Sacrificiul suprem

[Grubbie]

Hello !
Uh,o sa comentez fiecare capitol in parte :
Ce-l povestit din perspectiva lui Taiki :
A fost frumos povestit si m-a intristat nespus de mult.Oare ce va face Taiki cand o sa afle de moartea lui Ren ? O sa devina si el un suflet rece care promite ca nu va mai iubii niciodata ? Sa speram ca nu.Dupa greseli nu m-am uitat,imi e somn.Oricum,mi-a placut si sper ca Taiki va putea trece peste astea + ca sora lui l-a facut sa promita ca nu v-a atenta la viata lui ( nici sa nu incerce! ) si ca va avea grija de el.
Ce-l povestit din perspectiva lui Shun :
Ah, asta a fost si mai trist.Saracul si el a suferit moartea persoanei iubite si acum si-a inghetat inima ca sa nu mai poata patrunde nimeni.Totusi,am o vaga presimtire.Ha!Shun si Taiki au cam avut parte de aceeasi soarta si asta oarecum,creeaza o legatura intre ei ? * thinking * Dupa greseli nu m-am uitat dupa cum am spus,mi-e somn ( lenea asta ) .Si cam atat.
Astept next-ul,sa ma anunti!

[Lexxu]

Eh, am venit si cu nextu :


Capitolul 4.
Taiki P.O.V



Imi deschisesem ochii brusc, lasand la iveala doua lagune. Aveam privirea incetosata, insa imi puteam da usor seama ca revenisem pe Planeta Pamant. Ma trezisem. Acum nu mai era intuneric si nici nu ma aflam intr-o padure impreuna cu sora mea, ci pur si simplu ma aflam la spital.
Cearceafurile albe imi acopereau trupul, iar perna micuta ce se afla sub capul meu mi se pare ca e destul de uda. Poate transpirasem.. sau din cauza ca statusem destul aici. O luna nu-i o nimica toata. O sa am nevoie de multa odihna si data viitoare o sa am mai multa grija cand merg sa prind oameni ce incalca legile.
Imi iubesc meseria, dar nu trebuie sa-mi dau viata pentru ea. Mai intai sanatatea, dragostea apoi binele omenirii.
Clipisem des, astfel ca ceata disparuse de tot. Acum puteam observa clar toata incaperea. Eram conectat la un micut aparat ce pulsa destul de des. Banuiesc ca este conectat la inima... aceeasi inima care il iubeste enorm pe Ren.
In incapere se mai afla un televizor asezat pe un suport, un dulapior pentru haine si un frigider micut pentru alimentele ce ti le oferea spitalul sau rudele. Hmm... cum eu nu prea mai am rude, nu am ce sa primesc. Il am doar pe Ren si pe colegii de servici, insa mie unul imi place. Sunt destule cateva persoane care te incanta, decat mai multe ce te bat la cap.
Ma ridic, cu chiu cu vai, aflandu-ma acum in sezut. Eram doar eu in camera... numai eu si cu mine. Priveam pe geam oameni ce se miscau in ritm alert. Banuiesc ca mergeau la servici sau doar la cumparaturi, cine stie. Ma intreb, oare unde e Ren? Vroiam asa mult sa fie aici pe cand ma trezeam.
Vroiam, sa-l sarut si sa-i marturisesc ca mi-au lipsit aventurile prin care treceam cu el.

