[Yaoi] Lacrimile petalelor de cires

[Kimera]

Multumesc mult de comentariu, Rontaila :)) Sper sa va placa si capitolul asta. Spor la citit!

Capitolul 9


Inca o data ma aflam in fata unui sicriu de lemn deschis. De cate ori voi mai fi nevoit sa vad aceasta scena inainte ca totul sa se termine? Poza camaradului nostru era langa, avand doua panglici negre. Toti eram imbracati in kimonouri albe, spunandu-ne rugaciunea pentru Katori, ce acum urma sa primeasca un alt nume*. Acum venise randul meu sa pasesc in fata si sa imi spun rugaciunea. Cu capul plecat incercam sa ma concentrez la cuvintele de adio pentru sufletul camaradului meu. Dupa cateva minute pasisem in spate, lasandu-i pe ceilalti colegi sa-si spuna cuvintele catre el. Puteam sa vad indurerea de pe fata parintilor lui. Cred ca cel mai oribil lucru ar putea fi sa-ti ingropi propriul copil si mai mult de atat sa stii ca a fost ucis de catre ronini. Cand toti au terminat rugaciunile, sase barbati au luat sicriul si au inceput sa se indrepte, in frunte cu preotul nostru, catre crematoriu*. Am urmat calea lor, unul cate unul formand o micuta coloana catre acel loc. Tacerea era primordiala in acest drum, fiecare concentrandu-se asupra rugaciunilor. Eu insa, pe langa rugaciuni inca incercam sa ma gandesc cine ar fi fost roninul. Doream sa-l razbun pe Katori, a fost un amic de incredere. Sicriul a fost asezat, focul incepand sa mistuie tot. Ne asezaseram in jur, continuandu-ne rugaciunea alaturi de preot.
Dupa ce doua betisoare parfumate au fost arse*, timpul pentru ardere a fost scurs. Familia incepuse sa adune oasele ramase, asezandu-le intr-o urna de ceramica, ce mai apoi a fost inchisa. Cenusa se lasase sa fie suflata de vant, departe de locul in care ne aflam. Urna a fost luata si ingropata in cimitir, placuta de lemn cu numele lui Katori fiind infipta in locul acela. Cateva lampadare facute din hartie si avand lumanari aprinse au fost lasate pe apa, ultimele lacrimi fiind varsate odata cu plecarea lor. Ceremonia se sfarsise, iar eu ma indreptam spre sediul Shinsengumi alaturi de ceilalti din grupare ce isi facusera timp pentru inmormantare. Nici nu am apucat sa descalec, caci Masao veni in fuga sa ma anunte ceva important-asta dupa spusele lui.
- Ascult. I-am spus calm, in timp ce-mi duceam calul la grajduri.
- Am fost avansat, acum am acelasi rang ca tine! Imi spuse tresaltand de bucurie ca nu mai era doar un simplu membru.
-Ma bucur sa aud asta. Am spus zambind si felicitandu-l. Nu ma asteptasem vreodata ca el sa avanseze-trebuia sa recunosc ca era foarte aerian, insa ma bucuram din suflet pentru realizarea lui.
Am realizat ca din umbra, Yuudai ne privea. La inceput am crezut ca imaginatia imi joaca feste, dar ochii sai clar eraufixati pe noi. Imi intorsesem chipul pentru a nu fi nevoie sa-l vad. Visul ala inca ma facea sa-mi invinuiesc propriile ganduri pentru asemenea aberatie iesita din comun.
- Si presupun ca ai de gand sa vii mai pe seara deoarece fac cinste cu sake!
- Oh, nu. Clar nu. Mi-a ajuns cat am baut, sincer.
Am raspuns incercand sa nu-l jignesc prea tare pentru refuzarea invitatiei. Mintea mea era clar ca o ia razna daca beau, asa ca nu aveam nevoie de o repetare a visului. Inca simteam un gol in stomac cand venea vorba de subiectul "Yuudai" si nu stiam de ce.
- Felicitari, Yatogarasu, pentru reusita. Vocea calma, dar care denota o usoara raceala fata de cel felicitat ma facuse sa-l privesc cu atentie pe Yuudai. Se vedea foarte clar ca nu era atat de incantat, insa nu intelegeam cu ce il deranja pe el. Nici macar nu era un membru oficial si il manca invidia pentru un grad mai inalt?
- Poti sa-mi spui si Masao. A, da si mersi.
Imi cunosteam amicul foarte bine, iar raspunsul ala a fost dat cu siguranta in vant doar ca sa scape de el. Mi se parea mie sau cei doi nu reuseau sa se inteleaga? Acum ca stau sa ma gandesc niciodata nu i-am vazut sa dea macar mana. Saluturile dintre ei sunt reci si privirile pe care le au unul fata de altul sunt mai mult decat ucigatoare. Ce naiba aveti? Yuudai imi zambise scurt ca un fel de "la revedere" si pleca de langa noi. Am hotarat sa nu-l intreb pe Masao nimic, reactiona destul de urat la nervi si acum chiar aveam impresia ca micuta felicitare ii provocase cativa.
- Eu merg in camera mea, Masao. Deja s-a intunecat si dupa evenimentele de astazi sunt mai mult decat obosit.
- Da, in regula, noapte buna.
Atitudinea lui era distanta, insa nu aveam de gand sa-i spun asta acum. Imi dadeam seama dupa felul de privi ca tot cheful de petrecere i-a fost eliminat de prezenta lui Yuudai. Am oftat resemnat si m-am indreptat inspre camera mea fara alte cuvinte adresate amicului meu din copilarie. Nici nu am apucat sa dau shoji-ul la o parte, caci o voce cunoscuta imi striga numele.
- Daisuke, asteapta, te rog.
Era Yuudai. Am asteptat pana ajunse langa mine si imi spuse calm:
- As dori sa vorbesc ceva cu tine.
- Intra.
Am raspuns calm, asezandu-ma pe podea in camera mea si asteptand ce avea de spus. Oare ar fi bine sa-l intreb si de Masao?
--------------------------------
*= la inmormantarea japoneza, preotul budist da un nou nume defunctului ca sufletul sau sa nu se reintoarca daca numele lui ar fi spus
*= corpurile celor decedati sunt arse, doar oasele pastrandu-se
*=timpul se masura cu betisoare parfumate.