09-12-2012, 02:46 PM
Aw~ Am ajuns din nou si pe aici cu un next. Thx ca cititi si lectura placuta in continuare~ *hug*
Elyy. Ma bucur ca iti place~ ^^ si nu trebuie sa iti fie frica. Rose nu exista. :)) Cred.... :-? Ei, daca exista, sa speram ca e inca in Salt Lake City. Thank you for comm~
FuNnY bUnNy. Oh, my dear~ Stiu! Sunt o geniala~ Ma gandeam de curand sa fac o noua limba, chiar. :)) Thx ca imi corectezi de fiecare data greselile. De existenta unora chiar nu stiam si ma ajuti enorm~ Ah, ah. Si mai thank you pentru prezenta ta p'aci~ ^^ Sper sa iti placa in continuare.
Murmurul mut al orasului se auzea in surdina, printre sunetul obositor al picaturilor de ploaie. Salt Lake City era zguduit de forta ploii primavaratice ce se dezlantuia cu toata raceala asupra piesajului. Strazile erau goale, pustii, uzi si uitate de ochii trecatorilor in timp ce umbrelele lor treceau ca intr-un vals amplu. Tim privea din nou strada larga si se uita la forfotul peisajului, tinand in mainile sale reci o ceasca de ceai fierbinte. Pana si lui i se paru ciudat faptul ca sta asa aproape de fereastra, insa se parea ca temerile lui erau mai mici decat fusesera in trecut. Poate ca Davis il ajuta intr-o oarecare masura si ii dadea puterea sa continuie. De cand il vazuse stiuse ca barbatul acela are un caracter infipt de reporter bagacios si ca era atasat ca o lipitoare de orice "stire" buna. Pe masura, insa, ce il cunoscuse, descoperi, spre surpinderea lui, ca poate dezvolta si anumite calitati umane cum ar fi compatimirea si dragostea neinteresata; asta ar putea uimi de fapt pe oricine. Dave nu era genul de persoana care se atasa de persoane, ci, din contra, incerca sa fie cat mai detasat si liber in relatiile sale cu oamenii. Tindea sa pastreze relatii bune cu toata lumea si saluta mai bine de zece persoane de fiecare data cand iesea pana la magazin, desi nu cunostea decat una dintre ele incat sa spuna ca ii pasa de ea. Singurul de care ii pasa era Tim; satenul o stia prea bine si putea spune ca profita din plin de asta. Insa cand avea sa se sature de el ce va face?... Nu. Nu trebuia sa gandeasca asa; in fond, Davis nu era infidel. Gandea prea negativist. Crezu ca e de la peisaj asa ca lasa cana de ceai pe blatul de bucatarie, oftand si trase jaluzelele groase. Liniste; o liniste de nepatruns domnea in intreg apartamentul. De obicei Davis ajungea mai devreme decat el acasa, motiv pentru care Tim nu era chiar linistit. Se aseza pe canapea, aducandu-si un picior al piept si il prinse in brate, oftand la fel de greu si profund. Daca Davis avea sa mai intarzie mult el ce va face? Ajunsese de aproape trei sferturi de ceas acasa si nu statuse decat la fereastra, band ceai. Se gandi la vreo activitate pe care s-o intreprinda, insa toate gandurile se transformau in niste inchipuiri negativiste asupra motivului pentru care Dave intarzie. Puse mana pe telefon, cu o hotararare dictata mai mult de nervozitate si frustrare, si forma numarul reporterului din memorie. Insa atunci cand vru sa apese pe butonul de apelare auzi usa si, instinctiv, se opri din orice activitate. Inca era usor nauc. Daca Davis ar fi raspuns la telefon s-ar fi balbait fara un motiv pentru care sa il fi sunat. Se uita in directia usii, nevazand cine a intrat, apoi realiza ca era brunetul. Lasa telefonul in furca si se garbi sa isi intampine iubitul. Cand il zari, zambetul ce i se incrusta pe chip ii disparuse.
- Ce s-a intamplat? Arati... De parca ai vazut o fantoma... spuse Tim, realizand dupa aceea, stingherit, ca ceea ce spusese putea fi adevarat. Davis se rezuma la tacere, descaltandu-se si dandu-si jos haina. Intra in sufragerie cu aceeasi expresie pe chip si o lua tinta spre micul bar din bucatarie. Isi turna un scotch dublu si il dadu peste cap, fara nici un fel de menajamente. Simti cum alcoolul ii arde usor esofagul apoi simti caldura specifica in stomac si fata lui articula fara sa vrea o grimasa. Satenul il privi apatic pe Davis in timp ce se misca prin casa, apoi ii spuse:
- Ce naiba ai, Davis? Brunetul isi intoarse capul si afirma.
