26-01-2011, 10:31 PM
A luat sfirsit odata si odata concursul FA & FF
Cu foarte multe problemute si neintelegeri la tema. Autorii vor fi anonimi, lucrarile la art vor fi postate odata cu fic-urile dupa care au fost realizate.
Votare:
Note de la 1-10, fara zecimi, sutimi, s.a!
*Calitatea Art-ului - o nota;
*Fic/Art ( asemanari intre tematica Fic-ului si reprezentarea in Art) - o nota;
*Tema de acasa respectata - o nota;
* In mare - o nota.
*Aduceti argumente la notele propuse.
Perioada:
26.01.11>>11.02.11
(in cazul lipselor a minimum 2 voturi, durata va fi prelungita)
Voting bazat pe criteriile:
Tema Fic-ului:
Tema:Insurgency between Earth and Universe!
Gen:S.F.>>Fantassy
Volumul: 120 rinduri>>2Foi/A4!
Tema Art-ului:
Criteriile:
-Art traditional;
-Toate tehnicile creionului, acuarelei, goasei, acrilului, tusului...orice...;
-Digital puteti doar contura si schimba contrastul;
Tema:
-Ilustratia Fic-ul implicind ideile principale(coperta).
__________________________________________________________
Tema de acasa Fic & Art
Echipa Nr*1
Fic:
Iubirea e pecetea vieţii care e de fapt un plic. În plic, îţi pui toate amintirile şi visele, toate gândurile şi toate părerile. Însă fără pecete, conţinutul plicului e în van, căci viaţă fără iubire, e un nimic...
S-a întâmplat de mult... pe când întregul univers era total necunoscut... S-a întâmplat ca în două galaxii învecinate, să se nască doi copii.
Pământ, un băieţel cu ochii căprui, cu privire caldă, cu părul de foc şi cu trupul din flăcări se născuse în Galaxia de Foc.
În imediata invecinatate, în Galaxia Rece, o fetiţă cu părul alb şi ochii albaştrii şi reci, cu gene din gheaţă şi trupul rece se născuse sprea bucuria părinţilor care o numiseră Theia. Singura culoare care îi încălzea înfăţişarea era rara roşeaţă din obrajii albi.
Dar Timpul nu stătea pe loc nici o clipă. Îşi întorcea de zor clepsidra preferata iar anii treceau în neştire. Copii creşteau văzând cu ochii şi amândoi făceau lucruri care mai de care mai deosebite.
La moartea părinţilor, atât Pământ cât şi Theia, şi-au luat rolul de conducători, rol şi mult aşteptat binemeritat.
Înflăcăratul Pământ, mergea deseori în recunoaştere în afara graniţelor Galaxiei de Foc şi mereu avea câte ceva de făcut.
Pe de altă parte, tânăra Theia se plictisea în fiecare zi la fereastra palatului de gheaţă. Lumea de afară era considerată prea periculoasă pentru cineva atât de firav ca ea, aşa că nimeni nu-i dădea voie să iasă din palat. Însă se simţea singură, şi plictisită de acelaşi peisaj monoton şi rece. Aşa că hotărâ să iasă indiferent ce ziceau ceilalţi.
După câteva zile, Theia fu văzută de multă lume plecând călăre de la palat însoţită de câteva fete. Însă caii fetelor nu ţineau pasul cu cel al stăpânei lor aşa că au rămas în urmă. Theia, tot mergând, se trezi singură şi în încercarea ei de a se întoarce, se rătăci. Atunci îl văzu pentru prima oara.
Pământ se odihnea alături de gardă. O zări şi el şi se apropiară unul de celălalt. Din cauza căldurii, Theia era slăbită la fel cum Pământ ar fi tremurat de frig în faţa ei dacă nu i-ar fi luat inima şi gândul. Fata simţea, deasemenea, că atât sufletul cât şi mintea îi erau captate de tânărul din faţa ei.
-Cum te numeşti? întreba hotărât regele Galaxiei de Foc.
-Theia. Dar tu? îl întreba şi faţă, la rândul ei.
-Theia, regina Galaxiei Reci? continuă Pământ, ocolin întrebarea Theei.
-Da! îi răspunse ea hotărâtă.
-Ar fi bine să te întorci, căci ai ajuns în Galaxia de Foc!
