Votare:
Note de la 1-10, fara zecimi, sutimi, s.a!
*Calitatea Art-ului - o nota;
*Calitatea Fic-ului - o nota;
*Fic/Art ( asemanari intre tematica Fic-ului si reprezentarea in Art) - o nota;
*Tema de acasa respectata - o nota;
* In mare - o nota.
*Aduceti argumente la notele propuse.
Tema la FanFic:
Tema libera la dorinta cu genericul in Fools April Day!
Tema la FanArt
Cu tema:
Seceta in Ocean, Inec in Pustiu.
(E o tema larga simbolica. Incercati sa simtiti melodia si sensul titlului temei.)Melodia pentru tema de acasa
Note de la 1-10, fara zecimi, sutimi, s.a!
*Calitatea Art-ului - o nota;
*Calitatea Fic-ului - o nota;
*Fic/Art ( asemanari intre tematica Fic-ului si reprezentarea in Art) - o nota;
*Tema de acasa respectata - o nota;
* In mare - o nota.
*Aduceti argumente la notele propuse.
Tema la FanFic:
Tema libera la dorinta cu genericul in Fools April Day!
Tema la FanArt
Cu tema:
Seceta in Ocean, Inec in Pustiu.
(E o tema larga simbolica. Incercati sa simtiti melodia si sensul titlului temei.)Melodia pentru tema de acasa
Echipa Nr*1
Fic:
Zbatere. Un fluturat din aripile vieţii de geniu
Păşesc pe drumuri uitate de vreme, un vânt rece, nemilos în zbaterea sa, împingându-mă înapoi, suflându-mi în faţă praful trecutului meu. Continui să merg, strângând pardesiul negru în jurul corpului meu firav, sperând, mai presus de orice speranţă umană, că nu voi mai simţi nimic. Însă, pustietatea din mine crează un ecou vântului.
Îmi închid ochii, refuzând să văd mai mult decât întunericul violet din spatele ploapelor. Nu că aş observa vreodată mai mult decât atât. Un imbold straniu mă forţează, împotriva voinţei mele, să deschid din nou ochii, numai că priveliştea care mă aşteaptă e atât dezolantă încât lacrimi grele încep să îmi alunece pe faţă. Nimic. Asta mă aşteaptă. Doar un drum prăfuit, pe a cărui laturi se înalţă case măreţe, forfotind de o viaţă pe care o cunosc şi de care încerc să mă depărtez. Nu mai vreau să stau între patru pereţi ticsiţi cu lucruri adunate de-a lungul anilor. Nu mai vreau să simt un gol permanent în mine, pe când capul meu e plin de idei despre o viaţă pe care nu am putut s-o trăiesc.
Îmi plec capul, închizând iarăşi ochii mei înroşiţi de plâns. Merg şi iarăşi merg, în speranţa că cineva îmi va ieşi în cale după toţi aceşti ani în care nu am văzut pe nimeni. Dar nimic nu se arată, nici măcar păsările, mesagerii bucuriei plăpânde a unei vieţi trăite în libertate deplină, nu apar pe cerul acesta prea perfect, prea rece. Drumul meu rămâne pustiu.
Oftez, simţind cum hăul negru din inima mea lipsită de sentimente se cască şi mai tare, rupturile din barajul construit de mintea mea împotriva trăirilor dăunătoare sufletului meu sterp, se măresc cu fiecare pas. Un tremur ciudat îmi cuprinde corpul încordat de aşteptare, încă refuzând să creadă că tot acest exerciţiu, făcut prea târziu ca să dea roade, e inutil. Plânsul şi disperarea îmi inundă trupul, zdruncinându-mi inima, deşi creierul meu încearcă disperat să caute o soluţie de mijloc pentru a mă face din nou fericit, pentru a potoli toate dorinţele neîmplinite care vor să iasă la suprafaţă.
Mă opresc, epuizat, prea speriat de ceea ce aş putea găsi dacă aş mai face un pas. Îmi ridic din nou capul, pământul de sub picioarele mele fiind prea lipsit de culoare, de un galben şters, tern precum mine, ca să mă ajute în vreun fel. Nimic, doar praful ridicat de vânt, şi zgomotele de veselie potolită de după perdelele de la geamurile locuinţelor ce niciodată nu s-au mişcat şi niciodată nu se vor mişca. O adiere îmi ridică părul negru spre cer, îndreptându-mi parcă atenţia spre ceva mai presus de ceea ce caut. Dar nu ridic privirea din lungul drumului ales de mine. Mă uit totuşi înapoi, iar ochii mi se cască, increduli. Fantome, cu miile, se plimbă încolo şi încoace, fără să depăşească linia porţii casei mele. Se plimbă, se opresc, se uită înspre mine, arătări cu formă umană, nori de fum albăstrui, ca mai apoi să plece iarăşi, probabil nevăzându-mă.
