Deci ideea asta de fic ma bantuie de mia bine de o luna. La inceput am zis sa-l fac oneshoot, dar au urmat prea multe idei legate de prima incat am zis sa-l fac fic. So... Sper sa va placa.
Varsta minima: 16 ani
Gen: Fiction
Limba: romana
Observatii cu privire la continut:-
Tipul de comentariu solicitat: critica dura
Capitolul 1.
Oamenii spun adesea ca viata e un joc in care trebuie sa te distrezi, sa castigi. Depinde cu ce forte joci si prin ce miscari cuceresti totul. Oare acest lucru este valabil vampirilor? Eu cred ca nu... Nu celor ca mine. Un jumatate-vampir abandonat de proprii parinti si crescut de un batran ce apoi a fost omorat, iar eu adus aici, la castelul marelui lord, de cel mai puternic vampir aflat in viata- Brian Andrews. El este considerat lordul lor suprem,fiind din familia lor regala si atunci, de ce nu ma omoara? In fond eu sunt o greseala, un tabu pentru vampiri. Traiesc in acest castel doar pentru faptul ca vrajitoarea aia Yuna, supusa mereu "Lordului", a creeat un fel de sange mai puternic decat cel de animal ce imi permite sa raman in viata. De ce? Sunt multe intrebari care incep cu aceste doua cuvinte... De ce ma vrea viu? De ce ma protejeaza? si mai presus de toate De ce ma tine ca un fel de prizonier? Exact... Nemernica aia de Yuna i-a ascultat poruncile si astfel mi-a pus un blestem prin care eu nu pot parasi castelul mai departe de gradinile sale. Oricum dupa parerea lor aveam tot ce imi trebuia in castel, avand in vedere ca o slujnica imi aducea in fiecare zi sangele creat de Yuna.
Acum priveam la intunericul ce se lasase peste gradina plina de trandafiri albastrii si negrii. Stiam ca urma ca Brian sa plece din castel pentru vanatoarea lui de muritoare. Nu il intelegeam deloc. Eu niciodata nu as fi ranit un om, din aceasta cauza Yuna pregatea acel ser. Doar cand Brian pleca, atunci aveam curajul sa ies din camera mea si de obicei mergeam la biblioteca. Inca nu citisem toate cartile, iar pe unele le reciteam de o gramada de ori deoarece chiar imi placeau. Am pasit usor inspre usa incaperii, oprindu-ma pentru putin in fata oglinzii uriase din perete. Parul meu lung, de culoarea scoartei unui copac tanar era legat la spate intr-o coada, lasand o parte din el liber, ochii mei aurii priveau speriati tot ce ma inconjoara deoarece nu doream sa ma intalnesc cu Brian sub nicio forma. Fata usor ovala, forma ochilor putin oblica si kimonoul in mai multe culori si cu modele florare tradeaza faptul ca sunt nipon. Din pacate nu cred ca voi mai vedea Japonia vreoadata, acest castel fiind undeva pe o peninsula foarte bine impadurita, fiind greu pentru un muritor sa descopere castelul si in plus eu aveam acel blestem pus. Oftez adanc apoi ies din camera pe uriasul culoar ce ducea inspre biblioteca. Tortele aprinse ce aveau suport de aur imprejmuiesc fiecare coltisor, covorul sangeriu iti atrage atentia din prima clipa, iar contrastul cu peretii de tenta mahonului, impodobiti de mii si mii de picturi scumpe si rare te fac sa crezi ca ai ajuns in palatul celui mai nobil om, dar nu este asa. In orice caz eu nu aveam neaparat nevoie de lumina pe intuneric, am mostenit o gramada de trasaturi din partea parintelui care mi-a fost vampir, din pacate nici nu stiu cine sunt sau cum aratau parintii mei; pot vedea in intuneric fara ca ochii sa-mi devina rosii, ranile mi se vindeca repde, prin venele mele curge sange uman, si cu toate astea sunt vesnic si impietrit la varsta de nouasprezece ani, tolerez soarele foarte usor, totusi am nevoie de somn si prefer sa dorm ziua astfel eu nu ma intalneam cu Brian. Am impins usile mari si impunatoare, sculptate in lemn, intrand in biblioteca imensa. Mii si mii de rafturi erau pline de carti de toate felurile ceea ce ma bucura enorm. Mi-am luat o carte la intamplare si m-am asezat la o masa din biblioteca. Povestea era captivanta, era o istorie medievala o carte cu foarte multa descriere ceea ce ma facea sa trec in acele timpuri cand eu eram doar un simplu copil, crescut de un batran ce nu dorea altceva decat pace.