-M-aş întoarce bucuroasă dacă aş ştii drumul. îi răspunse deja iritată.
Pământ îi arată drumul şi Theia se întoarse acasă, urmărită până la capătul zării de privirea îndrăgostită a tânărului. Amândoi ştiau că a fost dragoste la prima vedere iar la scurt timp se raintalnira.
După repetate întâlniri, au hotărât să-şi unească destinele căsătorindu-se, împotrivă tuturor.
Ziua nunţii veni şi ea, mai repede decât s-ar fi aşteptat cei doi. Pământ era la fel de înfierbântat că-n prima zi, iar Theia era cea mai frumoasă mireasă din întreagă lume.
Dar ceva se simţea în aer ca fiind greşit. Atmosfera era tensionată şi nici unul dintrei ei nu zâmbea. Toţi erau chinuiţi parcă de o forţă mistuitoare. Un pas greşit... şi totul e distrus.
S-au apropiat prea tare unul de altul şi minunata Theia, s-a prefăcut în praf şi apa. Lacrimile tristeţii l-au secat pe bietl Pământ, dar atunci a văzut că a mai rămas ceva. Mult-iubita lui Theia i-a lăsat în urmă o fiică. Şi a numit-o Luna.
Luna era cea mai frumoasă creeatura văzută vreodată: părul alb îi curgea buclat până peste umeri şi o şuviţa roşie că focul îi colora figură palidă. Pielea era albă ca laptele şi fină ca satinul cel mai bun. Ochii... ochii erau atât de misterioşi şi de frumoşi, iar culoarea era cu totul şi cu totul deosebită: verde pal, pătrunzător, dar de nepătruns. Apoi trupul mlădios şi perfect, glasul lin de clopoţel şi mintea ageră completau totul. Luna era întruchiparea perfecţiunii.
La moartea Theei, Pământ, a luat ca amintire fiecare picătură de apa care a curs din trupul dispărut al frumoasei regina reci. Şi-a ţinut copila mereu aproape, aşa ca a fost alungat şi de către Galaxia Rece şi de către Galaxia de Foc. A fost exilat în Calea Lactee, unde este robul lui Helios, în jurul căruia se învârte totul. Luna stă mereu pe lângă tatăl său şi încă mai poate fii văzută în diferite faze, numite fazele Lunii.
Art:
>>Luna<<
___________________________________________________________
Tema pe acasa Fic & Art:
Echipa Nr*2
Fic:
-Ryuk, sunt obosit.
Bărbatul i-a zâmbit, ochii albaştri licărindu-i în spatele lentilelor de ochelari. I-a făcut semn să se apropie:
-Vino aici. Am o poveste bună de data asta.
-Sigur? Ultima dată am crezut că eşti o clonă malefică însetată de sânge regal, şi în timp ce vorbi şi-a aşezat capul pe genunchii lui, fixându-l cu privirea.
-Yoru, a rostit cu buzele uşor arcuite într-un zâmbet, nu e vina mea că realitatea în care trăim este atât de pătată de sânge.
Ryuk i-a dat la o parte şuviţele roşcate pentru a-i putea observa mai bine trăsăturile feţei. Nu se schimbase deloc în ultimii zece decani*, spre deosebire de el care îmbătrânea cu fiecare zi scursă, înaintând în vârstă, în timp ce Yoru rămânea acelaşi bărbat chipeş pe care l-a întâlnit acum un vram*.
-Atunci a cui?
Întrebarea l-a surprins, însă a văzut-o ca pe o bună oportunitate pentru ceea ce avea în minte.
-A oamenilor.
Yoru l-a privit amuzat ÅŸi nedumerit.
-Oameni? Dacă asta e geniala ta idee de a mă face să mănânc noul tău fel de mâncare, îţi spun de pe acum că n-o să funcţioneze.
-Spre fericirea ta, nu e aşa, a răspuns Ryuk, râzând uşor. Am să-ţi povestec despre ei.
Ochii lui Yoru au început să sclipească a curiozitate când a văzut că teoria lui este greşită. Îi plăcea să fie contrazis deoarece de fiecare dată avea să afle lucruri noi.
“ Åži totuÅŸi un copilâ€, gândi Ryuk ca o adăugare a afirmaÅ£iilor de mai sus, păstrându-ÅŸi zâmbetul, timp în care-ÅŸi ordonă gândurile pentru o nouă povestire.