Brusc, in camera isi face aparitia o asistenta. Cand ma vazuse si scapase carnetelul ce-l tinea in mainile sale mici. Parul ii era prins in coc, fiind de un negru superb. Ochii caprui pareau destul de socatii, iar corpul sau fragil nu ma facuse decat sa-mi "declanseze" un zambet urias, ce-si facuse loc in coltul gurii.
- Ahm.. va-ti trezit... nu credeam ca... insa i-o taiasem destul de repede.
- Asta-i serviciul doamna. Acum, cand imi faceti externarea? As dorii sa plec cat mai repede. V-am "onorat" cu prezenta destul. Spusesem eu, cu un aer de superioritate.
Biata femeie, se apropiase de mine punandu-mi caietul in fata..
Incepusem sa citesc randurile, ridicand din spranceana. Acolo pe foaia alba imaculata, spuneau ca o sa ma deconecteze de la aprat, deoarece nu dadeam semne ca mi-as reveni. Hah, cu cine se pun ei? Daca nu-mi reveneam eu, nimeni nu mai avea grija de lume. Nimeni, nu mai avea sa prinda infractorii de care se tem asa mult, oameni cinstiti.
- Pai, mi-am revenit. Acum, vreau doar sa ma externeze. Ma puteti ajuta, doamna...
- Kaori. Spuneti-mi Kaori. -facu o pauza- Acum ca va-ti revenit, o sa discut cu doctorul si... o sa mai vedem ce o sa facem in privinta dumneavoastra, domnule Taiki.
- Doamna draga, nimeni nu ma tine pe mine in spital. -m-am ridicat din pat- Unde-mi sunt hainele? intreb eu, intorcandu-ma cu fata spre dulap.
- Ah, acolo sunt! spun eu victorios.
Ma indreptam cu pasii rapizi spre dulap. Ajuns in fata lui, l-am deschis observandu-mi hainele. Fusesera frumos spalate, insa tricoul meu avea o gaura in dreptul inimii. Oare de ce?
In fine, ma imbracasem repede, dupa ce scapasem de halatul oferit din partea spitalului apoi ma intorsesem cu fata spre asistenta. Era toata rosie la fata, mai ceva ca un rac.
Ma incaltasem, apoi dadusem sa ies, dar ma intorsesem inaintea usii.
- Ceau Kaori, mersi pentru tot. Spusesem facandu-i cu ochiul, apoi plecand.
- Staii ! si operatia...? strigase fata insa nu ma intorsesem.
Imi continuam drumul, grabiind pasul. Aveam de gand sa merg acasa, acolo unde ma asteapta Ren. Desii am o vaga presimtire ca nu o sa-l gasesc acolo..
Ce vroise sa spuna asistenta cu 'operatia' ? Sa fi fost chiar asa grav ranit? in fine.
O sa am grija de sanatatea mea dupa ce-l vad pe Ren. Atat ma intereseaza in momentul de fata... sa-l strang in brate, sa-l sarut si poate o partida amoroasa, m-ar face bine. Zambesc, asa cum doar eu stiu sa o fac.

Inca tot nu inteleg, cum doar un gand despre trupul lui ma face sa ma excit in ultimul hal. Umflatura din pantaloni o poate dovedi foarte bine.

Cobor scarile spitalului grabit, pentru a nu fi prins de membrii ai spitalului caci nu am externarea si... as putea da de probleme, mai pe scurt. Ajung afara. Aerul este la fel de poluat ca de fiecare data, insa sincer e mult mai bun decat cel care este in spital, ca sa nu mai zic de mirosul ala oribil care provine de la medicamente.

I-au un taxi, asezandu-ma pe bancheta din spate, dictandu-i adresa soferului. Acesta nu sta prea mult la discutii ca si porneste masina in viteza. O frica ma cuprinse cand vazusem ca avem 170km/h, desii habar nu am de ce. Cand eram la servici, eu unul, conduceam si cu 250km/h, chiar daca sunt om al justitiei. Adica, atunci cand talharii incearca sa scape, trebuie sa-i opresti prin orice mijloace posibile. Sunt un vitezoman, dar nu unul la fel de inrait ca Ren. El poate merge cu oricat la ora, caci adora viteza, adrenalina si mai ales, adora sa-i lase pe altii in praf.

Fara sa-mi dau seama, ajunsesem, iar domnul de la volan oprise. Ii platisem, apoi ii aruncasem un "multumesc" asa de forma, pe urma am parasit vehicolul.

