Zaruri

[Mad Hatter]

@Nya , mulţumim frumos pentru comentariu. Sper să mai treci pe aici ! ^^

Oricum, am venit în sfârşit cu continuarea. Da, mi-a luat cam mult timp, dar ce să faci, şcoala asta îmi dă bătăi de cap.
Lectură plăcută celor care au să citească!

Capitolul trei

Nu ştiu cât de mult îmi plăcea Sonia şi-n ce fel. Cert era faptul că ţineam la ea şi că acolo , în faţa blocului ei , îmi părea mai frumoasă ca niciodată. O văzusem rar în rochii şi de fiecare dată consideram că arăta bine , dar acum întrecea orice limită a frumuseţii, în caz că exista una.
Totuşi, nu i-am spus cât de minunată era, cât de bine îi stătea cu părul prins aşa sau cât de mult i se potrivea verdele-pal al rochiei. N-am vrut şi cu cât ne apropiam mai mult de liceu, începeam să regret că n-am făcut măcar unul dintre lucrurile de mai sus. Sincer să fiu, niciunul dintre noi n-a scos o vorbă pe tot parcursul drumului. Ea sigur avea ceva sau poate o deranja tăcerea mea, dar eu nici nu ştiam ce să-i spun prima dată. "Ce-ai mai făcut" era clişeic şi plictisitor , iar alte tâmpenii de astea nu-mi treceau prin cap. Şi mă bucuram , foarte puţin , că ea nu mă întreba ce-am făcut înainte să ne vedem. N-aş fi vrut să-i răspund nici dacă mi se punea arma la tâmplă.

Oricum, am ajuns repede la liceu. Nu m-am grăbit şi din câte mi-am dat seama, nici Sonia n-a făcut-o. Am intrat în sala unde se ţinea balul încet , încă ţinând-o pe tânără de mână. M-am uitat în jurul meu. Tipe, tipe, tipe şi alţi idioţi care încercau să le ducă la dans prin metode mai...ţărăneşti?
Ah, da. Şi pe fundal o melodie lentă începuse. Acum, venea partea în care eu trebuia s-o invit pe Sonia prin cuvinte la dans, nu? Pe naiba, că n-am spus nimic.
Doar m-am îndreptat cu ea către ring, am dansat absent - o făceam mai mult pentru ea - uitându-mă undeva peste umărul ei, deşi nici eu nu ştiam ce priveam sau pe cine. Totuşi, simţeam că ceva era în neregulă. Nu ştiam ce, dar eram sigur că se întâmpla ceva între noi, ceva...neobişnuit.
- Gabi, eşti ok? am auzit-o şoptindu-mi şi mi-am coborât lent privirea către chipul ei. N-am ştiut ce să-i răspund. Dar, preţ de câteva secunde, i-am admirat ochii căprui, atât de calzi şi blânzi.
- Da, sunt bine, nu-ţi face probleme, i-am râspuns şi-am schiţat un zâmbet slab, dar destul de finuţ încât să mă asigur că Sonia nu va mai pune alte întrebări.
Peste câteva minute de la acest banal schimb de replici, i-am spus că trebuie să mă duc să mă pregătesc şi-am lăsat-o singură acolo, cu un gust amar în gură. Evident că nu doream s-o las în mijlocul ringului de dans, alături de sute de pretendenţi la „tronul” ei, care era al meu. Sau aşa îmi plăcea să cred.

Nu peste mult timp, am urcat pe scenă alături de Axl, Robert şi Michael. Le-am zâmbit strălucitor tipelor, i-am salutat pe toţi din sală şi am început să cântăm, publicul bucurându-se din câte mi-am dat seama de spectacolul dat.
Şi am tot continuat să cânt melodii de tot felul, lente, rock, metal şi ceva pop, am privit cu melancolie şi cu o oarecare tristeţe în ochii zeci de cupluri sărutându-se când începea o melodie lentă sau dansând fericiţi.
Nu mi-a luat mult să o observ pe Sonia alături de un necunoscut, unul pe care l-aş fi lovit fiindcă o ţinea în braţe strâns, fiindcă obrazul ei îi atingea umărul. M-a văzut şi ea şi pentru o secundă , m-am lăsat pierdut în marea de ciocolată a ochilor ei. Dar apoi, mi-am dat seama unde era ea şi cu cine era, aşa că mi-am întors repede privirea spre altceva, spre un perete, continuând să bucur publicul au alte melodii, până când programul nostru a luat sfârşit. Trebuia să ne mai distrăm şi noi, nu?
Ne-am luat cum trebuia la revedere - cu un solo de chitară ce i-a dat pe toţi gata- şi am plecat către culise, râzând de o glumă spusă de Michael.
- Gab' , ai văzut-o pe Sonia? A dansat cu tipul ăla, Mark sau ceva... , l-am auzit pe unul dintre băieţi spunându-mi în timp ce-mi ciufuleam părul şi mă schimbam în alte haine.
- Nu-mi pasă , am replicat pe-un glas nepăsător, simţind totuşi junghi ciudat în inimă. Am oftat, apoi mi-am trecut limba peste buze, salutând câteva persoane care-au trecut pe lângă mine.
- Oh, au venit roşcatele! a ţipat Axl , afişând un zâmbet cât mai larg pe chip.
Am ridicat uimit din sprâncene, nu le cunoşteam pe aceste „roşcate” , dar o imagine vagă, cunoscută a unei domnişioare cu părul de foc îmi apărea în minte. O puştoaică , poate de vreo cinsprezece - şaisprezece ani mi-a sărit în spate, râzând cristalin şi jucăuşă.
- Gabriel ! Ţi-a fost dor de mine, frumosule? şi-a fluturat genele fermecătoare şi au mi-am dres glasul, schiţând un zâmbet de 250 de kilowaţi , superb , iar tipa a chicotit.
- Aş vrea să spun că da , dacă te-aş cunoaşte...
Roşcata a râs şi m-a îmbrăţişat , zicându-mi e o amică din copilărie. Dar eu tot nu mi-am dat seama cine era , doar am ridicat din umeri şi i-am răspuns la îmbrăţişare.
- Şi, dragă fostă cunoscută , care îţi e numele? am întrebat-o , mărind ochii când am putut-o observa pe Sonia privindu-ne dezamagită. Mai mult pe mine, că pe cea din braţele mele ar fi ucis-o.
- Lucille , iubire ! şi-a dat teatrală ochii peste cap, iar eu m-am scuzat, alergând după Sonia care plecase imediat după ce ne văzuse îmbrăţişaţi.


Nu ştiu pe unde am luat-o, pe cine am lovit şi cui i-am cerut scuze că l-am doborât în drumul meu spre şatenă , dar când am ajuns şi am văzut-o afară, uitându-se parcă visătoare la cer şi cu rimelul curs pe obraji, m-am oprit.
- Îmi pare rău, am şoptit pe-un glas tremurat , nefiind sigur dacă m-a auzit. Nici nu ştiam de ce mă scuz, dar cred că ea ştia de ce şi speram cu ardoare că mă vă ierta.
S-a întors spre mine şi a clătinat din cap , coborându-şi privirea în jos.
- Ba nu-ţi pare, mi-a zis ea şi a dat să plece, dar am prins-o imediat în braţe , nu înainte de a o auzi zicându-i să-i dau drumul.