baloane

[Teh]

Salut.
Ştiiiiu, ştiu. Teh şi poeziile?! Wtf! Dar , s-a întâmplat ! Adică, am mai scris vreo două-trei, două le-am scris doar pt că aveam o proză şi am combinat, porză plus poezie. Şi mai aveam una... Era stupidă, de fapt cred că am avut mai multe. În orice caz, alea au fost şi nu e cazul să le mai menţionez.
Acum am devenit inspirată, am scris azi ceva. Ştiu că nu e cine ştie ce frumuseţe, dar nici aşa varză nu m ise pare.
O să mai apară pe parcurs, când o să scriu.
Orice comentariu este bine apreciat. Şi , hei, nu vă aşteptaţi să viu expertă, oricum sunt la început.

Pierdut

Acum nu ÅŸtii, eÅŸti fericit.
Stai lângă ea, asculţi, vorbeşti şi ştii că o iubeşti.
C-un zâmbet larg, îi spui şi ei.
Te-ascultă fascinată, cum de pe ale tale buze moi, două cuvinte apar.
Cutremurată de uimire, te va iubi şi ea...
ÃŽÅ£i va ÅŸopti uÅŸor ÅŸi a necunoscut,
Că ea nu a ştiut, că nu te-a cunoscut.
Trupuri, doar două alăturate, plimbându-se pe plajă.
Un asfinţit superb, şi-n valurile mării
Ca într-o contemplare,
Voi doi v-aţi sărutat....

Dar într-o zi te vei trezi, în cioburi mii şi mii,
Petale-nsângerii, cu zâmbete amare şi dulci păreri de rău.
Întrebări, de s-ar încumeta, păreri n-ar exista,
Sfârşit, el se va contopi.
O nouă viaţă, o pată de culoare.
Tremurând, ascultă valurile reci.
Se zbat până la ţărm,
Ele nu te-o cuprinde.
A plânge-i prea târziu, s-a terminat de mult...
Ce s-a cernut atunci, devreme-a dispărut.

S-au dus şi vise, s-a dus şi ea, doar cerul ce-a rămas.
Dar nu mai plânge, nu dispera,
Dă libertate hainelor şi fugi...
Dispari, adună şi priveşte.
Cum a fost ea, cum aţi fost voi,
Nu ar mai exista.
Dispari şi tu, cum a făcut şi ea
Şi lasă-n urma ta, doar umbra amintirii
A ce a fost cândva.

[Ich.]

Parca ar suna mai bine ca o melodie dar ...ar fi o melodie fara esenta, seaca.

ÃŽÅ£i va ÅŸopti uÅŸor ÅŸi a recunoscut,
Că ea nu a ştiut, că nu te-a cunoscut.

Asta mi-a placut destul der mult, pentru idee.

Tremurând, ascultă valurile reci.

imi place mult, dar as fi modificat-o, in perspectiva mea, ar suna mai exprisiv:
Tremura, asculta valurile reci.

Ele nu te-or,

ce-i cu bold (in tot comentariul asta incoerent) e greseala de tastare

Dă libertate hainelor şi fugi...

suna fortat, desi ca imagine e...foarte tare.
Pot spune ca mai ai de lucrat, inca mult, cuvintele tale nu exprima neaparat un sentiment sunt idei puse in structuri fortate, inca nu ai o muzicalitate a cuvintelor si nu stii sa-ti redai bine imaginile, dar exerseaza si vei reusii.
Bafta.

[Teh]

Mulţam, Ich. Sunt conştientă că mai am foooarte mult de lucrat, şi apreciez comentariul tău. :d
Am mai scris ceva, chiar în aceeaşi zi cu cealaltă poezie =)) daaa, ştiu, nu arată ca o poezie ceea ce va urma, dar ce să îi fac, dacă tot am scris-o, măcar să mă "laud" ( = )) ) cu ea. Şi daa, nici mie nu-mi place.
( aveam ceva cu sângerii, însângerii în ziua aia -,- )

Monstru

Gânduri însângerate, pierdute-n Infinit,
Te întrebi ce s-a-ntâmplat
Dar e deja târziu,
Scări s-au prăbuşit şi uşi au fost trântite,
Nu-Å£i aminteÅŸti nimic.

Un zâmbet gol ţi-arată
Reflexia-n oglindă. Te vezi, eşti tu!
Încerci, dar nu te poţi pierde,
Căci eşti în labirint,
Sub mii ÅŸi mii de sticle vii.

Te ard pe rând, cu fiecare cicatrice
Pe chipul tău frumos,
Cu orice zgârietură ce are o poveste.
Nu vrei să ţi le ştii,
Acele gânduri duse.

Dar nu mai poţi, te-ai străduit destul
Acum înduri, privindu-te din nou,
Cu ochii-ntredeschiÅŸi... Åži ÅŸtii!
Tu ÅŸi ei,
În războiul crud-tacit în care ai pierdut.