Urcasem scarile in graba. Vroiam sa-l vad pe iubitul meu cat mai repede posibil. Imi e asa de dor sa-l sarut sau macar sa-l alint asa cum stiu doar eu. Mai exact, imi e dor de simpla lui prezenta si ca sa recunosc, imi lipseste si o partida fierbinte.

Ajuns in fata apartamentului, inima mi se oprise in loc parca. Uitase si ea sa mai bata, saraca. Imi scotocisem buzunarele, in cautarea cheilor, insa ce sa vezi? I-a cheiile de unde nu-s. Bine ca, am avut stralucita idee de a ascunde o copie sub pres in caz ca le pierdem pe acestea. Dau la oparte presul, luand cheia de pe jos. O bag cu greu in broasca, rasucind-o.

Usa se deschisese, iar de dupa ea ma lovise un aer inchis direct in fata.

Ma uimise acest lucru, deoarece Ren mereu aerisea, nu neglija asa apartamentul... ceva e ciudat aici... iar eu, o sa aflu ce cat de curand...

[Diz]

Fic inchis la cererea autoarei. Daca doresti sa il redeschizi, sa ma anunti.

[Lexxu]

Deci in primul rand as dori sa-i multumesc lu' DiZ pentru ca mi-a redeschis ficul si in al doilea voua (cititorilor) pe care sigur v-am enervat ca tot am inceput povesti noi si le-am lasat balta. Ei bine, cum am amintit si prin alte parti : NU am abandonat ficurile vechi. Am fost doar intr-o pana de inspiratie (un timp) si acum ma simt instare sa continui ce am inceput. Tin sa reamintesc, ca si pe celelalte le voi continua dupa ce le voi termina pe acestea 3 (care sunt active). Eh' lasand laoparte palavrageala va prezint si noul capitol. Lectura placuta^^







