Vrajitoarea Mina

[Topaz]

Heya mina ! Am decis sa-mi pun si eu ficul pe forum , sper sa va placa tuturor , desi va anunt de pe acum ca nu sunt prea , prea talentata la scris . Oricum , ficul este mai mult bazat pe magie si sper sa va placa !


Chapter 1 : Adio mama si tata !

In urma cu mult timp , regina unui mare regat numit Taro a nascut doi prunci . Regele a hotarat cu mandrie ca atunci cand copii lui vor creste mari , le va lasa drept mostenire regatul . Dar pentru ca erau doi , a poruncit ca tinutul sa se imparta in doua parti , unul numindu-se Ururu , iar celalat Hotaro , exact ca numele copiilor , facand acest lucru numai pentru a-i impaca pe cei doi fii ai sai .
Cei doi crescusera . Amandoi erau frumosi , puternici si avand o avere imensa . Insa , din dorinta de mai multa putere , acestia se urau intre ei , deoarece doreau sa stapaneasca fiecare partea celuilalt . Din aceasta cauza , dar si din pricina mandriei , s-a pornit un mare razboi intre Ururu si Hotaro .
Trecuse un an . Omenii erau tristi si multi mureau in razboiul iscat din cauza dorintei de putere . In nici un regat nu mai exista armonie . Oare ... va aparea un salvator ? Cineva care sa opreasca nenorocirile ?
In regatul Ururu se naste o fetita pe nume Mina . Soarta fiecarui nou-nascut era sa piara la nastere din cauza intunecimii care pusese stapanire pe sufletul regelui acestui tinut . Nedorind ca bebelusii sa creasca si sa se rascoale cu inversunare impotriva sa , acesta a dat porunca de a fi toti pruncii ucisi fara mila . Parintii ei insa tineau mult la ea si nu vroiau sa o piarda , de aceea au ascuns-o in podul casei pentru ca micuta sa nu impartaseasca soarta celorlalti copii . Spre fericirea lor , inselatoria nu a fost descoperita .
Mina crescuse . Avea 13 ani si era de o frumusete rara . Parul ei foarte lung si de un rosu aprins ca sangele stacojiu ii cadea valuri pe umerii mici . Culoarea ochilor era aceeasi nuanta ca a soarelui atunci cand apune , facand astfel loc mandrei lunii . Acest lucru era destul de neobisnuit , deorece nimeni nu mai intalnise asa ceva vreodata . Tenul fetei era atata de fin si de alb ca spuma laptelui , de asemenea avea un zambet minunat , fermecator , incat iti alunga orice urma de tristete de pe chip de cum ii zareai surasul . Dar , cu toata frumusetea ei , Mina era nefericita . Zi de zi se gandea ca putea fi gasita de soldati in orice clipa si , precum spunea porunca regelui , omorata fara mila . In sufletul ei , aparura tot felul de semtimente stranii , insa in strafundurile inimii tot ce-si dorea era ca totul sa se termine cat mai repede , astfel incat ea sa poate fi fericita din nou alaturi de parintii ei . Insa stia ca acest lucru nu avea sa se intample prea curand .
Intr-o zi , fata a parasit podul , coborand scarile ce conduceau in bucatarie . S-a asezat pe un scaun de langa geam si privi oarecum intrestata stropii de ploaie ce se zdrobeau de geam . Picaturile de apa erau atat de libere si de racoritoare incat o faceau sa isi doreasca din ce in ce mai mult sa danseze alaturi de ele pe pamantul batatorit .
