Viata vesnica

[Redhead Rules]

Capitolul 5

A trecut o saptamana. Sapte zile pe mare, dar in sfasit am ajuns in Italia. William mi-a spus sa iau bagajele si sa il urmez, de indata ce coboram din vas. Zis si facut.
Mergem incet pe o alee intunecata si ingusta. Dupa putin timp ajungem in fata unei case derapanata si parasita.
-Aici vom sta de acum incolo. Imi spune William, zambind.
Nu prea stiam cat va insemna „de acum incolo”, dar aveam incredere in el.
Doi ani au trecut facandu-ne din acea casa aproape demolata, o cladire numita „acasa”. Am cunoscut mari nobili si oameni foarte bogati. Mergeam la petrecerile baroniilor, unde recitam oricare cantec vroiam, la pian. Eram o legenda in acea tara. Acolo nu eram evitata din cauza infatisarii mele, acolo parul meu alb devenise o frumusete rara. Imi placea. Imi placea sa fiu tratata cu respect si sa fiu insfarsit buna la ceva.
Intr-o zi, Will imi zise in graba, dar foarte hotarat:
-Fa-ti bagajele! Mergem in Portugalia.
Nu stiam ce sa zic. Ma luase prin surprindere, dar nu am comentat. Mi-am facut bagajele linistita si le-am imbarcat in alt vas.
Drumul catre acea tara nu fusese asa de lung ca si cel dinainte. Imediat ce am ajuns, am fost intampinati de cateva persoane. Nu le cunosteam, dar William spunea ca sunt foarte importante. Dupa cunoasterile de rigoare, am mers intr-un conac, ce dupa cateva luni urma sa fie casa noastra.
Am trait in lux timp de trei ani, avand toata hrana de care aveam nevoie, sangele. Am inceput sa ma plictisesc. Voiam sange proaptat si cald. Dar ziua nu puteam face nimic, William nu putea iesi afara.
Venise insfarsit noaptea. Ce linistita era noaptea! Mandra luna era deja pe cer. Veghea asupra orasului scaldat in intuneric, nici stele nu se mai vedeau. Eu ma plimb linistita din parcul de langa periferia orasului. Imi placea acel parc. Era linistit si lipsit de galagia din centrului orasului. Ma plimb uitandu-ma la cer. Era atat de negru…
Nefiind atenta la drum, m-am ciocnit de cineva. Ma uit la acea persoana inalta si imbracata intr-un palton negru si lung.
-Ma scuza-ti. Nu am fost atenta. Zic eu putin nedumerita.
-Nu e nimic. Te-ai ratacit? Imi zise el bland.
Voiam sa zic „nu” , dar nu stiu de ce am spus „da”. Dupa ce am raspuns, acel domn se oferise sa ma duca acasa.
Neapucand sa mergem mai mult de zece pasi, ma opresc. Nu ma mai misc deloc. Se opreste si el. Se apropie de mine si ma intreaba:
-Ce s-a intamplat?
-Mi-e foame! Zic eu inocent.
-Vrei sa mananci ceva?
-Da! Zic eu, in timp ce pe buze imi apare un zambet sadic.
Ma apropii de el si il starng in brate. El pare foarte surprins de ce am facut, dar nu stia ce urma sa fac. Buzele imi erau acum lipite de gatul lui. Ne mai putand rezista, l-am muscat cu putere de gat. Sangele incepea sa curga. Imi placea acea senzatie, ca pot controla cand se va sfarsi viata cuiva.
Inima ii batea deja cu putere. Se zbatea sa traiasca, dar eu nu aveam mila. I-am scurs pana si ultima picatura de sange din corp. Inima se opri, dar si eu. A murit. Nu imi pasa acest lucru. Foamea mea a fost potolita. Acum plec acasa, ca si cum nimi nu s-ar fi intamplat, lasand trupul pe pamantul rece.
In cele din urma ajunsesem acasa. Intrasem in casa si urcam fericit pe scarile din marmura alb, pentru ajunge spre camera mea.
-Unde ai fost? Ma intrebase Will.
-Pana afara. Spun eu cu gura pana la urechi.
William isi daduse seama ce facusem si imi zise zambind:
-Sterge-te! Te-ai murdarit.
Am facut ce mi-a spus. M-am sters de pata de sange ce se afla langa gura mea.