- Ce "da", Davis? Spune! continua mai radical Tim, tintuindu-l cu o privire nervoasa. De ce era nervos? Nici el nu stia; dar in acelasi timp se gandea ca poate Davis ii ascunde ceva si ca, poate, acum a venit sa se ispaseasca.
- Vrei sa ne despartim sau ceva? Spune, daca asta e! Davis se incrunta si se intoarse spre Tim, spunandu-i pe un ton nedumerit si iritat:
- De unde ai scos-o si pe asta? Doamne, Tim, te gandesti la unele chestii! Nu... De fapt, da, am vazut o fantoma.
- Rose... ingana fara sa-si dea seama satenul si Davis afirma printr-o miscare scurta a capului. Davis ii povesti pe scurt cele intamplate, incercand sa redea cat mai realist ceea ce se intamplase. Cumva, brunetul stia ca asta avea sa-l afecteze. Dupa ce isi incheiase discursul, Tim se aseza usor si socat pe canapea, iar Davis sari imediat pentru a-l sprijini. Vedea expresia chinuita a iubitului sau si ii parea oarecum rau ca ii destainuise ce s-a intamplat. Insa, acum mai mult ca niciodata, se astepta ca Tim sa zbiere putin la el si sa ii spuna sa inceteze cu obsesia lui legata de fantoma aia; de fiecare data ignorase sfaturile satenului, insa acum chiar si fara ele nu s-ar mai fi apropiat de vreun document legat de Rose park school.
- Sunt satul... spuse Tim, inclestandu-si falcile nervos.
- Stiu, promit ca...
- Ca vom face tot posibilul s-o oprim pe fantoma aia idioata ce crede ca ne poate juca pe noi pe degete! Davis aproape ca isi casca gura de uimire si isi abtinu o ingaimeala negativa, oftand.
- Davis... Parca spuneai ca a mai existat o alta persoana ce a fost atacata... Buck...
- Ronald Bucker. Tim, asculta, nu are rost, raspunse sec Davis, luandu-si chipul in palme.
- Si asa vrei tu sa ma aperi?! Parca spuneai ca faci asta pentru mine, nu?
- Da! Asa te apar! Vreau sa stai departe de tot ce inseamna Lake school si Rose! spuse Davis scos din sarite. Tim se uita stanjenit in jos. Niciodata nu il mai enervase atat de tare pe brunet incat sa tipe la el. Dar el voia sa stie mai multe, sa rezolve misterul; era legat de el, pana la urma. Poate faptul ca nu putuse sa uite nimic din cele intamplate avea un motiv. Poate ca trecutul ii spunea ce sa faca in viitor.
- Bine, Davis. Daca tie iti e frica sa infrunti cateva grame de plasma fie, insa eu nu stau cu mainile in san. Il voi gasi pe Ronald si voi vedea daca poate sa ma ajute cu ceva informatii. Ma auzi?
- Inca de prin o mie noua sute si ceva aud, raspunse sarcastic Davis, incercand sa gaseasca in minte ceva de care sa se prinda pentru a-l face pe Tim sa se razgandeasca.
- Nu incerca macar sa te gandesti ca voi renunta, Davis White! Aceasta fusese ultima replica; era clar pentru amandoi ca in seara aceea nu aveau cum sa mai rezolve ceva. Nu puteau decat spera ca dimineata le va mai lumina putin gandurile.
Batranul isi urma ca intotdeauna drumul pana la magazinul din colt, imbracat in halatul lui vechi pe care refuzase sa il dea atunci cand camionul cu vechituri trecuse pe acolo. Traia intr-un oras mult prea plicticos pentru el. Era genul de orasel din provincie organizat, parca, specific pentru locuitori de varsta a treia. In ciuda anilor ce ii detinea, el se simtea tanar. Nu ii placeau emisiunile culinare, mai degraba aprecia documentarele si nu isi ingrijea gardina, spre deosebire de restul vecinilor sai, care isi alocau zilnic cateva ore magulirii firelor de iarba din gazonul frontal casei. Iesea in fiecare joi pe la orele sapte seara si se plimba de-a lungul strazilor Oppel si Rivenses, oprindu-se la cafeneaua din coltul acesteia din urma. Acolo isi savura ceaiul negru mult iubit, apoi se intorcea acasa.
In aceasta dimineata ramasese fara cafea si, strecurand printre dinti cateva injuraturi, se deplasa pana la alimentara de langa blocul sau. Marta, femeia ce se ocupa de aprovizionare, mereu uita de cafea. Cateodata lui Ronald i se parea ca o face intentionat, in incercarea de a-l face sa consume mai putina licioare amaruie. Fara sanse, insa; era consumator inrait.
