[Yaoi] Dragoste incatusata

[Allison]

Hehe... am venit cu continuarea :) Scuzati intarziere ! Zilele astea o sa tot fiu aglomerata, asa ca probabil ca va dura pana vin si cu restul capitolelor. Incerc sa postez Ch. 12 inainte sa plec la munte, dar nu promit nimic :* Enjoy !

Chapter Eleven
Sebastian’s POV

Stateam in pat, intins pe burta si rasfoind plictisit o revista sportiva de anul trecut. Cand vine vorba de divertisment nu prea imi dau silinta daca e orice altceva decat sex. Lucru pe care ar cam trebui sa il schimb, acum ca eram suficient de invalid cat sa observ. Bataia lui Ryan ma lasase inconstient o noapte intreaga si in dureri a doua zi, dar bataia gardienilor din zona carcerelor care s-a adaugat ulterior acesteia a fost chiar ultima picatura din pahar. Corpul meu trebuia sa se refaca si cum altfel sa se refaca decat, ah, da, stand degeaba. Muream de plictiseala de cand ma trezisem si nu exista absolut nimic de facut aici decat sa citesti si recitesti putinele reviste pe care ai reusit sa le procuri de la gardieni sau alti detinuti de-a lungul anilor. Din pacate pentru mine, din moment ce celula mea nu a reprezentat niciodata vreun obstacol pana acum si eu eram liber sa ma plimb pe holuri cu Yuji, nu mi-am batut niciodata capul cu achizitionarea unor obiecte de divertisment.
Mda. Mi-e cam mila de detinutii adevarati din locul asta, care nu fac decat sa isi studieze peretii zi de zi. Acum inteleg de ce sunt inchisorile vazute atat de prost de oameni. Ma rog… pe langa aducerea intr-un singur loc a tuturor infractorilor psihopati dintr-o anumita zona.
-Au castigat, se auzi o voce groasa din spatele meu, care ma facu sa ma intorc imediat cu fata spre usa.
-Aa, tu erai, fac eu plictisit cateva secunde mai tarziu dupa ce dau cu ochii de Yuji si imi intorc atentia la revista.
-Iti place fotbalul? se auzi gardianul din nou, de data asta de mai aproape.
Am ridicat simplu din umeri, dand pagina. El se tranti nonsalant peste mine, sprijinindu-se cu umerii de peretele lateral al celulei, de care erau lipite paturile supra-etajate. Am simtit imediat o durere in dreptul coastelor si al spatelui, dar nu am scos nici un sunet.
-Au castigat campionatul pana la urma, continua castaniul. Aveau sanse foarte mici in anul ala, nimeni nu credea ca vor reusi. Mai ales presa. Presa era cea mai sceptica, aproape ca ii calca in picioare, rase el. Dar apoi, chiar cand toata lumea si-a luat ochii de pe ei si… stii tu, au inceput sa urmareasca echipa cu cele mai mari sanse de castig, favorita vremii… chiar atunci, s-au redresat si le-au tras o mama de bataie tuturor. Si au castigat campionatul.
S-a lasat o liniste adanca imediat ce a terminat de vorbit, parca pentru a-i marca cuvintele. Nu prea ma dadeam in vant dupa fotbal… sau orice alt sport in mod special… dar din felul in care povestea Yuji, nu imi era greu sa ma umplu de mandrie pentru echipa asta. Am dat inapoi la articol, citind absent. Nu era mare lucru, vorbea despre unul dintre meciurile pe care le pierdusera si despre cum le-au mai scazut sansele de a castiga campionatul odata cu infrangerea asta. Dar revista era din 2009 oricum.
-E echipa ta favorita?
-Cam asa ceva, raspunde Yuji, usor amuzat.
-Nu stiam ca iti place fotbalul.
-Ma mai uit din cand in cand. Eram destul de bun in liceu.
