[Yaoi] Orasul Ruina

[MiraA]

Hey...m-am intors! Pentru inceput tin sa precizez ca asta nu e povestea lui Philippe si ca cele ce vor fi scrise nu au nicio legatura cu IJWLY.
Momentan experimentez si incerc sa ies din zona mea de confort. Nu stiu daca vor reusi, dar macar incerc :D. Asta e o poveste un pic ciudata, chiar si din punctul meu de vedere, dar sper sa va placa. E prima dintr-o serie de cel putin 3 (momentan pentru atat am inspiratie...daca va place si imi vin alte idei pe parcurs, voi continua).
Hmmm, nu va mai plictisesc, insa trebuie sa mai precizez un lucru: muza mea a fost de acesta data seria scriitoarei J.A. Krentz, Vanatorii de fantome. (povestea e originala, chiar daca am imprumutuat de la ea cativa termeni si doua, trei concepte: para-rezonatori, civilizatiile extraterestre disparute, ruinele din noul minereu <cam atat imi vine in minte acum>. Sper sa va placa :*

Orasul Ruina
Varsta: +16, +18;
Gen: Thriller, Romance, Yaoi;
Observatii cu privire la continut: -
Critica : ce/cum/cand/daca vreti;
Alte observatii: -

NOTA AUTORULUI

Bine ati venit in cealalta lume a mea, Phedonia. In urma cu 300 de ani, omenirea a facut cel mai mare pas de la aselinare: calatoria interstelara.
Asa cum era de asteptat, mii de oameni si-au facut bagajele si si-au lasat vechea viata in urma, pasind nerabdatori in necunoscut. Ei nu au pierdut nicio clipa, indreptandu-se si s-au indreptat spre noile lor case si societati ale lumilor neexplorate inca.
Pentru multa vreme legatura dintre pamant si colonii s-a pastrat vie, colonistii fiind liberi sa calatoreasca intre lumi dupa bunul plac. Comertul a inflorit, iar noile societati au cunoscut o dezvoltare fara precedent. Insa, dupa cativa zeci de ani, diferentele dintre colonisti si pamanteni s-au accentuat, si, cu fiecare generatie, acestea devenea din ce in ce mai pregnante. Adoptand o noua politica, Administratia Terestra Globala a interzis colonistiilor din cele mai indepartate colturi ale galaxiei sa se intoarca pe Pamant. Astfel au izbucnit revoltele, primele revolte intergalactice vag mentionate in cartile de istorie din prezent. Dupa lupte ce au durat zeci de ani, colonistii au fost invinsi si drept pedeapsa, Administratia Terestra Globala a taiat toate legaturile cu ei.
Separati de Pamant, fara sa mai poata obtine echipamantele si proviziile necesare, pentru a mentine stilul de viata tehnologizat, colonistii au fost aruncati intr-o existenta mult mai primitiva. Insa, oamenii au facut ceea ce stiu ei mai bine: au supravietuit. Nu a fost usor, insa la 300 de ani de la taierea legaturilor cu Pamantul colonistii din Federatiei Phedonia erau constituiti intr-o societate infloritoare si moderna. Insa, lucrurile in Phedonia stateau un pic diferit, mai ales dupa lasarea noptii. Aveau misterioasele orase ruina, partial aflate in pamant si labirintele de sticla verde ce le uneau lasate in urma de civilizatii de mult disparute, vanatorii de recompense periculosi si sexi si asa numitii "oameni ai ruinelor", ce apareau si dispareau dupa bunul plac, precum niste fantome.
Insa, unele lucruri, precum dragostea, nu se schimba niciodata...