-Acronom* Vissei, în ultima misiune de cercetare a boraliei pe planeta Serreta, o navă neindentificată a intervenit. Iniţial, eu şi Jared am crezut că este vorba despre sultieni, însa forma şi tehnologia navei nu concorda cu a lor. Pentru a nu fi descoperiţi, am încercat să ne retragem împreună cu nava, însă nu am reuşit din cauza avariilor care le avea din misiunile anterioare, aşa că am lasat-o în urmă. Nava neindentificată a colectat o parte din nava noastră şi din… boralie.
Avrama a înghiţit în sec, temătoare de ceea ce avea să spună superiorul ei. A fost o misiune complet eşuată, iar ea conştientiza asta ca o piedică pentru visul ei de a deveni Acronom suprem.
-Îngrozitor! în ciuda gravităţii problemei, Acronom-ul Vissei îşi păstră calmul. Trebuie să anunţăm la bază şi în restor*. Dacă o navă neindentificată a pătruns pe teritoriul nostru şi a colectat din sursa noastră de viaţă, nu poate însemna decât un pericol pentru poporul avram. Bine că ai reportat, Issa, ne vom ocupa noi de acum. Deasemenea, pedeapsa o veţi primi imediat ce se termină de discutat.
Issa a făcut plecăciunea specifică departamentului militar în care se afla şi a ieşit din încăpere.
Două izele* mai târziu
-Dacă totul este pregătit, fă-mi legătura cu şeful lor!
-Vactors-nii*, suntem gata.
Bărbatul s-a apropiat mai bine de monitor, privind nedumerit la lucrul negru din faţa lui. Şi-a încruntat privirea, nu mai văzuse până acum popor de culoare neagră. Pentru un scurt moment, a simţit teamă pentru poporul lui.
-Tu eşti şeful pământenilor?
-Da. Vreau să anunţ încă de la început că nu vrem război.
-Dar nici pace. Ştiu prea bine ce vreţi de la poporul nostru şi te asigur că nu o să-l primiţi. Boralia, planta pe care a-ţi furat-o de pe planeta Serreta, nu v-a aduce decât stricăciuni printre semenii voştri. Nu încercaţi să stăpâniţi ce vă este superior.
-Am descoperit în compoziţia plantei o substanţă ce regenerează celulele oamenilor. Nu poate duce decât la viaţa eternă, lucru ce poporul meu şi-l doreşte.
-NU! ţipătul acut, cu o tonalitate furioasă dusă pană peste limite s-a auzit în tot restorul. Eternitatea este doar pentru ce-i demni, cei care nu şi-o doresc cu o adevărat, dar o capăta conform legilor Universului, adică poporul nostru, al avramilor!
-Åži egoist pe deasupra.
Pentru câteva momente, o linişte mormântalăa înconjurat încăperea, avramii auzind doar respiraţia greoaie a conducătorului lor, timp în care priveau îngrijoraţi sudoarea ce se i se prelingea pe lângă ochii încreţiţi de furie.
-Vă avertizăm, dacă nu ne cedaţi toate mostrele acestei plante vă vom ataca regatul şi semenii.
A lăsat capul în jos. Vactors ar fi vrut să râdă, însă s-a abţinut. Ştia prea bine ce leac să administreze lacomilor: dă-le tot ce cred că li se cuvine!
-Bine atunci. Eu, Vactors, ca si stăpân al planetei Avra si al poporului ce o locuieşte, îţi cedez planeta Serreta. Însă, voi nu aveţi nici un drept să vă atingeţi de noi şi să ne faceţi impuri.
-Aşa mă gândeam şi eu.
Imediat ce conexiunea a fost întreruptă, toată lumea privea stupefiată şi cu neînţelegere la Vactors. Din păcate, nimeni nu a avut curaj să spună ceva. Lucrurile au rămas în felul în care au fost hotărâte.
-Nu pot să cred, este cel mai irealist lucru pe care l-am auzit în toţi cei zece vrami ai mei. Tatăl meu, Jared, şi mama mea, Issi, au eşuat într-o misiune… de cercetare, care şi un bebel o poate îndeplini cu succes, apoi aceşti oameni vor să ne ia boralia pe motiv că le v-a da viaţă eternă. Pe lângă toate acestea, vechiul Nii, a fost de acord cu chestia asta. Dacă toate astea ar fi adevărate, atunci noi doi nu am mai vorbi acum.