- Mina , draga mea , de ce ai iesit din pod ? se auzi vocea mamei ei , Koiko , care o facu sa tresara .
- Mama , imi pare rau , dar m-am saturat sa stau zi de zi acolo si sa nu vad nici macar pe geam lumina soarelui atat de pretios . Libertate...nici macar nu stiu ce inseamna acest cuvant !
- Imi pare rau ca nu ai avut o copilarie normala din cauza acestor razboaie .
- Nu e vina ta ...
Fetita isi atinti privirea trista asupra mama ei si , ridicandu-se , o lua in brate , surazand si spunandu-i :
- Atata timp cat te am pe tine si pe tata in preajmea mea sunt pregatita sa uit de toate!
Mama si fiica ramasesera cateva clipe imbratisate . Ploua in continuu .Tristetea dintre cele doua se simtea in aer . Inima micutei batea din ce in ce mai tare , dar aceasta hotara sa nu-i dea atentie . Linistea a fost insa intrerupta de niste batai puternice in usa casei .Mama fetei tresari . Stergandu-si lacrimile si dandu-si o suvita rebela dupa ureche , se indrepta catre usa , deschizand-o .
In prag se prezentara doi soldatii ce pareau uriasi din pricina armurii pe care o purtau si parca imprastiind numai suferinta in jurul lor . Cu o voce crunta , o impinsera pe mama Minei , tipand :
- Am aflat ca aveti un copil in casa . La o parte !
O impinsera pe Koiko care se impotrivea intr-o parte si intrara in casa saracacioasa ce avea o camera , o bucatarie si un pod . Mina privi speriata inspre directia din care veneau zgomotele . Soldatul care o impinse pe mama ei isi indrepta arma spre fata si tinti. Micuta ramase pe loc ; un zgomot puternic se auzi . Mina inchise ochii , asteptand parca imbratisarea ca de gheata a mortii . Insa a constatat cu uimirea ca glontul ce ii era ei destinat strapunsese nemilos pieptul mamei ei care statea acum intinsa pe jos , sangerand puternic .
- Mama ! tipa ea , iar ochii i se umplura de lacrimi .
Strigatele ei ii atrasera pe soldati , care acum se indreptau spre ea . Koiko care abia rasufla spuse :
- Fugi , fata mea , fugi � Nu te uita inapoi !
Cu ultimele sale puteri ii facu semn spre usa , apoi trupul vlaguit al femeii cazu in nefiinta . Mina , desi simtea ca sufletul ii este pe cale sa se rupa , fugi rapid din casa . Soldatii o urmarira . Fata alerga cat o tinura picioarele pana ce ajunse in padure , pierzandu-si urma astfel . Mergand prin ploaie si amintindu-si de mama ei care murise pentru a o apara , o lacrima cristalina i se prelinse pe obrazul catifelat .
- Mama ! Eu trebuia sa mor , nu tu ! striga din toate puterile , speriind putinele pasari care isi facusera cuib pe crengile unui arbore imbatrnait de vreme .
Sentimentul de vinovatie ii umple sufletul , otravindu-l incet , incet . Stia ca cel care urma era tatal ei , dar cunostea de asemenea ca nu putea sa se intoarca pentru ca ar fi fost omorata fara niciun efort . Dar nici cu mainile in san nu putea sta ... deci care era solutia ?