-Da, asta pana cand ti-ai dat seama ca traficul de droguri e mai avantajos decat o cariera sportiva, am zis eu batjocoritor, aruncand revista pe podea si intorcandu-ma sa il privesc in ochi.
Ma lovi in joaca cu pumnul in umar. L-am vazut zambind, apoi aplecandu-se spre mine, dar imediat dupa aceea nu am mai reusit sa procesez nimic altceva in afara de capul meu lovindu-se de marginea patului si durerea ingrozitoare din umar, care incepea sa se intinda spre restul corpului. Era ca un lichid fierbinte care se scurgea in interiorul meu, contopindu-se cu durerea din coaste si spate, facandu-ma sa ma incolacesc instinctiv de durere si sa injur printre dinti.
-Ce dracu’, Yuji! am tipat eu la el de indata ce am putut sa imi redeschid pleoapele, cu mana inca asezata pe umar, de parca asta m-ar putea ajuta cu ceva.
Yuji s-a ridicat ca ars din pat si mi-a ridicat cu o mana tricoul. Nu stia de bataie, el deja plecase cand am reusit eu sa ies din carcera in care era Ryan. Am citit pe fata lui spaima si in clipa imediat urmatoare, furie.
-Cine ti-a facut asta? intreba el pe un ton controlat, dar iti puteai da seama usor ca abia se abtinea sa nu o ia la goana dupa responsabil si sa il omoare pe loc.
-Cine crezi? zic eu, tragandu-mi tricoul la loc.
Deja eram amandoi in picioare, privindu-ne lung, certandu-ne unul pe celalalt din priviri din motive diferite.
-Ti-am zis sa nu ii enervezi! izbucni el in cele din urma.
-Am pierdut notiunea timpului! Am iesit dupa 11-12 minute si Ryan a incercat sa ma retina, dar gardianul l-a impins si… ma rog… stii si tu cum e Ryan, da-ti seama singur ce a iesit apoi!
-Ma doare undeva de „cum e Ryan”! Tu nu trebuia sa te duci de la bun inceput! Futu-i, Seb! Doar stii ca nu pot sa te apar intotdeauna!
-Stiu!
-Atunci ce mama naibii ai cautat tu in zona carcerelor?! Ce ti-a trebuit sa-l vezi pe Jennings daca stiai ca gardienii aia nu dau nici doi bani pe numele tau?
-Asta e!
-Prostule! Tot timpul e vorba de el ! Ryan in sus, Ryan in jos! Uite unde te-a adus scumpul tau Ryan si de data asta! Cand o sa te inveti minte?
-Ia mai scuteste-ma! Nu am chef de asa ceva acum.
-Cand o sa ai tu chef, o sa fie prea tarziu!
Nu i-am mai raspuns. Ma durea fiecare rana pe care mi-am procurat-o saptamana asta intr-un asemenea hal ca imi venea sa ma dau cu capul de pereti. M-as fi intins inapoi in pat sa ma mai linistesc, dar stiam ca asta nu o sa faca decat sa il starneasca si mai tare pe Yuji, asa ca am continuat sa stau in picioare, privindu-l obosit, incercand din rasputeri sa nu dau semne ca as fi in dureri.
Yuji isi inclesta si desclesta pumnii de cetava ori, inchizand si redeschizandu-si pleoapele in incercarea de a se calma, in timp ce respiratia ii devenea tot mai putin zgomotoasa.
-Daca iti place atat de mult de el, de ce nu ii zici odata?
Mi-am intors privirea de la chipul lui, brusc interesat de una dintre petele de murdarie de pe peretele alaturat. Nu am zis nimic, orice as fi zis ar fi inrautatit lucrurile numai. Abia se calmase si incercam din rasputeri sa evit un scandal, nu sa il incep chiar eu. Yuji nu stia motivul pentru care mersesem la carcera, nu stia ca eu deja ii spusesem lui Ryan. Credea probabil ca nici macar eu nu sunt constient de sentimentele mele si era mult mai bine sa ramana asa. Daca afla ca l-am sarutat, era in stare sa ne omoare pe amandoi intr-un acces de furie.