Ryuk i-a dat din nou şuviţele de păr la o parte pentru a-i privi chipul neîncrezator şi dezamăgit.
-Este adevărat, însă dacă nu asculţi şi deznodământul ce să-ţi fac.
Yoru l-a ţintuit cu o privire serioasă.
-Spune-mi atunci.
-Nimeni nu poate schimba legile Universului, însă oamenii nu au înţeles niciodată acest aspect. Au venit pe planeta Serreta şi au luat cât de multă încărcătură au putut. După câţiva decani de cercetare, au dat veste pe planeta lor că s-a descoperit o plantă ce i-ar putea face să trăiască în eternitate. Totul a mers bine la început, dar ei voiau din ce în ce mai mult, iar, după cum bine ştii, boralia are nevoie de anumite condiţii şi decani îndelungaţi pentru a creşte, lucru ce oamenii nu au putut suporta. Nu aveau răbdare, deşi eternitatea era chiar în faţa ochilor lor. Au exploatat-o atât de mult până când a dispărut complet. Nemaiavând de unde să facă provizii, conflictele au început să crească pe planeta lor. Oamenii se omorau cu brutalitate, iar ura dintre semeni se mărea în fiecare clipă. Pâna la urma, nu s-a putut ajunge decât la autodistrugere.
-Hm… Acum are sens. Oricum, nu m-aş fi gândit niciodată că treaba asta cu trăitul este aşa de complicată.
-Asta pentru că poporul vostru e făcut pentru viaţa veşnică.
-De ce “vostru�
-Hm… cine ştie? Poate pentru că şi eu sunt un muritor la fel de neînsemnat precum semenii mei, oamenii.
____________________________
Decan = un an
Vram= zece ani
Acronom = general
Izele= săptămâni
Nii= numele conducătorilor poporului avram
Art:
>>Ecuatie gresita a lacomiei<<
_________________________________________________________
Succese la Voting!!!
Cu foarte multe problemute si neintelegeri la tema. Autorii vor fi anonimi, lucrarile la art vor fi postate odata cu fic-urile dupa care au fost realizate.
Votare:
Note de la 1-10, fara zecimi, sutimi, s.a!
*Calitatea Art-ului - o nota;
*Fic/Art ( asemanari intre tematica Fic-ului si reprezentarea in Art) - o nota;
*Tema de acasa respectata - o nota;
* In mare - o nota.
*Aduceti argumente la notele propuse.
Perioada:
26.01.11>>11.02.11
(in cazul lipselor a minimum 2 voturi, durata va fi prelungita)
Voting bazat pe criteriile:
Tema Fic-ului:
Tema:Insurgency between Earth and Universe!
Gen:S.F.>>Fantassy
Volumul: 120 rinduri>>2Foi/A4!
Tema Art-ului:
Criteriile:
-Art traditional;
-Toate tehnicile creionului, acuarelei, goasei, acrilului, tusului...orice...;
-Digital puteti doar contura si schimba contrastul;
Tema:
-Ilustratia Fic-ul implicind ideile principale(coperta).
__________________________________________________________
Tema de acasa Fic & Art
Echipa Nr*1
Fic:
Luna
Iubirea e pecetea vieţii care e de fapt un plic. În plic, îţi pui toate amintirile şi visele, toate gândurile şi toate părerile. Însă fără pecete, conţinutul plicului e în van, căci viaţă fără iubire, e un nimic...
S-a întâmplat de mult... pe când întregul univers era total necunoscut... S-a întâmplat ca în două galaxii învecinate, să se nască doi copii.
Pământ, un băieţel cu ochii căprui, cu privire caldă, cu părul de foc şi cu trupul din flăcări se născuse în Galaxia de Foc.
În imediata invecinatate, în Galaxia Rece, o fetiţă cu părul alb şi ochii albaştrii şi reci, cu gene din gheaţă şi trupul rece se născuse sprea bucuria părinţilor care o numiseră Theia. Singura culoare care îi încălzea înfăţişarea era rara roşeaţă din obrajii albi.
