Din amintirile unei criminale [+18]

[Riluri]

Din amintirile unei criminale +18
Heya!! Fiindca m-a pocnit inspiratia, m-am gandit sa postez un nou fic :-" Sper ca o sa va placa... asa ca astept critici, pareri, sfaturi,toate sunt bine venite :d

Prolog

Ma uit la mine insami... o epava de carne insangerata...asta sunt...Sunt un torent inutil de furie si confuzie.
Sunt prinsa aici...intre cele doua lumi... intr-o zona crepusculara... Brusc timpul accelereaza, iar eu sunt impinsa de o forta nevazuta spre un abis mai negru decat tot ce mi-am imaginat vreodata... Aici in neantul sterp aud o voce soptita...apoi o forta uriasa. Devine tot mai puternica inconjurandu-mi trupul...Atat de sinistra si puternica...Intunecata si coplesitoare... Aud din nou vocea care ma cheama... Nu sunt singura...il vad... il simt...poate pentru ultima data. Apoi dispare... si odata cu el toata acea forta se sfarama....

Deodata, fara nici un advertisment intunericul se aduna, se coaguleaza, precum o fiara lihnita, inaltandu-se in calea mea.
Am in fata toate sufletele pacatoase care au trait inainte mea, asteptandu-ma pe mine... Refuz...Nu vreau...nu inca! Urlu cu o furie nemarginita...pentru prima data simt fiorul frici...sunt neputincioasa... si totusi... intunericul ma inghite definitiv... poate pentru totdeauna...





Chapter 1

Razele lunii intrau jucause prin geamul straveziu, luminandu-mi chipul palid...In linistea mortuala din camera un singur lucru rupea tacerea: sunetul pianului... Clapele albe si negre sunt presate usor de degetele mele lungi, fiecare clapa formand o noua nota, iar notele impreuna formand o melodie stranie si totusi placuta...Ave Maria... Do, mi, re, re, fa, mi , re si din nou do, mi, fa, sol, do major... si din nou pana cand degetele imi amorteau pe partitura lui Shubert: Ave Maria.. Orologiul cu pendula suspendat pe perete cate insistent de douasprezece ori... Mecanic, melodia se opreste. Ma ridic usurel de pe scaunel, apropiindu-ma de fereastra... Soarele albicios al noptii domnea impunator pe cer... Miezul noptii... cel mai placut moment al zilei... liniste si pace... Doar cateva rafale usoare de vant si zgomotul surd al frunzelor intrerupe linistea...
Si tutusi aceasta liniste si singuratate nu mi-o poate fura nimeni. Nimeni nu-mi poate lua vreodata acea senzatie placuta pe care o simt atunci cand sunt singura... atunci cand cant.E din nou acel moment al zilei cand amintile ma terorizeaza...cand acea imagine imi ravaseste mintea...
.
~~Ochii rosii ca sangele proaspat ma privesc rece,sarcastic. Parul scurt si alb ii zboara usor... Esarfa lunga si groasa de aceasi culoare ii acopera o parte din aripile de un alb imaculat..
Un alb ciudat...Ii priveam speriata tatuajele stranii de pa maini... si mainile in care tinea doua pistoale cu care se juca... Bluza rosie ascundea alte tatuaje care se infiripau spre abdomen.Emana o putere ciudata... un fel de aura incepuse sa se formeze in jurul trupului ei bine facut... O aura intunecata. Imi zambea din noua sarcastic indreptand pistoalele spre mine.
Imi era frica...tremuram... Ochii mi s-au inchis involuntar...de teama... Un suent puternic de impuscatura se auzi in linistea de nepatruns care ma inconjura. Am inceput sa numar... Unu, doi ,trei,patru,cinci... nu se intampla nimic...nu simt nici o durere provocata de glont. Deschid ochii... Peisajul care mi se asterne in fata ochilor ma ingroseste... Acea fiinta ciudata cu parul alb si ciufulit statea intinsa pe jos fara suflarea, sangele curgandui din abundenta din tot corpul. Ma apropii cu sfiala... pistoalele erau aruncate la cetiva metri... Iar ea cu ochii inca deschisi parca privea prin mine... Ma aplec pentru ai verifica pulsul. Era moarta... Ma uit ingrozita la sangele pletoric care curgea... Ating acel lichid vascos... Simt cum tot corpul imi vibreaza... O senzatie placuta imi invadeaza atat corpul cat si mintea.Iau unul dintre pistoalele de langa mine... Zeci de impuscaturi se aud... sfasiind corpul neinsufletit de langa mine. Simt gustul sangelui... un gust amar si totusi dulce... scarbos dar totusi placut... urat dar totusi frumos... Apoi de nicaieri apare o umbra neagra, incepand sa primda forma... II vad ochii fiorosi... Simt cum ma priveste din toate colturile. Scap pistolul din mana... tip... vocea rasuna..iar ecoul vocii mele se aude iar si iar. Tip ingrozita, dar fara rezultat...Umbra se apropie tot mai mult... ~~



