[Yaoi] Juste une photo de toi

[Lexxu]

Okok. In primul rand va multumesc pentru ca a-ti trecut pe la ficul meu si in al doilea rand trebuie sa te lamuresc cu ceva funny bunny. Aici daca ai observat este o ruptura intre real si vis. Bun. Si daca as spune prea multe, nu ar mai fi captivant... Oricum, o sa te lamuresti cu acesta continuare, (deci nu am grabit mai nimic). @Kame: Multumesc de comentariu de asemenea. Nu ma supar, fiindca e parerea ta proprie, dar nu am grabit nimic si o sa te lamuresti singura dupa ce citesti continuarea. Despre Zero nu am spus mai nimic, decat ca e demon si atat. PE el o sa-l prezint mai incolo, cand o sa mai apara. De celalalt fic pe care l-ai citit (tot de la mine) cel cu CB? Nu? (chiar nu mai tin minte). Pe ala nu l-am terminat si chiar inainte sa postez mi-a fost inchis:)). Deci, nu am mai cerut deschiderea lui si totusi, o sa-l termin intr-o zi. Imi cer scuze ca te-am lasat in aer^^ in ce priveste ficul, dar o sa ma revansez. Mersi ca ai trecut pe aici. (l-am adus mai repede fiindca e continuarea capitolului 3). Pai lectura placuta^^ si sper sa va placa.




Intalnirea cu destinul - partea II



Imediat ce ajunsesem in lumea viselor, parca condus de vorbele sale, ramasesem intr-un univers strain si in aceelasi timp mult prea familiar mie. Observam diferite imagini neclare ce ma fascinau. Curiozitatea ma impingea de la spate sa "cercetez" tot mai mult si mai mult.
Unele treceau prin fata mea prea repede iar altele stateau parca asteptand raspunsul meu. Ce se intampla imi era strain si voiam raspunsuri, asa ca am ales si am luat parte la una din intamplarile ilustrate, intrand in imagine la propriu.
Acolo observasem din prima o femeie extraordinar de frumoasa ce tinea in bratele-i subtiri un copilas invelit in vesmant alb, care dormea. Alaturi se afla un barbat masiv cu trasaturi blande, ochii fiindu-i colorati intr-un albastru deschis precum cerul. Amandoi purtau haine ciudate (pentru mine) ce pareau din alta lume si zambeau fericiti catre fatul lor. Semanau cu parintii mei, fizic vorbind si copilul acela cu mine cand eram micut ceea ce-mi parea destul de ciudat, dar in fond erau imagini din capul meu si voiam sa vad in continuare ce se intampla.
- Ce nume o sa-i punem? Sparsese tacerea femeia, rostind pe glasul subtire ce ameninta sa se sparga in orice clipa, privind in continuare dragastos fiinta ce dormea in bratele ei.
- Eu zic sa-i spunem Jesse. E un nume frumos iar pentru noi simbolizeaza puritatea. Intervenise barbatul expunandu-si parerea, sotia lui fiind de acord din prima. Ma simteam oarecum emotionat privind intreaga scena, si intrebandu-ma din cand in cand daca asa fusese si la mine, atunci cand m-am nascut, o lacrima mi s-a prelins pe obrazul drept. La mine a fost mult prea diferit, un cosmar... cugetasem in timp ce ma indepartam, dar auzisem fix in ultimul moment soaptele femeii, care ma fortau sa zambesc trist.
- Sa fi un om bun, Jesse.
Pe masura ce gandurile ma prindeau in palmele lor inexistente vedeam fel si fel de imagini, cu acel copil crescand si bucurandu-se de iubirea parinteasca. Iubirea ce mie mi-a lipsit atat de mult... eram fericit, ca lui nu-i lipsea cel mai important lucru si anume, familia.
Voiam sa ajung intr-un loc linistit si pasnic, unde sa imi pot pansa raniile interioare si sa le vindec daca e posibil. Totusi, dorinta nu mi-a fost indeplinita, o alta imagine punand stapanire pe mine si obligandu-ma sa vad ceva mult prea crud.
Ma observasem pe mine gol, plutind intr-un fel de bula gigantica si transparenta. Niste aripi albe ca neaua imi acopereau zonele intime si ma inveleau ca o patura, dorind sa ma protejeze. Ma priveam pe mine speriat si dornic sa ma ajut chiar si in vis.
