04-09-2010, 12:22 PM
Multumesc, dar adevarul e ca alea sunt trei din cele mai bune. :)) Nu-ti inchipui ca toate sunt la fel. O sa pun doar cate una ca epuizez prea repede stocul. :)) Apropo, cred ca ti-a placut cel mai mult prima pentru ca e structurata mai aproape de stilul eminescian si am citit ca-ti place Eminescu.
Sfârşit
Te uiţi cum viaţa-mi se usucă precum o păpădie,
Cum mintea mea se-neacă în prostie,
Iar fulgi din gânduri rupte pe la margini
Se-mprăştie, se desprind ca nişte pagini.
Åži nu-Å£i ajunge! Beat de resentimente
Aproape că te prăbuşeşti, dar îţi e şi mai sete.
Şi îţi strig cu ultima putere: “Nu mai privi spectacolul bizar
Al morţii şi al decăderii mele, sfârşitul meu amar!
Mută-ţi verdele ochilor fatal să nu-l mai sorb, să nu-l mai urmăresc!
Ajută-mă să ies din cimitir, să mă trezesc,
Ajută-mă luându-mi vraja iluziilor verzi!
Ajută-mă să nu te mai văd, să nu mă mai vezi!â€
Degeaba înalţ rugăminţi mistuitoare din genunchi.
Tu stai, vezi totul din acelaÅŸi unghi:
Vezi panorama sclipitoare a lacrimilor mele,
Sihastrul inimii ce pulsează spre stele.
Zadarnic curg din ochii mei cascade,
Căci tu te uiţi la ele cu-n zâmbet de superioritate.
Aiurând în continuu delir le plăsmuiesc
Cu-o ultimă privire. Văd colţu-ţi gurii arcuit; mă prăbuşesc.
Mă mistui în abisurile minţii mele,
Iar tu, sadic, rânjeşti a plăcere.
Se duc înghiţite de-o cenuşă rece
Toate-amintirile. Şi lacrimile vor să-mi sece.
Într-o descendenţă aproape morbidă
Umbre calcă pe fântâna vieţii; le văd printr-o firidă.
Se-nlănţuie urme pale pe nisip de scrum.
Imaginea ta se-nceţoşează, învăluită-n fum.
Căci e o risipă, un tablou veşnic neterminat.
Cerul se rupe, lumea s-a cutremurat.
Pereţii ei crăpându-se, se prăbuşeşte camera-mi pustie
Şi totul se îneacă în prostie…
Yeah, eram foarte mandra de poezia asta la vremea ei...:chuu:
Sfârşit
Te uiţi cum viaţa-mi se usucă precum o păpădie,
Cum mintea mea se-neacă în prostie,
Iar fulgi din gânduri rupte pe la margini
Se-mprăştie, se desprind ca nişte pagini.
Åži nu-Å£i ajunge! Beat de resentimente
Aproape că te prăbuşeşti, dar îţi e şi mai sete.
Şi îţi strig cu ultima putere: “Nu mai privi spectacolul bizar
Al morţii şi al decăderii mele, sfârşitul meu amar!
Mută-ţi verdele ochilor fatal să nu-l mai sorb, să nu-l mai urmăresc!
Ajută-mă să ies din cimitir, să mă trezesc,
Ajută-mă luându-mi vraja iluziilor verzi!
Ajută-mă să nu te mai văd, să nu mă mai vezi!â€
Degeaba înalţ rugăminţi mistuitoare din genunchi.
Tu stai, vezi totul din acelaÅŸi unghi:
Vezi panorama sclipitoare a lacrimilor mele,
Sihastrul inimii ce pulsează spre stele.
Zadarnic curg din ochii mei cascade,
Căci tu te uiţi la ele cu-n zâmbet de superioritate.
Aiurând în continuu delir le plăsmuiesc
Cu-o ultimă privire. Văd colţu-ţi gurii arcuit; mă prăbuşesc.
Mă mistui în abisurile minţii mele,
Iar tu, sadic, rânjeşti a plăcere.
Se duc înghiţite de-o cenuşă rece
Toate-amintirile. Şi lacrimile vor să-mi sece.
Într-o descendenţă aproape morbidă
Umbre calcă pe fântâna vieţii; le văd printr-o firidă.
Se-nlănţuie urme pale pe nisip de scrum.
Imaginea ta se-nceţoşează, învăluită-n fum.
Căci e o risipă, un tablou veşnic neterminat.
Cerul se rupe, lumea s-a cutremurat.
Pereţii ei crăpându-se, se prăbuşeşte camera-mi pustie
Şi totul se îneacă în prostie…
Yeah, eram foarte mandra de poezia asta la vremea ei...:chuu:
![[Imagine: reveuse.png]](http://img815.imageshack.us/img815/8313/reveuse.png)