- O dau afara pe femeia aia, spuse omul scund imediat ce pasi in holul casei care il ducea direct in sufragerie. Isi desprinse cordonul ce ii tinea strans pe corpul plin halatul si se indrepta spre bucatarie cu acelasi mers afectat si lent. Ura linistea diminetii asa ca aprinse televizorul, uitandu-se fugitiv la programul pe care il nimerise. Lua ibricul de pe ochiul din spate si il umplu cu apa, apoi il puse pe ochiul cel mare al aragazului si aprinse aparatul, acesta generand o flacara. Arunca o privire asupra strazii inguste ce se vedea perfect de pe geamul sau mare si isi plimba privirea asupra piscurilor ce se zareau dincolo de Valley City. Era un oras ciudat; pana si numele capitalei - Cascade - suna a slogan de promavare a "frumusteilor naturale" ce se gasesc in acel oras. Facand parte din Idoha, nu era la mare distanta de Utah, insa nu se putea adapta unui alt climat sau unui alt relief. Ii placea genul acela de oras muntos, aflat undeva printre vai si care e traversat de rauri multiple. Era pur si simplu locul in care crescuse; inca isi amintea serile petrecute pe coclauri in cautarea unor noi specii de animale. Timp de mai bine de un sfert din viata sa fusese cumva influentat de profesoara sa de biologie din gimnaziu, fiindca era obsedat, fara exagerari, de tot ceea ce insemna biologie. Nu atat anatomia, cat studiul plantelor si animalelor. Nici el nu stia de ce ii placeau acele lucruri insa niciodata nu cautase un raspuns la intrebarea aceea. Se rezuma la a fi el. Ronald Bucker fu trezit din cotemplarea sa critica a strazii inguste atunci cand soneria usii - ce semana cu cantecul unui canar - se auzi in apartament. Pasi plictisit, desprinzandu-se de fereastra si, ajuns in fata usii, se uita pe vizor sa vada cine putea fi atat de matinal. Dincolo de usa, o zari pe femeia bondoaca - Marta - ce se uita plictisita in jur, cu obrajii rosii de frig si mainile in buzunarele halatului albastru, lasand-o, mai apoi, sa intre in casa.
Elyy. Ma bucur ca iti place~ ^^ si nu trebuie sa iti fie frica. Rose nu exista. :)) Cred.... :-? Ei, daca exista, sa speram ca e inca in Salt Lake City. Thank you for comm~
FuNnY bUnNy. Oh, my dear~ Stiu! Sunt o geniala~ Ma gandeam de curand sa fac o noua limba, chiar. :)) Thx ca imi corectezi de fiecare data greselile. De existenta unora chiar nu stiam si ma ajuti enorm~ Ah, ah. Si mai thank you pentru prezenta ta p'aci~ ^^ Sper sa iti placa in continuare.
cu drag, VandaQ
Chapter XIV
Murmurul mut al orasului se auzea in surdina, printre sunetul obositor al picaturilor de ploaie. Salt Lake City era zguduit de forta ploii primavaratice ce se dezlantuia cu toata raceala asupra piesajului. Strazile erau goale, pustii, uzi si uitate de ochii trecatorilor in timp ce umbrelele lor treceau ca intr-un vals amplu. Tim privea din nou strada larga si se uita la forfotul peisajului, tinand in mainile sale reci o ceasca de ceai fierbinte. Pana si lui i se paru ciudat faptul ca sta asa aproape de fereastra, insa se parea ca temerile lui erau mai mici decat fusesera in trecut. Poate ca Davis il ajuta intr-o oarecare masura si ii dadea puterea sa continuie. De cand il vazuse stiuse ca barbatul acela are un caracter infipt de reporter bagacios si ca era atasat ca o lipitoare de orice "stire" buna. Pe masura, insa, ce il cunoscuse, descoperi, spre surpinderea lui, ca poate dezvolta si anumite calitati umane cum ar fi compatimirea si dragostea neinteresata; asta ar putea uimi de fapt pe oricine. Dave nu era genul de persoana care se atasa de persoane, ci, din contra, incerca sa fie cat mai detasat si liber in relatiile sale cu oamenii. Tindea sa pastreze relatii bune cu toata lumea si saluta mai bine de zece persoane de fiecare data cand iesea pana la magazin, desi nu cunostea decat una dintre ele incat sa spuna ca ii pasa de ea. Singurul de care ii pasa era