Yaoi Queen`s oneshots [*YAOI*]

[Yaoi Queen]

Tanks girls ^.^ here's the next ch :*

Capitolul III

Au trecut cinci zile de când eu mă aflam împreună cu toţi membrii trupei lui Gackt, şi treptat am început să mă ataşez de fiecare pentru ceea ce erau. În fiecare zi, vocalistul mă învăţa să cânt la pian melodia Für Elise, pas cu pas, ajunsesem să o cânt aproape singur, dar dacă mă încurcam, Gackt nu se supăra, şi îmi arăta din nou. Nu ştiam că răbdarea lui era destul de mare încât să poată învăţa pe cineva ceva, dar el mi-a arătat asta, probabil fără să realizeze. Oricând înafara acelor "lecţii", încercam să îl evit. De fiecare dată când se apropia, sau mă atingea, mă înfioram, lucru care mă speria. Dar tot eu îi duceam porţia de kimchi sau spaghete, ştiind că acelea erau preferatele lui.
- Shou! Shou, vino, te rog! mă strigase Chacha, pe un ton care nu părea îngrijorat,ci mai degrabă grăbit. M-am dus în directea vocii lui, ajungând în living, iar Chacha şi You, păreau ocupaţi în a monta ceva la un televizor.
-Te rog, intră în cămăruţa aia şi vezi dacă găseşti o telecomandă, îmi spuse You, făcându-mi semn spre spatele lui. Am ridicat din umeri şi m-am înderptat spre locul indicat. Am început prin a căuta în stânga micii încăperi pe rafturile mult prea înalte pentru mine, iar în scurt timp îi aud vocea lui Gackt.
-Care e problema? a întrebat acesta. Probabil si el a fost chemat tot de catre cei doi.
-Vezi dacă găseşti o dinasta, acolo, răspunse Chacha. Nu ştiam ce, şi unde, dar nu mă interesa, căci eu căutam ce-mi ceruse You.
Nu după mult timp, am auzit uşa cămăruţei închizându-se, însă nu înainte ca cineva să fie azvârlit lângă mine. Am tresărit speriat, apoi i-am auzit vocea lui Gackt înjurând.
-Ce dracu' v-a apucat?!
-Sunteţi amândoi acolo, acum rezolvaţi-vă problemele! Că va evitaţi tot mai mult pe zi ce trece! strigă vocea lui You.
-Sunteţi tâmpiţi?! Deschideţi dracu' uşa!
Gackt aprinse becul încăperii în care abia dacă încăpeam amândoi, şi părea destul de nervos. Dar eu eram speriat, mult mai speriat decât ar fi oricine altcineva închis într-un loc atât de mic. Nici nu mai păreau a fi persoane în cealaltă cameră...
-You! am zis să deschizi uşa asta! Doar nu mă ţii închis aici toată ziua! You! strigă Gackt, apăsând clanţa, apoi bătând cu pumnul.
-Gackt! Tre... trebuie să-ţi spun ceva, am rostit eu, cu voce speriată, prinzându-l de cămaşa.
Acesta s-a oprit din a striga şi a lovi uşa, aşteptând ca eu să vorbesc.
-Ei bine... Nu am mai spus asta niciunuia din trupă, dar am o mare problemă în ceea ce priveşte spaţiile mai mici decât un lift...
-Eşti claustrofob? întrebă el, părând şocat, iar eu am dat din cap în semn afirmativ.
-Ah! Îmi pare rău că nu am menţionat despre asta dar acum nu am ce face! am spus eu agitat, dintr-o suflare, frecadu-mi mâinile între ele, încercând să respir normal.
-Şi eu ce ar trebui să fac? nici măcar nu ştiu ce se întâmplă când eşti claustrofob, spuse el, fără a se panica, şi totuşi îngrijorarea i se citea în glas.
-Să nu îţi fie. You! Deschide naibii uşa asta! Stai, mi-am amintit! spuse Gackt, prinzându-mă de umeri. Trebuie să înveţi să te relaxezi! Gândeşte-te la altceva sau... Nu ştiu! Dacă stâng becul, nu mai vezi cât e de strâmtorat aici!
-Nu! Eu ştiu... o să mă sufoc! am spus eu, cuprinzându-mi gâtul cu ambele mâini, devenind deja mult mai agitat, şi speriat de moarte. Lacrimile începeau să îmi şiroiască pe obrajii palizi, şi abia mă mai susţineau picioarele.
