Mul'umesc pentru critici, men. Am adus nextul cu mine. Aici se termina viata de adolescent a lui Nanami. Cred ca a fost un feld e prolog, sau asa ceva.
A doua zi Hikari nu a mai venit la scoala. I-am promis ca ce s-a intamplat atunci in baie va ramane numai intre noi. Dar nu le pot tine in mine pe toate. Simt ca innebunesc. Lumea, toti, toate, se invart cu mine doar ca sa ma enerveze, doar ca sa nu mai pot rabda si sa mor in chinuri. Dar sa ma tin tare cu atat de multe in mine nu pot. Trebuie sa ii spun cuiva. Macar sa nu ma asculte, dar sa fie acolo in fata mea cat bat din gura. Ah, insfarsit, Kenta.
- Kenta! Misca-ti fizicul!
Tanarul veni catre mine privindu-ma enervat. Nu-l vazusem niciodata pe "Shin" al lui, dar cred ca era tanarul uscativ, cu parul rosiatic cu care tocmai vorbise. Nu i-am atras atentia in legatura cu asta. Aveam sa bat mult din gura oricum, deci un efort in plus era ceva.
- Si Hikari e ca mine. Spun brusc.
- Dude, again?! Ce ai spus?
- Da. Ieri dupa ce m-am certat cu profu' de mate...
- Iar? Nana! Tonul lui dojenior ma everva.
- Da! ... ma duceam la ora si o vad pe Hikari. Ea vine la mine si ma duce in baie. Cred ca am stat acolo mai putin de doua minute!
- Dude, nu iti mai bate joc de oameni. Doar doua minute?! Era sarcastic. Lui chiar nu-i pasa de mine.
- Lasa-ma cu 'dude' ala. Ma enerveaza. Ce mai mint. Nu m-a enervat niciodata acel 'dude'. Vroiam doar sa aund niste scuze.
- Bine. Scuze.
- Cum spuneam, vine la mine si imi spune ceva de genu' "Nanami-chan... Eu cred ca... Te plac!" si a fugit.
Kanta ma privi cu ochii cat cepele. Las privirea in jos. Nu suportam sa se holbeze oamenii la mine. Este una dintre putinele mele slabiciuni. Dar el nu ma scutea de acest chin. Tot se chiora la mine, din cand in cand deschidea gura sa mai spuna cate ceva. Dar o inchidea la loc. Am stat asa, cred, vreo cinspe minute. Clopotelul sunase de vreo cinci, hai sase, minute. Dar noi tot nu spuneam nimic.
- Plec.
Cuvintele mele nu cred ca au ajuns acolo. Cand am plecat fugind el tot se holba in gol, incercand sa bolboroseasca ceva. La dracu'. Poate ii spune cuiva. As fi moarta. Alung toate aceste ganduri si imi continui sprintul pana in cealalta parte a scolii, unde era clasa mea. Simteam cu mi se inrosesc obrajii cand vad pe Hikari stand la locul ei, zambind bine-voitoare catre mine si cei din jurul meu. Oftez si ii zambesc la loc. Ma trantesc la loc in banca mea. Privesc pe geamul de pe peretele opus. Afara era senin, doar doi-trei nori pe cer. Vantul batea usor, indoind varfurile plopilor din jurul cladirii. Profa de chimie a intrat in clasa, facandu-ne sa o salutam.
- Konichi wa! Spunem la unison
O colega, pe care o durea burta, nu s-a aplecat cat cerea profesoara. Atat i-a trebuit. A fost scoasa la tabla si ascultata, apoi a fost trimisa dupa carnetul de note ca sa ii scrie nota de trecere. Biata Chidori, anul acesta nu era sigur daca trece la chimie. A urmat sa ne scriem lectia despre carbon si toate cele trei feluri de cristalizare, apoi am facut vreo doua exercitii.
-Nanami!
Vocea din fata mea era a lui Kazehaia. Imi arunca o hartie micuta, un fel de fituica. O deschid. Mirosul lui Hikari veni o data cu desfacerea celor doua jumatati. Cuvintele ei m-ar fi facut sa tip de bucurie daca nu eram in ora. As fi facut-o si in ora, dar nu imi trebuia mie detentie chiar acum.
Cuvintele le pot reproduce cu exactitate la orice ora din zi si din noapte. "Ma astepti te rog dupa ore? Mergem pe acelasi drum azi. Nanami". Nu am stiu ce sa-i raspund asa ca am pus hartia in buzunarul cel mai ascuns al ghiozdanului si am continuat sa "fiu atenta" la ce ne spunea profa. Dar gandul mi-a zburat repede la ea.
Mintea mi-o prezenta exact. Parul blond si carliontat in valuri dese si aranjate sub dictatura cordelutei negre cu o fundita in carouri, alb si mov, ochii albastri, adanci, ca doua lacuri pline de viata in care m-am inecat de atat de multe ori, trupul conturat frumos, proportional, toate astea erau doar ale ei. Mai vedeam si uniforma scolii, fusta in carori mov cu un fel de gri deschis si camasa alba, la gulerul careia aparea mereu un fel de esarfa pe care eu nu o port. Am oftat catre mine, privind visatoare catre tabla, copiind ce scrie profesoara. Ne mai si poveseta ceva, dar eu nu intelegeam mai nimic. Prindeam cate o data expresia ei tipica, 'potoliti-va-ti!'. Zambesc usor, privind parca prin ghiozdan catre buzunarul in care este ascuns biletul.
Se sunase. Asta insemna ca voi pleca cu Hikari acasa. Zambesc usor privind-o. Termina de impachetat si pleca. Stai asa...
De ce pleca?
Trebuia sa vina cu mine...