Degeaba-nghiţi în sec, globul era deja acolo.
Format din sticla ce-odată ai folosit.
Ei te privesc cu feţe-nvingătoare,
Doi monÅŸtrii albi ÅŸi mari,
Odată foşti umani.

Tu i-ai creat, de mult...
Prin sticla ,
Ce acum,
Te va strivi uÅŸor,
C-un zâmbet de triumf.

Yeah, I know, stupidish :))

[Paradox]

Mai... Tu ai ceva idei, nu spun ca nu... Doar ca felul in care le exprimi clacheaza. Se vede ca esti la inceput.

Un lucru ma deranjeaza foarte tare la poeziile (sau "gruparile de sintagme", mai degraba) tale: RITMUL. M-am simtit ca si cand as fi citit o compunere facuta intr-un mod stangaci, nicidecum versuri... Iar masura lasa de dorit; incepusei cu un stil - cinci versuri, masura aproape constanta -, ca sa termini cu versuri de maxim patru cuvinte... Inteleg eu ce ai vrut sa faci, doar ca... Nu, nu asa. Si eu sunt adepta poeziei moderne, nu folosesc altceva in afara de rima alba si mai rar renunt la ingambament, dar asta inca nu se poate numi poezie. Cuvintele trebuie sa vina fluid, trebuie sa imi transpui sentimentul - ceea ce nu s-a prea intamplat.

Oricum, ti-am zis, ai potential. Ai reusit sa creezi niste imagini placute retinei mele imaginare, de genul "Gânduri însângerate, pierdute-n Infinit" sau chiar ultima strofa, integral. Daca ar mai fi un pic cizelata, ar avea ea insasi puterea unei poezii. Daaaaar mai merita lucrat.

Mnoh, nu stiu ce sa zic. Imi place si nu imi place. O sa revin, pentru ca iti apreciez ideile. Ai grija cum le exprimi.

Paradox out.

Apropo...

Yeah, I know, stupidish

Fara falsa modestie!!! Lol.

[Miss Serenity]

Imi plac ideile...dar nu stiu dece ma duce cu gandul mai mult la o proza...adica parca lipseste ceva...o muzicalitate...nu stiu...se pare ca ai pierdut-o pe drum. Incearca sa faci versurile "sa curga"...poeziile tale sunt greu de citit...ideile sunt bune...dar parca sunt rupte...si puse fortat unele langa celelalte...totusi...cu mai multa atentie...sunt sigura ca pe viitor vei realiza lucrari mult mai frumoase. Daca nu poti sa creezi fluiditate unor versuri lungi...incearca cu ceva mai usor...poezii mai scurte...ca un exercitiu pentru modul tau de a scrie...si sunt sigura ca vei reusi.
Eu una aleg rima...dar apreciez si lucrarile ce evidentiaza versul alb...numai ca ai grija...fie ca e vers alb fie ca e rima...muzicalitatea interioara si fluiditatea trebuie sa exista...caci pana la urma asta este o "poezie"...sentimentele trebuiesc imbinate in mod placut si asternute in versuri care mai de care mai promitatoare si mai pline de fluiditate...precum un rau al metaforelor puse cap la cap intr-un mod usor de receptat pentru toti cititorii.
Dar succes in continuare...sunt sigura ca pe parcurs poeziile vor fi mult mai reusite.

[Teh]

Salut : ) mulţam că treceţi pe aici. aş minţi dacă aş spune: o să vă iau în considerare sfaturile. Le citesc, îmi plac şi încerc să le pun în practică. ÎNCERC, dar parcă tot de capul meu, capul lor, ies poeziile astea. Poate cu timpul o să mă cizelez şi nu o să mai am atâtea probleme. Cu timpul şi practica. Sunt conştientă că şi estetic vb., nu arată bine şi nici nu se aud prea nbine şi nu cred că seamănă prea mult cu poezii dar... hei, sunt la început. Sper să comentaţi în continuare.
Asta am scris-o acu câteva zile dar acu' m-am gândit să o postez.

Doar doi

Doar două picături de ploaie macabru revărsate
Într-o lacună secată de speranţe.
Zâmbete, doar nişte gesturi slabe-ale-unei mici expresii.
Făr’ ca-acele două feţe pieziş să se privească.
Două trupuri trecând, depăşindu-se fără să se atingă
Într-o tăcere-absurdă, în două suflete silenţioase.
S-au văzut, s-au observat, doar printr-o dâră de parfum.
Într-un îndemn profund, dorinţa de-a-se-ntoarce a apărut.
Şi totuşi, cu paşi grăbiţi şi dureroşi, au călcat mai departe.
Acele două suflete ce-n acea zi s-au depăşit, urmau curând
Să se-ntâlnească, ca inime lor , de încântare să tresalte
Un sentiment identic şi nedefinit pusese stăpânire.
„ Eu sunt... ”, „ Tu eşti...?” a fost tăcerea spartă printr-o voce uşoară,
Cuvinte de-abia rostite şi apoi doar zâmbete mai fericite.
Doar doi copii se întâlniseră atunci, de mult,
Deşi sub formă de adulţi crescuţi, maturizaţi şi duşi în luptă,
Erau doar două suflete-n visare, în căutarea unui vis ne’ndeplinit.
Şi n-au cerut nicicând, un sentiment profund. Au vrut atât, atât,
Doar doi, ei doi, oricând, oricum. Doar doi.

