11-03-2012, 06:41 PM
Fic nou. Di șe? Păi cum încep să scriu un capitol la ceva, mă plictisesc. Cum încep ceva nou, parcă-mi vine mai mult pofta de scris .
P.S. : Dedicat lui mah Ekii, geamăna mea mai mare și adorabilă .
Varsta minima: 18 +
Gen: YaoiÂ
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Avansat
Nobody hurts me like you do
Stau cu capul rezemat de geamul mașinii fratelui meu, privind picăturile limpezi ce se scurg pe acesta. Este o seară diferită față de celelalte, din această vară toridă și năucitoare, căci în loc de cerul senin și înstelat privesc șuvoaie de apă căzute din cer. De pe la prânz, o armată de balauri sub forma unor nori plumburi a atacat cerul cândva luminos. După o luptă scurtă, monștrii au început a plânge amarnic, vărsând lacrimi reci ce se ciocnesc de stradă. Strada este acum un râu murdar. Mi-este atât de dor de amicii mei: pânza, pensula și acuarelele. Prietenii mei cei reci, sinceri și întotdeauna la îndemnă, acești prieteni nu mă vor părăsi vreodată...
- Haide, am ajuns, spuse Lawry, luându-mi unul din bagaje, cel cu haine. Desigur, unul conține cam tot ceea ce-mi va fi util, nu tot, dar aproximativ: un set de creioane de la HB la 10B, vreo patruzeci de pasteluri, câteva pânze, două blocuri de desen A3 și două A4, o riglă, vreo șapte gume de șters diferite, acrilice, watercolors, un tub de aracet, un set de pensule drepte, un set mai folosit de culori în ulei și multe alte chestii. Acasă, toată mansarda e plină de astfel de materiale, așa că m-am gândit să iau câteva cu mine, până la urmă d-asta am venit, pentru că am câștigat un stupid de concurs de pictură cu locul întâi și ca premiu era să fim cazați la un hotelaș de vreo patru stele din apropierea munților. Cum concursul avea mai multe secțiuni, în această săptămână va trebui ca fiecare secțiune să-și prezinte aptitudinile, sau ceva de genul. Vocea fratelui meu meu mă-ndrumă către recepție, de unde am preluat cheile camerei respective. Camera șaizeci și nouă.
Pe scări –deoarece adesea prefer să nu folosesc liftul- m-am întâlnit cu diriginta mea care m-a anunțat că al meu coleg de cameră nu a sosit încă. Am ajuns într-o cameră frumușel mobilată, cu ferestre largi, curată, dar sincer nici nu-mi pasă. E un singur dormitor, la dracu! Măcar are două paturi și nu unul dublu, astfel încât să-l pot despărți pe-al meu. Da, ce-i drept, urăsc să dorm cu cineva-n pat, deoarece adesea mă încolăcesc în jurul persoanei respective sau dau cu pumnii. Îmi desfac bagajele și-mi aranjez fiecare lucrușor la locul lui, frumos, cum m-a învățat mama-n copilărie. Aud ușa și mă ridic. Era colegul meu de cameră, că altfel nu-mi explic ce-ar căuta cineva cu troller-ele după el tocmai aici. Arată destul de bine, are părul brunet, nu chiar lung, dar nici scurt, cu o șuviță rebelă, roșie și ochii de-un albastru palid ce tindea spre gri. Tenul lăptos este-n constrast cu părul său, aparent foarte bine îngrijit și drept. Prin tricoul săi alb cu diverse desene se vedea mușchii și un tatuaj cu un phoenix. În buza inferioară avea un pierce negru, la fel de negru ca genele lui lungi. M-am holbat ceva timp la el, însă nu observasem zâmbetul larg și prietenos ce stătea pe buzele sale.
- Salut, sunt Kelly, încântat. Timp de-o săptămână vom fi colegi, deci sper să ne-nțelegem.
- Ăh, um... s...sunt Ricky... încântat, de asemenea... După o fascinantă lungă și lungă discuție, am decis să părăsesc cameră, de teama faptului că voi fi nevoit să vorbesc cu el și nu-mi place atât de mult să socializez. Timp de vreo trei ore stau afară, în aceeași poziție, privind cerul. Aici nu plouă, dar nici senin nu este, totuși e fascinant cum se mișcă norii aidoma unor ostași ce se retrag de pe front după o luptă crâncenă. Însă lupta nu se sfârșea, ci reîncepea. M-am simțit alungat de norii înfiorători și de picăturile se-aruncau puternic din cer, așa că m-am retras ud în cameră. Nu era nimeni. M-am schimbat și mi-am pus hainele la uscat, cum e și normal. Peste vreo trei ore în care am privit tavanul, vine și Kelly, râzând. Și-a dat jos tricoul și s-a dus la baie, de unde a ieșit la vreo patruzeci de minute, cu un prosop în jurul taliei și părul ud. După ce și l-a uscat, s-a întors spre mine.
- Tu la ce secțiune ești? întrebă el.
- P...pictură, tu?
- Grafică. De ce nu zâmbești? De când am venit, nu ai zâmbit deloc. Eu râd din orice, serios! spuse chicotind.
- Nu am un motiv.
- O să ai.
Se-apropie de mine cu o foarfecă și scotch, prinzându-mi bărbia între degete. Cu cealaltă mână trase de scotch, care era în gură, și-l tăie. Îmi lipi un capăt de colțul gurii și-l lipi, la fel și cu celălalt colț. Arătam de parcă aș fi zâmbit. Ciudat tip.
- Îți place? zise râzând gălăgios. Îmi dezlipesc scotch-ul de la gură, scoțând un scâncet. Mă pocni râsul imediat.
- Vezi că poți să râzi? Erm... știi... roșu la față, își apropie chipul de al meu...