Si acum poze cu personajele:

Mina,la 13 ani:


Mama Minei,Koiko:



Si cam atata,astept comm si sper ca v-a placut primul capitol

[Child Of Sunset]

Bun ...deci sunt prima :D (ce fericire pe mine ) ! Pot spune ca imi place fic-ul , este destul de bine gandit , desi la exprimare mai trebuie sa lucrezi ! In fine , greseli nu ai , ceea ce este bine si ideea este chiar originala ! Sunt curioasa sa aflu ce se mai intampla cu micuta Mina ! Unde se va duce acum ca a fost nevoita sa paraseasca casa parinteasca ? Atatea intrebari fara raspuns...sper ca nu ma vei tine mult timp in suspans ! Oricum , gambate kudasai si astept next-ul !

[Topaz]

Multumesc tuturor de comment si acum capitolul 2:


Capitolul 2 : Un nou prieten

Acum Mina era singura . Ramasese fara parinti si stia ca niciodata nu va mai avea parte de dragostea celor ce ii dadusera viata . Tot fugind de soldati , fetita ajunsese in codrul de la marginea tinutului . Era un loc mai ciudat . Existau niste zvonuri cum ca padurea era bantuita si ca acolo traiau vrajitoare rele , demoni , chiar si varcolaci . Micuta nu avea timp sa fie speriata din cauza acestui loc si asta pentru ca era mult prea trista . Vantul incepu sa adie usor , mangaindu-i parca durerea . Firele carliontate de par ii cadeau pe chip , acoperindu-i privirea ce plangea . Nu mai ploua , insa frigul incepuse sa-si faca simtita prezenta . Mina pasea incet pe frunzele ce formasera un covor argintiu lasat parca in urma de anotimpul toamna . Se simtea singura si isi dorea din strafundurile inimii sa se intoarca inapoi acasa , numai ca , daca facea asta risca sa moara si ea la fel ca mama sa . Ii era gandul la tatal ei , se intreba daca acesta fusese omorat sau scapase prin vreo minune . Isi baga mainile in buzunarele pantalonilor cu care era imbracata pentru a si le incalzi si intamplarea facu ca fata sa gaseasca un mic medalion intr-un dintre cele doua . Se uita la el foarte ciudat , dar in cateva secunde isi aminti : il primise in urma cu ceva luni de la parintii ei . Acest latisor era singura amintire de la Koiko si tatal ei , Alther . Acum , ii veneau in minte toate momentele frumoase petrecute cu ei , acolo , in casa lor saracacioasa . Un zambet se afisa pe fata fetei , un zambet , urmat de lacrimi izvorate din inauntrul ei . Inima sa varsa picaturi insangerate , dar parca nimic din toate acestea nu mai contau pentru ea . O amintire placuta ii trecu prin minte : clipa in care ii facuse mamei ei un desen . Koiko fusese atat de impresionata de gestul Minei incat ajunsese sa se laude tuturor vecinilor cu "cadoul" primit de la fiica sa . Fata se gandea ca niciodata nu va mai avea parte de asa momente frumoase . Incotro avea sa apuce ea acum ? Ce trebuia sa faca ? Care era scopul tuturor acestor intamplari ? Cazu in genunchi langa un copac batran , privind pamantul tare pe care incepura sa picure lacrimile ei .
- De ce ? De ce trebuia sa se intample asa ?
Se rezma de tulpina copacului , stergandu-si chipul umed . Vantul batea lin , parca mangaind-o pe fetita . Aproape ca adormise , foamea si oboaseala spunandu-si cuvantul . Nimic nu era mai aprig decat sa nu ai ce manca , iar Mina simtea pe propria piele ce inseamna asta . Intr-un final , incercand sa uite de probleme , se ghemui langa copacul cel batran . Inchise ochii , incercand sa adorma . Tocmai cand somnul dulce incepea sa i se prinda de gene , un zgomot puternic sparse linistea ocrotitoare . Mina tresari si se uita imediat speriata in jur , dar nu vazu nimic . Poate i se paruse...sau poate ca nu .
