muscat, usor—mai mult de senzatie—buza, pentru a doua oara, inferioara din lipsa de cu totul alta ocupatie. Am tinut-o asa pana cand ochii mi s-au oprit asupra mesei. Pe ea, un plic cu tente rosii.
"Aproape ca uitasem" m-am miscat incet pana la masa invaluita in lumina grizata, stinsa si-am deschis usor scrisoarea. Tremuram. E ciudat, deja uitasem ce-mi scrisesem aseara. Da stiu, suna nebunesc sa-mi scriu singura si cu toate acestea, simt nevoia sa fiu inteleasa sau sa cred ca sunt inteleasa.
Am ridicat scrisoarea la nivelul ochiilor.

"Draga mea,

1.Septembrie. 2008

Acum iti scriu intr-un acces de gandire. Ma uit la trandafirii din vaza. S-au uscat pentru ca tu nu i-ai udat. Ti-am spus sa-I uzi! Dar nu m-ai ascultat. Cu toate astea, morbida lor frumusete imi inspira ceva. O arta mortoara si ma intreb astfel, daca cineva va acoperi vreun trup din marmura cu ele sau daca ei vor putrezii in acea vaza, uitata de tine pe masa micuta. Cum am iesit eu din egoismul meu pur? Nici eu nu stiu, dar da te dezamagesc. Insa, asta nu e tot, mai vin valuri deci stai!"

Ceainicul iczbunii intr-un acces de aburi si, m-am grabit catre bucatarie. Insa, in mijlocul actiuni m-am oprit uitandu-ma la masa din incapere si la vaza.
"Bietii de voi, ar fi trebui sa citesc asta ieri” Am alergat catre locul de unde rasunau isterice sunetele.
Peste cateva minute m-am reantors la scriisoarea degenerata

“Probabil ca n-ai stat , o problema urgenta? Sau poate te-ai plictisit de propile-ti idei? Posibil si asta
Oricum, acum iti scriu din lipsa de orice alta ocupatie. Te anunt ca acum esti intr- o stare deloc placuta pentru mine. Te uiti in gol, asculti muzica si te gandesti la viata ta, a noastra, a contradictiilor noastre.
Oh miroase a cafea deci trebuie sa inchei, intelegi tu.

A ta Elizabeth"

OFF:tin sa anunt ca datile sunt reale.

[Katarina]

Recunosc că nu am citit decat primul one-shot. Scuză-mă, dar nu mai am nervi. Poate alta data. Astfel, acest post este dedicat in intregime lui.
Camere cu pereti ce urla, urla in limba lor. Tin minte ca am citit undeva ceva legat de faptul ca toate cartile necitite urla de pe rafturile librariei. Ai grija, urletul obiectelor neinsufletite e deja un clişeu. Totusi, incaperile nebune si goale mi-au oferit o imagine foarte interesanta. De asemenea, satuile uimite si holul ce merge iti creează o perspectiva bizara, fiind niste elemente foarte reusite pentru abstractul text.
Apreciez enorm de mult aparitia batranei pe finalul one-shot-ului si ceasul si consider ca era foarte mare nevoie de acestea pentru a echilibra textul, deoarece tot pic,pic-ul abstract te poate face sa iti pierzi sirul ideilor.
In alta ordine de idei, titlul thread-ului si al one-shotului mi se par foarte bine alese.

O ultima intrebare: textele sunt construite pe anumite idei fixe?

[Ich.]

@Katarina:

O ultima intrebare: textele sunt construite pe anumite idei fixe?

Ca sa-ti raspund sincer, nu stiu. Nu stiu nici eu pentru ca eu in general scriu si-atat. Simt-scriu-simt, cam asa ajung eu sa scot chestile astea. Trecand peste. Ca sa-ti raspund cat de cat Eu nu am idei, eu am obsesii.
Sper sa mai treci pe aici. *hugs*
@ Manga: multumesc ca ai trecut pe aici *hugs*, sper sa o mai faci.