Întind mâna către ele, iar groaza mă cuprinde iarăşi. Nu voi putea ajunge niciodată la ele. Niciodată nu voi putea simţi lucrurile normale pentru alţii, eu trăind într-un spaţiu foarte diferit de al lor. Casc gura, amorţită, simţindu-mi limba doar un ghem de scame, dar nimic nu iese de după buzele vinete. Mă încovoi, incapabil de a striga după ajutor, sau măcar de a ţipa de durere, căci inima mea se prăbuşeşte în ea însăşi. Simt cum cad, trupul meu doar o masă diformă în mijlocul unui drum lipsit de suflete.
Apoi totul devine negru, dar o întunecime pictată cu stele, iar de departe, dintr-o lume pe care am părăsit-o, dar de care îmi mai aduc totuşi aminte, se nasc sunete pe care le disting cu greu. Poate fragmente de conversaţii, sau poate doar sunetele statice care apar imediat după moarte. Căci asta s-a întâmplat şi cu mine: din dorinţa de a scăpa de o lume apatică, am ajuns să hoinăresc fără noimă pe străzile vieţii, iar ceva s-a întâmplat. Ceva m-a făcut să dispar. Îmi aduc totuşi aminte de o străfulgerare argintie, de scrâşnetul agonic al unei caroserii ce se freacă de ciment, prea repede pentru a nu creea pagube sau a lăsa pasagerii să iasă din carapacea în flăcări. Îmi aduc aminte de durerea surdă care mi-a cuprins corpul. Apoi nimic. Poate doar mirosul îndepărtat de medicamente şi ticăitul sec al unui aparat probabil conectat la mine. Dar nimic mai mult, căci până şi ochii m-au lăsat, singura privelişte de care m-am putut bucura după ani petrecuţi închis în casă fiind cea din lumea mea plină de fantome.
Un bocet îndepărtat îmi atrage atenţia. Cine plânge oare?
„Păcat de el! Păcat că ÅŸi-a trăit viaÅ£a în compania stelelor ÅŸi a mării, iar ceea ce a căutat cu atâta disperare la sfârÅŸit l-a ocolit cu atâta înverÅŸunare. Păcat de geniul care a fost ÅŸi de omul fără sentimente care nu va dăinui!â€
Ştiam vocea aceea de undeva. Mă întorc, numai pe jumătate din drumul meu pavat cu stele strălucitoare, dar nu văd nimic, doar giulgiul catifelat al universului meu interior, al vieţii mele trecute. Expir, pentru ultima dată, un aer al veşnicei părăsiri, lăsând în urmă fantomele mele. Adevărul zace scris în stelele din jurul meu: în oceanul de sentimente al omenirii eu nu m-am putut scălda, prea preocupat de ceea ce se află deasupra existenţei terestre; dar cele mai mari taine ale vieţii, pustietatea de gânduri fără corp, giuvaierele existenţei filozofice, eu le-am găsit, preferând să le strâng pe toate, decât să îmi pierd vremea aşteptând ca cineva să binevoiască să mă includă şi pe mine în trăirile sale atât de efemere. Dar asta nu a mai contat când am găsit tot ce am sperat. Nu a mai contat când, văzând că am totul, totuşi nu aveam nimic.
Fantomele conştiinţei mele m-au avertizat, dar eu nu le-am ascultat. Iar când eu am părăsit lumea creată tot de mine, ele m-au izgonit pe vecie. Acum am plecat de tot din acea viaţă trăită din plin şi totuşi pe jumătate. Acum, când mă îndrept fără griji şi speranţe spre altceva, nu îmi mai pare rău de nimic. Totul s-a sfârşit pentru acest tânăr cu păr negru, mătăsos şi totuşi lipsit de strălucire, cu ochi vii şi reci, un mort viu preocupat de existenţa sa spirituală.
Închid ochii şi îi deschid din nou imediat. Raze lungi de lumină mă împresoară. Nu mai sunt singur. Nu mai trebuie să mă zbat. Sunt aici şi am început să simt, golul din mine umplându-se în sfârşit. Nu mai am regrete.