Trebuia!
*****
A doua zi Hikari nu a mai venit la scoala. I-am promis ca ce s-a intamplat atunci in baie va ramane numai intre noi. Dar nu le pot tine in mine pe toate. Simt ca innebunesc. Lumea, toti, toate, se invart cu mine doar ca sa ma enerveze, doar ca sa nu mai pot rabda si sa mor in chinuri. Dar sa ma tin tare cu atat de multe in mine nu pot. Trebuie sa ii spun cuiva. Macar sa nu ma asculte, dar sa fie acolo in fata mea cat bat din gura. Ah, insfarsit, Kenta.
- Kenta! Misca-ti fizicul!
Tanarul veni catre mine privindu-ma enervat. Nu-l vazusem niciodata pe "Shin" al lui, dar cred ca era tanarul uscativ, cu parul rosiatic cu care tocmai vorbise. Nu i-am atras atentia in legatura cu asta. Aveam sa bat mult din gura oricum, deci un efort in plus era ceva.
- Si Hikari e ca mine. Spun brusc.
- Dude, again?! Ce ai spus?
- Da. Ieri dupa ce m-am certat cu profu' de mate...
- Iar? Nana! Tonul lui dojenior ma everva.
- Da! ... ma duceam la ora si o vad pe Hikari. Ea vine la mine si ma duce in baie. Cred ca am stat acolo mai putin de doua minute!
- Dude, nu iti mai bate joc de oameni. Doar doua minute?! Era sarcastic. Lui chiar nu-i pasa de mine.
- Lasa-ma cu 'dude' ala. Ma enerveaza. Ce mai mint. Nu m-a enervat niciodata acel 'dude'. Vroiam doar sa aund niste scuze.
- Bine. Scuze.
- Cum spuneam, vine la mine si imi spune ceva de genu' "Nanami-chan... Eu cred ca... Te plac!" si a fugit.
Kanta ma privi cu ochii cat cepele. Las privirea in jos. Nu suportam sa se holbeze oamenii la mine. Este una dintre putinele mele slabiciuni. Dar el nu ma scutea de acest chin. Tot se chiora la mine, din cand in cand deschidea gura sa mai spuna cate ceva. Dar o inchidea la loc. Am stat asa, cred, vreo cinspe minute. Clopotelul sunase de vreo cinci, hai sase, minute. Dar noi tot nu spuneam nimic.
- Plec.
Cuvintele mele nu cred ca au ajuns acolo. Cand am plecat fugind el tot se holba in gol, incercand sa bolboroseasca ceva. La dracu'. Poate ii spune cuiva. As fi moarta. Alung toate aceste ganduri si imi continui sprintul pana in cealalta parte a scolii, unde era clasa mea. Simteam cu mi se inrosesc obrajii cand vad pe Hikari stand la locul ei, zambind bine-voitoare catre mine si cei din jurul meu. Oftez si ii zambesc la loc. Ma trantesc la loc in banca mea. Privesc pe geamul de pe peretele opus. Afara era senin, doar doi-trei nori pe cer. Vantul batea usor, indoind varfurile plopilor din jurul cladirii. Profa de chimie a intrat in clasa, facandu-ne sa o salutam.
- Konichi wa! Spunem la unison
O colega, pe care o durea burta, nu s-a aplecat cat cerea profesoara. Atat i-a trebuit. A fost scoasa la tabla si ascultata, apoi a fost trimisa dupa carnetul de note ca sa ii scrie nota de trecere. Biata Chidori, anul acesta nu era sigur daca trece la chimie. A urmat sa ne scriem lectia despre carbon si toate cele trei feluri de cristalizare, apoi am facut vreo doua exercitii.
-Nanami!
Vocea din fata mea era a lui Kazehaia. Imi arunca o hartie micuta, un fel de fituica. O deschid. Mirosul lui Hikari veni o data cu desfacerea celor doua jumatati. Cuvintele ei m-ar fi facut sa tip de bucurie daca nu eram in ora. As fi facut-o si in ora, dar nu imi trebuia mie detentie chiar acum.
Cuvintele le pot reproduce cu exactitate la orice ora din zi si din noapte. "Ma astepti te rog dupa ore? Mergem pe acelasi drum azi. Nanami". Nu am stiu ce sa-i raspund asa ca am pus hartia in buzunarul cel mai ascuns al ghiozdanului si am continuat sa "fiu atenta" la ce ne spunea profa. Dar gandul mi-a zburat repede la ea.
Mintea mi-o prezenta exact. Parul blond si carliontat in valuri dese si aranjate sub dictatura cordelutei negre cu o fundita in carouri, alb si mov, ochii albastri, adanci, ca doua lacuri pline de viata in care m-am inecat de atat de multe ori, trupul conturat frumos, proportional, toate astea erau doar ale ei. Mai vedeam si uniforma scolii, fusta in carori mov cu un fel de gri deschis si camasa alba, la gulerul careia aparea mereu un fel de esarfa pe care eu nu o port. Am oftat catre mine, privind visatoare catre tabla, copiind ce scrie profesoara. Ne mai si poveseta ceva, dar eu nu intelegeam mai nimic. Prindeam cate o data expresia ei tipica, 'potoliti-va-ti!'. Zambesc usor, privind parca prin ghiozdan catre buzunarul in care este ascuns biletul.
Se sunase. Asta insemna ca voi pleca cu Hikari acasa. Zambesc usor privind-o. Termina de impachetat si pleca. Stai asa...
De ce pleca?
Trebuia sa vina cu mine...
Trebuia!
![[Imagine: 2yjsxs3.jpg]](http://i43.tinypic.com/2yjsxs3.jpg)