Viata e deosebita

[Savarina Ali]

Mda vad ca v-ati omorat sa comentati.... in schim ati citit. Felicitari mah ce sa zic. Nu puteti sa va lasati lenea ca sa comentati putin nu? nu dar dc sa facieti asta? vreau sa stiu si eu ceva Mai are rost sa continui ficul, sau rog un moderator sa-l inchida? Astept 3 zile raspunsuri. Daca majoritatea sunt nu, il inchid ca imi strofoc creierii degeaba, ca voi comentati cum stiu eu sa joc step.(si eu nu stiu sa dansez step)
Am adus capitolul 8 ca o ultima placere, deoarece am senzatia ca voi inchide acet fic.

Capitolul VIII : Cina si ... surprizele se tin lant / partea a III-a

Sasuke : Mergem toti patru spre usa. Ne intrebam ce face acel zgomot. Eu personal ma gandeam la o pisica, nu le ce urma sa vedem. Ce am vazut m-a lasat total cu gura cascata. Am auzit de asemenea oameni, dar nu ma gandeam ca voi vedea personal.
-Wow ce draguta este! o aud pe Sakurea spunand. Este asa de mica. Nu pot sa cred de ce sunt in stare unii oameni. Cum poti sa parasesti o asa minunatie?
Avea dreptate. Era asa de frumoasa. Nu v-ati dat seama ce era nu? Bine, bine va voi spune eu. Era cea mai frumoasa fetita din cate am vazut. Nu cred ca avea mai mult de trei anisori. Era rozalie la par, ca si Sakura. Daca nu as fi fost acolo, puteam sa jur ca sunt mama si fiica. Avea pana ca si ochii verzi la fel ca ai rozaliei mele. Era uimitoare coincidenta. Dar mai uimitor era faptul ca avea si unele trasaturi de-ale mele. Adica nasul, sprincenele si altele, semanau cu ale mele. Cine nu ar fi stiut, ar fi zis ca este fiica noastra. Dar ei nu stiu cat de mult mi-as dorii eu sa am un copil cu Sakura, nici nu au idee.
-Hei copiii ce se intamppla acolo? ne intreaba tatal meu. Timp de cateva minute nimeni nu spune nimic. Tata a venit la usa si el a ramas surprins pentru cateva secunde. Apoi si-a facut cruce, iar mai departe am fost intreupti de vreme.
Un vanticel mai rece a venit sa ne viziteze. La contactul cu corpul micutei printese, aceasta a inceput sa planga. Am vrut sa imi dau jacheta mea, dar a fost alticineva care a facut asta inaintea mea. Banuiesc ca v-ati dat seama cine a facut acest gest. Nu? atunci va spun eu. Sakura, ea i-a dat jacheta ei micutei, dar a omis un lucru. Vantul a inceput sa bata cu mai multa putere. O luase frigul insa, nu isi dadea seama, deoarece se uita, parca hipnotizata la acea fetita. Am oftat adanc si mi-am pus jacheta pe umerii ei. Am atins-o pe umar si aceasta a tresarit. Se uita la mine putin speriata, dar si-a revenit cand cea mica a inceput sa planga, am uitat sa spun se oprise din plans cand a fost acoperita de jacheta Sakurei.
Am intrat cu totii in casa si Sakura a prezentat-o pe micuta fetita, dupa parerea mea era o dulceata de copilas, parintilor ei. Acestia au fost incantati la vederea fetitei. Sakura nu stia ce sa faca cu acea printesa. Mai intai i-a dat sa manance deoarece, ii era foame, eu unu nu stiu cum de a stiut ca ii este foamae, nu vorbea, desi cred ca avea doi anisori, micuta. Dupa ce a franit-o se gandea pe cine sa anunte. Atunci eu am intervenit si am zis :
-Ar fi mai bine sa sunam la politie, ca sa stim daca a fost raportata o disparitie. Numai asa putem sti daca este abandonata sau nu. Voi suna eu.
Zis si facut. Am sunat la politie si am dat datele necesare pentru a veni aici. Nu a durat mult si politia a sunat la usa. O servitoare a deschis usa, iar politistul a intrat in casa. Se vedea ca Sakura era tensionata, nu vroia sarenunte la acea mica fetita. Pe tot parcursul sederii politiei in casa familiei Haruno, cea mica nu s-a deslipit din bratele Sakurei, iar aceasta nu si-a deslipit capul de pe pieptul meu. In timp ce eu imi tineam bratele in jurul Sakurei. Un brat trecea prin spatele ei impreunandu-se cu celalalt care trecea prin spatele Diei. La un moment dat, ofiterul politiei spune :
-Aceasta fetita, a fost abandonata. Din datele noastre despre ea, ea apartine orfelinatului „Raza de lumina” din Konoha. Daca doriti o ducem noi la orfelinat, ca sa nu va mai chinuiti sa va duceti dumneavoastra. Din cate ne dam seama, dar nu intelegem cum, aceasta fetita a fugit din orfelinat.
-Stati domnule ofiter, as dori daca se poate sa o infiez. Este o dulceata de copilas, nu stiu cum as putea sa o parasesc si eu, asa cum au facut parintii ei, spune cu regret in voce Sakura, dulcele meu trandafir. Acest regret din vocea ei nu era, pentru faptul ca o adopta, ci din faptul ca aceasta a fost abanonata. Se vedea pe chipul ei angelic cat de mult tinea la aceasta fetita.