Art: Zbatere
Echipa Nr*2
Fic:
Pustiul inimii mele
Seara tristă se lasă peste tăcerea sufletului meu, ascunzând sub pleoapele umede bătăile însângerate ale viselor pierdute. Mă doare rana sufletului care se deosebeşte de celelalte răni prin faptul că se acoperă, dar nu se închide; mereu dureroasă, gata să sângereze atunci când o atingi, ea rămâne în inimă vie şi deschisă.
Norii par să urle, înfometaţi sau însetaţi de nelinişte îşi revarsă lacrimile asupra oraşului. Inima îmi bate cu o viteză nebănuită, simt că trăiesc intens, incertitudinea se scurge prin vene. Nesiguranţa se naşte din ascunderea adevărului, aş vrea să am un duh căruia să-i cer să îmi îndeplinească trei dorinţe. Mi-ar ajunge să fiu fericită pentru că ştiu cum să îmi alimentez bucuria, dar nu reuşesc să o găsesc. O caut de ceva timp într-un întuneric ciudat, din când în când se mai aprinde o luminiţă, dar se stinge repede căci încrederea dispare. Viaţa perfectă e undeva departe, o pipăi cu gândul şi visez. Trăiesc în două lumi, fericirea se naşte în mine, creşte cu repeziciune, dar se sinucide când se izbeşte de adevărul din această lume. Sunt tristă şi plâng, un mod de a suferi. Fericirea nu există pentru mine. Îmi las raţiunea să se îmbete cu visuri.
Aş vrea să pot spune că nu am plâns, că nu mi-am înecat obrajii în lacrimi. Poate au fost lacrimi de fericire sau de dor, aş vrea să pot spune că mi-a fost uşor. Cât de sumbră e camera acum, e mai întunecată ca niciodată. Mă uit în oglindă, îmi văd trupul, dar chipul se ascunde, e mânjit de lacrimi amare. Mi-e dor de tine! Când spun aceste cuvinte întreaga mea fiinţă tresare.Am crezut eu vreodată că pot exista asemenea sentimente? Dar aceste sentimente numai cel ce iubeşte cu toată fiinţa, numai cel ce a atins culmile dragostei, poate să le cunoască, iar eu le-am cunoscut. Le-am cunoscut aşa cum nimeni nu le va mai cunoaşte vreodată, dar ce folos dacă ele s-au spulberat aşa cum spulberă vântul nisipul şi-l duce departe...
Te caut, sau mai bine spus, te căutăm. Te căutăm în firele de nisip spulberate de vânt. Te căutăm în lumina soarelui de aprilie, în scoicile aduse de apă la ţărm, în luciul infinit al liniei orizontului. Te-am căutat chiar şi în ţipătul unui pescăruş rătăcit, dar nu te-am găsit. Am obosit. Am obosit să-ţi adulmec urmele în iarba fragedă. Am obosit să mângâi fiecare câmp de flori, sperând să te găsesc. Am obosit să aştept să apari din scoarţa vreunui stejar bătrân, să te strig în văzduh, ascultând în zadar ecoul vocii mele. Am uitat. Am uitat să împletesc spice de grâu din surâsurile noastre. Am uitat să-ţi zâmbesc în fiecare gând. Am uitat să tresalt când îţi rostesc numele, am uitat să mă înfior când îţi simt adierea, să regret fiecare minut petrecut împreună.
Urăsc viaţa, unde e omul cu destinul să-l ucid? L-aş face bucăţele şi mi-aş schimba destinul. Nu mi-aş oferi aur sau frumuseţe eternă, ci ţi-aş presăra ţie puţină afecţiune pentru mine. Nu ştii cât sufăr pentru că nu ştii să simţi, eşti prea rece. Sufăr pentru ca n-am nimic€™. Mă duc la întâlnire cu nimicul prin parcul solitar, cinez cu el în serile cu lună plină şi ajung să cânt nimicul cu vocea gravă. Şi anii trec... Şi inocenţa mea mă pedepseşte.
Privesc în ochii tăi reci ca gheaţa şi simt cum îmi învie sub pleoapa obosită de atâta chin o lacrimă ce arde de atâta durere. Viaţa mi se întruchipează într-o granulă infimă de polen auriu, dus care încotro de vânt, câteodată în locuri sublime, alteori în locuri reci, amorţite, înfricoşătoare.
Am devenit un suflet măcinat ce îşi aşteaptă sfârşitul, iar lacrimile mele sunt un alt punct pus la sfârşitul unui alt capitol trist al vieţii. Cuvintele sunt ca praful asternunt peste tăcere, iar tăcerea ta e alfabetul gravat pe sufletul meu îndurerat. Dincolo de masca acestui chip fericit, se ascunde un suflet îmbrăcat în doliu.
