29-06-2012, 01:36 AM
Multumesc, nix pentru comentariu. Scuze de intarziere.
Capitolul 5
-Daisuke, ridica-te de jos!
Urla a suta oara barbatul din fata mea. Ochii caprui ai parintelui meu ma priveau ferm sustinand ideea ca trebuie sa fiu puternic. Am pus mana din nou pe bata de lemn de langa mine si m-am ridicat cu greu de jos. Aveam vanatai pe tot corpul, le simteam in felul in care ma chinuiau, insa nu trebuia sa arat acest lucru tatalui meu. Am strans puternic in pumn acea bucata de abanos si luandu-mi avantul necesar am alergat sa-l lovesc pe cal din fata mea, insa in zadar. Ca de obicei lovitura imi fusese parata, iar eu azvarlit cat-colo. Barbatul isi trecuse mana prin parul sau lung si lasat desfacut, usor albastrui asemeni mie scotand un oftat nervos. Chipul sau oval nu exprima bucurie ci un fel de mare dezamagire.
- Copile, de cate ori sa-ti spun sa ataci cu calm si calculat?!
- Dragule, lasa-l putin mai usor, te rog, are doar sapte ani!
Nu realizasem cand shoji-ul s-a deshis, iar mama mea intrase in sala de antrenament. Parul ei era ca de obicei prins intr-un fel de coada in stil nipon, iar ochii ei albastrii manifestau dragostea materna dovedita de orice fel de miscare pe care o facea. Purta un kimono rosu cu decoratiuni florale facut parca sa se asorteze cu cel al tatalui meu de un albastru-nocturn simplu.
- Sa-l las mai usor?! Daca vrea sa ajunga in frunte, va trebui sa indure!
Niciodata parintele meu nu fusese indulgent cu acest aspect si ii dadeam dreptate. Doream cu orice pret sa fiu mai bun, insa stiam ca daca vreau sa ajung acolo unde imi doresc trebuia sa lupt cu toata fiinta mea.
- Incapatanarea ta nu s-a schimbat deloc! Daisuke, te rog, nu-l mai lua in seama cu toate aberatiile lui! Mai ai nevoie si de pauza...
Datatoarea vietii mele oftase resemnata si parasise incaperea observand ca nu are sorti de izbanda. Antrenamentul isi reluase cursul, iar eu incercam din nou si din nou sa il lovesc pe cel din fata mea, sa ajung sa dau macar o lovitura!
Sunetul unei usi trase in lateral imi acaparase atentia, iar ochii mei se deschisera privind in jur usor alarmati. Ma aflam tot in acea camera a centrului medical, iar sunetul a fost provocat de Yuudai cand intrase in camera.
- Scuza-ma, Daisuke. Nu am avut intentia de a te trezi.
Imi spuse calm barbatul inainte sa se aseze pe podeaua de lemn, langa futonul pe care eram intins. M-am ridicat in capul oaselor, inchizand putin ochii pentru ca aveam o senzatie usoara de ameteala.
- Nu ar trebui sa te fortezi... Abia ti-ai revenit si inca nu esti refacut complet.
- E in regula, trebuie sa plecam. Poti pregati tu caii?
- Sigur, nicio problema.
Yuudai imi zambi pentru scurt timp si se ridica indreptandu-se spre iesire. M-am ridicat de pe futon si mi-am imbracat kimonoul si vesta de Shinsengumi, punandu-mi cele doua sabii la brau si asigurandu-ma ca am plicul necesar. Pasii mei se indreptasera spre iesire, dupa ce platisem serviciile medicale oferite. Am incalecat pe armasarul meu negru si am pornit alaturi de Yuudai catre sediu. Inca aveam o usoara durere de cap, insa speram din inima ca imi va trece rapid. Am continuat sa galopam pana ce am ajuns in satul nostru. Ca de obicei oamenii se uitau la noi- bine la mine caci eu aveam vesta aia- ca la infractori, cu atat de multa ura incat uneori ma intrebam de unde poata sa provina atat sentiment de respingere. Ajungand in fata portilor sediului, acestea au fost deschise, eu descalecand si indreptandu-ma alaturi de camaradul meu inspre camera comandantului, insa nu a trebuit sa ajungem pana acolo, caci tocmai era o intrunire in sala cea mare. Am tras shoji-ul la o parte si am intrat, fara Yuudai desigur, acesta nefiind un Shinsengumi de elita deci nu avea ce cauta in sala aceasta. M-am asezat ca de obicei la locul meu si am scos plicul in fata comandatului.
- Asa cum mi-ati ordonat, am adus documentul. Imi asum responsabilitatea pentru intarzierea noastra deoarece in urma uneo ambuscate starea mea de sanatata a intarziat misiunea.
- Nu este o problema, ti-ai indeplinit cererea asa cum trebuia.
Comandantul imi luase hartia din mana, apoi a continuat sa vorbeasca:
- Din pacate, am o veste cutremuratoare. Camaradul nostru, vice-comandantul a fost rapit de ronini in ultima sa misiune. Va trebui sa facem provizii si sa ne antrenam mai des in urma unui plan de ambuscada. Cei ce vor participa sunt Daisuke, eu si Mikoto. Fiecare sa-si aleaga o patrula din douazeci de Shinsengumi, insa nu doresc ca cel nou sa fie printre noi. Inca mai are de invatat si nu risc sa il trimit intr-o astfel de misiune. Ati inteles cu totii?
- Da domnule!
M-am ridicat de pe podea indreptandu-mi pasii catre iesire. Douazeci de oameni deci... Sunt sigur ca Masao va fi mai mult decat incantat de asta!