*****

Ma uit in oglinda din baie...sunt doar eu.. aceasi fata... Acelasi par negru-albastriu, aceiasi ochi negri cu nuante mov, imbracata in aceasi rochie lunga si neagra, in stil gothic... Din acel cosmar care ma bantuie noapte de noapte am ramas doar eu... O fata de saptesprezece ani, cu o viata banala, cu un trecut banal...Ma mai uit odata in oglinda sa ma asigur daca sunteu, Yuki... sa ma asigur ca acea viziune ciudata a disparut din nou... terminandu-se la fel. Piele mi s-a facut de gaina... poate de teama, poate de frig, fiindca am adormit din nou pe balcon...
Ma uit la ceas... ora sapte.Mereu apare si dispare asa... noapte de noapte. Ma mai clatesc odata pe fata, imi pieptam repede parul fara sa mai privesc in oglinda. Ies din baie si intru in camera mea simpla si ciudata: toti pereti negri, parchet negru, un pat, un dulap, un televizor si pianul langa fereastra. Imi iau din dulap o rochie lunga neagra, pantofii negri cu toc, putin tus si rimel negru de ochi si ies repede din camera, fara sa ma sinchisesc sa fac patul.. sau sa aprind lumina... Intunericul e mai placut... mai linistitor... de acea nu-mi plac niciodata diminetile.
-Yuki Kamaraki !Cand vii de la scoala sa ai grija sa-ti faci temele... nu mai vreau sa ma cheme directorul in fiecare zi! vocea enervanta a mamei se auzi pe scari, iesind din vila.
Mda... in fiecare dimineata aceasi poveste... inca un motiv pentru a ura diminetile... Si ce naiba trebuia sa-mi spuna tot numele... ce patetic... Yuki... un nume prostesc, inocent, de copil mic. Oare de ce sau inventant prenumele si parinti... Singurele lucruri placute ale vietii sunt intunericul si muzica...Cel putin eu asa cred. Restul sunt nefolositoare, fara noima in viata. Da! Asa cred eu, asta sunt eu... o fata ciudata, rece, gotica, fara prieteni... N-am nevoie de toate prostiile astea ca sa traiesc... La ce sunt buni prieteni, familia, scoala? Prietenii sunt nefolositori, familia nu ma poate intelege, cei din liceu ma considera o ciudata, o ratata si nimeni nu vrea sa vorbeasca cu o emo ca mine... dar mi-e una imi convine.
Soarele slab al diminetii si adierea usoara a vantului in intrerup gandurile... Imensul oras Tokio se poate zarii de pe colina pe care urcasem pentru a reflecta. Am inceput, cu pasi greoi sa cobor pentru a nu intarzia la scoala... nu am chef de alte predici diseara. Ma uit imprejur...aceasi monotonie...si parca ceva e schimbat. Simt ceva ciudat in aer...ceva straniu care imi imoaie genunchi... Ce se intampla cu mine?

[Yaku-chin]

M-a atras cuvantul criminala:))Da imi place:))
Asa....sa comentam
Prologul: sincerele mele felicitari, foarte reusit, m-ai facut sa simt si sa vad , ca sa zic asa. Deci, e buun. Dar m-au cam deranjat "...." deci prea multe punctulete, poti sa le inlocuiesti cu virgula, sau doar cu un punct;;)
Mi-a placut descrierea pianului:)) a melodiei, ti-a iesit;) si desi nu sunt eu o mare fana a muzici clasice, o apreciez si ii cunosc valoarea.
In primul capitol ai aceasi chesti ca in prolog, prea multe " ..."
Ai o mica greseala, la personajul cu pistoalele ba cand faci referire ca e barbat , ba femeie. dar am descoperit ca e femeie , nu?