-Hm? insista el, apropiindu-se de mine. Era calm, vorbea rar, dar ceva din vocea lui ma facea sa ma dau mai in spate, mai departe de el. Parea ca incearca sa ma provoace.
-Nu e nimic de genul asta, Yuji, incerc eu sa il asigur, dar inca nu eram in stare sa il privesc in ochi.
Continua sa inainteze pana ce spatele meu atinse peretele celulei, apoi se opri pentru cateva clipe, privindu-ma intens. Am inghitit in sec, asteptand o izbucnire de gelozie, o palma, un tipat, ceva, orice. In schimb, el ma prinse cu doua degete de barbie si ma forta sa il privesc in ochi, ramanand la fel de tacut ca mine.
Avea ochii negri ca taciunele, plini de batjocura, dar si o usoara dezamagire.
-Ah, nu? fu tot ce spuse el, fara sa isi desprinda ochii din ai mei.
-Nu, repet eu, ceva mai hotarat de data asta, dandu-i mana la o parte. Nu e nimic intre mine si Ryan. In afara de ceea ce s-a intamplat acum doi ani si de faptul ca inca mi-o trag cu sufletul lui pereche, nu e nimic.
Rase. Un ras scurt, neimpresionat, care iti ingheta sangele in vene. Aproape ca imi doream sa ma pocneasca acum, numai sa nu fie atat de glaciar.
-Dovedeste-o, zise castaniul in cele din urma, dupa ce termina de analizat fiecare trasatura a fetei mele, parca intr-o incercare de a-mi descifra gandurile din spatele fiecarui gest catusi de neinsemnat.
-Poftim?
-Am zis „Dovedeste-o”. Dovedeste ca e asa cum zici tu.
-Cum naiba…?
Ridica simplu din umeri, apropiindu-si fata mai mult de a mea.
-Esti istet, te descurci tu. Vreau sa imi arati ca nu e asa cum cred eu. Ca nu simti nimic pentru Ryan si nu ai simtit niciodata.
Ma saruta apasat pe buze, avand grija sa nu imi atinga restul corpului in nici un fel insa. Deja isi invatase lectia dupa episodul cu umarul si realiza si el ca aveam nevoie de timp sa ma vindec. In mod normal, nu ar da nici un ban pe un asemenea detaliu. Era un sadic, adora sa domine. Cred ca eram singurul om din inchisoarea asta pentru care a luat pozitia de pasiv vreodata.
L-am prins cu dintii de buza de jos inainte sa aiba timp sa se retraga, adancindu-mi privirea in a lui, cautand raspunsuri. Ce vroia de la mine defapt? Cum sa ii dovedesc? Probabil ca intelese cat de derutat eram pentru ca ranji amuzat imediat ce i-am dat drumul. Isi batea joc de mine.
-Prost mai esti ! strig eu, impingandu-l de langa mine.
-Il las pe Jennings in pace daca imi dovedesti ca n-ai nici o treaba cu el, rase el, facand cativa pasi in spate.
Deja devenea interesant. Daca Yuji era convins ca nu exista nimic intre noi, viata lui Ryan era deja asigurata pentru urmatorii 2-3 ani cel putin. Era un targ foarte avantajos. Mi-au scaparat ochii de incantare si nu m-am putut abtine sa nu zambesc multumit.
-Si daca nu reusesc sa iti dovedesc? intreb eu pe un ton jucaus.
Privirea lui Yuji se inaspri, devenind amenintatoare, dar ranjetul batjocoritor nu ii pieri de pe buze.
-Atunci am sa ma asigur ca i se ofera cel mai bun tratament al inchisorii de pana acum.