-Da Sakura are dreptate. Mama, tata, putem sa o adoptam? Va rog frumos. Poate fi surioara noastra mai mica, adica uitati-va la ele, a spus Kikio aratand spre Sakura si micuta fetita, sunt de nedespartit, se potrivesc asa de mult ...
-Bine, bine draga mea nu trebuie sa mai zici nimic. Pe mine una ma-ti convins, si sunt sigura si pe tatal vostru, spune doamna Haruno, aratand spre sotul ei care dadea din cap in semn de „da”.
-Stati putin, spun eu putin nedumerit, in timp ce toti se uitau la mine surprinsi. Cum o cheama pe acesta raza de lumina roz? Intreb aratand spre cea mica.
-Buna intrebare Sasuke, eu ma gandesc sa ii spunem „Dia”, este un nume frumos, iar in hindusa (indiana de azi) inseamna „Lumina” si ea este cea care aduce o parte de lumina, care sa ne faca pe noi mai buni. Este o raza de soare data de Dumnezeu, care nu se va stinge nici-o data, fie ca e soare, ploaie, nor sau vant, ea va stralucii mereu, aducandu-ne si noua aminte sa zambim orice s-ar intampla, spune scumpa mea Sakura.
-Domnisoara Haruno, nici nu stiti cata dreptate aveti, chiar Dia o cheama, ne spune ofiterul politiei. Doriti sa semnati actele de adoptie? Avem mereu la noi acte de adoptie pentru cazuri extreme ca acesta.
-Daca se poate desigur, mi-ar face plcare sa sem ...
-Sakura astepta, am intrerupt-o eu facand-o sa se uite la mine ca la felul paisprezece. Daca o adopti tu, nu poti sa zici de fiecare data aceasta poveste, adica mereu vor fi reviste de scandal care vor zice ca este copilul tau. Si ce ocazie mai buna decat asta ar fi ca Eric sa zica ca este copilul lui, din timpul cand „erati impreuna”? Ma gendesc ca ar fi mai adecvat daca ar semna actele de asoptie parintii tai, astfel va fi considerata sora voastra, nu fiica ta si in acest mod tu poti avea grija de ea, si altii sa creada ca asta este dragostea pe care o ai pentru sora ta. Acesta este sfatul meu, dar tu faci ce vrei.
-Nu! Sasuke ai dreptate. Nu pot sa intru intr-un scandal acum, si asa ma gandesc ca presa va afla si de certurile mele cu Karin si Eric de la liceu, care apar zilnic. Mama, tata, semnati voi? Va rog ...
Acestia s-au multumit doar dand din cap in semn de „da”. Dupa ce actele au fost semnate, politia a plecat si cina a continuat. Parintii mei vorbeau cu familia Haruno despre afaceri, iar fratele meu vorbea cu sora Sakurei. Aceasta, adica Sakura, a oftat adanc, astfel mi-a atras atentia de la gandurile mele. Ce era cel mai ciudat consta in faptul ca nu ma gandeam la nimic, cum puteam fi prin atat de profund in gandurile mele? Nu conteaza era momentul sa aflu de ce era suparata scumpa mea floricica. Ma uit la ea si aceasta imi face semn sa iesim in gradina. Dau aprobator din cap si ma ridic de la masa, scuzndu-ma si ma indrept spre usa, cu Sakura in spatele meu. Ii deschid usa, si dupa ce paseste ea afara, ies si eu dupa ea. Mergem prin gradina, pana ajungem la o mica fantana in forma de igeras cu o inimioara si un buchet de flori intr-o mana si in cealalta un microfon. Era sa de frumos ingerasul, dar si fantana si gradina. Era un loc minunat de meditat. Semana putin cu gradina noastra, insa noi in fantana avem doi prumbei nu ingeras.
-Ce s-a intamplat, Sakura? De ce ai vrut sa venim aici? S-a intamplat ceva? Spune-mi ce se intampla.
-Sasuke, nu se intampla nimic rau, doar ca vreau sa ma lamuresti in legatura cu ceva. Ceea ce ai spus azi la scoala era sa scapi de Karin, sau chiar ai simtit asta? ma intreaba cu regret.
-Sakura, eu am spus ceea ce am simtit, dar daca tu nu mai simti asta pentru mine nu este nici-o problema, adica pot sa inteleg, spun cu mult regret in voce, ca asa as putea sa o pierd pe vecie, dar acum nu mai conteaza. Se uita la mine si nu stia ce sa zica, avea o urma de regret pe fata, asa ca am crezut ca nu ma mai iubeste. M-am ridicat de pe marginea fantanei si vroiam sa plec. Dar atunci am fost oprit de mana ei care o tinea strans pe a mea. S-a ridicat in picioare si m-a imbratisat cu putere, in timp ce din ochii ei sclipitori au izvorat lacrimi. Aceste lacrimi nu erau de tristete ci de bucurie. Eu la randul meu ii raspund la imbratisare si stam asa pana cand ...

deci asta e si astept macar sa va obositi sa scrieti daca mai merita sau nu sa continui.