Scurt, dar totuși sper să nu fie și foarte prost. Capitolul următor va fi mult mai lung.
P.S. : Dedicat lui mah Ekii, geamăna mea mai mare și adorabilă .
Varsta minima: 18 +
Gen: YaoiÂ
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Avansat
Nobody hurts me like you do
Stau cu capul rezemat de geamul mașinii fratelui meu, privind picăturile limpezi ce se scurg pe acesta. Este o seară diferită față de celelalte, din această vară toridă și năucitoare, căci în loc de cerul senin și înstelat privesc șuvoaie de apă căzute din cer. De pe la prânz, o armată de balauri sub forma unor nori plumburi a atacat cerul cândva luminos. După o luptă scurtă, monștrii au început a plânge amarnic, vărsând lacrimi reci ce se ciocnesc de stradă. Strada este acum un râu murdar. Mi-este atât de dor de amicii mei: pânza, pensula și acuarelele. Prietenii mei cei reci, sinceri și întotdeauna la îndemnă, acești prieteni nu mă vor părăsi vreodată...
- Haide, am ajuns, spuse Lawry, luându-mi unul din bagaje, cel cu haine. Desigur, unul conține cam tot ceea ce-mi va fi util, nu tot, dar aproximativ: un set de creioane de la HB la 10B, vreo patruzeci de pasteluri, câteva pânze, două blocuri de desen A3 și două A4, o riglă, vreo șapte gume de șters diferite, acrilice, watercolors, un tub de aracet, un set de pensule drepte, un set mai folosit de culori în ulei și multe alte chestii. Acasă, toată mansarda e plină de astfel de materiale, așa că m-am gândit să iau câteva cu mine, până la urmă d-asta am venit, pentru că am câștigat un stupid de concurs de pictură cu locul întâi și ca premiu era să fim cazați la un hotelaș de vreo patru stele din apropierea munților. Cum concursul avea mai multe secțiuni, în această săptămână va trebui ca fiecare secțiune să-și prezinte aptitudinile, sau ceva de genul. Vocea fratelui meu meu mă-ndrumă către recepție, de unde am preluat cheile camerei respective. Camera șaizeci și nouă.
Pe scări –deoarece adesea prefer să nu folosesc liftul- m-am întâlnit cu diriginta mea care m-a anunțat că al meu coleg de cameră nu a sosit încă. Am ajuns într-o cameră frumușel mobilată, cu ferestre largi, curată, dar sincer nici nu-mi pasă. E un singur dormitor, la dracu! Măcar are două paturi și nu unul dublu, astfel încât să-l pot despărți pe-al meu. Da, ce-i drept, urăsc să dorm cu cineva-n pat, deoarece adesea mă încolăcesc în jurul persoanei respective sau dau cu pumnii. Îmi desfac bagajele și-mi aranjez fiecare lucrușor la locul lui, frumos, cum m-a învățat mama-n copilărie. Aud ușa și mă ridic. Era colegul meu de cameră, că altfel nu-mi explic ce-ar căuta cineva cu troller-ele după el tocmai aici. Arată destul de bine, are părul brunet, nu chiar lung, dar nici scurt, cu o șuviță rebelă, roșie și ochii de-un albastru palid ce tindea spre gri. Tenul lăptos este-n constrast cu părul său, aparent foarte bine îngrijit și drept. Prin tricoul săi alb cu diverse desene se vedea mușchii și un tatuaj cu un phoenix. În buza inferioară avea un pierce negru, la fel de negru ca genele lui lungi. M-am holbat ceva timp la el, însă nu observasem zâmbetul larg și prietenos ce stătea pe buzele sale.
- Salut, sunt Kelly, încântat. Timp de-o săptămână vom fi colegi, deci sper să ne-nțelegem.
- Ăh, um... s...sunt Ricky... încântat, de asemenea... După o fascinantă lungă și lungă discuție, am decis să părăsesc cameră, de teama faptului că voi fi nevoit să vorbesc cu el și nu-mi place atât de mult să socializez. Timp de vreo trei ore stau afară, în aceeași poziție, privind cerul. Aici nu plouă, dar nici senin nu este, totuși e fascinant cum se mișcă norii aidoma unor ostași ce se retrag de pe front după o luptă crâncenă. Însă lupta nu se sfârșea, ci reîncepea. M-am simțit alungat de norii înfiorători și de picăturile se-aruncau puternic din cer, așa că m-am retras ud în cameră. Nu era nimeni. M-am schimbat și mi-am pus hainele la uscat, cum e și normal. Peste vreo trei ore în care am privit tavanul, vine și Kelly, râzând. Și-a dat jos tricoul și s-a dus la baie, de unde a ieșit la vreo patruzeci de minute, cu un prosop în jurul taliei și părul ud. După ce și l-a uscat, s-a întors spre mine.
- Tu la ce secțiune ești? întrebă el.
- P...pictură, tu?
- Grafică. De ce nu zâmbești? De când am venit, nu ai zâmbit deloc. Eu râd din orice, serios! spuse chicotind.
- Nu am un motiv.
- O să ai.
Se-apropie de mine cu o foarfecă și scotch, prinzându-mi bărbia între degete. Cu cealaltă mână trase de scotch, care era în gură, și-l tăie. Îmi lipi un capăt de colțul gurii și-l lipi, la fel și cu celălalt colț. Arătam de parcă aș fi zâmbit. Ciudat tip.
- Îți place? zise râzând gălăgios. Îmi dezlipesc scotch-ul de la gură, scoțând un scâncet. Mă pocni râsul imediat.
- Vezi că poți să râzi? Erm... știi... roșu la față, își apropie chipul de al meu...
Scurt, dar totuși sper să nu fie și foarte prost. Capitolul următor va fi mult mai lung.