12-04-2011, 01:04 PM
Aceasta este ultima parte din primul capitol al fic-ului. Am decis sa o postez mai devreme pentru ca pe perioada vacantei o sa fiu plecata si nu o sa am timp sa mai scriu. Continuarea va veni abia dupa vacanta. Sper sa va placa. Lectura placuta.
Am plecat fericită din camera lui George. Poate că inima mea era încă goală şi rănită, însă atunci chiar credeam că relaţia mea cu el o să fie ceva bun. Până când am ajuns în camera mea pur şi simplu am plutit. Nu ştiu cum am ajuns în cameră. În acel moment puteam chiar să mă izbesc de cineva, pentru că probabil nu aş fi observat. Ajunsă în camera am observat că nu mai este nimeni. M-am aruncat pe pat şi am început să dau din picioare fericită. M-am aşezat cu capul pe pernă şi mi-am acoperit ochii cu mâna. Am auzit cum uşa de la cameră se deschide şi apoi cum este trântită repede si cu putere. Nici nu m-am mai obosit să mă ridic pentru a vedea cine intrase. Am luat păturica care era întinsă pe pat şi m-am îmvelit cu ea. Închisesem ochii pentru câteva secunde. Am simţit cum ceva greu se aşează pe partea dreaptă a patului, apoi se ridica uşor si ajunge şi pe partea stângă. Îmi dau mâna de la ochi însă o altă mână mai puternică mă prinde de incheietură şi o ridică deasupra capului, lovindu-mă uşor de bara de la pat. Am deschis brusc ochii. Tot ceea ce puteam vedeau erau alte două perechi de ochi, furioşi şi reci. Mi-a zâmbit pervers şi a început să işi apropie faţa de a mea. S-a oprit la câtiva centimetri distanţă de faţa mea şi m-a întrebat:
- Care-i treaba cu tine si ăla?
- Dacă prin „ăla†te referi la George, suntem împreună.
L-am văzut cum a început să râdă ca un nebun. Începuse să mă sperie.
- Deci, păpuşica vrea distracţie, aşa-i?
Nu apucasem să-i răspund că m-a apucat brutal de mâini şi mi le-a ridicat deasupra capului.
- Nu mă pricep destul de bine la asta, întrebă în timp ce mă sărută forţat. Îmi provoca scârbă de mine însumi. Nu e bine când mă joc aşa cu tine, şi îşi băgă mâna pe sub tricoul meu, începu să o plimbe uşor pe abdomenul meu, urcând, până când dădu de sutien. Trecu uşor şi de el şi se afla cu mâna pe un sân de-al meu. Se retrase la fel de lent pe cât venise şi se opri pe abdomenul meu unde începu să facă cerculeţe, făcându-mă să tresar de fiecare dată când era mai hotărât. Sau, vrei mai mult? Am încercat să zic ceva însă mi-a acoperit imediat gura cu un sărut. Am simţit cum ceva se plimbă pe pulpa piciorului, înaintând, din ce în ce mai sus.
- Mainile jos de pe mine!
S-a uitat la mine şi a început să râdă.
- Niciodată!
A început să mă sărute şi mai apăsat, în timp ce una din mâinile lui le ţinea strâns pe ale mele, iar celălaltă mână a lui se juca pe picioarele mele. Am văzut că începe să işi dea hainele jos, una câte una. Întâi tricoul verde pe care îl purta, lăsând la vedere un abdomen bine lucrat, apoi blugii, rămânând într-o pereche ce boxeri negri, care aveau un model ciudat. Abia atunci realizasem ce se întâmpla acolo: el mai avea puţin şi mă viola. Acum e foarte amuzant când mă gândesc, însă atunci eram foarte speriată. Am încercat să ţip însă mi-a acoperit gura cu sărut. Pe nesimţite am rămas doar în lenjerie intimă. Îmi venea să urlu în acel moment. Nu vroiam ca prima mea experienţă să fie ceva de genul. Am început să plâng. Atunci s-a oprit şi el. Mi-a dat drumul la mâini si m-a acoperit cu păturica care era de mult pe jos.
A plecat lăsând în urma lui doar tricoul care încă mai era aruncat undeva prin cameră. Mi-am tras pătura mai aproape de mine. Tremuram din toate încheieturile. Adevarul era că atunci, chiar dacă fusese totul doar pentru un moment, îmi fusese frică de ceea ce putea să mi se întâmple.
Mă ridicasem din pat însă mă întrebam cum de încă mai puteam sta pe picioare. Mi-am adunat toate hainele care erau înşirate prin cameră şi m-am îmbrăcat rapid cu ele. Am decis să mă aşez din nou în pat pentru că dacă venea Alex să nu trebuiască să fiu nevoită să dau prea multe explicaţii. Am închis ochii şi am adormit rapid, cu gândul încă la cele întâmplate.
