Where's the love?

[^Ciresica^]

[center]Capitolul 3
Love session

[Sasuke Uchiha][/center]


„Bună dimineaţa Tokyo! Arishama aici la pupitru împreună cu colegul meu Shinichi vă dăm deşteptarea ca deobicei în fiecare zi la Beat FM unde sunt adunate cele mai fresh hituri ale momentului. O nouă zi frumoasă şi călduroasă de vară ne întâmpină cu braţele deschise, însă în acelaşi timp ziua de luni dă startul săptămânii trezindu-ne din visarea din weekend! Acum vă lăsăm să faceţi siesta de dimineaţă pe ritmurile celor de la Big Bang cu piesa V.I.P. după care urmează BoA cu Eat you up. Mai târziu vă vom spune noutăţile apărute în showbizz aşa că până atunci rămâneţi pe frecvenţă. Cea mai bună muzică se ascultă la Beat FM!”

Am ridicat leneş mâna către noptiera vizavi de capul meu şi am apucat brutal micuţul aparat cu ceas şi radio. Când eram gata să trag de el, să smulg ştecherul din priză şi să îl trântesc de cel mai apropiat perete, o voce mă opri numai decât.

- Dacă ţii la viaţa ta, ai face bine să îl pui înapoi pe noptieră uşor.

Am eliberat radioul înapoi pe noptieră şi m-am ridicat în şezut de pe podea. M-am uitat îndelung la sictiritul adolescent de pe partea cealaltă a patului care avea ambele mâini după ceafă şi ochii închişi mai, mai să spună o replică gen ”Ah, asta da viaţă!”. Kiba, pe numele lui, avusese bunâvoinţa să mă găzduiască căteva nopţi, având în vedere faptul că părinţii lui au plecat într-o vacanţă în jurul lumii. Şatenul a spus pas acestei călătorii, în schimbul vacanţei cu gaşca la mare. Amândoi am beneficiat de pe urma acestei întâmplări. Părinţii lui plecaseră cu o dimineaţă în urmă, iar cum micuţului Kiba nu îi plăcea să stea singur şi cum eu aveam nevoie de un acoperiş deasupra capului pentru o vreme ne-am potrivit la fix.

Totuşi aveam ceva reţineri de a rămâne la amicul meu acasă, singuri. Vedeţi voi, de curând mai exact de când Kiba a găsit-o în patul lui pe iubirea sa şi pe cel mai bun prieten al său, a fost foarte deprimat. Soarta a fost nemiloasă cu el. După ultimele trei iubiri terminate toate în acelaşi punct, adică cel relatat mai sus, a căzut într-o depresie... şi una destul de gravă. Nu am crezut niciodată că prietenul meu ar putea suferi aşa de tare pentru o fată, sau cel puţin aşa crezusem. Nu voi uita niciodată acel an plin de chin, în care Kiba suferea, părinţii lui nu erau lângă el, iar eu, Naruto şi Neji am rămas de pază să avem grija de micuţul băieţel al familiei la rugăminţile doamnei şi domnului Inuzuka, care erau plecaţi departe pentru nu ştiu ce afacere.

La şaptesprezece ani când Kiba abandonase şcoala, fără niciun motiv clar – cu excepţia celor evidente -, şatenului ia intrat în cap ideea că lumea e un loc foarte trist, nedrept şi sfăşietor. Se deprima din cauza lucrurilor care li se întâmplau unor oameni aflaţi în colţuri îndepărtate ale lumii, oameni care nici măcar nu ştiau şi nici nu era probabil să afle vreodată de stările sale şi asta pentru că principalul lui motiv de depresie era acela că ei mureau de foame sau pentru că le cădeau casele în cap în timpul unui cutremur. Plângea la toate ştirile pe care le auzea sau le vedea – accidente de maşină, războaie, foamete, documentare despre bolnavii de SIDA, poveşti despre mame care au murit şi au lăsat în urmă copii mici sau fotografii cu măgăruşi neîngrijiţi. Chiar şi partea haioasă de la finalul ştirilor, când un câine merge cu bicicleta, îl îndurera pentru că ştia că e o chestiune de timp până când căinele va muri.

Într-o zi găsise pe pavajul de lângă casa lui o mănuţă de copil, albastră cu alb, iar durerea care a stârnit-o în el a fost aproape de nesuportat. Gândul la mânuţa îngheţată sau la cealaltă mănuşă, singură, fără surata ei, era atât de sfâşietor, încât Kiba începuse să plângă cu lacrimi fierbinţi, iar întâmplarea face că şi noi eram cu el. Nu îmi venea să cred. Amicul meu Kiba, sfâşietorul de inimi şi un rebel printre domnişoare, acum aveam el însuşi inima în mii şi mii de bucăţele. După o vreme a refuzat să mai iasă din casă şi curând după aceea a refuzat să se mai dea jos şi din pat.