Capitolul 1

Daca nu ar fi fost sigur ca Giggy era mort, Chris Handerson l-ar fi strans de gat cu propriile lui maini.
Totul i se paruse normal atunci cand daduse coltul pentru a intra in semiobscuritatea incaperei cavou a muzeului Hichthorne. Camera era cunfundata in linistea cu care era obisnuit, singurul lucru care se auzea fiind sunetul pasilor sai rasunand pe podeaua de imitatie de marmura, ce, probabil, nu mai fusese lustruita de cand se deschise muzeul pentru prima oara, in urma cu vreo 10 ani.
Trebuia sa fie o dimineata obisnuita. Nu avea de facut mare lucru. Trebuia sa ajunga la muzeu si sa arunce o privire peste noile exponante, ce fusesera aduse in urma cu cateva zile de la situl arhelogic de langa cea mai apropiata ruina. O munca migaloasa si putin obositoare, insa, care, in cele mai bune zile ale sale, nu-i lua mai mult de o ora. Imediat ce confirma ca artefactele erau reale, trebuia sa-si scrie raportul si sa-l prezinte proprietarului muzeului, impreuna cu cateva indicatii pentru pastrarea pieselor in cele mai bune conditii pe toata durata expozitiei. Poate pentru un individ obisnuit, calcularea perioadei de expunere la atmosfera exterioara, precum si celelalte conditii ca umiditatea si luminozitatea, se dovedea a fi o sarcina greu de dus la sfarsit, avand in vedere fragilitatea obiectelelor avute in vedere, insa, pentru el, sarcina era la fel de usoara si naturala precum respiratul sau clipitul. Dar el era un specialist sau, cum multi il numeau, "om al ruinelor".
La fel ca restul populatiei de pe Phedonia si el manifesta puteri psihice. Specialistii presupusera de-a lungul vremii ca influentele mediului extern pe care colonistii l-au populat au cauzat manifestarea unor puteri psihice latente. Chiar daca in urma cu 300 de ani aceste puteri au fost cauza pentru care Pamantul a decis sa taie legaturile cu noua colonie, in timp s-a demonstrat ca tocmai acesta abilitate a consitutit si salvarea lor. Izolati de Pamant, fara posibilitatea de a-si procura cele necesare pentru a supravietui si pentru a mentine societatea la standardele cu care erau obisnuti, colonistii au fost nevoiti sa profite de ceea ce aveau la indemana: noile lor puteri psihice si energia emanata de ruinele ce impanzeau toata suprafata planetei. Asa, au lasat in urma mostenirea pamanteana si si-au construit un nou mod de viata. In prezent principala sursa de energie era phedosia. Era folosita pentru a da energie tuturor lucrurilor, de la becurile ce luminau incaperile, pana la navetele de transport ce uneau cele 4 planete ale Federatiei Phedoniei.
Pentru majoritatea omenilor, abilitatea de a genera si dirija curentii de energie psihica era un talent cu un nivel scazut, generalizat, ce le permitea sa para-rezoneze cu energia phedosiei si sa o foloseasca in moduri cat se poate de obisnuite: pentru utilizarea unui computer sau pornirea unei masini. Totusi, existau si cei care manifestau niveluri mai ridicate ale abilitatii de para-rezonatori. In aceste situatii, talentul lua intotdeuna o forma inalt specializata si era intotdeauna legat in mod direct de obiectele si artefactele lasate in urma de civilizatiile extraterestre disparute.
Pe langa parte vizibila a ruinelor ce putea fi usor observata din loc in loc pe toata suprata planetei Phedonia 1, civilizatiile disparute mai lasasera in urma o adevarata retea de labirinturi subterane, ce, potrivit multor specialisti, constituiau cai de acces spre lumea ascunsa adanc in maruntaiele pamantului.
Curiozitatea si dorinta oamenilor de a intelege aceste civilizatii a dus la inceperea escavarilor si astfel, o noua economie s-a format in jurul comertului cu artefacte extraterestre.
Totusi, lumea subterana era un loc periculos si plin de mistere. Extraterestrii disparusera de mult, insa lasasera in urma lor capcane care sa le protejeze mostenirea.