Dar Timpul nu stătea pe loc nici o clipă. Îşi întorcea de zor clepsidra preferata iar anii treceau în neştire. Copii creşteau văzând cu ochii şi amândoi făceau lucruri care mai de care mai deosebite.
La moartea părinţilor, atât Pământ cât şi Theia, şi-au luat rolul de conducători, rol şi mult aşteptat binemeritat.
Înflăcăratul Pământ, mergea deseori în recunoaştere în afara graniţelor Galaxiei de Foc şi mereu avea câte ceva de făcut.
Pe de altă parte, tânăra Theia se plictisea în fiecare zi la fereastra palatului de gheaţă. Lumea de afară era considerată prea periculoasă pentru cineva atât de firav ca ea, aşa că nimeni nu-i dădea voie să iasă din palat. Însă se simţea singură, şi plictisită de acelaşi peisaj monoton şi rece. Aşa că hotărâ să iasă indiferent ce ziceau ceilalţi.
După câteva zile, Theia fu văzută de multă lume plecând călăre de la palat însoţită de câteva fete. Însă caii fetelor nu ţineau pasul cu cel al stăpânei lor aşa că au rămas în urmă. Theia, tot mergând, se trezi singură şi în încercarea ei de a se întoarce, se rătăci. Atunci îl văzu pentru prima oara.
Pământ se odihnea alături de gardă. O zări şi el şi se apropiară unul de celălalt. Din cauza căldurii, Theia era slăbită la fel cum Pământ ar fi tremurat de frig în faţa ei dacă nu i-ar fi luat inima şi gândul. Fata simţea, deasemenea, că atât sufletul cât şi mintea îi erau captate de tânărul din faţa ei.
-Cum te numeşti? întreba hotărât regele Galaxiei de Foc.
-Theia. Dar tu? îl întreba şi faţă, la rândul ei.
-Theia, regina Galaxiei Reci? continuă Pământ, ocolin întrebarea Theei.
-Da! îi răspunse ea hotărâtă.
-Ar fi bine să te întorci, căci ai ajuns în Galaxia de Foc!
-M-aş întoarce bucuroasă dacă aş ştii drumul. îi răspunse deja iritată.
Pământ îi arată drumul şi Theia se întoarse acasă, urmărită până la capătul zării de privirea îndrăgostită a tânărului. Amândoi ştiau că a fost dragoste la prima vedere iar la scurt timp se raintalnira.
După repetate întâlniri, au hotărât să-şi unească destinele căsătorindu-se, împotrivă tuturor.
Ziua nunţii veni şi ea, mai repede decât s-ar fi aşteptat cei doi. Pământ era la fel de înfierbântat că-n prima zi, iar Theia era cea mai frumoasă mireasă din întreagă lume.
Dar ceva se simţea în aer ca fiind greşit. Atmosfera era tensionată şi nici unul dintrei ei nu zâmbea. Toţi erau chinuiţi parcă de o forţă mistuitoare. Un pas greşit... şi totul e distrus.
S-au apropiat prea tare unul de altul şi minunata Theia, s-a prefăcut în praf şi apa. Lacrimile tristeţii l-au secat pe bietl Pământ, dar atunci a văzut că a mai rămas ceva. Mult-iubita lui Theia i-a lăsat în urmă o fiică. Şi a numit-o Luna.
Luna era cea mai frumoasă creeatura văzută vreodată: părul alb îi curgea buclat până peste umeri şi o şuviţa roşie că focul îi colora figură palidă. Pielea era albă ca laptele şi fină ca satinul cel mai bun. Ochii... ochii erau atât de misterioşi şi de frumoşi, iar culoarea era cu totul şi cu totul deosebită: verde pal, pătrunzător, dar de nepătruns. Apoi trupul mlădios şi perfect, glasul lin de clopoţel şi mintea ageră completau totul. Luna era întruchiparea perfecţiunii.
La moartea Theei, Pământ, a luat ca amintire fiecare picătură de apa care a curs din trupul dispărut al frumoasei regina reci. Şi-a ţinut copila mereu aproape, aşa ca a fost alungat şi de către Galaxia Rece şi de către Galaxia de Foc. A fost exilat în Calea Lactee, unde este robul lui Helios, în jurul căruia se învârte totul. Luna stă mereu pe lângă tatăl său şi încă mai poate fii văzută în diferite faze, numite fazele Lunii.