Îngrijoraţi, părinţii lui au chemat doctorul, iar acesta a pus diagnosticul de depresie şi ia prescris antidepresive pe care el nu a vrut să le ia. Părinţii bietului Kiba erau într-o perioadă mai delicată la servici aşa că ne-a rugat pe noi trei să fim cu ochii pe el, iar ei au avut grijă să îi pună pe profesori la curent cu situaţia noastră. Ei bine şi aşa am început să avem grijă de Kiba.

[center]~Flashback~

- La ce-or să-mi folosească? A suspinat şatenul. Antidepresivele astea vor opri foametea? O să găsească antidepresivele perechea acestei... acestei... acestei Mănuşi?!
- Mai termină cu nenorocita aia de mănuşă, a spus exasperat Naruto. Mi-ai mâncat toată noaptea sufletul cu mănuşa aia desperecheată! Neji bagă-i odată pastilele alea pe gât că simt cum îmi pierd minţile cu el!
Toate astea erau spune în timp ce abia îl ţineam în frâu pe blond să nu sară la bietul Kiba şi să îi frece vre-o două perechi de palme. A durat ceva timp până când „pacientul” a fost convins se „doctorul Neji” să ia paharul cu apă şi antidepresivele din mână lui.
- Nu îţi face griji Kiba. Noi o să avem grijă de tine, i-am spus aşezandu-mă pe pat lângă el.

~End flashback~[/center]

Şi am avut grijă. După un timp şi-a revenit, dar imediat după asta a dat o veste bombă. Ne-a spus că nu vrea să mai sufere din dragoste şi a hotărât că îşi poate găsi alinarea şi în braţele unui băiat, dar şi în cele ale unei fete. Şi aşa amicul meu a devenit bisexual. A fost un şoc, mai ales pentru noi. Nu ne era teama că amicul nostru o luase pe căi greşite şi că cineva trebuie să îi bage cât mai repede minţile în cap, ne era frică ca nu cumva în tot acest timp cât stătusem cu el să nu se fi îndrăgostit de vre-unul din noi. Bineînţeles că acest blestem s-a abătut asupra „frumosului de mine” cum mi-a spus odată Kiba. Adevărul e că, în acea seară, amândoi aveam ceva mai mult alcool la bord decât deobicei, iar el nu a spus direct că mă place sau chestii de genu’. M-a informat doar că i-ar plăcea mult ca noi doi să avem o relaţie mai... deosebită, iar eu m-am făcut că plouă şi am fost destul de treaz încât să îi spun mai pe ocolite să se ducă dracului. Din fericire şi-a găsit perechea fix la muncă, dar eram uşurat că nu se va mai ţine după mine.

După ce ne-am mai foit prin casă, ne-am urcat în maşina lui Kiba şi am plecat spre service-ul auto. Nu aveam nici cel mai mic chef să muncesc mai ales dacă mă gândesc că Itachi şi Konan au dărâmat casa. Totuşi mi-am promis că voi strânge bani pentru acea vacanţă cu gaşca. Ştiu, vă gândiţi cum de nu pot apela la bunul meu frate. Ei bine dacă i-aş cere bani e ca şi când ai vorbi cu pereţii. Te ascultă, te înţeleg, dar nu fac absolut nimic în privinţa asta. Aşa deci trebuie să fac totul de unul singur. Odată ce am ajuns, la opt fără câteva minute, m-am schimbat într-o pereche de blugi prespălaţi şi rupţi şi un am pus pe mine un tricou cu pete de ulei. În timpul ăsta apăru şi Luke, noul prieten al lui Kiba.

- Ooo Kiba, dragul meu ce dor mi-a fost de tine! Spuse acesta cuprinzându-l pe şaten într-o îmbrăţişare strânsă.
- Şi mie mi-a fost dor de tine puişor, dar sunt supărat pe tine. Ai spus că mă suni ieri! Spuse supărat şatenul.
- Iartă-mă, dar aseară mă luase somnul şi am adormit. Mă ierţi dacă te sărut?