"BUFFFF !!!!!! " , se auzi un sunet . Cineva sau ceva cazuse din copac peste Mina . Speriata , aceasta incepu sa tipe . Dar , la fel facu si baiatul ce avusese nenorocul sa se prabuseasca peste ea . Erau amandoi speriati si urlau ca disperatii unul la celalalt . Dupa cateva minute de strigate , baiatul se hotara sa se calmeze si , pentru a intrerupe totul , striga :
-Gata , gata ! Nu mai tipa ca nu te mananc !
Fetita se potoli si se uita atenta si oarecum infricosata la cel din fata ei . Privirea i se atinti asupra urechilor lui nespus de lungi si subtiri . Avea parul albastrui ceea ce-l facea sa para si mai ciudat . Ochii ii erau destul de mari si caprui precum chihlimbarul . Culoarea tenului parea a fi mai maronie , asta din cauza ca era murdar de argila . Purta o pereche de pantaloni zdrenturosi si verzi . Avea o bluza mai subtire ce era peticita in cateva parti . Pe cap avea o palarie ce-i acoperea parul albastru care parea a fi un pic carliontat .
- Ci..cin..cine esti tu ? se balbai fata din cauza uimirii .
- Sunt un simplu baiat ... numit Edward !
Mina tacu , hotarand ca vorbele erau de prisos . Ii privi in continuarea urechile , apoi il studie din cap pana-n picioare . Nu parea sa aiba mai mult de 14 ani .
- Da ce te uiti asa la mine ? Sunt cumva tablou si nu stiu eu ?
- Nu ... dar ... urechile tale ... sunt ale naibii de ascutite . Nu sunt prea ciudate pentru tine ?
- A ... asta era ? Mi se intampla adesea ca oamenii sa se uite straniu la mine din acesta pricina . Oare de ce le am asa ? Simplu ... sunt un elf . Mai bine spus un baiat care a devenit elf ...
- Nu se poate ... Cum sa fi elf ? Asa ceva nici nu exista !
- O ... ba da . E o poveste lunga , dar iti voi spune ... Acum doi ani locuiam in orasul Zenda , impreuna cu cei 12 frati ai mei . Toti eram foarte neastamparati . Faceam zilnic tot felul de boacane . Intr-o zi ne plimbam prin piata . Am observat din intamplare un om tare aratos . Era imbracat bine , purta o pelerina lunga si gri , avea parul alb si la brau tinea o sabie tare frumoasa . Pe la spate ii atarna o punguta , prinsa de cureaua de la pantaloni . Curios de felul meu am vrut sa vad ce se afla in punga . Am luat-o si am dat de o amuleta din aur in ea . Ma gandeam ca daca o pastrez , mie si fratilor mei ne va ajunge pentru 2 luni sa mancam daca o vindeam . Nu stiam insa ca acela era un vrajitor ... unul rau chiar . Drept pedeapsa pentru ca i-am furat acea bijuterie m-a transformat in elf . Fratii si ceilalti locuitori ai orasului Zenda se speriau de mine , pentru ca eram ciudat , diferit de ei asa ca m-au alungat . Si ... iata asa am ajuns pe aici .
- Cum de au putut sa te lasa balta tocmai fratii tai ? se revolta Mina .
- Da ... oricum acum nu mai conteaza asta . Dar ... ce cauta o fata frumoasa ca tine pe aici ?
- Eh ... cred ca acum e randul meu .
Mina incepu sa i se destainuie , explicandu-i tot ce i se intamplase pana in acel moment . Ii spuse despre cele doua tinuturi intre care se pornise un mare razboi , ii spusese cum statea ea inchisa in fiecare zi in pod pentru a nu fi gasita de soldatii regelui si pentru a scapa cu viata . Baiatul o asculta cu mare atentie . Parea chiar prietenos si intelegator . Stia sa faca glume atunci cand era cazul si stia de asemenea sa se abtina atunci cand trebuia . Elful ramase si el impresionat de povestea trista a Minei . Ii zise ca o fata asa frumoasa ca ea nu trebuia sa aiba si o sorta atat de cruda . Statura de vorba cam o ora , fara a realiza ca timpul trecuse atat de repede . Din cand in cand , Edward destindea atmosfera cu glumele lui , iar Mina radea cu atata pofta incat aprope ca uitase de tristete .
-Apropo , am vorbit asa mult dar ... nu mi-ai zis care e numele tau .
-Eu ... sunt Mina ! Mina Hamasaki !