Capitolul 5
Shun Pov's




Viata merge inainte indiferent de patanii. Astea fusesera vorbele prea iubitului meu Yoshiro. Pe moment nu prea intelesesem ce voia sa spuna prin acestea, insa cu timpul imi dadusem seama. Avusese si avea dreptate. Durea.
M-am ridicat in sezut si am privit tavanul (devenise un fel de obicei). Cand nu locuiam singur fusesem obisnuit sa primesc o desteptare cat mai dulce. Acum totul era acru si trist. Am zambit amar si am coborat din pat. In fond am si eu o afacere de dus mai departe si-o viata de trait.
Ajuns in bucatarie constatasem ca cineva (eu) lasase geamul deschis. Era frig si incepusem a tremura incontrolabil. Avusesem grija sa il inchid si sa pornesc gazul pentru a ma incalzi. Bineinteles, intre timp mi-am facut si o cafea pe care am savurat-o numaidecat. Era ora 12:00 si ma gandeam doar la trecut. Ha. Indiferent de durerea ce ma inconjura continuam sa imi ocup timpul mereu. Dupa ce-mi terminasem treaba in bucatarie oprisem gazul si ajuns in baie facusem un dus fierbinte. Singur din nou, am avut grija sa-l termin cat mai repede. Nu stiam de ce, insa apartamentul in care locuiam ma deprima tot mai tare, pe zi ce trece... devenea aproape imposibil sa mai locuiesc aici. Cineva slab de inger si mai sensibil s-ar fi mutat. Eu am ales sa raman si sa infrunt situatia, plus sentimentele din ce in ce mai apasatoare. De ce nu puteam fi si eu un om rece? si aici venea raspunsul : nu eram un robot, din pacate. Oftasem din nou si ma uitasem in oglinda. Parul auriu si stralucitor de alta data disparuse iar ochii negri si infricosatori se schimbasera. Paream o epava si asa si eram sau nu. Oricum continuam sa ma zbat pe lumea asta dezastruoasa si, la servici totul avea sa se schimbe. De la atitudine pana la tot. Mi-am imbracat vesnicul costum negru, sumbru, complectat cu o cravata. Camasa alba evident. Nu se putea sa lipseasca... si un parfum ademenitor. Pur barbatesc.
Ajuns la punctul de intalnire pasisem in cladirea darapanata, studiind-o. Tot ce aveam de facut era sa astept pentru niste informatii. Cum pierdusem legatura cu Ren, avusesem grija sa pasez treaba altcuiva, aceea de a-l gasi. Pustiul acela era plin de viata si cu o orientare speciala (ca mine de altfel). Imi prindea tare bine parteneriatul cu el si orice i-as fi oferit ca misiune ar fi acceptat. Poate si de aceea nu-i spusesem niciodata ca-mi parea a pusti. Zambisem. Intalnirea noastra nu fusese una tocmai normala. Chiar la sectie. Se putea intelege ca nu e tocmai prieten cu justitia, insa dupa spusele sale era angajat intr-o relatie tocmai cu un politist. Bineinteles ca m-am impotrivit si l-am pus sa aleaga intre slujba si el, dar... nu alesese in favoarea mea. Asa ca acceptasem si relatia lui intr-un final si vazusem cu proprii ochii ca totul merge bine. Obisnuiam sa vorbim absolut orice si aflasem chiar ca iubitul lui stie cu ce se ocupa. Asta-mi pusese capac si ma intrebasem si ma contrazisem singur. Trebuie sa fie o dragoste de neclintit ca sa fie de acord cu asta, nu? Mai ales ca este si-un om al legii. Sau pur si simplu e... corupt. Nu stiam asta, asa ca nu mersesem prea tare in fata si nu trasesem mai departe concluzii. Mi-as mai fi amintit eu destule daca vocea cuiva nu m-ar fi trezit din visare.
- Domnule Shun? Sunteti bine? Tonul ingrijorator si evident fals imi zgariase timpanele. Totusi, il salutasem pe tanar si cerusem informatiile de care aveam nevoie. Evident despre incurabilul de Ren.
- In legatura cu... cu Ren. E mort. Ma anuntase ferindu-si privirea de a mea.
Imi cam luase ceva vreme pana sa-mi dau seama si sa diger ce-mi spusese, apoi urmase calvarul. Ma cutremurasem si tot imi pastrasem calmul. Aveam sa ma dezlantui mai tarziu.
- Cum asa?
- Din tot ce-am reusit sa aflu, a avut un accident cu... unul Taiki, iubitul lui. Am fost si la spital si cu o suma destul de considerabila, am aflat ca i-a dat lu' tipul ala inima ca sa traiasca... si el a murit.
Cam multe intamplari nu crezi? Si din nou ma intorsesem impotriva lui, Ren. Ce fusese in capul lui atunci cand facuse astea? Nu-mi putea explica absolut nimic, de aceea fara nici un avertisment m-am intors cu spatele doriind sa plec. Am fost oprit insa, de vocea tanarului.
- Daca vrei am si adresa tipului, el inca nu stie... probabil.
Un simplu politist nu merita asa un sacrificiu. Am luat adresa si tot, apoi am plecat lasand in praf locul acela sinistru intr-o oarecare masura. Fusesem socat de-a dreptul si altcineva in locul meu ar fi plans. Nu puteam. Fusese o relatie sef si asociat chiar daca ma atasasem intr-o oarecare masura de Ren. Compania lui imi facuse mult bine. Asa ca aveam sa-i fac o vizita acestui Taiki. Sa-i fac viata un calvar... pentru ce nu stiu.