S-au luat în braţe, privindu-se provocator unul pe altul, în timp ce feţele lor se apropiau tot mai mult până când... m-am întors cu spatele şi mi-am pus mâinile la ochi. Nu mă pot uita la aşa ceva! Sunt slab de inimă, dar nu vreau să mor de tânăr! După un timp, în care credeam că au murit sufocaţi sărutându-se, am auzit radioul, semnalul că ciudaţi ăştia doi s-au cuminţit. Ei şi aşa ne-am început rutina zilnică. Verificarea motorului, schimbarea uleiului şi tot tacâmul. Toate astea până când în faţa service-ului parcă o maşină destul de scumpă, din care a coborât o domnişoară cam sofisticată. S-a apropiat de mine, iar când a ajuns în dreptul meu am rămas şocat. Era tipa din sexshop.

- Ia te uită cine e aici, spuse aceasta mieros scoţându-şi ochelarii de soare. Tigrul grăbit din magazin, continuă afişându-şi zâmbetul impecabil.
- Micuţa perversă de la casă, am spus chicotind forţat. Ce cauţi aici?!
- Ce poate căuta o fată ca mine într-un service auto într-o zi splendidă de vară, când poate foarte bine să fie în mall? Maşina îmi face figuri şi vreau să ştiu ce are, dragule.

Tare deşteaptă se mai crede... totuşi avea dreptate. Nu am avut de ales decât să mă duc să vad ce are, mai ales că fata încă stătea acolo şi aştepta, iar cei doi porumbei îmi făceau semne de după maşina care o reparau, ceva gen „Fi bărbat, Sasuke!”. Mi-am dat ochii peste cap, am ridicat capota maşinii şi am început să îi fac revizia tehnică. Îm timp ce meşteream printre furtunuri, tânăra se plimba în jurul maşinii, privind foarte fascinată muncă mea. Ori asta, ori voia să îmi taie gâtu’ cu prima ocazie. Mă întreb dacă ştie că poate pleca şi să se întoarcă peste câteva ore după maşină. Să îi spun sau să nu îi spun, aceasta-i întrebarea. Poate totuşi nu ştie şi stă de nevoie, dar mai bine îi spun, fie ce-o fi.

- Ăăăă... scuză-mă, dar să ştii că poţi să pleci. Nu e nevoie să stai, şi te poţi întoarce peste câteva ore.
- Ştiu dar nu e nevoie. Îmi place să stau aici şi să vad cum lucrezi.

Ok, mi se pare sau ăsta a sunat a avans?! O, dar vai peste ce comoară am dat! De aici şi până a începe să ne cunoaştem mai bine nu a fost decât un pas. Am făcut cunoştinţă şi am aflat că o cheamă Sakura. În timp ce îmi vedeam de treaba mea, o ascultam cum îmi povestea de ce trebuie să lucreze la un sexshop, cum şeful ei tot îi face avansuri, iar ea îl refuză de fiecare dată, apoi se gândeşte că din clipă în clipă poate fi dată afară, ştiţi voi, chestii de genul ăsta. După venise şi rândul meu să îi zic câte ceva despre mine. Nu erau foarte multe de spus, ci doar că părinţii mei au murit şi am rămas în grija fratelui meu. Nu prea eram vorbăreţ, iar ea a observat acest aspect şi a făcut în aşa fel încât să nu scot prea multe vorbe, adica a vorbit încontinuu, dar nu m-a deranjat chiar deloc. Când terminasem chiar îmi părea rău, începuse să îmi placă compania ei. Mi-a mulţumit că i-am reparat maşina, iar după ce a plătit am rămas faţă în faţă, tăcuţi nevrând ca niciunul din noi să plece. De ce sunt aşa emoţionat? Oare am început să mă îndrăgostesc?! E adevărat că trecuse ceva timp de când nu mai fusesem împreună cu o fată, dar nu pot să mă arunc în braţele primei domnişoare pe care o întâlnesc... sau oare pot? E ceva diferit la fata asta, cât timp am reparat maşina şi ea vorbea, nu mă simţeam în plus ci din contră, eram în largul meu. Poate ar trebui totuşi să o invit în oraş, hai să îi dăm o încercare.

- Sakura... ăăă... ştii mă întrebam dacă... ăăă... ţi-ar plăcea să ieşim amândoi în oraş.
- Păi Sasuke, sună foarte tentant, dar... ăăă... eu... nu cred că ar ţine. Scuze, nu îmi purta pică.
- A! E ok, dacă totuşi te răzgândeşti... şti unde mă găseşti, am spus puţin abătut.

S-a urcat în maşina ei scumpă şi dusă a fost. Am oftat prelung, întrebându-mă de ce a trebui să ies azi din casă...