[Yaoi] Raman cum sunt..

[Katsu]

Lexxu: Da, stiu, foarte crud... Nu-i asa ca-s sadica? *hehe* Thankies pentru commentariul critic, voi lua aminte si voi incerca sa corectez cu mai multa atentie capitolele.

Asaa.. acum, Capitol nooou.


Capitolul 2

"Ramai cum esti.." cele trei cuvinte pe care nu mi le pot scoate din minte. Asta e legea suprema! Vocea lui a reprezentat vocea legilor. Legile nu permit ca un om ce s-a nascut in gunoi, sa renasca si sa duca o viata decenta. Nu, gunoiul trebuie sa ramana gunoi, la fel si cei care s-au nascut in palate. Acolo s-au nascut, acolo trebuie sa ramana. Am inchis ochii, mi-am lipit revolverul de tampla, insa din nou vocea nu-mi dadea pace. "Traieste, nemernicule!", "Trebuie sa traiesti!", "Du viata asta in gunoi pana la sfarsit!". L-am lasat jos, pe pat, si m-am uitat ametit la masuta. Am vazut scrisoarea, am suras, erau singura mea speranta. Ea si copiii. M-am ridicat din patul mizerabil, cu asternuturi scumpe, si am luat scrisoarea in mana. Ce-ar fi ca in loc de un raspuns as merge sa-i vad? mi-am spus si m-am uitat la adresa. Era la doua ore departare cu trenul.
M-am dus la Gara de Nord si m-am suit in primul tren care pleca. Cum nu am avut bilet, a trebuit sa platesc amenda, sub privirile patrunzatoare ale calatorilor. M-am dus inapoi in compartiment, uitandu-ma pe geam, imbatat de miscarile rapide ale copacilor. Daca un calator nu-mi atragea atentia, vazand adresa de pe scrisoare, ramaneam in tren pana la urmatoarea statie. I-am multumit si am coborat in graba, uitandu-ma in dreapta, spre iesirea din gara mica si saracaciosa. Cateva afise, suflate de vanturile de toamna tarzie, fara scrisul clar, din cauza ploilor si cu parti de graffiti pe ele datorita rebelilor din sat. Am pasit afara din gara, pe cararea de pamant, acoperita cu praf. Mi-am murdarit pantofii mergand pe acolo, insa merita pe deplin.
O casa mica, varuita in culori calde, de portocaliu si rosu, cu gard vopsit neglijent, multicolor de copii, aparea in fata. Am deschis poarta mica, clopotelul de la intrare incepand sa sune. Copii au iesit toti, dand navala cand m-au vazut. S-au stans la picioarele mele, iar pentru ca eram prea inalt imi ajungeau cel mult pana la brau. Au tabarat pe mine, sarind si batand din palme. Vedeam in ochii lor licarirea ce ma facea sa traiesc, vocea din mintea mea nu era una obisnuita, era una de copil. Le-am zambit si m-am uitat in pragul usii, unde era femeie scumpa mie.
M-am departat de gramada de copiii si m-am dus la ea, luandu-i mana si sarutandu-i-o.
- Sarut mana, mama.
"Mama", cuvantul asta era inramat in inima mea sub chipul ei. Si, cu toate ca nu era ea cea care mi-a dat viata, nici nu se compara cu ea. Pe ea as fii imbracat-o in aur, as fi facut in asa fel incat sa nu mai sufere, insa pe adevarata mea mama... nici macar nu merita sa ma gandesc la ea. Poate doar suferind in cele mai mari chinuri. A fost in stare sa-si lasa propiul copil de doar cateva zile pe scarile pline de zapada, in vuietul groaznic al Crivatului. Macar de m-ar fi ucis de cand am fost in pantecele ei, sa nu fi trebuit sa indur toate urmarile greselilor ei. Numit "orfan" de toti pe care i-am intalnit in cale, tradat de barbatul iubit tot pentru acest lucru, iar singura alinare a fost aceasta fiinta, pe care cu mandrie o numesc "mama". Mi-a zambit cald si si-a pus mana carapata, insa atat de micuta pe fata mea.
- Sa traiesti.
M-am intors spre copii, 6 la numar. Nu intelegeam cum mai poate face fata, dupa ce timp de 25 de ani a crescut copii. Eu am fost ca si fiul ei, pentru ca am ajuns acolo exact in prima zi cand a ajuns si ea. Avea doar 28 de ani, s-a comportat cu mine ca si cum as fi foast fiul sau, la fel ca toate celalte femei de acolo, pentru ca nu pot sa spun ca ele nu m-au iubit. Au facut-o, insa pentru mine, Maria era cea mai draga. Ma retrageam la pieptul ei, unde simteam ca tot timpul voi fi primit si alintat. Copiii se uitau toti la mine, poate asteptand sa le arat cadourile.
- Imi pare rau, dar acum nu mai am. le-am aratat mainile goale. Promit ca va i-au maine. Ba chiar si mai bine, o sa va i-au cu mine, sa alegeti ce vreti fiecare.
Supararea din ochii lor ajunsese la bucurie. S-au dus in casa fugind unul dupa altul, continuandu-si joaca.
- Stii bine ca nu trebuie sa faci asta.. mi-a spus mama in timp ce isi stergea mainile in sortul de la brau.
- Stiu, insa e placerea mea.
Intr-un fel faceam asta pentru a hrani omul din mine, nu fiara. Mergeam aici pentru ca omul din mine sa iasa la suprafata, in timp ce oriunde altundeva era inchis intr-o carpace de otel, iar cheia pentru a o deschide o avea doar Ea. Si.. El. El, cel care ma facu sa vreau sa ma schimb, ma facu sa visez, ca mai apoi sa imi calce visele in picioare, lasandu-le in frigul iernii fara caldura sa. Oh, cat as fi vrut sa-l urasc pentru asta, insa parca si bestia din mine era inamorata de el.