15-06-2012, 11:23 PM
Multumesc mult pentru comentarii, fetelor si sper sa va placa si continuarea :) !
Netrebnicul ala o sa plateasca scump pentru ce a facut. Ce a indraznit sa faca! Scump, atat de scump incat o sa-si doreasca sa nu ma fi cunoscut niciodata. Nu. Acum isi doreste sa nu ma fi cunoscut. Dupa ce o sa termin cu el, o sa-si doreasca sa nu fi existat de-a dreptul!
Ma durea tot corpul atat de tare incat abia reuseam sa misc fie si un deget. Daduse bine, nenorocitul. Durerea era atat de innebunitoare ca imi venea sa zbier in agonie, fara sa imi mai pese de nimic altceva. Si de cateva ori chiar am facut-o, dar mi-am muscat repede limba indeajuns de tare sa ma opresc. Nu ca n-as fi avut gura plina de sange deja.
Oricine era fraierul care ma ingrijea (si probabil ca era Cam dupa felul in care imi mangaia spatele si imi dadea la o parte parul care mi se lipise de fruntea transpirata) era cazul sa isi faca mai repede treaba, pentru ca de ceva vreme incoace simteam ca mi se sfasie corpul cu totul si ca n-o sa mai prind ziua in care sa ma razbun. Dar fie nu putea sa se grabeasca, fie nu facea nimic defapt, pentru ca duererea m-a mai tinut ore bune si ceva imi spunea ca trecuse o zi intreaga in care eram in starea asta, daca nu cumva chiar mai mult.
-Nu mai rezist! am tipat la un moment dat, simtindu-mi degetele cum se inclesteaza in jurul unei maini din apropiere si strangand cu toata puterea. Am scrasnit din dinti si am continuat sa ma plang, stiind in sinea mea ca fiecare sunet pe care il scoteam il ranea pe Cam, care statea langa mine. Chiar daca nu ii vedeam fata, stiam ca sufera odata cu mine si poate ca numai gandul asta ma facea sa zbier cu atata forta. Voiam sa am pe cineva care sa sufere pentru mine, atat de egoist eram.
-Shhh... se auzi o voce. Cameron s-a dus sa mai aduca niste gheata. Medicamentul o sa-si faca efectul in curand.
Nu am raspuns, dar m-am agatat si mai tare de persoana de langa mine. Oricine ar fi fost, era acolo. Nu mai gandeam limpede ca sa imi pese daca apucam mana nepotrivita sau nu. Persoana lasa sa ii scape o injuratura, de unde am dedus ca strangeam cam tare, dar nu imi mai simteam degetele ca sa imi dau seama cum sa ma opresc. Si nici nu vroiam sa ma opresc.
Asa cum a spus si el, curand dupa aceea am simtit cum medicamentul isi face efectul. Durerea nu a disparut nici o clipa, dar s-a ameliorat incet-incet pana cand am putut sa imi desclestez degetele de pe mana lui, apoi sa imi dau seama ca ma aflam intr-un pat, cel mai probabil cel din celula mea, si in cele din urma, chiar sa deschid ochii.
O pereche superba de ochi verzi ma intampina inapoi “la suprafata” si pentru o secunda am crezut ca am halucinatii. Medicamentul asta stupid nu numai ca nu-si facuse efectul, dar deja era prea tarziu sa o mai faca pentru ca incepusem sa delirez din cauza durerii. Am clipit des, obisnuindu-mi ochii cu lumina din camera. Ma rog, nu era lumina, se vedea clar ca era noapte, dar era in orice caz mai multa lumina decat in mintea mea. Si nu ma inselasem. Chris era chiar acolo, la marginea patului meu, cercetandu-ma curios. Parca astepta ceva.
-Apa... a fost tot ce am reusit sa mai zic, surprinzandu-ma si pe mine cu vocea mea ragusita. Tipasem atat de mult incat imi pierdusem vocea. Minunat.
Satenul se ridica imediat in picioare sa imi aduca apa, dar nu reusi sa faca nici un pas in celula inainte sa se aplece din nou deasupra mea si sa sopteasca jenat:
-De unde?