Gackt stinse becul, crezând că probabil va ajută la ceva, dar imaginea cămăruţei o aveam în minte şi ştiam că eram închis în ea, motiv pentru care criza mea nu încetase, şi respirăm de parcă cineva mă strângea de gât. Admiram faptul că el rămânea calm, căutând o cale să mă liniştească, ochii lui urmărindu-mi fiecare reacţie. A oftat adânc, văzând că nu mă calmam, apoi îmi cuprinse obrajii în ambele mâini, unindu-şi buzele calde cu ale mele. Am tresărit, căscând ochii uluit, dar instantaneu prin corp îmi trecuseră fiori putrenici care îmi făceau întreg trupul să tremure, iar picioarele să îmi cedeze treptat, odată ce parfumul lui îmi invadase nările. "Chanel Platinum Egoiste" mă ameţise mai rău decât ar fi făcut acea cămăruţa în care mă aflam. El mă conducea spre peretele din spatele meu, lipindu-mă de el. Mâinile lui au coborât spre a se strecura pe sub tricoul meu, iar buzele i se îndreptau spre gâtul meu, lăsându-mi dâre fierbinţi pe traseul lor.
-Ce... faci? De ce? am întrebat atunci când am prins puterea şi curajul necesar.
-Se pare că un bine. Uite, nu mai simţi că te sufoci.
-Nu, dar, mi-e la fel de frică de ceea ce faci, precum îmi e de cămăruţa...
-Nu prea pare că spui adevărul.
Mâna lui strânse cu bandete de locul umflat dintre picioarele mele, iar eu am scăpat un geamăt.A două oară îi rotisem numele, înghiţind pe urmă cu greu.
Nu mă mai puteam ţine pe picioare, iar asta s-a arătat prin faptul că alunecam tot mai jos pe acel perete, cu Gackt urmându-mă până când am ajuns amândoi pe podeaua rece. Mă trase în braţele sale, aşezându-mă peste picioarele lui, însă mă neliniştisem simţindu-i sub mine organul întărit.
-Gackt, tu...
-Stai liniştit, nu îţi voi face nimic, a rostit, el, aducându-şi mâna pe obrazul meu. Eşti bine? întrebă pe urmă, mangaindu-mă blând cu buricele degetelor.
Am dat răspunsul afirmativ cu o voce răguşită, apoi, am preferat să tac şi să închid ochii. Poate că aşa timpul trecea mai repede, fără ca eu să mă mai sperii, însă îi auzeam respiraţia grea şi probabil se simţea fel de inconfortabil ca şi mine. Chiar şi aşa, acesta nu continuase... deşi poate îmi doream să o fi făcut.
-Spune-mi. De ce ai mereu lacrimi în ochi atunci când îţi cânt Für Elise? întrebă el, curios, şi probabil pentru a deschide un subiect.
Nu îmi plăcea să vorbesc şi să spun tuturor că mama mea a murit de cancer, iar acel moment nu făcea o excepţie. M-am bâlbâit, încercând să găsesc un alt răspuns, însă chiar şi în momentul acela, mintea parcă îmi zbura mult prea departe.
-Hai să deschidem. Au avut timp suficient pentru a vorbi.
Am auzit vocea lui Chacha, însă foarte încet, de parcă abia intrase în camera alăturată, şi m-am ridicat imediat din poziţia aceea, aşteptând ca uşa să mi se deschidă.
-Te rog, nu spune băieţilor de problema mea... nu vreau să par un idiot în faţa lor...
Aceste cuvinte i le-am mai adresat înainte să pot ieşi, apoi când am văzut cum apărea You înaintea ochilor mei pe măsură ce deschidea uşa, am trecut rapid pe lângă el, şi brusc m-am oprit în faţa la jumătatea livingului, întorcându-mă, când l-am auzit pe Gackt înjurând din toate puterile, apoi l-am văzut ridicând pumnul la amicul său, fiind gata să îl lovească. Am încremenit pe loc, însă de cum încet, încet se liniştea, închizându-şi ochii şi lăsându-şi pumnul jos. Am expirat şi eu relaxat imediat după. Mă întrebam totuşi de ce a reacţionat aşa...