Eram indignat peste masura. Total impotriva judecatii pe care Ren o avusese atunci cand isi daduse inima aceluia. Oare nu se gandise ca politistul ala de doi bani avea sa-si gaseasca pe altcineva imediat dupa ce trece peste? Ca o sa-i dea dracului amintirea si-o sa o scuipe. Sau nu. Nici eu nu eram sigur de aceste aspecte. Doar eram impotriva...
Ma urcasem in masina si studiind bucatica de hartie ce statea asezata in palma-mi rece. Ah' si descoperisem ca nu statea asa departe pe cat credeam. Pe parcursul drumului avusesem tot felul de idei in minte, unele idioate altele care ma suparau. Gen : Cum arata de facuse o astfel de prostie? Cat de mult puteai sa iubesti ca sa faci asa ceva... si apoi m-am gandit la Yoshiro. Oare el ar fi fost instare de asa ceva pentru mine? sau... nu?
Oare lucrurile ar fi stat altfel daca el mai traia acum? Si cred ca raspunsul putea fi considerat afirmativ. Il iubisem cu toata fiinta si sufletul meu, nepasandu-mi de nimic, nici chiar de mine. Inca tot nu intelegeam cum mai puteam eu sa respir si sa continui viata fara el alaturi. Unele idei nebune de-ale mele, pot spune. Un lucru era cert. Atat cat durase, fusesem fericit. Pacat ca ,,povestea" noastra a avut un final tragic. Ajunsesem la destinatie si parcasem. Cam ilegal ce-i drept, insa nu-mi pasa. Aveam un chef nebun sa-i arunc politistului niste replici acide, incat... altceva nu ma interesa, momentan.
Blocurile mari se inaltau inaintea mea si eu l-am ales doar pe unul. Cel in care voiam sa patrund si ,,trebuia". Studiind inca odata bucata de hartie constatasem ca stateam in fata usi corecte asa ca am sunat. De vreo 2 ori pana mi-a raspuns cineva. Cand vazusem adolescentul in pragul usi un zambet malefic imi rasarise pe chip. Un tip brunet si frumos, tinerel, cu ochii ca lagunele si inocent. Asa parea. Trupul insa era bine de tot! Si doamne... Deja o noua achizitie pentru politist? Nemernicu' naibii. Imi revenisem repede nevrand sa-mi inchida usa in nas (fiindca doar ne priveam) si il intrebasem.
- Domnul...aaa... Taiki, este acasa?
Surase si in ochii i se citea o oarecare teama si ingrijorare. Nu intelegeam de ce...
- Eu sunt. Va pot ajuta cu ceva? Intra.
Ma poftise inauntru si acceptasem invitatia. Deci el era prea frumosul politist. Ironic. Parea un adolescent in floarea varstei nu un politist corupt. Totusi, avusesem senzatia ca-l cunosteam de undeva... dar de unde?
- Ah' am venit sa vorbim despre... Mi-o taiase mult prea repede.
- Nu va face-ti griji domnule Shun. Iubitul dumneavoastra Yoshio a fost razbunat, chiar daca inca nu stim de cine... ah, cazul e incheiat. Nu va mai fi necesara inca o audienta. Serviti un pahar?
Acceptasem si de data aceasta. Totul mi se parea din ce in ce mai straniu si constatasem ca venisem sa-l condamn fix pe politistul care ma ajutase sa-l gasesc pe criminalul iubitului meu. As fi fost un pic prea crud daca i-as fi aruncat in fata diversele chestii sau discursul pe care l-am pregatit inainte de a fi ajuns aici. Nu merita, asta simteam in momentul respectiv si totusi, tot avea sa afle.
- Nu pentru asta am venit. Am replicat usor abatut, starea de spirit schimbandu-mi-se deodata. Mda. Eram cam schimbator, dar daca ar fi fost oricine altcineva as fi fost dracul in persoana. Eu nu uit oamenii ce ma ajuta, sunt corect. Bausem continutul din pahar cat ai clipi, pentru curaj cica, apoi la semnalul acestuia ca pot continua am spus ce aveam de spus.
- Ren... a murit.
Privirea calma i se schimba in una ucigatoare. Dupa cum credeam eu el era neconstient de cele intamplate asa ca, inainte sa spuna ceva mi-am intarit spusele.
- Ren a fost asociatul meu. Tu sti cu ce se ocupa nu? A confirmat. Ei bine, cum de ceva vreme nu am vorbit am pus pe cineva sa de-a de el. Mi s-a spus ca este mort. Ridica-ti haina si-o sa vezi o cicatrice pe piept. Acum, inima lui bate pentru tine. L-am anuntat uitand sa mai si respir. Dupa ce se uitase pe pieptul lui incremenise si incepuse sa strige ,,cum?". Ii explicasem si de accident si de tot ceea ce fusesem anuntat. Bineinteles reactia nu fusese una tocmai favorabila, incepuse sa planga. Acel lichid amar scurgandu-i-se pe fata si suspinele evadand. O imagine melancolica. In mod normal as fi plecat si l-as fi lasat singur. Chiar nu-mi placeau persoanele triste, insa m-am uimit pe mine atunci cand l-am cuprins in brate. M-a lasat sa-i alin durerea, mi-a udat hainele, si nu stiu de ce dar aveam o vaga presimtire. Aceea ca nu aveam sa plec acasa in aceasta seara... da...

