29-07-2012, 08:44 PM
Ehee... Intr-un sfarsit, am venit si eu sa aduc nextul. Scuzati-ma pentru intarziere si sper din suflet sa va placa. Lectura placuta!
Nix: Sank you for comment. ^_^ Si sper sa-ti placa.
[center].:: Page number 11 ::.[/center]
Zilele trecura cu aceeasi rapiditate, lasand in urma lor orele si timpul sa-si petreaca panzele peste colturile de minte ale detinutilor. Primele zile de decembrie se aratau blande insa pe la jumatatea lunii cerul incepu a-si cerne fulgii mari de zapada, scazand temperaturile in termometre si ucigand multe din sperantele detinutilor. Cu totii mureau pe capete; din cei douazeci si cinci de oameni din grupa lui Carl mai ramasesera douazeci si trei. Edwin si Samantha fiind cei eliminati din grupa lui. Macarea era din ce ce mai proasta si fara gust, la fel si nervii comandantilor care, pur si simplu, nu se puteau abtine sa nu dea cu brutalitate si violenta in mai toti prizonierii. Carl devenise un adevarat erou pentru grupa lui: in momentul in care Balz o condamnase pe Samantha la moarte acesta se pusese in fata lui, strigand la comandant. Tinuse un discurs impresionant de un minut in care ii spuse „adevarul” barbatului. Ii marturisi ca fiinta lui nu reprezinta nici un interes pentru el, adaugand faptul ca e acelasi monstru fara scrupule si maniere. In schimb, in loc sa il faca pe comandant sa renunte la ideea lui, nu reusi decat sa ii amane putin soarta. Deoarece, peste inca doua zile femeia a fost luata chiar de la munca si dusa in spatele cladirii si omorata. Insa nu in orice fel ci a fost pusa se spanzure singura. Comandantul i-a „amenajat” un loc perfect in spatele cladirii: era un par gros de lemn ce avea la capat o grinda subtire si rezistenta. Lega o sfoara groasa de mijlocul grinzii si puse un scaun sub funie. O silisera pe femeie sa se urce pe acel scaun apoi sa isi infasoare gatul cu funia si, cand se astepta mai putin, Balz dadu cu piciorul la scaun ranjind sardonic la vederea trupului femeii ce se zbatea pentru o ultima farama de aer. Carl afla despre asta. In ochii lui, Balz deja prindea cea mai infama si lipsita de mandrie imagine si incepea sa-si deteste propriul corp pentru ca fusese excitat de o asemenea bestie.
La inceput, Balz era destul de impacat cu legatura dintre protejatul sau – inca considera ca baiatul ii apartine in totalitate – si Leon, insa cu trecerea zilelor gelozia si acea obsesie bolnava pentru Carl il facura sa actioneze criminal. In noaptea din doi spre trei decembrie Balz incerca sa il omoare pe cel ce-l considera o amenintare. A doua zi, Balz fu obligat sa marturiseasca tot: le povesti amanuntit organizatorilor cum intra in camera blondului, cu un cutit ce il pastrase inca de la pranz in mana, si incerca sa il atace pe colegul sau. Noroc ca Leon se astepta la un astfel de atac si reflexele l-au ajutat astfel incat putu sa il opreasca la timp pe barbat. Balz a fost concediat, iar ultimele lui cuvinte nu au fost decat niste injuraturi la adresa lui Leon. Astfel, comandantul iesi din vietile celor din lagar, desi, undeva in inima lui Carl, el inca era prezent. Baiatul se decise sa nu pastreze ranchiuna si sa se gandeasca doar la partea buna a barbatului ce-l iubise si la faptul ca fara el nu mai era atunci acolo. Ii ramase recunoscator acestuia si de fiecare data cand ii auzea pronuntat numele ii multumea in gand.
Tot lagarul, inclusiv comandantii, era plin de noile idei eliberatoare insuflate de Carl si comandantul sau – Leon – care pusesera la cale un plan de evadare. La inceput erau doar planuri facute in miez de noapte insa in scurt timp acestea s-au materializat intr-o adevarata cale de iesire din acel infern. Din camera comandantului pornea un tunel secret pe sub incinta lagarului pana dincolo de portile principale. Alesesera cativa prizonieri mai puternici si muncitori si cu totii, cat ceilalti erau la munca, sapau la acel tunel. Pamantul apoi era luat cu patura si dus in cazan, acesta fiind topit de toxine.
Intr-o joi, in timpul mesei – de obicei cei doi stateau unul langa altul – comandantul ii sopti la ureche sa vina in acea noapte pentru a se intalni. Detinutul nici nu sta pe ganduri si accepta propunerea barbatului. Dupa ce stingerea fu data, Carl se strecura afara si intra in camera comandantului ce se uita in jos la tunel.
