[Yaoi] Strigatul mut al terorii. Cod: CWI 137.

[Clau~]

Heya, again! ^_^
Din nou stiu ca am intarziat cu capitolul, insa sper sa va placa si inca o data multumesc tuturor celor ce citesc ficul. Lectura placuta.


[center].:: Page number 14::. [/center]


Apa salta in valuri cat timp barbatul clatea blana lunga a lui Bonzo – asa a decis Victor sa-l numeasca pe cainele gasit – si zambea in timp ce animalul isi flutura limba lunga si roz inafara botului, ranjind ca un copil rasfatat.
- Hai, intoarce-te, spuse satenul razand de propria nebunie. Cainele incepu sa se scuture, imprastiind apa de pe blana sa.
- Nu, stai! spuse Victor aparandu-se de picaturile violente de apa, razand. Cainele ajunse, dintr-o saritura, afara din cada, continuand sa-si scuture blana. Barbatul lua un prosop mare si bleumarin si ii usca blana patrupedului ce era acum curat. Dupa ce il hrani pe Bonzo, reveni in baie pentru a curata mizeria.
Sunetul apei in scurgere il linisti pe Victor, facandu-l sa ofteze prelung si calm. Inchise robinetul cu un scartait scurt si se baga in cada din marmura alba. Apa se nelinisti pentru cateva momente, cuprinzandu-i corpul in bratele ei calde, apoi se aseza impasibila ca o oglinda mata. Satenul incepu sa isi umezeasca umerii si inchise ochii lasand printre buze un geamat insesizabil sa se auda. Ce-ar fi daca aceste mangaieri ar apartine unor altor maini decat ale mele?, isi spuse acesta in gand. In minte incepura a i se contura chipuri de femeie si barbati necunoscuti, in timp ce mainile incepura sa ii mangaie si mai frenetic corpul incins. Isi imagina femeie; blonda, ochi mari, plini de dorinta, sani tari, rotunzi, palpaind de excitare, picioare lungi, corpolente si bine proportionate. Sau, din contra, isi contura in minte chipul unui baiat: parul brunet, ravasit, ii cadea usor pe lenjeria in care corpul lui frematator se scufunda usor. Isi arcuia spatele, deschizandu-si gura plina de gemete. Apoi se vedea pe el deasupra-i, incolacindu-si limba lunga cu a lui si muscandu-i violent buzele carnoase ca mai apoi apoi sa le mangaie tandru si pasional cu buzele lui pofticioase. Ii simti fierbinteala pielii transpirate contopindu-se dement cu pielea lui, ii vedea pieptul cu sfarcuri intarite miscandu-se alert si simtea pe abdomenul sau zbaterea excitata a organului lui tare. Simtea de asemenea si caldura sa interioara in timpul penetrarilor lui adanci si puternice, apoi cum bratele brunetului ii strang cu putere spatele, arcuindu-si intreg corpul spre el.
In apa limpede se prelinse o dara alba de lichid lipicios ce iesi din interiorul lui Victor in timp ce degetele lui ieseau usor din mica lui rozeta, scufundandu-i intreg corpul intr-un tremur domol. Respira sacadat si adanc, si isi intredeschise ochii, vazand, printre genele lungi si dese, becul puternic ce lumina intreaga camera. Liniste... Atat de multa liniste; doar cateva picaturi de apa ce se scurgeau de pe teava si cadeau in cada facand valuri mici pe suprafata sticloasa a lichidului se mai auzeau cu un ecou difuz.
- Cat de disperat esti, Victor, isi spuse el cu o voce stinsa. Sa ajungi sa... Oh, Doamne, e prea josnic, isi spuse din nou si se ridica rapid, luand pe el un halat bleumarin. Scoase dopul cazii, privind scurt timp acea albeata, apoi isi scutura capul si iesi din baie cu sentimentul ca comise cel mai mare pacat. Insa... Chipul baiatului din fantezie ii paru atat de familiar, de apropiat, de parca il cunostea inca de cand nu se nascuse, ca ii leaga o vesnicie si un timp statu nemiscat in dreptul usii baii; nu isi putu explica reactiile propriului trup.
Se aseza pe canapea obosit si isi lasa o mana sa atarne pe podea in timp ce statea intins pe burta. Bonzo veni si linse usor mana inca umeda a stapanului sau apoi ochii lui negri fixara imaginea barbatului adormit. Se incolaci pe parchetul maroniu, langa mana lui Victor si isi inchise si el ochii.
Buna dimineata, Paris! se auzi radioul printre zgomotele scoase de cafetiera. Victor iesi din baie gol, stergandu-si parul cu un prosop si opri aparatul turnandu-si o ceasca de cafea aburinda. Este ora 7 a.m. si tocmai ascultati "Radio matinal", impreuna cu mine, Silvye Manson. Incepem cu o stire de senzatie: asasinarea presedintelui Luissiere Marcois. Se pare ca, dupa spusele politistilor, acesta a fost impuscat exact in momentul in care se urca in masina. Se afla in bine-cunoscutul lagar de langa Lion. Sa fi fost oare vreun fost detinut? Va vom tine la curent. In alta ordine de idei, organizatorii lagarului au fost prinsi si sunt...
- Sfinte Christoase! exclama el cu expresia unui om mai mult intrigat decat speriat sau surprins. Stia preabine ca batranul avea multi dusmani si ca intotdeauna stia cum sa se puna rau cu oamenii, insa la asa ceva nu se asteptase prea curand, ori, din contra, undeva in adancul sau se intreba cum naiba reusise sa ramana in viata pana atunci. Ramase acolo, langa radioul pornit apoi ofta si il inchise luandu-si cafeaua si ducandu-se la geam. Se uita supicios la trecatori si apoi spuse, din nou mai mai mult pentru inregistrarile lui mintale:
- Deci esti mort... Oare cine a indraznit in sfarsit sa te omoare?