[Lexxu]

Capitolul 6.
Taiki's Pov.





Priveam clepsidra umpluta cu nisip rosu ce era asezata pe mobila din living. Timpul continua sa se scurga si sa treaca pe langa mine, inrautatindu-mi situatia cu fiecare minut. Linistea trona in apartamentul meu, ce odata gazduise un cuplu galagios.
Poate ca inebuneam eu, dar aveam vaga impresie ca si peretilor si vecinilor le erau dor de zgomotele si certurile pe care le avusesem cu Ren in trecut. Oftasem prelung, acoperindu-mi ochii cu palmele pentru cateva momente. Aveam nevoie sa ma pierd pe undeva si sa-mi gasesc linistea, caci in ritmul acesta puteam inebuni oricand. Cel mai greu imi fusese cand asistasem la inmormantarea iubitului meu. Varsasem lacrimi peste lacrimi, amare si reci, ce parca nu voiau sa se mai opreasca. Fusese destula lume prezenta si nu ma asteptasem la asta. Niciodata nu banuisem ca ar putea avea atatia colegi de munca care-l indragesc. Imi indepartasem mainile de la ochii, gasindu-mi un punct mort in care sa privesc. Asta se intampla din ce in ce mai des de la discutia ce o avusesem cu domnul Shun, care ma ajutase cel mai mult. Pana si cheltuielile el le platise, chiar daca nu acceptasem. Nu lucrasem de multa vreme si nici nu mai eram sigur ca voiam sa continui. Pana si dansul ma sfatuise sa renunt la slujba, si sa ma angajez la el. Dar lucrurile murdare nu sunt de mine! Exact asta ii spusesem sau asa imi amintesc eu.
Ma ridicasem usor, apoi facandu-mi patul si indreptandu-ma in bucatarie lenes. Nu stiu cum, insa incepusem sa beau tot mai multa cafea in ultimul timp, si sa fumez. Un viciu destul de periculos, avand si riscuri pe masura. Ciudat era ca nu imi mai pasa de asta. Ajuns in incapere indepartasem geamurile aerisind si pusesem lichidul maroniu la incalzit. Imi palceau aburi ce ieseau din el...
Ma gandeam in ultima vreme sa ma mut si sa dau apartamentul altcuiva, insa nu doream sa pateze amintirea ce o aveam intiparita in minte. Cu alte cuvinte mi se rupea sufletul sa vand apartamentul... in care locuisem odata cu Ren. Eram atat de fericit... imi spusesem in intimitatea gandurilor mele chiar daca eram singur cuc. Un sunet ma anuntase ca imi era gata cafeaua si mi-o turnasem repede intr-o cana alba, sorbind mai apoi din lichid.
- Auch! Prea fierbinte... spusesem stramband din nas, adaugand mai apoi, mai trebuie si ceva zahar.
Imi turnasem doua lingurite de zahar mai apoi incepand sa amestec nerabdator. Si de aceasta data paream absent, cu mintea oriunde, insa nu acasa. Mi se intampla zilnic si ma simteam aiurea. Noptile mi le petreceam stand in pat si uitandu-ma la filme, iar zilele in bucatarie sau la calculator. Chiar daca nu mai mergeam la servici (fusesem invoit, deci aveam liber) nu imi permiteam sa las documentele si cazurile neinvestigate. Atunci mi se aprinsese becul imaginar de asupra capului si zambisem oarecum trist.
- Singura solutie e sa ma ingrop in munca... asa... asa o sa... Spusesem neputand sa continui din cauza telefonului care incepuse sa sune si sa ma enerveze. Raspunsesem imediat ce identificasem persoana ce ma deranjase.
- Taiki? Buna! Cum te mai simti? Ma abordase pe un ton bland seful politiei, probabil nedorind sa ma raneasca in vreun fel.