[Miss Serenity]

Asta e mult mai draguta...nu stiu dece...dar imi place...am citit-o cu voce tare si suna frumos...
Dar nu imi place cum suna "zambete mai fericite"...in rest nu am nici o problema cu nimic...
Se pare ca te indrepti spre bine...
Mult succes in continuare :)

[Teh]

Mersi pentru părere/comentariu ! >:d< Apreciez ;;)

Am mai scris două poezioare. Well, mi-au venit în minte azinoapte când m-am băgat în pat. Bine că am telefonul că altfel le pierdeam * laughs *. În orice caz, nu ştiu cât de reuşite sunt dar... astea's :

Toamna

E frig şi bate vântul,
Fereastra mea-i închisă
Şi-n adierea ’ceea,
Mărunta ploaie se aruncă.
Sunt stele mai târziu pe cer,
Sunt vii ca niciodată
Şi-mi spun uşor în gând:
E oare ce-am aÅŸteptat de mult?
Se simte-n aer, peste tot.
O văd pe stradă pustiind,
Şi ştiu că a venit.
E frig. E frig şi bate vântul
şi e toamnă. E toamnă!

Mai lasă toamna…


De două zile tot aştept să înţeleg ceva
Mai stau şi-acum pierdut în prag
Şi cânt. Eu te-am pierdut?
Văd şi acum frunzele verzi căzând
Iar tu acolo stai mereu ca-ntotdeauna,
Lângă copacul purpuriu,
E el! La fel ca-ntotdeauna,
Violet în ochii noştri verzi.

Şi frunzele-s îngălbenite
Åži cad ÅŸi se lovesc de sol.
Minciuna o pricep acum
Căci primăvara desenată
E dusă-n Cer de mult.
C-un zâmbet dulce şi fragil
Atunci tu ai furat-o.
Acum nu e la fel, o ÅŸtiu.

Din pragul meu, vameÅŸ de ploi
Privesc.... Dar ÅŸtiu!
Deja te-ai dus furând cu tine
Parfumul dulce-al primăverii
Şi n-aştept să revii nicicând,
Oh, tu, suflet mort de mult.
O, primăvară făr’ de soare sfânt
Îmi lasă toamna să dăinuiască mult.

[Paradox]

Incapatanata mica...

In poeziile tale se vede, clar ca lumina zilei, influenta prozaica pe care o ai... Abaterea aia de la ritm, faptul ca nu respecti un tipar anume pentru vers... Dar, pustiule :-B, nimeni nu se naste invatat. Ti-am mai zis - ai idei, acum ai nevoie doar de antrenament.

In prima poezie incepusei fenomenal; curgeau versurile atat de bine...

E frig şi bate vântul,
Fereastra mea-i închisă
Şi-n adierea ’ceea

...apoi ai venit si mi-ai aruncat un vers care a cazut ataaat de urat!

Mărunta ploaie se aruncă.

T__T De ce ai stricat frumuseste de ritm?! Sadoveanu te vad! :)) Oricum... Versurile sunt frumoase si exprima multe, doar ca mai trebuie slefuite. Repetitia de la final e geniala (E frig. E frig şi bate vântul/ şi e toamnă. E toamnă!), prin simplul fapt ca pare puerila, spusa de un copil, dar atat de serioasa, ca si cand ar spune-o un om matur... Ador dualitatea asta si te felicit sincer.

Mor de somn la ora asta; poate o sa vin sa comentez si a doua poezie. POATE. Ba nu, sigur voi reveni. Pwomise. >:D<

[Miss Serenity]

Am citit si eu cele doua poezii despre toamna...parca imi place mai mult prima...si am remarcat ceva la tine...incepi bine...si apoi faci o gresala...apoi revii...iar e bine... si nu apuc sa te felicit ca iar apare ceva suspect.
Ideile sunt bune ti-am mai spus...dar trebuiesc lucrate...
Spre exemplu la poezia a doua nu prea mi-a placut repetarea aceea "Iar tu acolo stai mereu ca-ntotdeauna,/Lângă copacul purpuriu,/E el! La fel ca-ntotdeauna," ...nu stiu dece dar parca nu-mi place cum suna acel "ca-ntodeauna" repetat.
Si prima data frunzele cad verzi (nu prea cad ele verzi)...iar apoi iti revii si cad si ele normal (galbene...ruginii sau cum or mai fi ele).
Oricum...ai idei bune (se pare ca te-ai lasat influentata deja de venirea toamnei)...si sunt sigura ca, cu timpul, poeziile tale se vor imbunatatii.
Mult succes!