Capitolul 5
-Daisuke, ridica-te de jos!
Urla a suta oara barbatul din fata mea. Ochii caprui ai parintelui meu ma priveau ferm sustinand ideea ca trebuie sa fiu puternic. Am pus mana din nou pe bata de lemn de langa mine si m-am ridicat cu greu de jos. Aveam vanatai pe tot corpul, le simteam in felul in care ma chinuiau, insa nu trebuia sa arat acest lucru tatalui meu. Am strans puternic in pumn acea bucata de abanos si luandu-mi avantul necesar am alergat sa-l lovesc pe cal din fata mea, insa in zadar. Ca de obicei lovitura imi fusese parata, iar eu azvarlit cat-colo. Barbatul isi trecuse mana prin parul sau lung si lasat desfacut, usor albastrui asemeni mie scotand un oftat nervos. Chipul sau oval nu exprima bucurie ci un fel de mare dezamagire.
- Copile, de cate ori sa-ti spun sa ataci cu calm si calculat?!
- Dragule, lasa-l putin mai usor, te rog, are doar sapte ani!
Nu realizasem cand shoji-ul s-a deshis, iar mama mea intrase in sala de antrenament. Parul ei era ca de obicei prins intr-un fel de coada in stil nipon, iar ochii ei albastrii manifestau dragostea materna dovedita de orice fel de miscare pe care o facea. Purta un kimono rosu cu decoratiuni florale facut parca sa se asorteze cu cel al tatalui meu de un albastru-nocturn simplu.
- Sa-l las mai usor?! Daca vrea sa ajunga in frunte, va trebui sa indure!
Niciodata parintele meu nu fusese indulgent cu acest aspect si ii dadeam dreptate. Doream cu orice pret sa fiu mai bun, insa stiam ca daca vreau sa ajung acolo unde imi doresc trebuia sa lupt cu toata fiinta mea.
- Incapatanarea ta nu s-a schimbat deloc! Daisuke, te rog, nu-l mai lua in seama cu toate aberatiile lui! Mai ai nevoie si de pauza...
Datatoarea vietii mele oftase resemnata si parasise incaperea observand ca nu are sorti de izbanda. Antrenamentul isi reluase cursul, iar eu incercam din nou si din nou sa il lovesc pe cel din fata mea, sa ajung sa dau macar o lovitura!
Sunetul unei usi trase in lateral imi acaparase atentia, iar ochii mei se deschisera privind in jur usor alarmati. Ma aflam tot in acea camera a centrului medical, iar sunetul a fost provocat de Yuudai cand intrase in camera.
- Scuza-ma, Daisuke. Nu am avut intentia de a te trezi.
Imi spuse calm barbatul inainte sa se aseze pe podeaua de lemn, langa futonul pe care eram intins. M-am ridicat in capul oaselor, inchizand putin ochii pentru ca aveam o senzatie usoara de ameteala.
- Nu ar trebui sa te fortezi... Abia ti-ai revenit si inca nu esti refacut complet.
- E in regula, trebuie sa plecam. Poti pregati tu caii?
- Sigur, nicio problema.
Yuudai imi zambi pentru scurt timp si se ridica indreptandu-se spre iesire. M-am ridicat de pe futon si mi-am imbracat kimonoul si vesta de Shinsengumi, punandu-mi cele doua sabii la brau si asigurandu-ma ca am plicul necesar. Pasii mei se indreptasera spre iesire, dupa ce platisem serviciile medicale oferite. Am incalecat pe armasarul meu negru si am pornit alaturi de Yuudai catre sediu. Inca aveam o usoara durere de cap, insa speram din inima ca imi va trece rapid. Am continuat sa galopam pana ce am ajuns in satul nostru. Ca de obicei oamenii se uitau la noi- bine la mine caci eu aveam vesta aia- ca la infractori, cu atat de multa ura incat uneori ma intrebam de unde poata sa provina atat sentiment de respingere. Ajungand in fata portilor sediului, acestea au fost deschise, eu descalecand si indreptandu-ma alaturi de camaradul meu inspre camera comandantului, insa nu a trebuit sa ajungem pana acolo, caci tocmai era o intrunire in sala cea mare. Am tras shoji-ul la o parte si am intrat, fara Yuudai desigur, acesta nefiind un Shinsengumi de elita deci nu avea ce cauta in sala aceasta. M-am asezat ca de obicei la locul meu si am scos plicul in fata comandatului.
- Asa cum mi-ati ordonat, am adus documentul. Imi asum responsabilitatea pentru intarzierea noastra deoarece in urma uneo ambuscate starea mea de sanatata a intarziat misiunea.
- Nu este o problema, ti-ai indeplinit cererea asa cum trebuia.
Comandantul imi luase hartia din mana, apoi a continuat sa vorbeasca:
- Din pacate, am o veste cutremuratoare. Camaradul nostru, vice-comandantul a fost rapit de ronini in ultima sa misiune. Va trebui sa facem provizii si sa ne antrenam mai des in urma unui plan de ambuscada. Cei ce vor participa sunt Daisuke, eu si Mikoto. Fiecare sa-si aleaga o patrula din douazeci de Shinsengumi, insa nu doresc ca cel nou sa fie printre noi. Inca mai are de invatat si nu risc sa il trimit intr-o astfel de misiune. Ati inteles cu totii?
- Da domnule!
M-am ridicat de pe podea indreptandu-mi pasii catre iesire. Douazeci de oameni deci... Sunt sigur ca Masao va fi mai mult decat incantat de asta!
![[Imagine: semnatura_zps4673586a.png]](http://i1117.photobucket.com/albums/k590/olimpiutza/semnatura_zps4673586a.png)