[Yaoi] Memories

[Sushi]

Hei, bUnNy, bun venit ! >:D< Stiu ca am ceva, cam multe, greseli, motiv pentru care ma certa mereu diriga, dar incerc sa le diminuez cat de cat. Austin e plecat din tara, dar se va intoarce. Nu spun mai multe, e surpriza.
Trebuie sa-mi cer scuze , iar e un capitol scurt si intarziat. Sper sa va placa cat de cat.
Spor la citit :-*

Capitolul IX
- partea a doua -( Dylan )


- Ash ?

- Unde ma aflu ?
Cuvintele s-au auzit cu ecou in acel infinit alb. E o camera, dar nu exista nici o usa. Ma simt ca intr-un film, unul de prost gust, in care esti inchis intr-o incapere apoi vin niste extraterestrii la tine si incep sa faca experimente pe trupul tau. Sa-ti spele mintea si sa te trimita inapoi pe pamant. Bine, exagerez, nu exista extraterestrii rai .
- Dylan! ... Dylan Anthony !
Bunica ? Am inchis ochii brusc simtind cum o lumina ma orbeste. I-am dechis usor pentru a ma obisnuii cu lumina din jur.
- Scotia !
Am exclamat privind casuta bunicilor. La fel de micuta cum mi-o aminteam, dar ce caut aici ? Bunica m-a strigat iar si , nedorind sa o supar, am fugit spre casa impiedicandu-ma de radacinile unui copac. Credeam ca tata a taiat copacul si i-a smuls ranacinile. Ma ridic si-mi scutur hainele albe. Mama o sa ma omoare daca le-am patat din cauza ierbii. Imi privesc genunchii. Alb, un alb imaculat. Eram confuz, dar tot zambeam multumit. Imi era asa dor de bunica .
- Vin , vin !
Pe langa mine a trecut, eu ?! Nici nu stiu cum sa relatez ceea ce vedeam . Eram eu, sau o copie in miniatura a mea. Aha, am sa-i spun clona. Acum reiau, clonat m-a depasit intrand pe usa direct in bucatarie, o bucatarie asemanatoare cu cea din Harry Potter, aia a lui familia Weaslye . Bunica statea langa aragaz si in bucatarie se simtea mirosul de turta dulce, ador turta dulce.
- Buni, uite !
Izabella intra in bucatarie tinand in maini un borcan mare in care erau mai multi fluturi colorati . Simt cum ma strabate un fior de scarba, nu-mi plac deloc insectele astea, nu stiu de ce toata lumea le considera dragute. Am incercat sa ies din incapere, dar ceva ma tinea acolo, nu ma puteam misca, eram paralizat. Oftez lung continuand sa privesc .
- Bleah... Scoate creaturile alea din casa, sunt oribile.
Zambesc amuzat, clona era de aceasi parere cu mine, se pare ca semanam destul de mult. Sigur, eram eu cand eram mic. Iza incepe sa ii explice ca nu sunt niste creaturi, ca sunt draguti si colorati.
- Tu esti un copil mic si murdar.
Ei, asta a sunat urat, poate ca am talentul de a ma murdarii mereu, dar nu are ea nici un drept sa ma critice. Brusc mi-am amintit ce va urma . Am inghitit nodul ce mi s-a pus in gat incercand sa ma misc. Din nou nici un rezultat. In momentul urmator clona a sarit la fata smucindu-i borcanul din mana. M-am miscat odata cu el, auzind-o pe bunica cum tipa dupa mine sa-i dau verisoarei mele fluturasii inapoi si sa fiu cuminte.
Baietelul era urmarit indeapoape de fetita, iar eu fugeam la o mica distanta de cei doi . Stiam ce simte clona, era suparat si dorea sa se razbune. Am vazut cum ne apropiam de prapanstie, iar micul eu , loveste cu borcanul de pamant. Fluturii au inceput sa zboare .
- Nu !
Iza a incercat sa-i prinda, dar in urmatoarea clipa s-a impiedica si a inceput sa se rostogoleasca spre prapastie. M-am miscat incercand sa o prind, dar mainile mele eu trecut prin ea. Eram la marginea prapastiei. Am vazut-o cazand, iar trupul i s-a izbit de stancile de jos. Am tipat de groaza, la fel a facut si clona .
- Dylan !
Am intors capul vazand-o pe bunica alergand alaturi de mama spre noi. Am inceput sa tremur nestiind de ce vad toate astea. Nu-mi placea.
Totul a inceput sa se intunece, apoi m-am trezit iar in acea incapere alba. Era mai bine, dar amintirea celor intamplate imi era intiparita in minte. Atunci am spus ca s-a impiedicat si a cazut, dar eu eram vinovat, din vina mea Izza a murit. Nimeni nu m-ar fi condamnat, aveam doar sase ani, iar ea zece , eram niste copii. Totusi, ma simt oribil.
- Te simti groaznic, nu -o
- Da .
Vocea mea era joasa, soptita. Mi-am intors capul catre persoana cu care vorbeam si am recunoscut-o pe verisoara mea, Iza. M-am indepartat speriat . O priveam socat, iar ea doar sta acolo si zambea calm. Am inghitit in sec incercand sa-mi gasesc cuvintele , dar nu reuseam de fel.
-Nu-ti aminte-ai asa, nu ?
Am negat agitat spunandu-i ca imi aminteam doar cum s-a impiedicat si a cazut, nimic mai mult. Mi-a zambit bland, parea mai matura decat mi-o aminteam, mai puternica . M-am asezat jos oftand lung, iar fata mi-a urmat exemplul.
- Chiar m-am impiedicat si am cazut .
Surade trist si mi-am dat seama ca retraieste momentul, spaima ce a cuprins-o in momentul in care a cazut, durerea sfasietoare, toate imi pareau atat de cunoscute. De ce simt de parca eu as fi cel care le-a trait ?
- Trebuie sa lupti .
Sa lupt ? La ce se refera, nu inteleg nimic. Ma incrunt incercand sa gasesc un sens al cuvintelor ei, iar in clipa urmatoare realizez ca sunt iar in picioare. Nu mai era in acea " camera " alba. Era pe un acoperis, iar acolo se afla si Camelia. Surad amuzat cand o vad pe marginea cladirii. Sa se arunce, oricum nu-i decat o...
- Camelia...
Inca o clona . Aceasta s-a apropiat de femeie incercand sa o convinga sa se intoarca dar...
- Nu !
Era prea tarziu, picioarele i s-au desprins de pe marginea acoperisului si a cazul. Am auzit o bufnitura puternica si atunci am realizat ce s-a intamplat. Izza a batut de doua ori din palme si am ajuns din nou in locul din care am plecat.
- Am murit...

Simt cum sunt impins pe pat si Ash se aseaza deasupra mea.
- Esti nebun! Era sa fac cu inima !
- Lasa, am eu grija de inima ta.
Se apleaca si ma saruta apasat. Atat de dulce.