Putea fi enervant si idiot in unele momente, insa avusese grija de mine in cel mai mult timp in care fusesem activ la munca. Ii datoram multe...
- Buna domnule Eiji. Cum sa ma simt? Mai bine... Ma prefacusem a fi in regula, pentru a nu-l ingrijora si pentru a ma chema la munca. Cel putin asta speram. In schimb ii auzisem oftatul prelung apoi vocea serioasa.
- Taiki, nu e bine sa tii totul doar pentru tine... dar, daca asta iti doresti fie. Am un loc liber astazi intr-o misiune... Daca te simti instare poti sa iei parte. Ma anuntase serios, apoi auzind afirmatia mea imi inchisese spunandu-mi ca vom avea o discutie mai tarziu si ca e prins intr-o sedinta acum. Statusem un pic pe ganduri si ma hotarasem ca aveam sa pastrez si apartamentul si ca voi lucra in continuare la politie ca pana acum. In fond doar asta imi ramasese... ce altceva as putea sa fac? Nimic. Imi terminasem destul de repede cafeaua, mai apoi indreptandu-ma cu pasi repezi in camera de unde imi scosesem uniforma albastra si palaria de aceeasi culoarea. Avea sa fie o zi lunga, o zi in care nu voi fi nevoit sa ma gandesc la nimic dureros. Probabil. Imi alesesem in graba o pereche de boxeri albi, apoi fugisem -la propriu- in baie cu gandul de a face un dus. Tineam mult la igiena mea proprie.
De cum scapasem de pijamale intrasem sub jetul cald de apa, acoperindu-mi pielea cu un gel incolor cu aroma de capsuni, incepand sa-l intind peste tot. Eliminam transpiratia incetul cu incetul, simtindu-ma fresh si gata de servici. Singurul mod in care puteam sa traiesc... era sa muncesc. Indepartasem spuma de pe corpu-mi bine cladit si imi acoperisem zona intima cu un prosop albastru, imediat ce parasisem baia. Insfarsit aveam sa ies... la aer proaspat... imi spusesem mie insumi in timp ce ma imbracam. Ma oprisem in fata oglinzi pentru un moment. Uniforma ma pinsese dintotdeauna bine, asortandu-se cu ochii mei. Parul brunet imi era ciufulit si semi-uscat, caci nu avusesem rabdare sa mai raman ca sa-l usc de tot. In timp ce faceam dus ma gandisem bine la ceva... si ajunsesem la concluzia ca asa era cel mai bine. Asezandu-mi palaria in cap si verificandu-ma, constatasem ca sunt gata, asa ca parasisem apartamentul inchizandu-l dupa mine. Vazandu-ma in fata blocului si a masinilor mele (caci da, aveam mai multe), alesesem sa merg astazi cu BMW-ul negru si nu cu autovehicolul de politie, caci aveam o oprire inainte de munca.
Imaginea incepuse se sa miste prin fata lagunelor mele, atunci cand pornisem la drum, vazand in drumul meu fel si fel de oameni. Copii ce se jucau cu mingea, batrani la barfe, cupluri... Peisajul era cel mai frumos. (evitam de-a dreptul sa vorbesc despre cupluri). Norii albi fugeau pe bolta albastra, soarele ascunzandu-se dupa ei, iar copacii si restul vietatilor fiind martori la "jocul" lor. Adoram natura si arta de orice fel. Nu stiam de ce, insa imi placeau tare mult. Oprisem in fata unei florari unde ma intampinase o femeie invarsta, cu cearcane sub ochii maroni si cu parul carunt. Purta o naframa in cap si o rochie cu decoratiuni florale placute la vedere.