Fusesem oprit de mine insumi, cand usa mare din metal se deschisese si persoana de dupa se lasase descoperita in fata lagunelor mele. Statura impunatoare si chipul imbatranit de ani, parul argintiu si zambetul perfect ma cutremurau.'Tata?!'... 'Astea sunt amintirile mele?!'...
Intrebarile nu mai aveau ce cauta in mintea mea, atunci, caci ma hotarasem sa urmaresc scena pana la sfarsit, curios fiind din fire.
- S-a trezit, doctore? Glasul calm si autoritar rasunase in camera producand un ecou.
- Inca nu. Raspunse celalalt barbat imbracat in vesminte albe ce supraveghea creatura tinuta prizioniera, care eram chiar eu.
- "Inca nu". Am nevoie de Jesse cat mai repede posibil!! Impuritatea si prostia oamenilor a ajuns la punctul limita, iar demoni ne ameninta si ne conduc pana acum.
Tatal meu se asezase langa inchisoarea fiintei, soptindu-i ceva ce nu am inteles prea bine. Parea a fi o alta limba ce nu o mai auzisem pana acum. O limba ce ma facuse pe mine, cel din imaginea aceea oribila sa trasar si o picatura de sange sa mi se prelinga din coltul guri. Era teribil, si totusi voiam sa vad. Nu stiam ce se intampla si de ce sunt inchis intr-o bula gigantica, tinut ca un ostatic. Cand celalalt barbat vorbise imi captase atentia.
- Chiar e necesar sa...?
- Da. Raspunse tare si clar, afirmatia lui auzindu-se in ecou prin intreaga-mi minte. Nu avusesem timp sa reactionez la timp, sa plec. Il observasem pe barbatul ce mi-a daruit viata, cu ajutorul mamei, cum se apropie amenintator de mine cu o sabie ascutita. In acel moment simtisem cum inima mi-a stat in loc, pentru cateva secunde refuzand sa mai bata.
Inconstient imi intinsesem mana cu dorinta de a ma atinge, a ma salva de aceia care ma pusesera in situatia in care ma aflam, insa trecusem prin imagine spulberand-o.
Am fost tradat... de propria mea familie.
Lacrimi incolore mi-au acoperit chipul iar sufletul insangerat plangea odata cu mine, nedand semne ca ar vrea sa se opreasca. Durerea provocata era mare si intepatoare. Doream sa fie o minciuna gogonata sau un vis fals. Insa, eu le vedeam ca pe niste amintiri de demult, exact asa cum mi s-a confirmat din gura demonului Zero. Fusesem tradat de ai mei fara ca macar sa aiba un regret, fara sa le pese ca eram si sunt copilul lor. Ce oameni rai.... Altceva nu-mi amintesc sa fi visat sau vazut, inafara de un abis negru. Cert este ca am fost suparat cand Zero ma anuntase ca totul fusese adevarat, chiar daca era din vietile anterioare. In aer domnea melancolia si negura ce nu ma lasau sa descopar adevarul. Il anuntasem pe demon ca ies afara si imi luasem talpasita inainte ca sa protesteze. Oricum eram constient de faptul ca putea sa ma gaseasca oricand. Deci in consecinta nu puteam si ciudat, nu doream sa-i intorc spatele si sa fug. De cum pasisem afara, aerul rece imi mangaiase chipul cutremurandu-ma. Era destul de frigut avand in vedere perioada, insa nu asta ma interesa pe mine.
Momentan doream doar sa dau de Aty si sa discut cu el. Era singurul meu sprijin sau cel putin asa il vedeam eu in acel moment. Puteam fi un plangacios, egoist, insa Aty m-ar sustine in orice ora din zi sau noapte. M-am pierdut fara prea mare efort prin multimea de oameni ce misunau pe strazi in cautare a ceva. Nu eram nici prea sigur de ce ar trebui sa-i spun si-mi era frica sa nu ma ia in ras ca alte dati. Fara sa-mi dau seama imi grabisem pasul destul de mult, caci ajunsesem rapid la liceul unde amandoi invatam. Recunosc, ca pentru o secunda ma ingrijorasem deoarece nu imi aduceam aminte cat am dormit. Ma cam ingrijorasem pentru absentele mele... insa, o lasasem rapid balta pasind in curte. Prima data il cautasem in sala de clasa unde in mod normal ar primi meditatii, dar nu era. Scoala parea pustie si infricosatoare. Tin sa mentionez ca doar eu ma aflam in ea, si portarul de la poarta. Geamurile erau deschise, si frigul prezent si el. Un tremur pusese stapanire pe corpul meu, asa ca ma decisesem sa fac o fapta buna si sa inchid eu geamurile. Ajuns in fata lor si ducandu-mi la indeplinire sarcina prupasa de mine, observasem din nou peisajul. Ma incanta, chiar si in aceste momente, caci aveam senzatia ciudata ca pot atinge nori. Parca eram un copil...