Tim; satenul o stia prea bine si putea spune ca profita din plin de asta. Insa cand avea sa se sature de el ce va face?... Nu. Nu trebuia sa gandeasca asa; in fond, Davis nu era infidel. Gandea prea negativist. Crezu ca e de la peisaj asa ca lasa cana de ceai pe blatul de bucatarie, oftand si trase jaluzelele groase. Liniste; o liniste de nepatruns domnea in intreg apartamentul. De obicei Davis ajungea mai devreme decat el acasa, motiv pentru care Tim nu era chiar linistit. Se aseza pe canapea, aducandu-si un picior al piept si il prinse in brate, oftand la fel de greu si profund. Daca Davis avea sa mai intarzie mult el ce va face? Ajunsese de aproape trei sferturi de ceas acasa si nu statuse decat la fereastra, band ceai. Se gandi la vreo activitate pe care s-o intreprinda, insa toate gandurile se transformau in niste inchipuiri negativiste asupra motivului pentru care Dave intarzie. Puse mana pe telefon, cu o hotararare dictata mai mult de nervozitate si frustrare, si forma numarul reporterului din memorie. Insa atunci cand vru sa apese pe butonul de apelare auzi usa si, instinctiv, se opri din orice activitate. Inca era usor nauc. Daca Davis ar fi raspuns la telefon s-ar fi balbait fara un motiv pentru care sa il fi sunat. Se uita in directia usii, nevazand cine a intrat, apoi realiza ca era brunetul. Lasa telefonul in furca si se garbi sa isi intampine iubitul. Cand il zari, zambetul ce i se incrusta pe chip ii disparuse.
- Ce s-a intamplat? Arati... De parca ai vazut o fantoma... spuse Tim, realizand dupa aceea, stingherit, ca ceea ce spusese putea fi adevarat. Davis se rezuma la tacere, descaltandu-se si dandu-si jos haina. Intra in sufragerie cu aceeasi expresie pe chip si o lua tinta spre micul bar din bucatarie. Isi turna un scotch dublu si il dadu peste cap, fara nici un fel de menajamente. Simti cum alcoolul ii arde usor esofagul apoi simti caldura specifica in stomac si fata lui articula fara sa vrea o grimasa. Satenul il privi apatic pe Davis in timp ce se misca prin casa, apoi ii spuse:
- Ce naiba ai, Davis? Brunetul isi intoarse capul si afirma.
- Ce "da", Davis? Spune! continua mai radical Tim, tintuindu-l cu o privire nervoasa. De ce era nervos? Nici el nu stia; dar in acelasi timp se gandea ca poate Davis ii ascunde ceva si ca, poate, acum a venit sa se ispaseasca.
- Vrei sa ne despartim sau ceva? Spune, daca asta e! Davis se incrunta si se intoarse spre Tim, spunandu-i pe un ton nedumerit si iritat:
- De unde ai scos-o si pe asta? Doamne, Tim, te gandesti la unele chestii! Nu... De fapt, da, am vazut o fantoma.
- Rose... ingana fara sa-si dea seama satenul si Davis afirma printr-o miscare scurta a capului. Davis ii povesti pe scurt cele intamplate, incercand sa redea cat mai realist ceea ce se intamplase. Cumva, brunetul stia ca asta avea sa-l afecteze. Dupa ce isi incheiase discursul, Tim se aseza usor si socat pe canapea, iar Davis sari imediat pentru a-l sprijini. Vedea expresia chinuita a iubitului sau si ii parea oarecum rau ca ii destainuise ce s-a intamplat. Insa, acum mai mult ca niciodata, se astepta ca Tim sa zbiere putin la el si sa ii spuna sa inceteze cu obsesia lui legata de fantoma aia; de fiecare data ignorase sfaturile satenului, insa acum chiar si fara ele nu s-ar mai fi apropiat de vreun document legat de Rose park school.
- Sunt satul... spuse Tim, inclestandu-si falcile nervos.
- Stiu, promit ca...
- Ca vom face tot posibilul s-o oprim pe fantoma aia idioata ce crede ca ne poate juca pe noi pe degete! Davis aproape ca isi casca gura de uimire si isi abtinu o ingaimeala negativa, oftand.
- Davis... Parca spuneai ca a mai existat o alta persoana ce a fost atacata... Buck...
- Ronald Bucker. Tim, asculta, nu are rost, raspunse sec Davis, luandu-si chipul in palme.
- Si asa vrei tu sa ma aperi?! Parca spuneai ca faci asta pentru mine, nu?