incepand sa primda forma- incepand sa prinda forma
Piele mi s-a facut de gaina - Pielea mi s-a facut de gaina
imoaie genunchi-inmoaie genunchi

Asa am citit si felicitari, ai greseli putine:)) ( ti-o spun din experienta k sunt foarte putine deci felicitari si pentru asta)
Mi-a placut a fost interesant. A da, si o intrebare.
Are ceva Sf? Adica, va avea?:))Sau nush, asa mi s-a parut:D

[Hope:)]

oooo!!!!fiica mea draga >:D<
imi pare rau ca nu am fost eu prima sa te incurajez:(, dar nu-i nimic

deci...sa incepem cu inceputul:
-narezi bine, actiunea nu e grabita;
-descrierea e foarte buna, imi place ca nu ai inceput cu ,,Buna! Numele meu e Emonica. Sunt o fetita cu codite si fundite, bla bla bla..." ai descris foarte explicit, si nu te-ai grabit
- dialogul, cam putin, dar nu e sec. Oricum nu prea aveai ce sa zici in primul capitol, asa ca...e bine!
-ideea e originala, nu am mai intalnit-o

totusi, nu prea am inteles-o, adica....ea are doar saptesprezece ani...cum ar fi putut sa i se intampre asa ceva unei fete de saptesprezece ani? cred ca trebuia sa ii dai mai mult, parerea mea...

asa cum a spus si Daphne, nu prea ti-a iesit chestia aia cu tipul/tipa cu pistoalele, nu prea e clara

in rest este excelent;) bravo>:D<

sa nu te prind ca renunti, iar nextu' sa vina cat mai repede, ok?
spor la scris si bye!

[Riluri]

@ Daphne Merci de comm :D Am incercat sa mai scot din "..." si nu... nu va fi ceva SF :D Cat despre faza aia... pai..era o tipa imi cer scuze daca nu s-a inteles.
@Pure Angel Mamiii merci ca citesti:D Si... te-am lamurit eu pe mes... chetia aia cu italic, era visul lui Yuki...


S-a terminat! Reflexul ineaca ratiunea! In urechi imi rasuna un zgomot ca de tunet, peste care se suprapuneau zeci de voci si tipete.Deodata o durere ingrozitoare imi tasni din cap, apoi in tot corpul. In urmatoarea clipa urma o orbitoare strafulgerare de lumina. Si apoi intunericul...