Din motive necunoscute toate grijile imi dispareau atunci cand ma aflam in scoala. Ma simteam protejat de forte invizibile sau asa ceva... Nustiu nici eu de ce. Doua maini calde m-au cuprins de la spate. Stiam cine e asa ca m-am bucurat, ba chiar scosesem un sunet de nedescris. Ciudat. Nu stiam cum, insa de fiecare data cand aveam nevoie sa comunic cu Aty el aparea din neant calmandu-ma si ascultandu-ma. Asa se intampla mereu. Eram... fericit.
- Pe unde naiba ai umblat?! Sti ce ingrijorat am fost? Ma intrebase pe un ton mustrator analizandu-ma din cap pana in picioare.
- Nu? Spusesem afisand vesnici ochii de catelas nevinovat. Intotdeauna mergea cand venea vorba de Aty. Era ca si fratele meu mai mare.
- Doamne. Ce ma fac eu cu tine?
Dadusem din umeri usor, afisand o expresie copilareasca, apoi ne-am asezat amandoi pe cateo banca fata in fata. Privirea-i neagra ma atintea curioasa, ma analiza, parca ma dezbraca din priviri. Ma simteam usor violat. Fara sa mai stau pe ganduri ii spusesem despre demon, pataniile si visele ciudate ce-mi dadusera tarcoale, pe rand. Nu fusese socat si nici nu ma luase in radere asa cum ma asteptam eu. Ba chiar ma privise serios pe tot parcursul discutiei si se strambase de fiecare data cand mentionam de Zero iar asta ma bagase la banuieli. Cert e ca ma simteam mult mai bine dupa ce ma descarcasem si ii spusesem despre tradarea la care fusesem supus in vis. El ma consolase ca de fiecare data, mangaindu-mi crestetul capului si tinandu-ma strans in brate. La un moment dat puteam sa jur ca ii simtisem inima batand cu o intensitate prea mare, ceea ce ma facuse sa rosesc, ca un copilas.
- Jesse? Imi rostise numele, eu raspunzandu-i cu un "hm?", pentru a continua. Eu... rostise intorcandu-ma cu fata la el si apropiindu-se de chipu-mi inrosit, nu mai continuase, caci ma sarutase pe frunte. Prost. Prost. Prost. Eu care-mi imaginam altceva... apoi continuase.
- Eu o sa fiu alaturi de tine, indiferent de ce se intampla. Cuvintele sale pline de caldura si adevar ma emotionasera si dorisem sa-i raspund la fel. Dar imaginea disparuse, eu ramanand singur intr-o lumina deranjanta si auzind doar o soapta in plus.
'O sa te gasesc Jesse... Promit. ' Ramasesem pe loc, punandu-mi ambele maini peste ochii. Lumina ma deranja prea mult.
- Domnule profesor! Auzind si simtindu-ma zgaltait, imi ridicasem capul de pe catedra si privisesem analizand in aceelasi timp mediul in care ma aflam. Ia stai putin. Catedra?! Elevi?
- Ce s-a intamplat ?
- A-ti adormit in timpul orei... Sunte-ti bine? Ma intrebase eleva, in ochii de metil vazandu-i-se ingrijorarea si dadusem din cap in semn afirmativ. In ultima vreme avusesem tot felul de ciudatenii ca vise... Poate sunt un ciudat. Imi spusesem in intimitatea gandurilor mele, ridicandu-ma si iesind afara din incapere, apoi incuind-o. Poate un dus si o mancare calda o sa ma forteze sa revin cu picioarele pe pamant, poate...