- Da! Asa te apar! Vreau sa stai departe de tot ce inseamna Lake school si Rose! spuse Davis scos din sarite. Tim se uita stanjenit in jos. Niciodata nu il mai enervase atat de tare pe brunet incat sa tipe la el. Dar el voia sa stie mai multe, sa rezolve misterul; era legat de el, pana la urma. Poate faptul ca nu putuse sa uite nimic din cele intamplate avea un motiv. Poate ca trecutul ii spunea ce sa faca in viitor.
- Bine, Davis. Daca tie iti e frica sa infrunti cateva grame de plasma fie, insa eu nu stau cu mainile in san. Il voi gasi pe Ronald si voi vedea daca poate sa ma ajute cu ceva informatii. Ma auzi?
- Inca de prin o mie noua sute si ceva aud, raspunse sarcastic Davis, incercand sa gaseasca in minte ceva de care sa se prinda pentru a-l face pe Tim sa se razgandeasca.
- Nu incerca macar sa te gandesti ca voi renunta, Davis White! Aceasta fusese ultima replica; era clar pentru amandoi ca in seara aceea nu aveau cum sa mai rezolve ceva. Nu puteau decat spera ca dimineata le va mai lumina putin gandurile.
*
Batranul isi urma ca intotdeauna drumul pana la magazinul din colt, imbracat in halatul lui vechi pe care refuzase sa il dea atunci cand camionul cu vechituri trecuse pe acolo. Traia intr-un oras mult prea plicticos pentru el. Era genul de orasel din provincie organizat, parca, specific pentru locuitori de varsta a treia. In ciuda anilor ce ii detinea, el se simtea tanar. Nu ii placeau emisiunile culinare, mai degraba aprecia documentarele si nu isi ingrijea gardina, spre deosebire de restul vecinilor sai, care isi alocau zilnic cateva ore magulirii firelor de iarba din gazonul frontal casei. Iesea in fiecare joi pe la orele sapte seara si se plimba de-a lungul strazilor Oppel si Rivenses, oprindu-se la cafeneaua din coltul acesteia din urma. Acolo isi savura ceaiul negru mult iubit, apoi se intorcea acasa.
In aceasta dimineata ramasese fara cafea si, strecurand printre dinti cateva injuraturi, se deplasa pana la alimentara de langa blocul sau. Marta, femeia ce se ocupa de aprovizionare, mereu uita de cafea. Cateodata lui Ronald i se parea ca o face intentionat, in incercarea de a-l face sa consume mai putina licioare amaruie. Fara sanse, insa; era consumator inrait.
- O dau afara pe femeia aia, spuse omul scund imediat ce pasi in holul casei care il ducea direct in sufragerie. Isi desprinse cordonul ce ii tinea strans pe corpul plin halatul si se indrepta spre bucatarie cu acelasi mers afectat si lent. Ura linistea diminetii asa ca aprinse televizorul, uitandu-se fugitiv la programul pe care il nimerise. Lua ibricul de pe ochiul din spate si il umplu cu apa, apoi il puse pe ochiul cel mare al aragazului si aprinse aparatul, acesta generand o flacara. Arunca o privire asupra strazii inguste ce se vedea perfect de pe geamul sau mare si isi plimba privirea asupra piscurilor ce se zareau dincolo de Valley City. Era un oras ciudat; pana si numele capitalei - Cascade - suna a slogan de promavare a "frumusteilor naturale" ce se gasesc in acel oras. Facand parte din Idoha, nu era la mare distanta de Utah, insa nu se putea adapta unui alt climat sau unui alt relief. Ii placea genul acela de oras muntos, aflat undeva printre vai si care e traversat de rauri multiple. Era pur si simplu locul in care crescuse; inca isi amintea serile petrecute pe coclauri in cautarea unor noi specii de animale. Timp de mai bine de un sfert din viata sa fusese cumva influentat de profesoara sa de biologie din gimnaziu, fiindca era obsedat, fara exagerari, de tot ceea ce insemna biologie. Nu atat anatomia, cat studiul plantelor si animalelor. Nici el nu stia de ce ii placeau acele lucruri insa niciodata nu cautase un raspuns la intrebarea aceea. Se rezuma la a fi el. Ronald Bucker fu trezit din cotemplarea sa critica a strazii inguste atunci cand soneria usii - ce semana cu cantecul unui canar - se auzi in apartament. Pasi plictisit, desprinzandu-se de fereastra si, ajuns in fata usii, se uita pe vizor sa vada cine putea fi atat de matinal. Dincolo de usa, o zari pe femeia bondoaca - Marta - ce se uita plictisita in jur, cu obrajii rosii de frig si mainile in buzunarele halatului albastru, lasand-o, mai apoi, sa intre in casa.
Nando mo kimi no moto e...
No matter how many times it will be, I will go back to you