Tocmai de aceea existau oamenii ruinelor sau para-rezonatorii R, a caror abilitati le perimitea nu numai sa cutreiere intr-o relativa siguranta lumea subterana, sa identifice si sa anihilize capcanele psihice ce se ascundeau in umbra, dar si sa stabileasca lagaturi psihice cu artefactele, care sa le permita manipularea in siguranta a acestor comori.
-Poate ca a lesinat, zise Chris intr-un final, chiar daca nici el nu credea nici macar un cuvant.
-Nu cred. Jace Torch trecu pe langa el si se apropie de sarcofacul partial deschis in care fusese indesat trupul lui Giggy. Ii ridica mana si isi apasa degetele pe partea interioara a incheieturii, apoi astepta pret de cateva secunde in care Chris isi tinu rasuflarea.
-Crede-ma, mai mort de atat nu poti sa fi. Ai face bine sa chemi autoritatile.
Chris mormai ceva pentru sine, dar se intoarse pe calcaie si iesi afara din incaperea intunecata. Imediat ce iesi in hol, lumina puternica a soarelui de dimineata in lovi drept in fata si-l facu sa-si mijeasca ochii. Lua coltul si intra pe prima usa la stanga, apoi urma holul ingust pana in dreptul primei usi de pe stanga. O deschise si pasi repede inauntru, neuitandu-se in dreapta sau in stanga pentru a vedea daca mai e cineva acolo. Merse la birou, lua telefonul si suna la politie. Ii lua mai bine de 10 minute ca sa convinga operatoarea ca nu glumeste si ca are nevoie urgenta de un echipaj la Muzeul Hichthorne. Cand termina converatia se sprijini cu spatele de birou, simtindu-se mai obosit decat fusese in multa vreme. Isi inchise ochii si ofta, dorindu-si sa fie oriunde numai acolo nu. Avea si asa destul de multe probleme, fara sa mai puna la socoteala un cadavru proaspat descoperit.
-Il cunosteai de mult pe Ghilbert Antoil?
Chris tresari si-si deschise ochii, doar pentru a se trezi fata in fata cu barbatul pe care il lasase in urma in camera obscura. Enervat ca nu il auzise venind, se departa de marginea de care se sprijinise pana atunci, inconjura biroul si se aseza pe scaunul de piele neagra ce scartai sub greutatea lui. Nu-i placea sa fie atat de defensiv, insa persoana lui Jace Torch il intimida. Stiuse din primul moment in care il vazu in acea dimineata ca ii va aduce necazuri. Nici nu avea cum sa se intample altfel, caci, pana la urma Jace Toch era un vanator de recompense, iar acestia tot timpul aduceau necazuri. Desigur, oricat de mult ar fi vrut sa-l ignore, Chris stia ca nu are incotro si trebuie sa-i acorde macar cateva minute din timpul sau. Barbatul ajunsese imediat dupa el la muzeu si se prezentase ca reperezentand un client. Nu-i daduse numele clientului, insa Chris stia ca oricine isi permitea sa angajeze un vanator de recompense, trebuia sa aiba o influenta si o putere financiara al naibii de mare in Phedonia caci, pana la urma, vanatorii de recompense NU putea fi cumparati. Erau liber profesionisti si al nabii de buni in ceea ce faceau. Deci, nici nu era de mirare, ca ramasese un pic surprins de vizita ce ii fusese facuta.
Torch il urmase in muzeu si pe drumul spre camera funerara ii explicase motivul pentru care se afla acolo: clientul sau banuia ca o parte din artefactele pe care muzeul dorea sa le expuna fusesera furate din colectia lui persoanala si dorea cu orice pret sa le recupereze. Desigur, Chris insistase ca asa ceva nu e posibil pentru ca el insusi luase parte la excavari, insa Torch nici nu vrusese sa auda. Ii puse in brate dosarele ce contineau fotografii cu piesele disparute impreuna cu specificatiile legate de undele si energiile psihice pe care artefactele le emit si mai mult sau mai putin ii ordonase sa faca o verificare suplimentara a tuturor obiectelor din inventar ce sosisera din acel punct de excavare.
Chris se pregatea sa-si spuna exact ce crede el despre ordinele sale, cand privirea ii fusese atrasa de mana inerta ce atarna peste marginea sarcofagului. Si restul era istorie, dupa cum spunea un vechi proverb pamanteam.
-Deci?
-De vreo 4 ani, recunosc Chris, scos dintr-o data din gandurile sale. Nu eram tocmai prieteni, insa drumurile noastre s-au intersectat de multe ori in lumea subterana. Chris ridica din umeri. E un loc mare, insa cand lucrezi in domeniul asta, e absolut normal.