Dimineaţa următoare am încercat să mă comport cât mai normal în preajma lui chiar dacă nu prea am reuşit. Se vedea de la o poştă că îl evitam şi îl mai trăgeam şi pe George după mine. Cert e că două zile cât a mai durat excursia nu am făcut altceva decât să fug de colo-colo de Raul. După excursie toată situaţia a rămas la fel. Nu ştiu când, dar cert e că anul acela trecuse foarte repede după acea neferictă întâmplare. Clasa a X-a a trecut aşa de repede încât singurele lucrurile de care îmi mai aduc aminte, şi acelea destul de vag, sunt întâlnirile mele cu George şi unele crize ale lui Raul.
În clasa a XI-a situaţia devenise şi mai urâtă. Nu numai că eu mă certasem cu Alex deoarece fusese o tîrfă proastă şi încercase să ajungă în patul lui George, din nou, pe care mai nou susţinea că îl place, dar şi el si Raul avusese o dispută care se lăsase cu un dosar penal şi câteva zile în spital; nu ar fi fost chiar atât de rău dacă cei doi nu ar fi fost nevoiţi să împartă acelaşi salon. Şi lucrurile anul acela au început să meargă de la rău la şi mai rău: părinţii lui Alex au hotărât că e timpul să vadă ce mai face drăguţul lor îngeraş, însă când au ajuns la şcoală şi au văzut că notele ei erau foarte proaste, avea multe absenţe şi au mai şi prins-o într-o seară venind beată acasă au decis să o trimită la un internat de fete, în Anglia. Îmi părea rău pentru ea, însă cel puţin speram că poate cu această ocazie avea să se trezească la realitate.
Raul nu mai dădea pe la şcoală decât ocaziţional şi atunci făcea numai probleme. Era să fie exmatriculat de trei ori în acel an.
Cât despre relaţia mea cu George, ei bine nouă ne mergea întradevăr bine. George se purta cu mine mai bine decât cu o floare. Nu înţelegeam cum de putea să aibă aşa multă răbdare. Ce-i drept nici eu nu îi făceam viaţa mai uşoară. Chiar dacă eram de un an şi ceva luni împreună nu trecusem încă la următorul stadiu. Niciodata nu mi-a reproşat faptul că nu vroiam să o facem încă, spunea doar că vrea ca eu să fiu fericită. Cand în sfârşit m-am văzut terminând clasa a XI-a am decis că ar fi bine să mergem într-o scurtă vacanţă. Atunci i l-am prezentat mamei pentru prima dată pe George.
Åžtia că am un prieten, însă nu îl văzuse niciodată. I-am povestit multe despre el, chiar ÅŸi felul, destul de ciudat ce-i drept, în care ne-am cunoscut. Mamei i-a plăcut foarte mult de el. Credea că o să ajungem soÅ£ ÅŸi soÅ£ie. Se mândrea cu faptul că va avea un ginere aÅŸa drăguÅ£. ObiÅŸnuia să îmi zică: „Ai noroc că ai găsit bomboana asta de băiat.â€
În vara aceea, pentru prima dată ne-am certat. Totul pornise de la o prostie. Nu am vrut să îl las să mă sărute deoarece eram într-un restaurant şi nu mi s-a părut frumos din partea noastră ca noi să ne sărutăm în timp ce alţii mănâncă. S-a enervat atât de tare încât a plătit nota şi m-a târât afară din restaurant. În acea seară am primit prima palmă şi primul reproş deoarece eu nu vroiam încă să mă culc cu el. Am dormit pe plajă, iar dimineaţă, la prima oră m-am dus la hotel sa-mi iau bagajele. L-am găsit acolo, era treaz şi nu dormise toată noaptea din cauza grijilor pe care şi le făcuse. A încercat să îşi ceară scuze însă eu eram de mult plecată.
De atunci nu îl mai văzusem toată vacanţa.
După două zile, timp în care nu am ieÅŸit din casă, l-am găsit în faÅ£a uÅŸii stând în genunchi cu un buchet mare de trandafiri roÅŸii, douăzeci ÅŸi unu la număr. Nu puteam să nu îl iert... Din acel moment devenisem mai mult „cel/cea mai bun/bună prieten/prieten†decât „iubit/iubităâ€. La sfârÅŸitul verii am hotărât că nu mai are nici un sens să continuam aceasta relaÅ£ie ÅŸi ne-am despărÅ£it rămânând totuÅŸi cei mai buni prieteni.