Am zambit slabit. Nu puteam sa ii explic unde ascunsesem sticla cu apa in starea in care eram acum asa ca tot ce puteam sa sper era ca Cameron sa se intoarca inainte sa lesin iar. Dar cateva secunde mai tarziu, am simtit apa umezindu-mi buzele si curgandu-mi in gura. Voiam sa beau lacom, dar Chris nu gasise sticla de apa din spatele chiuvetei... Isi umpluse gura cu apa de undeva (probabil, chiar de la chiuveta, unde curgea apa aia jegoasa) si... ma saruta.
Fara sa ezit vreo clipa, l-am prins cu o mana de spatele gatului ca sa nu poata sa-si ridice capul si am inceput sa il sarut inapoi. Firisoare umede de apa imi curgeau deja pe barbie, iar miscarile mele bruste imi retrezisera durerea, dar nu mi-a pasat. Am ignorat totul si mi-am pus ultima farama de energie pe care o mai aveam in acel sarut. Poate ca era si ultimul sarut pe care aveam sa-l mai primesc, macar sa ma bucur de el.
Am lesinat inainte ca el sa isi desprinda buzele de ale mele, iar cand m-am trezit din nou il aveam in fata doar pe Cameron. Adusese gheata, care acum era pe abdomenul meu, chiar in locul in care ma durea cel mai tare din tot corpul. Am oftat usurat la vederea blondului, si mai ales a ghetii, apoi am adormit la loc.
[center]***[/center]
-Ai grija, am gemut, strangand mai tare din dinti pe masura ce Cameron ma termina de bandajat. Nu tineam minte mare lucru din ce se intamplase aseara, dar dupa spusele blondului, papuselul lui Jennings ma gasise aproape mort pe hol si il chemase imediat pe Cam. Cica parea ingrijorat de starea mea, dar a plecat imediat ce s-a intors Cam cu gheata si unul dintre medicii de la cabinet pe care i-am folosit in trecut pe post de jucarie sexuala. Imi era dator oricum si nu era nici primul, nici ultimul dintre oamenii de care ma folosisem cu atata indemanare incat imi ramasese de buna-voie loial. Si totusi, fiecare dintre aceste « jucarii » isi avea propriul rost. Nu alegeam pe nimeni la intamplare si isi gaseau cu totii o trebuinta, mai devreme sau mai tarziu. Spre norocul meu, pentru ca si eu si Cam stim ca nu as mai sta astazi in picioare daca nu ar fi venit medicul ala sa ma trateze aseara... sau si mai important, daca nu m-ar fi gasit Chris.
Drept recunostinta ca m-a ajutat, o sa aman bataia care il asteapta pe Ryan pentru inca putin.
-Gata, ma anunta Cam, facand un pas in spate sa isi admire opera.
Bandajele erau noi si curate, bine stranse si usor de acoperit cu un tricou. Mai ramanea sa imi controlez mersul si expresia faciala, ceea ce nu era tocmai floare la ureche, si nimeni nu si-ar fi dat seama vreodata ca am fost atacat si aproape bagat in coma cu o zi in urma. Daca se afla asa ceva, nu numai ca imi pierdeam tot respectul castigat aici, ci riscam si sa fiu cu adevarat facut pilaf de alti detinuti cu greutate din inchisoare. Poate ca nu indraznea nimeni sa ma atinga acum, dar dupa ce ar fi aflat cineva ca am fost “atins”, nu ar mai fi contat pentru nimeni, toti ar incerca sa profite de ocazia de a-l rapune pe marele Sebastian Blake. Puteam sa ma prefac oricat ca as fi mare si tare, dar cu rani atat de recente si nici macar pe jumatate vindecate, stiam cu totii ca nu as fi avut nici o sansa intr-o bataie.
Dar din pacate pentru ei, Sebastian Blake era mai viu ca niciodata si extrem de nervos. Nu acceptam sa fiu umilit in nici un fel. Mai ales de el. Aveam sa i-o platesc cu varf si indesat si sa fac frica de pana acum a detinutilor sa para o pietricica minuscula pe langa ce va simti fiecare in parte in viitor. Daca eu nu am liniste, nimeni nu o sa aiba liniste.
Idiotul acela nu are habar ce a declansat, dar o sa afle in curand.