-Akio, Brian-sama doreste sa te vada.
Am inghetat efectiv pe scaun. Cred ca pana si inima mi se oprise pentru o scurta perioada. Priveam ingrozit catre cea care imi daduse vestea - Yuna. O femeie inalta, cu forme as putea spune, de origine nipona, avand ochii oblici de culoarea albastrului noptii, iar parul aranjat intr-o coafura specifica Japoniei ca sa se potriveasca cu kimonoul mov cu galben pe care il purta.
-Parca noaptea Lordul este plecat la vanatoare.
-De data asta nu a mers niciunde deoarece cateva turiste au incalcat teritoriul maretului nostru conducator. Da de ce iti dau eu tie detaliile? Misca odata ca doar nu vrei sa-l faci pe Brian-sama sa astepte!
M-am ridicat de pe scaun fara tragere de inima si am urmat-o pe Yuna in sala tronului. Ghinionul se pare ca era de partea mea, va trebui sa dau ochii cu el. Am urmat cursul coridorului urias pana ce ne-am oprit in fata unor usi imense ce pareau din aur, gravate cu diferite inscriptii. Niciodata nu m-a interesat sa aflu daca chiar erau de aur sau nu. Odata deschise acele usi in fata ochilor mi-a aparut asa numita sala a tronului. Un covor rosu cu un dragon auriu pe el ce duce la un tron cu adevarat impunator, urias as putea spune gravat cu aur si argint, iar pe el stand conducatorul tuturor vampirilor posibili existenti- Brian Andrews. Ochii auriu intens ca de felina ma priveau atent, acestia putand deveni sangerii oricand, in jurul lor aflandu-se tatuaje ce chiar iti dadeau fiori. Parul sau lung de culoarea mierii era prins intr-o coada in fata, o parte din el fiind lasat liber. I-a facut semn Yunei sa plece, iar aceasta dupa o inclinare ce arata respectul a iesit din incapere, inchizand usile in urma ei. Inima a inceput sa-mi bata cu disperare din cauza groazei ce pusese stapanire pe mine, palmele incepusera sa-mi transpire asa ca imi trosneam degetele ca sa incerc sa-mi distrag atentia. Priveam covorul neavand curajul sa ridic ochii inspre el, asa ca nu l-am simtit cand si-a folosit viteza inumana ajungand in spatele meu, lipindu-si pieptul de mine si cuprinzandu-ma cu mainile sale, asezandu-si barbia pe umarul meu stang. Nu avea mainile reci si de fapt emana aceeasi caldura ca si oamenii, Yuna avusese grija de lucrul asta cu ajutorul unei vraji.
-Am vazut ca nu prea iesi din camera cat timp sunt eu pe aici. Nu e foarte dragut din partea ta ca ma eviti, ti-am mai zis ca nimeni nu iti face rau asa ca nu ai de ce sa te temi.
-Nu va evit ci doar nu am ce face daca ies din camera, asa ca acolo imi petrec majoritatea timpului.
-Akio, Akio, Akio...
Mi-a pronuntat numele de trei ori apoi a oftat de parca urma sa-mi tina cea mia lunga morala posibila existenta.
-Nu e necesar sa ma minti, pentru ca oricum nu vreau sa te ranesc. Yuna mi-a spus cand am intrebat-o ca pleci din camera ta doar dupa ce se lasa seara ceea ce inseamna ca eu sunt plecat din castel. Am aflat de asemenea ca iti place sa citesti deoarece biblioteca e singura ta destinatie ca sa o numesc asa.
La naiba cu tine Yuna! Vrajitoare stresanta si supusa maretului "tau" stapan, chiar nu iti puteai vedea de treaba? El ma tine in viata si captiv pe deasupra cu un scop si tare as vrea sa stiu care e ala. Daca ar da norocul sa plece in castel si sa nu se mai intoarca as fi tare fericit. Abia daca am curaj sa merg pana la biblioteca atunci cand el e plecat.