Chapter 2

Picaturi mari de ploaie imi udau parul ciufulit si hainele prafuite. Aceste bobite sarate si transparente faceau ca peisajul stereotip, plat, fara nici un copac sa para si mai mohorat, mai intunecat Ma uit la ceas...E deja sapte . Iar o sa faca mama crize. Iar nu o sa ma creada cand o sa-i spun ca dobitocul ala de director e un rasist handicapat care terorizeaza elevii de la cursul inferior. Azi m-a pus sa curat de vechituri podul scolii si mansarda. Tot un fel de tortura e si asta... Daca nu as avea un fel de respect pentru statutul parintilor mei, i-as da una in cap mosneagului numit "director" .
Pasii mei se ingreuneaza si incep sa simt din nou acea stare pe care am avut-o toata ziua. La muzica n-am avut chef de vocalize sau repetitii.Si la biologie mi-a pierit cheful si satisfactia de-a diseca broaste... Toata ziua am simtit starea asta ciudata, ca si cum un milion de fluturi m-ar devora din interior. Ajung acasa intr-o stare de transa... de mahmureala si pe deasupra uda toata.... In sufragerie, parintii ma asteptau tacuti la masa. Stiam ce va urma asa ca pentru a scapa fara morala am spus rastita:
- M-a tinut in detentie, bine? Si nu, nici nu mie foame!
- M-ai bine nu te nasteai.... parca n-ai fi fica mea!vocea rastita a tatei se auzi in intreaga incapere.
Parul alb ii statea ravasit in timp ce ochii negri, abisali ma priveau cu raceala. Il priveam...ma privea. Ce? Crede ca ma intimideaza... n-am de gand sa-i seman lui. Decat sa am afaceri ca ale lui tata, m-ai bine traiesc in lumea mea...
-Sentimentul e reciproc! am spus urcand hotarata pe scari.
Am intrat in camera,aprinzand lumina. Chiar si eu am nevoie de lumina ca sa ma schimb. Am aruncat intr-un colt rochia uda si pantofii. Plictisita, mi-am luat din dulap o rochie lunga de matase neagra cu dantela vaporoasa si taior negru. Imi iau niste balerini negri cu barete si imi las parul desfacut, punandu-mi o agrafa in forma de palariuta. M-am trantit pe pat, obosita de fluxul harmalaiei din capul meu... Oare ce se intampla cu mine? Nu stau sa reflectez asupra acestui lucru, altfel as avea din nou dureri de cap... Deschid ghiozdanul, cautandu-mi partiturile, dar in loc de foi cu portativ, am gasit ceva dreptunghiular, subtire si neted.
Ma uit mai bine la plicul ingalbenit pe care l-am gasit...Ce naiba? De unde a aparut si asta? Admiratori secreti nu am... Si la cum arata, nici nu cred ca e o scrisoare de recomandare. Privesc cu atentie plicul...e sigilat, iar adresa expeditorului debea se intelege:" Hamilton, nr. opt,Londra". Atat am putut citi din adresa. Un reflux de idei imi apar in minte... Cu siguranta plicul ingalbenit a cazut cand caram cutiile pline de hartoage din podul scolii...dar de ce tocmai din Londra? Ma mai uit odata la plic si hotarata il deschid. Nu faceam rau nimanui daca citeam si eu continutul. Dar spre dezamagirea mea nu am dat decat de alte foi vechi si ingalbenite decupate, probabil dintr-un ziar.Din prima bucata de ziar puteam citi doar cateva fragmente din textul care era odata :"O elita secreta de criminali[...] Glyphem[....] Fara a lasa vreo urma sau un indiciu" si inca o parte mai mare care se putea citi: " Cei trei ambasadori veniti in vizita de la Paris au fost impuscati in cap chiar in[...] Iar acum o luna pe data de 2.02. 2010 anchetatorii au gasit cadavrul lui[...]In subsolul aceleasi cabane parasite[...]" Iar de aici nu mai puteam citi nimic si totul era un non-sens de cuvinte si propozitii... Elita? Ambasadori? Criminali? 2010? Ce dracu e asta? Un plic cu decubaje din ziarele de acum douazaci de ani despre crime si criminali... Nu mai intelegeam nimic.
Ma uit si peste alte foi, sperand ca o sa ma lamuresc, dar raman incremenita uitandu-ma la o poza galbuie, cu un mic text langa ea. Nu orice fel de poza. O poza stranie, familiara, cunoscuta.Ma uit mai atent la poza, sperand ca ma insel. Dar nu! E aceasi! Aceasi ciudata din cosmarurile mele... Acelasi par scurt alb, aceasi esarfa rosiatica, aceleasi pistoale, aceleasi haine... E tot ea! Doar ca in visele mele stranii, are si aripi. Langa poza, textul era atat de sters si plin de pete incat cu greu am putut citi trei cuvinte, nefolositoare: "Omorata, japonez, disparut" .
Dar nu cuvintele ciudate si fara inteles ma speriau... Poza imi dadea fiori.Cine e ea? Ce e cu acest plic ciudat? De ce apare aceasta tipa ciudata in visele mele? De ce? Prea multe intrebari pentru o singura zi. Din nou capul meu o ia razna. O durere usturatoare imi cuprinde intreg corpul. Ce se intampla cu mine?
Pleoapele mi se inchid involuntar. Singurul lucru pe care il mai vad e negru... intunericul, un abis infinit de intuneric...de nimic. Vreau sa imi deschid ochii, dar o forta nevazuta ma opreste, iar corpul parca imi ingheata, apoi simt cum ma arde. Oare cat timp stau asa... in transa? O secunda? Un minut? O ora? Nu stiu, nu-mi pot da seama. Nu pot distinge timpul sau spatiul. Dar dintr-o data simt ceva rece care imi pulseaza pe frunte. Deschid ochii, iar lumina din camera ma izbeste.
-Yuki! Yuki! Te-ai trezit? ma intreba mama ingrijorata.
-Ce? Ce s-a intamplat? intreb eu privind urat compresa de pe frunte si aruncand-o.
- Ai lesinat... si te-ai lovit! Uite-te si tu ce zgarietura ai! imi spune mama cu o nota de grijorare falsa in glas.
Deci asta simti cand lesini... primul meu lesin. A fost ciudat. Foarte ciudat... M-am dus langa pat si am inceput sa caut acel plic. Mama ma privea suspicioasa, iar eu am intrebat-o nervoasa:
-Unde e? Aici l-am lasat? Unde mi-ai pus plicul?
- Ce plic? Yuki, draga nu e nici un plic... cred ca acea lovitura te-a facut sa halucinezi! spune mama iesind din camera.
E pe naiba. Tu mi l-ai luat! Cum sa halucinez eu? Doar am vazut poza,am citit textul acela ciudat,am simtit mirosul de vechi al plicului. L-am avut! Sau poate am halucinat... am inebunit? Ce se intampla cu mine? M-am intins pe pat, punandu-mi compresa...poate chiar m-am lovit rau si am inceput sa am halucinatii. Dar cum poate fi posibil asa ceva? Am inchis ochii, incercand sa ma linistesc, dar n-am putut... Simteam cu ceva din constiinta mea ma bantuia. Dar oare ce? Am luat partiturile de pe un colt al biroului. Si mai ciudat...stiu ca ultima data le-am lasat in ghiozdan. Cand le-am pus pe birou? Ridic neputincioasa din umeri. Ce puteam sa fac? Daca as fi cautat raspunsuri la aceste intrebari, mi-as fi adancit durerea de cap.
M-am asezat pe scaun, incercand sa ma relaxez. Stiam ca un singur lucru ma poate face sa uit de toate nebuniile astea: sunetul pianului... Am inchis din nou ochii si am inceput sa cant sonata lunii pline de Beethoven. O senzatie placuta, de liniste, imi cuprinde corpul. Nimic nu-mi face mai multa placere decat asta. Note pline de tarie, de pasiune, de mister. Dar degetele mele se obresc brusc, pe clapa Do major. Ma opresc din cantat. De ce? Din cauza unui sunet strident, enervant...ca de...ca de...pistol?! Iar halucinez? Degetele mele inceteaza sa mai atinga clapele si ascult mai bine. Din nou se aude acel sunet si inca odata, inca odata, de patru ori consecutiv...
Ce se intampla? Acum chiar nu visez... Deschid usor, oarecum tematoare usa camerei si ies. Basbaiam prin bezna de pe hol, incercand sa gasesc scarile. Ciudat...de obicei doar camera mea e intunecata.Lumina din hol e intotdeauna aprinsa...intotdeauna! In sfarsit gasesc scarile si cobor cate o dreapta usor, in liniste, atenta sa nu ma impiedic. Vreau sa stiu cine naiba ma intrerupe din cantat si de ce. Nu ajung nici la jumatatea scarilor, fiindca simt cum genunchi mi se imoaie. Ochii mi se impaienjenesc. Raman incremenita uitandu-ma la ceva ce nu credeam ca voi vedea vreodata in viata mea...