***

In linistea de nepatruns a noptii, pasii lui rasunau cu ecou, intreg lagarul fiind scuturat de acel zgomot persistent si ritmic. Acel loc inca ii dadea fiori, acum mai mult ca niciodata; unii reci care ii faceau corpul sa se cutremure ingrozit. Tinea in mana, strans, o lanterna si ochii lui caprui analizau totul, pana la ultima farama de praf. Locul era la fel cum isi amintea de in urma cu o zi. Era o noapte friguroasa de martie si isi amintea perfect momentul in care pasi pentru prima data pe acea poarta. Starnea in el aceleasi sentimente: groaza, teroare, supliciu. Poate acum erau si mai accentuate... Luna semi-plina imprastia pe cerul inorat raze galbui iar cand si cand paleau sufocate de cate un nor incheghat greu deasupra padurii. Victor isi sufla in pumni apoi isi intoarse capul spre cainele ce, imdeiat ce-si privi stapanul, latra scurt. Ce facea el acolo, in mijlocul noptii? Undeva in adancul lui, stia ca prezenta lui acolo fusese pricinuita de un impuls mai puternic decat isi inchipuise vreodata ca intuitia i-l va da, insa se auto-amagea spunandu-si ca e acolo din motive obiective: investigarea mortii lui Luissiere.
- Ce ai mai facut, batrane? Acum zaci la morga, spuse el cu voce tare privind zidurile lagarului. Un fior ii penetra fiecare simt, facandu-l sa tresara incontrolabil.
- Hai, Bonzo, spuse el, facandu-i semn animalului sa-l urmeze. Facu doi pasi, in aceeasi maniera serioasa si sigura, apoi auzi o voce in spatele sau.
- E cainele meu!
Se intoarse alarmat si il vazu: parul brunet inchis, ochii negri, mistici, privirea debila si tremurul buzelor il imarmurira pe Victor. Se simtea posedat se aceea fiinta a carui frumusete il subjuga intr-un fel atat de ciudat, de placut.
- Cine esti? intreba barbatul privind si restul corpului baiatului. Purta un fel de salopeta murdara si rupta pe alocuri, iar picioarele sale gingase erau goale. In ciuda conditiilor in care a trait... E la fel de frumos.
- Leon! striga necunoscutul si cainele o lua la fuga catre brunet. Acesta se intoarse si o lua in pas alergator spre iesire fara sa mai arunce nici o privire satenului, ce inca era prins in loc de acel sentiment straniu.
- Hei, stai! striga Victor, urmarindu-l pe baiat. Acesta se intoarse si il privi pe barbat, desi tremurul corpului sau arata teama acelei fiinte desprinse parca din povestile cu vampiri; mereu tineri, posedand o frumusete supranaturala, cu puterea de a controla pe oricine, piele alba, ca de portelan, ochi langurosi, enigmatici. Toate aceste trasaturi se regaseau atent si bine proportionate in tanarul strain.
- Ce vrei? pronunta brutal baiatul. Victor isi scoase usor pardesiul si il puse pe umerii baiatului, privindu-i chipul admirativ. Strainul adulmeca parfumul specific al lui Victor ce se juca cu simtul lui olfactiv in note dulci si masculine. Cei doi se privira indelung, ca si cum si-ar fi inteles gandurile si freamatele sufletului fara nici un cuvant.
- Cine esti? intreba ezitant brunetul.
- Sunt Victor Césare. Dar tu?
- Nu conteaza! pronunta din nou precipitat baiatul.
- Unde stai? spuse Victor, privindu-l atent. Necunoscutul statu o clipa pe ganduri, bolborosind in soapta niste cuvinte fara rost apoi spuse:
- Nicaieri. Raspunsul lui fu scurt; era un fel de om fara trecut, fara viitor, fara... Nimic. Insa el avea mai mult decat isi inchipuia Victor. Avea un sentiment de implinire a vietii. Intr-adevar; destinul lui se impinise in acel moment sau, cel putin, asta simtea.
- Hai sa stai la mine, replica satenul schitand un zambet cat se poate de deschis. Se simtea oarecum atras de acel baiat misterios, mai ales ca, desi era intuneric bezna, ii aducea cumva chipul lui cu cel al baiatului din vis. Fu incercat cateva secunde de ideea ca o fi avut vreo premonitie sau viziune, insa rase in sinea lui la gandul acesta atat de paranormal. Nu era psoibil asa ceva pentru el, un sceptic convins.
- De ce? intreba supicios baiatul, privindu-l la fel de tamator si senil pe cel din fata lui.
- Mais*, Bonzo... Adica Leon, e si cainele meu si vreau sa stea cu mine. Brunetul privi cainele, cainele il privi pe el, apoi ingaima un "bine" nesigur. Cele doua siluete pornira spre desisul padurii apoi se auzi motorul unei masini si lumina puternica a unor faruri. Pe urma... Linistea ce scufunda padurea in tacere si dormitare si nimic altceva.

*mais = "pai", in franceza