Scrisori
~Antiteza schitata~

E rece, rosu si posibil gri. Nu disting bine culorile in acest moment sun prea ocupata. Caietul, asta, din mana mea imi acapareaza orice urma a gandirii si atentiei mele. Incerc sa gasesc un nou mod de a zambi. Creionul se misca frenetic pe hartia velina nelasandu-mi timp nici sa gust cafeaua. Ochii mi s-au oprit, brusc, asupra unghiei mele rosii. Pintre atatea linii negri si grii un punct rosu, dar mai exact a ceea ce e sub degetul meu mare. O scrisoare. Ironic! deja am uitat ce mi-am scris ieri.
O temere ma patrunse cand, retinuta, am inceput sa o deschid. Hartia ce se deslipea avea un sunet, un fosnet atat de specific harss:

"Draga mea,

Acum iti scriu pentru ca esti intr-o situatie dramatica. Te tot uiti in oglinda obligandu-ma sa ma uit si eu! Atfel, desii tu nu te simti pentru ca esti din nastere nesimtita, eu ma simt o narcisista demoralizata. E ciudat sa ma uit la chipul meu, adica oarecum al tau ce cauta o noua forma de a zambi fals dar real. Forma veche e prea utilizata, deci nu mai e credibila.. Nu e ciudat si minunat faptul ca suntem doua gandiri diferite in acelasi trup? Ca desi existam suntem paralele si contradictorii? Esenta mea e in tine si a ta in mine, ma gandesc ca astfel putem sa creem o familie. O familie plina de copii cu toate bucatiile trupului atrofiate, desigur mai putin mainile, si singura lor idee sa fie contradictia. Sa scrie despre ea, sa se omoare cu fiecare idee pe care o scriu pentru ca o contrazic, pentru ca sunt in antiteza cu ei insasi. Sa creem o familie contradictorie, vrei?.
Poate asa nu ma vei mai chinuii pe mine cu fata ta in oglinda rece. Poate asa nu voi mai vedea cum unghiile-ti rosii lasa urme de aceeasi culoare si pe buzele tale uscate si crapate.
Pete de cerneala se imprastie pe hartie parca vrand sa ma impiedice sa-ti scriu( sau defapt sa-mi scriu) , insa eu ma scufund in aceasta pata si-o fac rosie si respiratia mea o transforma in linii ce formeaza cuvinte.
Acum, te-ai ridicat desi mana mea continua sa scrie. Injuri un pahar spart in care ai calcat, dar mergi mai departe. Si mergi si mergi si mergi...
si te intorci de unde ai plecat. Zaci in pat, afundata-n perna...
Miroase a cafea, deci trebuie sa plec, intelegi tu!

A ta Elizabeth"

Am lasat scrisoarea jos, langa cafea si-am zambind.
Reluandu-mi creionul si scopul, mana aluneca pe hartie creendu-mi zambetul perfect, acela pe care il cautam de aseara si nu stiam. Nu mai stiam. Un zambet ironic, perfect valorat.

[Katarina]

Apropo, obsesiile dăunează.

Trecând peste asta, chiar nu pot înţelege de ce ai pus între virgule acesta.
[ Caietul, asta, din... ] Virgulele alea trebuie sa dispara.
deslipea-dezlipea
Am mai vazut câteva, dar nu am de gând să insist asupra lor.
fata ta, respiratia mea, buzele tale. N-are logică, ar fi trebuit să fie peste tot noastra/noastre din moment ce împart acelaşi trup. Sau ai vrut să le delimitezi, fiinte diferite în cadrul familiei contradictorii. Mă rog.
sa ma impiedice sa-ti scriu( sau defapt sa-mi scriu) Paranteza e inestetica. Puteai scrie... sa ma impiedice sa-ti scriu. Sau defapt sa-mi scriu.
Începutul îmi place mult, respectiv prima propoziţie.
Stilul tau e ambiguu, dar suficient de interesant încat sa nu ma pierd printe randuri, printre alte interpretari.

[Ich.]

katarina: In primul rand mersi ca esti pe aici.
Al doilea:

obsesiile dăunează.

nu conteaza, nu-mi doresc sa trec de treizeci de ani.

fata ta, respiratia mea, buzele tale. N-are logică, ar fi trebuit să fie peste tot noastra/noastre din moment ce împart acelaşi trup. Sau ai vrut să le delimitezi, fiinte diferite în cadrul familiei contradictorii. Mă rog.

Are logica, ai gasit-o singura.