-Ai ramas fara cuvinte sau saracuta de Yuna sughite la cat ai pomenit-o in gand?
A inceput sa chicoteasca si la un moment dat si-a fixat privirea pe scobitura dintre gatul si umarul meu stang, ceea ce m-a facut pe mine sa inghet de groaza nu alta. Si-a apropiat buzele de pielea mea, iar atunci eu am inchis ochii intorcandu-mi capul inspre dreapta. Daca avea de gand sa ma transforme in masa lui nocturna nu aveam de gand sa privesc asa ceva. Am fost extrem de surprins cand el doar si-a lipit buzele de pielea mea, sarutandu-mi-o scurt ca apoi sa se intoarca cu viteza aceea inumana pe tronul sau. Mi-am deschis ochii privind inspre el si intr-un fel bucurandu-ma ca plecase de langa mine.
-Ti-am mai spus de atatea ori, Akio, nu ai de ce sa te temi, nu iti voi face rau. Te poti plimba oriunde in acest castel, ai doar grija sa nu te pierzi. Cat despre vorbitul ala politicos, renunta la el. In viata umana sunt doar cu trei ani mai mare ca tine, eu fiind impietrit la douazeci si doi de ani. Vreau sa te stiu amicul meu nu un servitor, nu un prizonier.
-Am... Inteles. Pot sa merg in camera mea acum?
-Tu ai ce ai cu camera ta. Nu vrei sa ma urmezi pe terasa? Noaptea e incantatoare si in fond cred ca esti satul de cei patru pereti din camera ta.
L-am urmat pe Brian pe o terasa cat o sala de dans, plina de mese si scaune ce aratau in stil gotic. Balustrada era argintie si parea oarecum sculptata. Ma intreb cate sercrete o avea castelul asta. M-am asezat la o masa fata in fata cu Brian, iar una dintre servitoare ne-a adus cate un pahar de vin. Cred ca dorea sa afle mai multe despre mine...
Varsta minima: 16 ani
Gen: Fiction
Limba: romana
Observatii cu privire la continut:-
Tipul de comentariu solicitat: critica dura
Capitolul 1.
Oamenii spun adesea ca viata e un joc in care trebuie sa te distrezi, sa castigi. Depinde cu ce forte joci si prin ce miscari cuceresti totul. Oare acest lucru este valabil vampirilor? Eu cred ca nu... Nu celor ca mine. Un jumatate-vampir abandonat de proprii parinti si crescut de un batran ce apoi a fost omorat, iar eu adus aici, la castelul marelui lord, de cel mai puternic vampir aflat in viata- Brian Andrews. El este considerat lordul lor suprem,fiind din familia lor regala si atunci, de ce nu ma omoara? In fond eu sunt o greseala, un tabu pentru vampiri. Traiesc in acest castel doar pentru faptul ca vrajitoarea aia Yuna, supusa mereu "Lordului", a creeat un fel de sange mai puternic decat cel de animal ce imi permite sa raman in viata. De ce? Sunt multe intrebari care incep cu aceste doua cuvinte... De ce ma vrea viu? De ce ma protejeaza? si mai presus de toate De ce ma tine ca un fel de prizonier? Exact... Nemernica aia de Yuna i-a ascultat poruncile si astfel mi-a pus un blestem prin care eu nu pot parasi castelul mai departe de gradinile sale. Oricum dupa parerea lor aveam tot ce imi trebuia in castel, avand in vedere ca o slujnica imi aducea in fiecare zi sangele creat de Yuna.