Probabil ca mi-a inghetat zambetul pe fata de uimire, pentru ca a durat cateva minute pana sa imi amintesc sa reactionez. Stiam deja de multa vreme ca nu era intelept sa il enervezi pe Yuji. Nu a fost intelept cat era unul dintre detinuti si cu siguranta ca nu avea sa fie intelept acum, cand capatase pozitia de gardian. Era in stare sa il omoare pe Ryan daca avea motivatia necesara. Si il cunosteam destul de bine cat sa imi dau seama ca era un tip extrem de posesiv cu „posesiunile” lui, iar cand una dintre ele ii era luata de sub nas… capata mai mult decat destula motivatie in acest sens.
Ce pot sa spun. Am gusturi bune.
-Cat despre tine… adauga el mai apoi, parcurgand inapoi distanta pe care o lasase intre noi si asezandu-si bratele de o parte si de alta a capului meu.
Am incremenit deodata, ca o caprioara in fata farurilor unei masini, gandindu-ma in treacat ca acum venea palma aia mult asteptata. Era greu de crezut, pentru oricine nu il cunostea pe Sebastian Blake „partenerul lui Yuji” si il cunostea doar pe Sebastian Blake „detinutul-pericol”, ca eu as putea reactiona asa vreodata. Adevarul era ca si mie imi era frica de anumite persoane de multe ori, in ciuda a ceea ce ar putea crede altii. Nu eram „de capul meu”. Existau avantaje si dezavantaje in avea relatii si influente in inchisori. Atunci cand profiti de serviciile cuiva (ale unui om ca Yuji indeosebi), trebuie sa te astepti ca acel cineva sa te aiba la mana in permanenta. Odata si odata, va cere si el anumite servicii din partea mea. Servicii care ar putea fi… dificil… de oferit. Cam ca acum. Cand Yuji stia prea bine ca nu as avea nici un drept sa protestez la nici una dintre conditiile care i-ar putea trece lui prin cap. Putea sa ma faca sa il servesc pentru tot restul vietii, ca eu nu as fi putut zice „nu”.
Asa ca da. Imi era frica.
Se apleca usor peste mine, mirosindu-mi parul, parcurgand cu varful degetelor linia nasului, a buzelor, apoi a mazilarului si a gatului, asupra caruia se opri. Nu stranse, nu facu nimic, pur si simplu isi aseza mana pe gatul meu, masand din cand in cand zona cefei. Parea ca se gandeste, asa ca am asteptat tacut sa isi continue fraza.
-Daca nu ma convingi ca nu il placi pe Jennings… reincepu el intr-un final, trecandu-si buzele peste obrazul meu stang, lasandu-si tonul vocii sa coboare din ce in ce mai jos in timp ce vorbea: …atunci o sa stai capra pana ma plictisesc de tine.
Imi simteam genunchii moi, stand sa cedeze. Yuji rase slab in urechea mea, apoi se retrase si, intorcandu-si indiferent spatele spre mine, o porni spre usa.
Imi venea sa arunc cu ceva dupa el. Nu putea sa imi ceara asa ceva ! Era o umilinta si, mai mult de-atat, daca eu ramaneam dedesupt, asta ma facea inca una dintre partidele lui plictisitoare. Cu nimic mai special, cu nimic mai diferit. S-ar plictisi intr-un final si m-ar lasa balta. Stiam asta prea bine, pentru ca eu si el eram facuti din acelasi aluat; reactionam la fel. Nu imi permiteam sa fiu curva lui pentru tot restul incarcerarii mele, mai ales daca in paralel Ryan isi lua zilnic cate o portie de bataie de la oamenii lui Yuji.
Daca vroiam sa pastrez situatia sub control, trebuia sa ma ocup serios de treaba asta. Trebuia sa ii arat ca nu am sentimente pentru Ryan.


P.S: Capitolul asta a fost facut in mare graba, asa ca o sa inteleg perfect daca comentariile vor fi mai negative ca de obicei sau ceva de genul :)) Sper totusi sa nu va fi dezamagit total !