Art:
>>Luna<<
___________________________________________________________
Tema pe acasa Fic & Art:
Echipa Nr*2
Fic:
Ecuatie gresita a lacomiei
-Ryuk, sunt obosit.
Bărbatul i-a zâmbit, ochii albaştri licărindu-i în spatele lentilelor de ochelari. I-a făcut semn să se apropie:
-Vino aici. Am o poveste bună de data asta.
-Sigur? Ultima dată am crezut că eşti o clonă malefică însetată de sânge regal, şi în timp ce vorbi şi-a aşezat capul pe genunchii lui, fixându-l cu privirea.
-Yoru, a rostit cu buzele uşor arcuite într-un zâmbet, nu e vina mea că realitatea în care trăim este atât de pătată de sânge.
Ryuk i-a dat la o parte şuviţele roşcate pentru a-i putea observa mai bine trăsăturile feţei. Nu se schimbase deloc în ultimii zece decani*, spre deosebire de el care îmbătrânea cu fiecare zi scursă, înaintând în vârstă, în timp ce Yoru rămânea acelaşi bărbat chipeş pe care l-a întâlnit acum un vram*.
-Atunci a cui?
Întrebarea l-a surprins, însă a văzut-o ca pe o bună oportunitate pentru ceea ce avea în minte.
-A oamenilor.
Yoru l-a privit amuzat ÅŸi nedumerit.
-Oameni? Dacă asta e geniala ta idee de a mă face să mănânc noul tău fel de mâncare, îţi spun de pe acum că n-o să funcţioneze.
-Spre fericirea ta, nu e aşa, a răspuns Ryuk, râzând uşor. Am să-ţi povestec despre ei.
Ochii lui Yoru au început să sclipească a curiozitate când a văzut că teoria lui este greşită. Îi plăcea să fie contrazis deoarece de fiecare dată avea să afle lucruri noi.
“ Åži totuÅŸi un copilâ€, gândi Ryuk ca o adăugare a afirmaÅ£iilor de mai sus, păstrându-ÅŸi zâmbetul, timp în care-ÅŸi ordonă gândurile pentru o nouă povestire.
-Acronom* Vissei, în ultima misiune de cercetare a boraliei pe planeta Serreta, o navă neindentificată a intervenit. Iniţial, eu şi Jared am crezut că este vorba despre sultieni, însa forma şi tehnologia navei nu concorda cu a lor. Pentru a nu fi descoperiţi, am încercat să ne retragem împreună cu nava, însă nu am reuşit din cauza avariilor care le avea din misiunile anterioare, aşa că am lasat-o în urmă. Nava neindentificată a colectat o parte din nava noastră şi din… boralie.
Avrama a înghiţit în sec, temătoare de ceea ce avea să spună superiorul ei. A fost o misiune complet eşuată, iar ea conştientiza asta ca o piedică pentru visul ei de a deveni Acronom suprem.
-Îngrozitor! în ciuda gravităţii problemei, Acronom-ul Vissei îşi păstră calmul. Trebuie să anunţăm la bază şi în restor*. Dacă o navă neindentificată a pătruns pe teritoriul nostru şi a colectat din sursa noastră de viaţă, nu poate însemna decât un pericol pentru poporul avram. Bine că ai reportat, Issa, ne vom ocupa noi de acum. Deasemenea, pedeapsa o veţi primi imediat ce se termină de discutat.
Issa a făcut plecăciunea specifică departamentului militar în care se afla şi a ieşit din încăpere.
Două izele* mai târziu
-Dacă totul este pregătit, fă-mi legătura cu şeful lor!
-Vactors-nii*, suntem gata.
Bărbatul s-a apropiat mai bine de monitor, privind nedumerit la lucrul negru din faţa lui. Şi-a încruntat privirea, nu mai văzuse până acum popor de culoare neagră. Pentru un scurt moment, a simţit teamă pentru poporul lui.
-Tu eşti şeful pământenilor?
-Da. Vreau să anunţ încă de la început că nu vrem război.