- Iti vine sa crezi ca mai sunt doar doi kilometri pana e gata?
Barbatul se intoarse si se apropie de baiat, sarutandu-i obrazul, apoi se aseza alaturi de el pe pat. Carl se uita putin la acesta apoi isi muta privirea spre gaura tunelului, zambind melancolic.
- Leon... Tu ce vei face cand vei iesi?
- Nu stiu... raspunse acesta, privindu-l pe baiat.
- Poate iti vei vizita familia, iubita. Barbatul incepu sa chicoteasca si il prinse de mijloc cu un brat, aducandu-l mai aproape de el. Il saruta pe frunte dulce si protectiv si ii spuse:
- Poate doar pe mama. Tata e mort de mult iar in ceea ce priveste iubirea... Ii prinse barbia intre degetul sau mare si cel aratator, privindu-l fix in ochi, apoi ii spuse:
- Cred ca am inceput sa o simt. Mana lui urca pana la obrazul baiatului, mangaindu-l si buzele pline ale lui Carl se arcuira tandru. Barbatul isi trecu degetul aratator peste buzele lui, facandu-le conturul, apoi gurile cat si limbile lor se unira intr-un sarut pasional si plin de dorinta. Dupa ce sarutul ii prinse pe amandoi atat de mult incat sa piarda orice farama de aer, isi desprinsera buzele si se asezara pe pat, imbratisati. Ramasera apoi acolo, bucurandu-se unul de altul, iar pe la miezul noptii vocea lui Carl se facu auzita in camera scfundata in liniste:
- Leon?
- Da, ce e?
- Te iubesc. Barbatul deschise ochii zambind si il saruta tandru pe buze apoi ii sopti suav, inca tinandu-si buzele pe ale lui:
- Si eu te iubesc.
Gurile celor doi din nou isi impartira dulceata una alteia, inimile celor doi zbatandu-se puternic in sincron. Pentru Carl, acea noapte fusese probabil una din cele mai fericite. In acea noapte ingropa definitiv imaginea lui Balz in trecut si se lasa purtat de acele sentimente catre Leon, gandindu-se mai optimist ca niciodata la viitor. Se vedea afara, muncind si isi imagina casa in care avea sa stea. Il vedea alaturi de el, zambind si tinandu-l de mana, pe Leon. Acele visuri le voia cu tot dinadinsul reale si palpabile, voia sa stie ca va fi fericit alaturi de cel pe care il iubea.
Nix: Sank you for comment. ^_^ Si sper sa-ti placa.
[center].:: Page number 11 ::.[/center]
Zilele trecura cu aceeasi rapiditate, lasand in urma lor orele si timpul sa-si petreaca panzele peste colturile de minte ale detinutilor. Primele zile de decembrie se aratau blande insa pe la jumatatea lunii cerul incepu a-si cerne fulgii mari de zapada, scazand temperaturile in termometre si ucigand multe din sperantele detinutilor. Cu totii mureau pe capete; din cei douazeci si cinci de oameni din grupa lui Carl mai ramasesera douazeci si trei. Edwin si Samantha fiind cei eliminati din grupa lui. Macarea era din ce ce mai proasta si fara gust, la fel si nervii comandantilor care, pur si simplu, nu se puteau abtine sa nu dea cu brutalitate si violenta in mai toti prizonierii. Carl devenise un adevarat erou pentru grupa lui: in momentul in care Balz o condamnase pe Samantha la moarte acesta se pusese in fata lui, strigand la comandant. Tinuse un discurs impresionant de un minut in care ii spuse „adevarul” barbatului. Ii marturisi ca fiinta lui nu reprezinta nici un interes pentru el, adaugand faptul ca e acelasi monstru fara scrupule si maniere. In schimb, in loc sa il faca pe comandant sa renunte la ideea lui, nu reusi decat sa ii amane putin soarta. Deoarece, peste inca doua zile femeia a fost luata chiar de la munca si dusa in spatele cladirii si omorata. Insa nu in orice fel ci a fost pusa se spanzure singura. Comandantul i-a „amenajat” un loc perfect in spatele cladirii: era un par gros de lemn ce avea la capat o grinda subtire si rezistenta. Lega o sfoara groasa de mijlocul grinzii si puse un scaun sub funie. O silisera pe femeie sa se urce pe acel scaun apoi sa isi infasoare gatul cu funia si, cand se astepta mai putin, Balz dadu cu piciorul la scaun ranjind sardonic la vederea trupului femeii ce se zbatea pentru o ultima farama de aer. Carl afla despre asta. In ochii lui, Balz deja prindea cea mai infama si lipsita de mandrie imagine si incepea sa-si deteste propriul corp pentru ca fusese excitat de o asemenea bestie.