- Scuzati-ma, ma adresasem politicos, imi puteti arata cel mai frumos buchet pe care-l aveti? O intrebasem privind-o pentru cateva secunde si observand cum colturile gurii i se ridica formand un zambet.
- Desigur. Imi raspunsese aducandu-mi si punandu-mi in brate un buchet incredibil de frumos cu trandafiri albi si rosii, o combinatie perfecta dupa parerea mea. "Sangele care se scurge pe albul pur"... cugetasem dupa care o anuntasem ca il iau. Ii platisem si ii multumisem politicos, iar ea facuse la fel, spunandu-mi sa mai trec pe aici cand mai am nevoie.
Urcand in masina apasasem acceleratia lasand doua urme de cauciucuri pe asfalt, un fel de semnatura- cum spunea Ren. Da Ren... Trecura numai doua saptamani de la inmormantare. Timpul trece repede ma gandisem din nou, apoi imi aranjasem oglinda. Aratam jalnic, cel putin cearcanele de sub ochii ma stricau. Parca eram drogat... "cu tristete" am adaugat.
Parasisem masina de cum ajunsesem la destinatie. Pana si aerul facea melancolia sa pluteasca aici, unde fiecare "vizitator" varsa lacrimi incolore sau care isi gaseste sfarsitul. Cimitirul... locul pe care nu avusesem in minte sa-l vizitez, dar care ma obliga parca sa vin, amintindu-mi mereu ca cea mai draga persoana se odihneste in locul aceasta mizer si trist. Inaintam printre pietrele funerare, tinand in mana buchetul cu grija si citind in treacat numele celorlalti. Vazusem pana si o poza cu doi gemeni care parasisera viata la cinci anisori.
- Ce crud... Spusesem cat pentru mine.
Ramasesem pe loc cand gasisem. Gasisem 'locul' de odihna a iubitului meu. Imi impreunasem mainile, rostind o rugaciune in gand, apoi lasand pe piatra funerara florile frumoase ce dadeau o pata de culoare de jur imprejur, impreuna cu celelalte. Aprinsesem si o lumanare, apoi zambind trist rostisem normal de parca vorbeam chiar cu Ren.
- Ren... astazi a venit ziua in care noi doi trebuie sa ne luam ramas bun. Spusesem simtind cum picaturile incolore evadeaza si imi parcurg intreg chipul fantomatic. Credeam ca nu mai am lacrimi... Imi pare rau ca nu am putut sa te opresc atunci! La naiba... Continuasem, simtind cum o briza usoara imi ciufuleste parul si-mi mangaie fata. Poate eram nebun, dar simteam pana si prezenta lui...
- Nu e vina ta... Auzisem cascand ochii pe data.
- Cu toate astea te iubesc! Ma grabisem, incepand sa vars tot mai multe lacrimi una peste alta.
- Si eu te iubesc... Taiki... Asta a fost doar vina mea. Imi spusese, eu dorind sa il contrazic, insa continuase nedandu-mi ocazia sa ripostez. Sa ai grija de inima noastra, da?
Amutisem pentru moment, lasandu-mi privirea in jos si simtind ca sunt imbratisat, inchisesem ochii strangandu-i puternic. As fi vrut sa ii spun sa ramana cu mine sau sa mor si eu chiar in aceea secunda nenorocita... dar...
- Adio, Ren... Soptisem intorcandu-ma si facand drum intors.
Incepuse sa ploua inainte sa-mi dau seama, ajungand sa fiu leoarca. Cu toate astea ma plimbam buimac prin umezeala de afara, amintirile dand navala pe mine, facandu-ma sa imi ridic colturile guri, sa zambesc trist... " Sa ai grija de inima noastra? Ha?... Imi repetasem cuvintele soptite de el.
- O sa am. Promit. Idiotule...