-Dar nici pace. Ştiu prea bine ce vreţi de la poporul nostru şi te asigur că nu o să-l primiţi. Boralia, planta pe care a-ţi furat-o de pe planeta Serreta, nu v-a aduce decât stricăciuni printre semenii voştri. Nu încercaţi să stăpâniţi ce vă este superior.
-Am descoperit în compoziţia plantei o substanţă ce regenerează celulele oamenilor. Nu poate duce decât la viaţa eternă, lucru ce poporul meu şi-l doreşte.
-NU! ţipătul acut, cu o tonalitate furioasă dusă pană peste limite s-a auzit în tot restorul. Eternitatea este doar pentru ce-i demni, cei care nu şi-o doresc cu o adevărat, dar o capăta conform legilor Universului, adică poporul nostru, al avramilor!
-Åži egoist pe deasupra.
Pentru câteva momente, o linişte mormântalăa înconjurat încăperea, avramii auzind doar respiraţia greoaie a conducătorului lor, timp în care priveau îngrijoraţi sudoarea ce se i se prelingea pe lângă ochii încreţiţi de furie.
-Vă avertizăm, dacă nu ne cedaţi toate mostrele acestei plante vă vom ataca regatul şi semenii.
A lăsat capul în jos. Vactors ar fi vrut să râdă, însă s-a abţinut. Ştia prea bine ce leac să administreze lacomilor: dă-le tot ce cred că li se cuvine!
-Bine atunci. Eu, Vactors, ca si stăpân al planetei Avra si al poporului ce o locuieşte, îţi cedez planeta Serreta. Însă, voi nu aveţi nici un drept să vă atingeţi de noi şi să ne faceţi impuri.
-Aşa mă gândeam şi eu.
Imediat ce conexiunea a fost întreruptă, toată lumea privea stupefiată şi cu neînţelegere la Vactors. Din păcate, nimeni nu a avut curaj să spună ceva. Lucrurile au rămas în felul în care au fost hotărâte.
-Nu pot să cred, este cel mai irealist lucru pe care l-am auzit în toţi cei zece vrami ai mei. Tatăl meu, Jared, şi mama mea, Issi, au eşuat într-o misiune… de cercetare, care şi un bebel o poate îndeplini cu succes, apoi aceşti oameni vor să ne ia boralia pe motiv că le v-a da viaţă eternă. Pe lângă toate acestea, vechiul Nii, a fost de acord cu chestia asta. Dacă toate astea ar fi adevărate, atunci noi doi nu am mai vorbi acum.
Ryuk i-a dat din nou şuviţele de păr la o parte pentru a-i privi chipul neîncrezator şi dezamăgit.
-Este adevărat, însă dacă nu asculţi şi deznodământul ce să-ţi fac.
Yoru l-a ţintuit cu o privire serioasă.
-Spune-mi atunci.
-Nimeni nu poate schimba legile Universului, însă oamenii nu au înţeles niciodată acest aspect. Au venit pe planeta Serreta şi au luat cât de multă încărcătură au putut. După câţiva decani de cercetare, au dat veste pe planeta lor că s-a descoperit o plantă ce i-ar putea face să trăiască în eternitate. Totul a mers bine la început, dar ei voiau din ce în ce mai mult, iar, după cum bine ştii, boralia are nevoie de anumite condiţii şi decani îndelungaţi pentru a creşte, lucru ce oamenii nu au putut suporta. Nu aveau răbdare, deşi eternitatea era chiar în faţa ochilor lor. Au exploatat-o atât de mult până când a dispărut complet. Nemaiavând de unde să facă provizii, conflictele au început să crească pe planeta lor. Oamenii se omorau cu brutalitate, iar ura dintre semeni se mărea în fiecare clipă. Pâna la urma, nu s-a putut ajunge decât la autodistrugere.
-Hm… Acum are sens. Oricum, nu m-aş fi gândit niciodată că treaba asta cu trăitul este aşa de complicată.
-Asta pentru că poporul vostru e făcut pentru viaţa veşnică.
-De ce “vostru�
-Hm… cine ştie? Poate pentru că şi eu sunt un muritor la fel de neînsemnat precum semenii mei, oamenii.
____________________________
Decan = un an
Vram= zece ani
Acronom = general
Izele= săptămâni
Nii= numele conducătorilor poporului avram
Art:
>>Ecuatie gresita a lacomiei<<
_________________________________________________________
Succese la Voting!!!