Acum priveam la intunericul ce se lasase peste gradina plina de trandafiri albastrii si negrii. Stiam ca urma ca Brian sa plece din castel pentru vanatoarea lui de muritoare. Nu il intelegeam deloc. Eu niciodata nu as fi ranit un om, din aceasta cauza Yuna pregatea acel ser. Doar cand Brian pleca, atunci aveam curajul sa ies din camera mea si de obicei mergeam la biblioteca. Inca nu citisem toate cartile, iar pe unele le reciteam de o gramada de ori deoarece chiar imi placeau. Am pasit usor inspre usa incaperii, oprindu-ma pentru putin in fata oglinzii uriase din perete. Parul meu lung, de culoarea scoartei unui copac tanar era legat la spate intr-o coada, lasand o parte din el liber, ochii mei aurii priveau speriati tot ce ma inconjoara deoarece nu doream sa ma intalnesc cu Brian sub nicio forma. Fata usor ovala, forma ochilor putin oblica si kimonoul in mai multe culori si cu modele florare tradeaza faptul ca sunt nipon. Din pacate nu cred ca voi mai vedea Japonia vreoadata, acest castel fiind undeva pe o peninsula foarte bine impadurita, fiind greu pentru un muritor sa descopere castelul si in plus eu aveam acel blestem pus. Oftez adanc apoi ies din camera pe uriasul culoar ce ducea inspre biblioteca. Tortele aprinse ce aveau suport de aur imprejmuiesc fiecare coltisor, covorul sangeriu iti atrage atentia din prima clipa, iar contrastul cu peretii de tenta mahonului, impodobiti de mii si mii de picturi scumpe si rare te fac sa crezi ca ai ajuns in palatul celui mai nobil om, dar nu este asa. In orice caz eu nu aveam neaparat nevoie de lumina pe intuneric, am mostenit o gramada de trasaturi din partea parintelui care mi-a fost vampir, din pacate nici nu stiu cine sunt sau cum aratau parintii mei; pot vedea in intuneric fara ca ochii sa-mi devina rosii, ranile mi se vindeca repde, prin venele mele curge sange uman, si cu toate astea sunt vesnic si impietrit la varsta de nouasprezece ani, tolerez soarele foarte usor, totusi am nevoie de somn si prefer sa dorm ziua astfel eu nu ma intalneam cu Brian. Am impins usile mari si impunatoare, sculptate in lemn, intrand in biblioteca imensa. Mii si mii de rafturi erau pline de carti de toate felurile ceea ce ma bucura enorm. Mi-am luat o carte la intamplare si m-am asezat la o masa din biblioteca. Povestea era captivanta, era o istorie medievala o carte cu foarte multa descriere ceea ce ma facea sa trec in acele timpuri cand eu eram doar un simplu copil, crescut de un batran ce nu dorea altceva decat pace.
-Akio, Brian-sama doreste sa te vada.
Am inghetat efectiv pe scaun. Cred ca pana si inima mi se oprise pentru o scurta perioada. Priveam ingrozit catre cea care imi daduse vestea - Yuna. O femeie inalta, cu forme as putea spune, de origine nipona, avand ochii oblici de culoarea albastrului noptii, iar parul aranjat intr-o coafura specifica Japoniei ca sa se potriveasca cu kimonoul mov cu galben pe care il purta.
-Parca noaptea Lordul este plecat la vanatoare.
-De data asta nu a mers niciunde deoarece cateva turiste au incalcat teritoriul maretului nostru conducator. Da de ce iti dau eu tie detaliile? Misca odata ca doar nu vrei sa-l faci pe Brian-sama sa astepte!
M-am ridicat de pe scaun fara tragere de inima si am urmat-o pe Yuna in sala tronului. Ghinionul se pare ca era de partea mea, va trebui sa dau ochii cu el. Am urmat cursul coridorului urias pana ce ne-am oprit in fata unor usi imense ce pareau din aur, gravate cu diferite inscriptii. Niciodata nu m-a interesat sa aflu daca chiar erau de aur sau nu. Odata deschise acele usi in fata ochilor mi-a aparut asa numita sala a tronului. Un covor rosu cu un dragon auriu pe el ce duce la un tron cu adevarat impunator, urias as putea spune gravat cu aur si argint, iar pe el stand conducatorul tuturor vampirilor posibili existenti- Brian Andrews. Ochii auriu intens ca de felina ma priveau atent, acestia putand deveni sangerii oricand, in jurul lor aflandu-se tatuaje ce chiar iti dadeau fiori. Parul sau lung de culoarea mierii era prins intr-o coada in fata, o parte din el fiind lasat liber. I-a facut semn Yunei sa plece, iar aceasta dupa o inclinare ce arata respectul a iesit din incapere, inchizand usile in urma ei. Inima a inceput sa-mi bata cu disperare din cauza groazei ce pusese stapanire pe mine, palmele incepusera sa-mi transpire asa ca imi trosneam degetele ca sa incerc sa-mi distrag atentia. Priveam covorul neavand curajul sa ridic ochii inspre el, asa ca nu l-am simtit cand si-a folosit viteza inumana ajungand in spatele meu, lipindu-si pieptul de mine si cuprinzandu-ma cu mainile sale, asezandu-si barbia pe umarul meu stang. Nu avea mainile reci si de fapt emana aceeasi caldura ca si oamenii, Yuna avusese grija de lucrul asta cu ajutorul unei vraji.