Scrisori

-Imagini memoriale-

Rece. E frig in casa iar eu, cu talpile murdare, caut: o functie vitala pe gresie. Un focar de caldura. Dar...dar e atat de inghetata, poate la fel de inghetata ca degetele ce incearca sa tina : poze, cafele vorbitoare, scrisori, amintiri. Memori ce scapa printre ele caci nu se pot incorda suficient caci sunt: vinete, reci, sloi. Nu se pot prinde de niste pereti mintali.
E frig iar eu...uit, pierzandu-ma printre randuri:

Draga Liz,

O alta seara ca ori care alta din viata noastra perfect nearmonizata. O seara ciudata in care nu-mi dau seama care din noi e la comanda sau daca esti treaza. Si totusi..daca esti treaza cum de eu continui sa scriu din ochii tai ce-ncearca sa-si imagineze, sa-si aminteasca dorintele cuiva pierdut si sa le transforme in imagini reale, prezente? Eu scriu, tu-ti imaginezi...poate esti mult prea pasiva ca sa mai lupti cu mine si-ajungem sa coexistam. Trist, tragic, dar probabil.
Citesc din ochii tai, propile randuri:
'Constienta sau inconstienta...imi e indiferent. Incerc sa-mi imaginez, sa mi te imaginez. Sa vad reala ziua dorita, ziua pe care ti-o si ne-o doream, dar pe care nu am mai apucat-o. Stii...daca inca existi acolo undeva, stii.
Incerc sa te vad, fara poze caci nu mai am, sa mi te reamintesc dar...sunt in impas. Nu-ti pot vedea decat: parul saten fluturand in aerul rece de toamna, pe care subit acum incerc sa o fac vara, ochii verzi plini de..ceva-cu-multe-sensuri-pe-care-nu-le-inteleg. Te vad din spate pe mal, cu parul fluturand, cu ochii spre valuri. In orizont stele cazatoare. Pe mine intr-o rochie alba cu corset, da..mintea-mi e bolnava, m-ai imbolnavit de rochii albe. Si-acum neuronii se pierd in materialul lor. Amuzant, nici azi nu inteleg de ce iti placea sa ma vezi in rochiile acelea albe...
Incerc sa ne vad pe noi doi pe plaja privind stelele ce cad, ca tine...ca mine.'

Fragmente ale imaginatiei tale se preling pe hartia alba. Alba ca tusul in care te ineci singura incercand sa-ti amintesti, sa vezi, sa atingi dorintele pierdute acum ceva timp.
Te ineci in lichid.
E o seara ciudata in care nu ai pofta de alcool sau cafea. O seara in care doar incerci sa-ti imaginezi ceva si ma derutezi pe mine. Doar o seara..."
Simteam ceva tare sub talpi, era: rece si tare si ma trezea din randuri. Gresia din bucatarie complota cu cafeaua si vorbeau cat o mie de voci interioare care-mi spuneau parca, atunci cand mergeam, "calca, calca-le! calca pe pasarela lichida ce te tine in ele, calca-le!"
M-am uitat iar printre randuri deslusind o ultima propozitie scrisa mic, infirm...infim

"Pazeste-ti amintirile de tine"

Am observat lipsa semnaturii, prima scrisoare nesemnata de cealalta parte a mea, dar oricum ar fi fost stiam ca tot ce e acolo e doar.."eu"...doar..eu.

[Katarina]

Quote: In primul rand mersi ca esti pe aici.

Îmi place să bat câmpii cu graţie. Atata timp cat nu te deranjează faptul că fac asta aici, totul e minunat.

Revenind la text, mi-a placut. Confuz si tagic, ca întotdeauna. Mai merită să mă leg de virgule şi cuvinte scrise aiurea? Nu. Totuşi, mereu o clachezi cu virgula. În altă ordine de iei, cele două fete ce împat în mod tragic acelaşi trup se numesc Liz si Elisabeth? Sau una-i derivată din celaltă (Elisabeth-Elisa-Lisa-Liz) ? Un lucru care îmi place este alternanţa fetelor şi toata acea confuzie despre cine stapaneste trupul in momentul actual. M-as bucura daca ar interveni alti oameni in scrisori, dar banuiesc că singurele lucruri care se potrivesc in peisaj sunt foile de hartie si gresia.
Threadul se numeste Labyrinth. Banuiesc ca acest labirint al scrisorilor e doar o cursa si nimeni nu va gasi iesirea din coexistenta.
Sunt aproape sigura ca am incurcat fetele, destianatarul si numele. Dar e un text abstract,nu? Ar fi dubios daca as intelege totul.

P.S.:
Quote: nu conteaza, nu-mi doresc sa trec de treizeci de ani.
Cine crezi ca vrea?