- Imi pare bine , Mina ! Apropo, imi poti zice Ed , suna mai bine ! spsue baiatul , surazand .
- In regula . Am o ntrebare totusi : ai ceva de mancare la tine ? Zau asa , simt ca mor de foame daca nu mananc in clipa asta ..
-Nu am , dar nu-ti face griji ! La 20 de kilometri de aici exista un mic orasel unde vom gasi un han la care putem si inopta .
-Grozav ! Atunci sa mergem imediat cat inca pot rezista !
Cei doi plecara la drum . Desi Mina nu stia unde va ajunge , continua sa mearga alaturi de noul sau prieten . Noptea aproape ca se lasa peste imprejurimi . Luna cea rotunda si palida isi facu aparitia pe cerul intunecat . Stelele de abia se zareau , insa in mod sigur formele lor aveau sa se contureze in curand . Erau asa putine incat le puteai numara . Desi erau sfarsiti de oboseala amandoi , isi continuara drumul , uitand de frig si de somn , sau cel putin incercand . Tot ce vroiau acum era sa ajunga in oras si sa infulece cate ceva . Dupa cinci ore de mers fara oprire , Edward si Mina ajunsera in acea asezara omeneasca . La prima vedere nu parea cine stie ce acest loc , dar aici se aflau multi locuitori simpatici . Cei doi paseau pe strazile pustiite din cauza orei tarzii , cautand un han . De abia se zareau ici colo doi sau trei oameni .
In sfarsit , Mina zari un han si ii dadu de veste si baiatului , propunandu-i sa intre si sa mancace . Caldura te intampina de cum puneai piciorul in parg , dar la fel si mirosul de bautura . Doar trei mese erau ocupate , la care stateau probabil niste talhari si cativa batrani din oras ce jucau un joc . Ed se aseza la una din masele libere , fata facand la fel . Ca de obicei , lumea isi indrepta privirea spre micul elf . Intimidat de privirile atentite asupra lui , baiatul isi lua repede caciula incercand sa-si acopere cu ea urechile .
Un ospatar veni la ei si ii intreba ce vor sa comande . Baiatul nu lua decat 5 portii de supe . Mina ceru si ea cam 10 portii de mancare ... pardon , ea ceruse 10 portii de mancare , portii duble chiar . In 10 minute masa sosi . Amandoi incepura sa manance cu o mare pofta de parca in fata ochilor lor se infatisa o mare comoara . Infulecara tare repede tot sub privirile uimite ale celor din jurul lor . Intr-o farfurie se mai afla insa o coaja de paine care le dadu celor doi prilej de cearta . Ed se repezi rapid la ea , dar Mina il opri :
- Nu fi haplea ! Eu trebuie sa o mananc , sunt o fetita in crestere !
-Si eu un baiat in crestere ! ii raspunse acesta obraznic
Cei doi se batura chiar si pe felia de paine , desi pana la urma o scapara pe jos si un sobolan o lua . In cele din urma , cu burta plina , saturati de atat mancare se indreptara spre camera lor pe care o inchiriasera pe timpul acelei noaptii . Imediat ce intrara in camera , se tranti fiecare in patul sau .
-Auzi , dar cum o sa platim noi cazarea si cina ?
- Nu o platim , ci o sa fugim !
Mina se amuza de raspunsul primit si ii spuse:
-E bine si asa daca stau sa ma gandesc !
Apoi isi baga capul in perna , adormind imediat . La fel facu si Ed , insa nu inainte de a-i arunca o ultima privire fetei . De afara , lumina lunii le ocrotea somnul dulce .

Si acum poza cu Edward , elful(scuzati da unul cu caciula in cap nu am gasit..)
http://i281.photobucket.com/albums/kk220...ILE4-1.jpg

[Child Of Sunset]

Asa ...deci stii ca mi se pare un fic reusit nu ? Oricum , mi-a palcut acest capitol , este tare interesant si abia astept next-ul ! Greseli de tastare nu ai :D si nici din celelalte . Vad ca ti-am mai dat drumul la scris ceea ce e foarte bine pentru tine ! Multa munca nu a stricat niciodata ! Oricum , straduieste-te in continuare si va iesi ceva foarte frumos ! Gambate kudasai !