-Am vazut ca nu prea iesi din camera cat timp sunt eu pe aici. Nu e foarte dragut din partea ta ca ma eviti, ti-am mai zis ca nimeni nu iti face rau asa ca nu ai de ce sa te temi.
-Nu va evit ci doar nu am ce face daca ies din camera, asa ca acolo imi petrec majoritatea timpului.
-Akio, Akio, Akio...
Mi-a pronuntat numele de trei ori apoi a oftat de parca urma sa-mi tina cea mia lunga morala posibila existenta.
-Nu e necesar sa ma minti, pentru ca oricum nu vreau sa te ranesc. Yuna mi-a spus cand am intrebat-o ca pleci din camera ta doar dupa ce se lasa seara ceea ce inseamna ca eu sunt plecat din castel. Am aflat de asemenea ca iti place sa citesti deoarece biblioteca e singura ta destinatie ca sa o numesc asa.
La naiba cu tine Yuna! Vrajitoare stresanta si supusa maretului "tau" stapan, chiar nu iti puteai vedea de treaba? El ma tine in viata si captiv pe deasupra cu un scop si tare as vrea sa stiu care e ala. Daca ar da norocul sa plece in castel si sa nu se mai intoarca as fi tare fericit. Abia daca am curaj sa merg pana la biblioteca atunci cand el e plecat.
-Ai ramas fara cuvinte sau saracuta de Yuna sughite la cat ai pomenit-o in gand?
A inceput sa chicoteasca si la un moment dat si-a fixat privirea pe scobitura dintre gatul si umarul meu stang, ceea ce m-a facut pe mine sa inghet de groaza nu alta. Si-a apropiat buzele de pielea mea, iar atunci eu am inchis ochii intorcandu-mi capul inspre dreapta. Daca avea de gand sa ma transforme in masa lui nocturna nu aveam de gand sa privesc asa ceva. Am fost extrem de surprins cand el doar si-a lipit buzele de pielea mea, sarutandu-mi-o scurt ca apoi sa se intoarca cu viteza aceea inumana pe tronul sau. Mi-am deschis ochii privind inspre el si intr-un fel bucurandu-ma ca plecase de langa mine.
-Ti-am mai spus de atatea ori, Akio, nu ai de ce sa te temi, nu iti voi face rau. Te poti plimba oriunde in acest castel, ai doar grija sa nu te pierzi. Cat despre vorbitul ala politicos, renunta la el. In viata umana sunt doar cu trei ani mai mare ca tine, eu fiind impietrit la douazeci si doi de ani. Vreau sa te stiu amicul meu nu un servitor, nu un prizonier.
-Am... Inteles. Pot sa merg in camera mea acum?
-Tu ai ce ai cu camera ta. Nu vrei sa ma urmezi pe terasa? Noaptea e incantatoare si in fond cred ca esti satul de cei patru pereti din camera ta.
L-am urmat pe Brian pe o terasa cat o sala de dans, plina de mese si scaune ce aratau in stil gotic. Balustrada era argintie si parea oarecum sculptata. Ma intreb cate sercrete o avea castelul asta. M-am asezat la o masa fata in fata cu Brian, iar una dintre servitoare ne-a adus cate un pahar de vin. Cred ca dorea sa afle mai multe despre mine...
![[Imagine: semnatura_zps4673586a.png]](http://i1117.photobucket.com/albums/k590/olimpiutza/semnatura_zps4673586a.png)