Răspunsuri: 235
Subiecte: 11
Data înregistrării: Feb 2008
Reputație:
117
Zupi: 4.212 z
Erm, sărind peste sfaturile cu "spune-o direct", dacă tot nu merge, poţi încerca să-i acorzi puţin timp chitării. Poate nu e cel mai plăcut instrument(pentru tine), şi nici cel mai uşor- cel puţin o să dureze ceva până înveţi o partitură, şi mai ales de citit, dar poţi încerca să cauţi tabulaturi pe internet. Te pot ajuta; sunt muuult mai uşor de citit, şi îţi mai dezvoltă îndemânarea. În altă ordine de idei, trebuie să începi cu melodii simpluţe, şi să le repeţi până îţi ies, cât de cât, cursiv. Gustul, ca multe alte lucuri, se educă, şi dacă tot găseşti vreo melodie care să-ţi placă, te pot ajuta să o găseşti mai simplă la chitară, cu toate că probabil ştii şi tu câte ceva.
Treaba cu "nu merge, face infarct" mi se pare că aduce a patetism. Legătura dintre tine şi ai tăi ar cam trebui să fie din ambele părţi, şi garantez că ar înţelege dacă ai reuşi să te exprimi în aşa fel încât să nu fie insultaţi. Dacă totuşi continui să nu vrei să mergi, şi dacă totuşi ei continuă să dorească să te trimită, încearcă să le spui că vrei să te îndrepţi spre un alt instrument. Tot ce-ţi spun eu e că odată învăţat de citit o partitură, o să-ţi vină muuult la uşor la pian - îţi zic din proprie experienţă-. Tind să mă repet: gustul de poate educa, o să-ţi prindă bine chitara, asta îţi garantez şi eu, doar că e nevoie de puţin efort la început.
Mult succes.
Later edit: Din moment ce nici nu-ţi place chitara, nici nu o apreciezi, nu văd când o să ajungi la momentul în care să rodească ceva din munca ta silnică. Altfel spus, n-o să te apuci de pian "never-ever" dacă o ţii aşa. Nu face două intrumente în acelaşi timp, nici nu te ajută, nici n-o să ţii pasul.