Sper ca ati inteles ca acele " [...]" din text le-am pus pentru ca lipsesc anumite fragmente...:D Iar ce e scris cu italic deasupra capitolului...sunt sentimente ale unui personaj ce va aparea mai tarziu:D
A da, si inca un mic detaliu:d Actiunea se petrece in anul 2030, dar sa nu credeti ca vor exista masini zburatoare sau roboti in loc de politisti... va fi aceasi lume, exact ca acum (cel putin asa e in ficul si imaginatia mea)
Si poze. Yuki Kamaraki:
Si tipa din visele lui Yuki:

Stiu ca e complicat...but..critici, pareri, ceva?

[Hope:)]

e foarte greu sa tii pasul actiunii, totusi...asta da si mai mult susmans, deci imi place!

am uitat sa-ti zic si la celalatl capitol, sooper tare chestia cu pianul, foarte ingenioasa!

oare ce s-o intampla cu ea? adica...e atat de enervant sa astepti!!! imi vine sa urlu!!!!! nu-i asa ca pui cap. 3 mai repede? nu-i asa? hai fao pentru mami ta, plsssssssssssss!

nu prea am ce sa critic. Mi-a placut nespus de mult ca nu am gasit greseli de testare, bravo! nici modurile de expunere nu le-ai folosit prea rau, chiar foarte bine, mai ales descrierea (am eu ceva cu ea....).

Oricum, astept nextu'! Bye si spor la scris!