Chapter Six
Sebastian’s POV
Sebastian’s POV
Netrebnicul ala o sa plateasca scump pentru ce a facut. Ce a indraznit sa faca! Scump, atat de scump incat o sa-si doreasca sa nu ma fi cunoscut niciodata. Nu. Acum isi doreste sa nu ma fi cunoscut. Dupa ce o sa termin cu el, o sa-si doreasca sa nu fi existat de-a dreptul!
Ma durea tot corpul atat de tare incat abia reuseam sa misc fie si un deget. Daduse bine, nenorocitul. Durerea era atat de innebunitoare ca imi venea sa zbier in agonie, fara sa imi mai pese de nimic altceva. Si de cateva ori chiar am facut-o, dar mi-am muscat repede limba indeajuns de tare sa ma opresc. Nu ca n-as fi avut gura plina de sange deja.
Oricine era fraierul care ma ingrijea (si probabil ca era Cam dupa felul in care imi mangaia spatele si imi dadea la o parte parul care mi se lipise de fruntea transpirata) era cazul sa isi faca mai repede treaba, pentru ca de ceva vreme incoace simteam ca mi se sfasie corpul cu totul si ca n-o sa mai prind ziua in care sa ma razbun. Dar fie nu putea sa se grabeasca, fie nu facea nimic defapt, pentru ca duererea m-a mai tinut ore bune si ceva imi spunea ca trecuse o zi intreaga in care eram in starea asta, daca nu cumva chiar mai mult.
-Nu mai rezist! am tipat la un moment dat, simtindu-mi degetele cum se inclesteaza in jurul unei maini din apropiere si strangand cu toata puterea. Am scrasnit din dinti si am continuat sa ma plang, stiind in sinea mea ca fiecare sunet pe care il scoteam il ranea pe Cam, care statea langa mine. Chiar daca nu ii vedeam fata, stiam ca sufera odata cu mine si poate ca numai gandul asta ma facea sa zbier cu atata forta. Voiam sa am pe cineva care sa sufere pentru mine, atat de egoist eram.
-Shhh... se auzi o voce. Cameron s-a dus sa mai aduca niste gheata. Medicamentul o sa-si faca efectul in curand.
Nu am raspuns, dar m-am agatat si mai tare de persoana de langa mine. Oricine ar fi fost, era acolo. Nu mai gandeam limpede ca sa imi pese daca apucam mana nepotrivita sau nu. Persoana lasa sa ii scape o injuratura, de unde am dedus ca strangeam cam tare, dar nu imi mai simteam degetele ca sa imi dau seama cum sa ma opresc. Si nici nu vroiam sa ma opresc.
Asa cum a spus si el, curand dupa aceea am simtit cum medicamentul isi face efectul. Durerea nu a disparut nici o clipa, dar s-a ameliorat incet-incet pana cand am putut sa imi desclestez degetele de pe mana lui, apoi sa imi dau seama ca ma aflam intr-un pat, cel mai probabil cel din celula mea, si in cele din urma, chiar sa deschid ochii.
O pereche superba de ochi verzi ma intampina inapoi “la suprafata” si pentru o secunda am crezut ca am halucinatii. Medicamentul asta stupid nu numai ca nu-si facuse efectul, dar deja era prea tarziu sa o mai faca pentru ca incepusem sa delirez din cauza durerii. Am clipit des, obisnuindu-mi ochii cu lumina din camera. Ma rog, nu era lumina, se vedea clar ca era noapte, dar era in orice caz mai multa lumina decat in mintea mea. Si nu ma inselasem. Chris era chiar acolo, la marginea patului meu, cercetandu-ma curios. Parca astepta ceva.
-Apa... a fost tot ce am reusit sa mai zic, surprinzandu-ma si pe mine cu vocea mea ragusita. Tipasem atat de mult incat imi pierdusem vocea. Minunat.
Satenul se ridica imediat in picioare sa imi aduca apa, dar nu reusi sa faca nici un pas in celula inainte sa se aplece din nou deasupra mea si sa sopteasca jenat:
-De unde?