Această suferinţă m-a ucis; mi-a supt fiecare picătură de sânge pur pe care o aveam, mi-a luat speranţa, mi-a ucis sufletul, mi-a îmbătat dragostea şi mi-a drogat sentimentele. Cu ce sunt eu de vină că el are un suflet aşa de crud, de piatră? E ca un şarpe veninos camuflat într-un trandafir roşu ca focul, iar odată ce am atins trandafirul am fost otrăvită de şarpe.
Tu m-ai făcut să zbor aproape de soare, aproape de paradis, dar aripile m-i s-au topit şi am căzut în adâncul pământului. Încet, suflarea m-i s-a oprit şi m-am îngropat alături de lighioanele pământului care mi-au devenit cele mai bune prietene. Ele mi-au mâncat trupul păcătos şi mi-au vindecat sufletul. Tu mi-ai răstignit inima pe cel mai ascuţit pisc posibil, să vadă toată lumea ce ai reuşit tu , ai reuşit să mă distrugi încet, încet.
Simt că mă înec într-o mare de pustiu. Peste tot unde privesc numai nisip şi nimic altceva. Totul mă face să înnebunesc. Nu ştiu cât mai pot rezista aşa, într-o asemenea mare de pustiu, din care simt că nu mai am scăpare cu fiecare clipă ce trece.
Tristeţea este atât de neagră, de crudă! Mă face să fiu nedreaptă, rea şi nefericită. Mă face să nu mai am putere de a lupta pentru ceea ce am crezut că este al meu, mă face să mă închid într-o cochilie şi să trăiesc din amintiri, acele amintiri unice pe care le va şterge cu timpul...
Aş vrea să trec mai uşor peste toate, să alung tristeţea, să redevin ceea ce am fost. Aş vrea să găsesc o sită care să cearnă tot trecutul meu. Să lase suferinţele să zboare, să se dezintegreze în neanţ, iar eu să rămân doar cu ceea ce a fost frumos, cu amintiri care să mă facă să zâmbesc cu nostalgie.
Aşa aş păşi mai încrezătoare în viitor, năzuind la culmi pe care n-am îndrăznit să le escaladez până acum, să mă bucur de aerul rarefiat pe care au privilegiul să-l respire doar cerbii şi acvilele, să mă pot întoarce apoi revigorată printre oameni.
Ea- tristeţea iubirii mele- care asemenea unei mări nesfârşite, poartă în rostogolirea valurilor ei, toate melancoliile dezlănţuite, până ce acestea, purificate, vor ţâşni din valuri ,ca o scânteie.
Frânghiile monstruoase, cu care mă simt legată, nu sunt decât o pânză de iubire. Mă tem să fac vreo mişcare, pentru a nu rupe întreaga plasă ţesută din pasiunea pe care nu vreau să o destram.
Stau în întunericul nopţii, ascultând versuri sfâşietoare de melodii ce îmi pătrund direct în suflet.
Trec prin lume, ca un diamant, strălucind în deşertul Namibiei ,cel mai mare pustiu din lume, dar mai mic decât cel pe care plecarea ta l-a lăsat în sufletul meu... Dar totul se spulberă... Simt cum mă sufoc, cum mi se taie respiraţia, iar mai apoi mă prăbuşesc în aceea mare de pustiu, închizând ochii pentru totdeauna...
Art: Pustiul inimii mele
Echipa Nr*3
(descalificata)
_____________________________
In fine si finalul acestui sezon...o multumesc fte mult pe sSoph sau Wilhelm ce nea ajutat cu forma postului si pe 2011', ca va indurat atit de mult, acolo la tread-ul cu sectiunea de concurs
Acum doresc ca criticii sa se apuce de lucru.
Criticul la Art voteaza la urmatoarele criterii:
*Calitatea Art-ului;
*Fic/Art-asemanarea Art-ului cu fic-ul;
*Tema de acasa la Art respectata;
*In mare + critica.
Criticul la Fic voteaza dupa urmatoarele criterii:
*Calitatea Fic-ului;
*Fic/Art-asemanarea Fic-ului cu Art-ul;
*Tema de acasa la Fc respectata;
*In mare + critica.
________________________________________________
Cum promisesem o medalie pentru The best comment:
Cea pentru Winner o postez dupa ce cistiga user-ul
________________________________________________Cea pentru Winner o postez dupa ce cistiga user-ul
Succese mari!!! Sper sa avem de unde calcula