-Insa Antoil era un sobolan de ruine...nu ma gandeam ca cineva cu trecutul tau acedemic se incurca cu cineva de teapa lui.
Maxilarul lui Chris se inclesta si ochii i se ingustara intr-o fractiunea de secunda, insa isi impuse sa se calmeze. Stia ca Torch il testeaza. Nu avea niciun motiv pentru a-i oferi placerea de a-l vedea clacand.
-Giggy era talentat. Doar pentru ca nu a avut posibiliatea de a urma o facultate de profil si de a intra in lumea academica, nu insemna ca merita sa fie numit sobolan de ruina. Detinea licente si aprobari de la comitetul Arheologic pentru siturile pe care lucra. Insa, spre deosebire de multi, el era liber profesionist. La fel ca dumneavoastra, domnule Torch, caci, din cate stiu eu, vanatorii de recompense lucreaza de obicei pe cont propriu. Chris se lasa in scaun si zambi. Cum ziceati voi...ca sunteti proprii vostrii stapani...?
Colturile gurii lui Torch se ridicara intr-un zambet, care, insa, nu-i atinse si ochii. Acestia ramasesera reci, impenetrabili.
Chris inghiti in sec, gandindu-se ca poate ar fi mai bine sa o lasa mai moale cu sarcasmult. Situatia nu era tocmai favorabila si ultimul lucru pe care si-l dorea il acel moment, era sa enerveze cu vanator de recompense.
Insa Jace Torch nu-i raspunse la comentariu asa cum se asteptase. Se aseza pe scaunul din fata biroului nonsalant si matura cu o privire scurta intreaga incapere. Chris observa ca pivirea lui albastra denota orice numai inocenta nu. Barbatul parea sa analizeze fiecare umbra, fiecare coltidor al incaperii minuscule pana cand, intr-un finalm privirea i se opri pe cel din fata lui. Chris incepu sa se foiasca in scaun. Era perfect contient de asa numitele politicii a vanatorilor de recompense. Nu ajungeai sa-ti alegi o asemenea meserie daca nu erai un barbat puternic, cu picioarele adanc infipte in pamat, iar Jace Torch parea sa fie tocmai manofestarea vie a acelei puteri. Era mai inalt decat el cu un cap, iar trupul sau masiv era investmantat din cap pana in piciare in negru, ce nu facea altceva decat sa-i defineasca si mai bine muschii de felina ce se intrezarea prin tesatura subtirea a camasei. Avand in vedere meseria sa, Chris se intalnise de-a lungul vremii destui vanatori de recompense, penru a ajunge sa le cunoasca felul in care gandeau. Sau, modul in care nu gandeau...
Totusi, pe cel din fata sa nu putea sa-l incadreze in acelasi tipar. Jace Torch era diferit. Nu stia de ce crede asta, din cauaza privirii ganditoare si dure sau a puterii pe care barbatul o emana. Si nu era vorba doar de putere fizica, asa cum era de asteptat din partea unui vanator de recompense, ci si de putere psihica. Chris putea sa simte curentii de energie psi emisi de acest barbat. Ii simtea cum se involbureaza si il lovesc precum lovesc valurile stancile in timpul unei furtuni. Ii faceau inima sa bata mai tare si parul sa i se ridice pe ceafa. Se foi din nou in scaun si incerca si-si concentra atentia pe blocarea energiilor cu care era asediat.
-Nu va e prieten, insa ii luati apararea. Nu inteleg de ce, continua Torch ca si cand ar fi fost inum la tot ce se intampla pe plan psi si poate chiar era, gandi intr-un final Chris.
-Giggy e...era, se corecta repede Chris, o pacoste, insa ii respectam munca.
-Sentimentul era reciproc?
-Nu stiu. Banuiesc. Giggy nu era un om sociabil.
-Normal ca nu era. Niciun sobolan de ruina nu e sociabil. Paranoia face parte din fisa postului.
Chris ridica o sparanceana intrebator, insa se hotari sa-i faca pe plac si sa lase observatiile sarcastice deoparte.
-Presupun. Totusi, nu inteleg de ce purtam acesta conversatie.
-Nu e o conversatie, domnule Handerson. E un interogatoriu.
Chris se incrunta si se ridica in picioare atat de repede incat scaunul aluneca intr-o parte si cazu. Se sprijini cu mainile de birou si se apleca spre barbatul din fata sa ce il observa amuzat.
-De ce ma interoghezi, mai exact?
-Ca sa aflu daca l-ai omorat sau nu pe Ghilbert Antoil.