La inceput, Balz era destul de impacat cu legatura dintre protejatul sau – inca considera ca baiatul ii apartine in totalitate – si Leon, insa cu trecerea zilelor gelozia si acea obsesie bolnava pentru Carl il facura sa actioneze criminal. In noaptea din doi spre trei decembrie Balz incerca sa il omoare pe cel ce-l considera o amenintare. A doua zi, Balz fu obligat sa marturiseasca tot: le povesti amanuntit organizatorilor cum intra in camera blondului, cu un cutit ce il pastrase inca de la pranz in mana, si incerca sa il atace pe colegul sau. Noroc ca Leon se astepta la un astfel de atac si reflexele l-au ajutat astfel incat putu sa il opreasca la timp pe barbat. Balz a fost concediat, iar ultimele lui cuvinte nu au fost decat niste injuraturi la adresa lui Leon. Astfel, comandantul iesi din vietile celor din lagar, desi, undeva in inima lui Carl, el inca era prezent. Baiatul se decise sa nu pastreze ranchiuna si sa se gandeasca doar la partea buna a barbatului ce-l iubise si la faptul ca fara el nu mai era atunci acolo. Ii ramase recunoscator acestuia si de fiecare data cand ii auzea pronuntat numele ii multumea in gand.
Tot lagarul, inclusiv comandantii, era plin de noile idei eliberatoare insuflate de Carl si comandantul sau – Leon – care pusesera la cale un plan de evadare. La inceput erau doar planuri facute in miez de noapte insa in scurt timp acestea s-au materializat intr-o adevarata cale de iesire din acel infern. Din camera comandantului pornea un tunel secret pe sub incinta lagarului pana dincolo de portile principale. Alesesera cativa prizonieri mai puternici si muncitori si cu totii, cat ceilalti erau la munca, sapau la acel tunel. Pamantul apoi era luat cu patura si dus in cazan, acesta fiind topit de toxine.
Intr-o joi, in timpul mesei – de obicei cei doi stateau unul langa altul – comandantul ii sopti la ureche sa vina in acea noapte pentru a se intalni. Detinutul nici nu sta pe ganduri si accepta propunerea barbatului. Dupa ce stingerea fu data, Carl se strecura afara si intra in camera comandantului ce se uita in jos la tunel.
- Iti vine sa crezi ca mai sunt doar doi kilometri pana e gata?
Barbatul se intoarse si se apropie de baiat, sarutandu-i obrazul, apoi se aseza alaturi de el pe pat. Carl se uita putin la acesta apoi isi muta privirea spre gaura tunelului, zambind melancolic.
- Leon... Tu ce vei face cand vei iesi?
- Nu stiu... raspunse acesta, privindu-l pe baiat.
- Poate iti vei vizita familia, iubita. Barbatul incepu sa chicoteasca si il prinse de mijloc cu un brat, aducandu-l mai aproape de el. Il saruta pe frunte dulce si protectiv si ii spuse:
- Poate doar pe mama. Tata e mort de mult iar in ceea ce priveste iubirea... Ii prinse barbia intre degetul sau mare si cel aratator, privindu-l fix in ochi, apoi ii spuse:
- Cred ca am inceput sa o simt. Mana lui urca pana la obrazul baiatului, mangaindu-l si buzele pline ale lui Carl se arcuira tandru. Barbatul isi trecu degetul aratator peste buzele lui, facandu-le conturul, apoi gurile cat si limbile lor se unira intr-un sarut pasional si plin de dorinta. Dupa ce sarutul ii prinse pe amandoi atat de mult incat sa piarda orice farama de aer, isi desprinsera buzele si se asezara pe pat, imbratisati. Ramasera apoi acolo, bucurandu-se unul de altul, iar pe la miezul noptii vocea lui Carl se facu auzita in camera scfundata in liniste:
- Leon?
- Da, ce e?
- Te iubesc. Barbatul deschise ochii zambind si il saruta tandru pe buze apoi ii sopti suav, inca tinandu-si buzele pe ale lui:
- Si eu te iubesc.
Gurile celor doi din nou isi impartira dulceata una alteia, inimile celor doi zbatandu-se puternic in sincron. Pentru Carl, acea noapte fusese probabil una din cele mai fericite. In acea noapte ingropa definitiv imaginea lui Balz in trecut si se lasa purtat de acele sentimente catre Leon, gandindu-se mai optimist ca niciodata la viitor. Se vedea afara, muncind si isi imagina casa in care avea sa stea. Il vedea alaturi de el, zambind si tinandu-l de mana, pe Leon. Acele visuri le voia cu tot dinadinsul reale si palpabile, voia sa stie ca va fi fericit alaturi de cel pe care il iubea.
Nando mo kimi no moto e...
![[Imagine: 346l2lx.jpg]](http://oi60.tinypic.com/346l2lx.jpg)
No matter how many times it will be, I will go back to you