[Yaoi] La curba destinelor

[Clau~]

Lexxu: Multumesc mult!! ^.^ Da, stiu ca ti-am inveselit ziua. Am efectul asta. :> (asta a fost narcisismul din mine). Mersi ca citesti si pentru comentariu. Kiss-you.

Nix: Oh, sweety meu. Multumesc mult, mult, mult si sper sa-ti placa in continuare. Nu cred ca voi pune mai mult dialog. Nu sunt obisnuita. Nu stiu de ce.

Lectura placuta tuturor si multumesc ca cititi. ^.^

P.S.: Nu aruncati cu pietre in mine in legatura cu ce se intampla in capitol.

[center]Chapter VI

::::::Intre destin si realitate::::::[/center]

Lunile trecura repede, poate prea repede la fel cum zapada se topi sub razele soarelui de aprilie si la fel cum acele unui ceasornic trec nepasatoare pe langa acele puncte pe care noi, numarandu-le, le numim minute. Astfel, Charles incepuse de mult lucrul, iar eu eram in cautare de unul in timp ce ma chinuiam zilele si noptile sa invat pentru examene. Ma vedeam rar cu el, erau zile in care nici nu ii vedeam chipul insa stiam fiecare ce facem in fiece moment al zilei. Nu existase nici gelozie nici neincredere intre noi pentru simplul fapt ca ne iubeam prea mult. De altfel eram destul de uniti si eu unul nu aveam nici o problema in ceea ce privea distanta. Ne mai vedeam la scoala insa erau zile in care el era schimbul unu fiind nevoit sa lipseasca si de la scoala. Desi nu consideram un lucru atat de zguduitor pentru o relatie aceasta distantare, ea incepuse a se face resimtita si devenea in unele momente si mai apasatoare. Ca atunci cand stateam ore insir, uitandu-ne unul la altul fara subiect de discutie sau cand, fiind obosit, uita si sa ma salute desi eu il asteptam ca alte dati noaptea intreaga. Toate aceste mici detalii incepusera a raci relatia si, desi am incercat sa o incalzesc la loc, nu mai era la fel.

Intr-o seara, dupa ce intreaga zi invatasem a venit acasa si m-a gasit dormind cu capul pe birou. Ma scutura putin pentru a ma trezi apoi imi saruta fruntea acoperita de unele fire negricioase de par pe care, cu degetale sale lungi, le indeparta suav. Pleoapele mele se deschisera, inca sub efectul somnului insa, intrezarindu-i chipul printre gene, am zambit iubitor. Era cam prima seara cand venise devreme acasa si cand, in sfarsit, il simteam aproape de mine. Imi zambi la randu-i apoi spuse departandu-se de mine:
-La ce naiba inveti atat? Te obosesti degeaba.
-Te deranjeaza? am spus eu ridicandu-ma de pe acel scaun. Spatele meu s-a arcuit usor, dezmortindu-mi oasele pentru putin timp. M-am asezat mai apoi in bratele lui pe canapea, moment in care el imi cuprinse corpul cu ale sale brate lungi apoi imi saruta obrazul suav trecand pe urma in zona gatului.
-Mi-e dor de noi, Mike, spuse acesta expirand putin aer cald printre buze facandu-ma sa tresar slab si sa-mi inchid ochii cateva momente.
Am stat asa ceva timp, fara sa spun nimic. Nu aveam ce sa spun. Sa ii fi spus ca nu suport distanta dintre noi si ca da, si mie imi e cumplit de dor de noi? Sau sa il fi mintit spunandu-i ca il iubesc? Nu pot spune ca il minteam insa acel „te iubesc” avea alt dozaj sentimental cand i-o spuneam inainte. Am preferat sa tac, lasandu-l pe el sa-mi spuna cu un zambet entuziasmat pe fata:
-Uite ce e... Am strans ceva bani si spun ca ar fi bine sa luam o pauza de la viata asta.
L-am privit putin confuz apoi l-am intrebat cu o urma de nedumerire in voce:
-Adica?
-Sa luam o vacanta. O saptamana. Mergem intr-un loc frumos, ne relaxam si uitam de toata aceasta perioada obositoare.
Am ramas surprins... Ma incanta ideea sa merg cu el intr-o vacanta insa nu puteam lasa asa studiile, caci pana la urma invatasem mult in ultima vreme. M-am ridicat din bratele lui si am inaintat cativa pasi, spunandu-i:
-Nu pot.
-Adica? spuse acesta evaziv si indignat.
-Nu pot lasa studiile acum, am spus eu evitandu-i pe cat posibil privirea. Acesta se ridica si trecu pe langa mine spre frigider. Isi lua o bere si o desfacu rapid, acidul evaporandu-se in aer. Bau incet o inghititura mare apoi isi linse buzele si imi spuse, privindu-ma strain:
-Bine. Cum vrei, eu tot plec. Singur!

Accentuarea ultimului cuvant ma facu sa-mi maresc ochii de uimire si sa tresar surprins. Stiam ca fusesem egoist sa-l refuz insa nici examenele nu puteam sa le abandonez.
-Maine dimineata cand te vei trezi nu voi mai fi, deci nu-ti face griji ca te voi mai deranja de la invatat.
Trecu pe langa mine si dupa ce arunca acea doza de bere pe care o terminase rapid isi lua o perna si o patura din dormitor si le aseza pe canapea. Se puse cu fata la spatarul canapelei, imbracat si imi spuse pe acelasi ton glacial:
-Noapte buna.
L-am privit putin apoi am stins lumina si m-am dus in dormitor. Ce aveam sa fac? Ce trebuia sa fac? Daca avea sa se supere pe mine si sa ma paraseasca? Daca nu ma va mai iubi dupa faza asta? Toate aceste intrebari imi bantuiau mintea si in cele din urma am renuntat sa mai tin in mine, descarcandu-ma prin plans. Am adormit asa, plangand, inca gandindu-ma ce aveam sa fac de dimineata.

A doua zi cand m-am trezit el nu era... Hainele nu erau in dulap. Plecase. Am inceput din nou sa plang fara sa vreau sa ma mai opresc. In acel moment ma gandeam ca poate ar fi trebuit sa merg cu el, sa nu il fi refuzat sau macar sa fi gasit un motiv mai bun decat invatatul.
Insa lacrimile se oprira cand am auzit usa deschizandu-se si am auzit pasii lui proeminenti. Acesta ma ridica de pe podea, caci acolo imi gasisem sa plang si ma imbratisa strans.
-Prostutule. Nu mai plange asa, ca nu aveam de gand sa plec nicaieri, spuse el suav si protectiv. In acel moment singurul lucru pe care am putut sa-l fac a fost sa-i sar in brate, sa-l sarut apoi sa ii spun ca voi merge cu el indiferent de loc. Atunci am simtit ca distanta aceea dintre noi era doar ceva trecator, ca iubirea noastra va invinge orice obstacol.