Am zambit slabit. Nu puteam sa ii explic unde ascunsesem sticla cu apa in starea in care eram acum asa ca tot ce puteam sa sper era ca Cameron sa se intoarca inainte sa lesin iar. Dar cateva secunde mai tarziu, am simtit apa umezindu-mi buzele si curgandu-mi in gura. Voiam sa beau lacom, dar Chris nu gasise sticla de apa din spatele chiuvetei... Isi umpluse gura cu apa de undeva (probabil, chiar de la chiuveta, unde curgea apa aia jegoasa) si... ma saruta.
Fara sa ezit vreo clipa, l-am prins cu o mana de spatele gatului ca sa nu poata sa-si ridice capul si am inceput sa il sarut inapoi. Firisoare umede de apa imi curgeau deja pe barbie, iar miscarile mele bruste imi retrezisera durerea, dar nu mi-a pasat. Am ignorat totul si mi-am pus ultima farama de energie pe care o mai aveam in acel sarut. Poate ca era si ultimul sarut pe care aveam sa-l mai primesc, macar sa ma bucur de el.
Am lesinat inainte ca el sa isi desprinda buzele de ale mele, iar cand m-am trezit din nou il aveam in fata doar pe Cameron. Adusese gheata, care acum era pe abdomenul meu, chiar in locul in care ma durea cel mai tare din tot corpul. Am oftat usurat la vederea blondului, si mai ales a ghetii, apoi am adormit la loc.
[center]***[/center]
-Ai grija, am gemut, strangand mai tare din dinti pe masura ce Cameron ma termina de bandajat. Nu tineam minte mare lucru din ce se intamplase aseara, dar dupa spusele blondului, papuselul lui Jennings ma gasise aproape mort pe hol si il chemase imediat pe Cam. Cica parea ingrijorat de starea mea, dar a plecat imediat ce s-a intors Cam cu gheata si unul dintre medicii de la cabinet pe care i-am folosit in trecut pe post de jucarie sexuala. Imi era dator oricum si nu era nici primul, nici ultimul dintre oamenii de care ma folosisem cu atata indemanare incat imi ramasese de buna-voie loial. Si totusi, fiecare dintre aceste « jucarii » isi avea propriul rost. Nu alegeam pe nimeni la intamplare si isi gaseau cu totii o trebuinta, mai devreme sau mai tarziu. Spre norocul meu, pentru ca si eu si Cam stim ca nu as mai sta astazi in picioare daca nu ar fi venit medicul ala sa ma trateze aseara... sau si mai important, daca nu m-ar fi gasit Chris.
Drept recunostinta ca m-a ajutat, o sa aman bataia care il asteapta pe Ryan pentru inca putin.
-Gata, ma anunta Cam, facand un pas in spate sa isi admire opera.
Bandajele erau noi si curate, bine stranse si usor de acoperit cu un tricou. Mai ramanea sa imi controlez mersul si expresia faciala, ceea ce nu era tocmai floare la ureche, si nimeni nu si-ar fi dat seama vreodata ca am fost atacat si aproape bagat in coma cu o zi in urma. Daca se afla asa ceva, nu numai ca imi pierdeam tot respectul castigat aici, ci riscam si sa fiu cu adevarat facut pilaf de alti detinuti cu greutate din inchisoare. Poate ca nu indraznea nimeni sa ma atinga acum, dar dupa ce ar fi aflat cineva ca am fost “atins”, nu ar mai fi contat pentru nimeni, toti ar incerca sa profite de ocazia de a-l rapune pe marele Sebastian Blake. Puteam sa ma prefac oricat ca as fi mare si tare, dar cu rani atat de recente si nici macar pe jumatate vindecate, stiam cu totii ca nu as fi avut nici o sansa intr-o bataie.
Dar din pacate pentru ei, Sebastian Blake era mai viu ca niciodata si extrem de nervos. Nu acceptam sa fiu umilit in nici un fel. Mai ales de el. Aveam sa i-o platesc cu varf si indesat si sa fac frica de pana acum a detinutilor sa para o pietricica minuscula pe langa ce va simti fiecare in parte in viitor. Daca eu nu am liniste, nimeni nu o sa aiba liniste.
Idiotul acela nu are habar ce a declansat, dar o sa afle in curand.
![[Imagine: tumblr_m2qvzsPdP51qi23vmo1_r1_500.gif]](http://24.media.tumblr.com/tumblr_m2qvzsPdP51qi23vmo1_r1_500.gif)