Când a început anul şcolar au început şi problemele. A trebuit să mă apuc de pregătire pentru a putea urma Facultatea de Arhitectură. Ca totul să fie şi mai rău căzusem în aceeaşi grupă cu Raul. Veneam şi plecam împreună de la cursuri însă nici unul nu scoteam o vorbă. După vreo două luni, timp în care noi doi nici „bună dimineaţa†nu ne dădeam, Raul a făcut primul pas şi m-a invitat la o cafea. Uitasem incidentul acela neplăcut şi am zis că totuşi mi-ar prinde bine o discuţie cu el. De când vorbisem ultima dată se schimbase foarte mult: era mai manierat, mai atent şi nu mai era atât de impulsiv. Am aflat mai târziu, mult prea târziu că absenţele acelea de la şcoală erau numai din cauza mea. Părinţii lui îl pusese să ia lecţii suplimentare şi tot anul nu mai avusese voie să iasă din casă. Nu zic că mă bucuram, însă oricum i-a prins bine. După această ieşire am început să ne înţelegem mai bine, însă nu era nimic mai mult decât o simplă relaţie de amiciţie care consta în: el venea la mine si se plângea de toate probleme pe care le avea, de prietenele care îl înşelau, iar eu nu făceam decât să îl las să plângă pe umărul meu, iar uneori îi mai dădeam nişte sfaturi.
Mai pe la sfârşitul anului urma să dam admiterea la facultate. Când am ajuns acolo am observat că nu eram singurii care vroiau să intre. L-am găsit pe Răzvan în faţa intrării, aşteptându-ne.
- Răzvan, l-am auzit pe Raul strigând, ce mai faci omule? Nu ne-am mai văzut de un car de ani. Am rămas putin surprinsă de felul în care cei doi se comportau. Când ajunsese ăştia doi prieteni?
- Raul... îmi pare bine să te revăd. A trecut ceva timp, asa-i?
- Da... nu ne-am mai văzut de la Crăciun.
- Şi domnişoara care e cu tine, nu ai de gând să mi-o prezinţi?
Nu îmi venea să cred ce spune. Nu îşi mai amintea de mine.
- Diana, Diana, tot la fel de uşor de păcălit ai rămas ca şi înainte, a spus râzând, credeam că te-ai mai maturizat însă observ că tot un copil ai rămas.
Îşi bătea joc de mine... De fapt, lui din totdeauna îi plăcuse să mă tachineze. Nu a ratat nici un moment.
- Încă mă tachinezi... cine e copilu de aici totuşi?
A început să râdă. Sinceră să fiu îmi fusese dor de felul în care râdea.
Nu a mai spus nimeni nimic şi am intrat în clădirea care ni se înfăţişa mândră.
- Şi, am încercat să deschid subiectul, ai de gând să dai şi tu examen?
- Nu. Nu mi-a trecut asta încă prin minte, însă ar fi ceva să ştii. De fapt sunt aici pentru că ştiam că voi doi aveti atmitere azi şi m-am gândit să vin şi să vă urez succes. Oricum, aveam puţină treabă pe aici şi pentru că am puţin timp am zis că ar fi bine să mi-l pierd cu voi.
- Mulţumim penru grijă, spuse Raul.
- Cred că ar fi timpul să vă grăbiţi, spuse el arâtând spre ceasul ce se afla lipit de perete.
- Cred că ai dreptate.
L-am îmbrăţişat pe Răzvan şi mi-a urat succes, apoi a dat mâna cu Raul, i-a şoptit ceva la ureche. Singurul lucru pe care l-am putut auzi a fost „...grijă...†ca apoi un zâmbet mulţumit să se aşeze pe buzele lui Raul. Ne-am despărţit apoi ca şi cum ar fi ultima dată când ne vedeam.
Examenul a fost mai greu decât mă aşteptam, însă reuşisem să fac tot. La început mi-a tremurat mână şi nu reuşeam să fac liniile drepte, uitasem ce trebuia să desenez şi ideile mi se amestecau prin cap, făcându-mă să îmi pierd concentrarea. A doua zi, dis de dimineaţă m-am dus împreună cu Raul să ne uităm la rezultate. Eu l-am aşteptat la intrare în timp ce el s-a dus să se uite; eram prea emoţionată ca să pot intra.
În timp ce îl aşteptam rezemată de unul din zidurile de piatrp, un bărbat cam de vârsta a doua s-a apropiat de mine cu un plic în mână.
- DomniÅŸoara Diana?
M-am uitat în toate părţile ca să văd dacă vorbeşte cu mine sau nu şi apoi am răspuns:
- Da, eu sunt.
- Îmi pare bine să vă cunosc. Sunt unul din profesorii acestei facultăţi. Vroiam să vă felicit pentru lucrarea care aţi făcut-o pentru examen.
- Mulţumesc.
Eram puţin dezorientată. De unde mă cunoştea?
- Ştiu că nu mă cunoaşteţi, însă domnul Răzvan m-a rugat să vă înmânez această scrisoare după ce se afişează rezultatele.
Mi-a întins un plic alb, pe care scria: „Pentru Dianaâ€, iar în colÅ£ era semnat doar cu un „Râ€. Bătrânul a dat mâna cu mine ÅŸi mi-a urat noroc, dispărând la fel de repede precum a ÅŸi apărut. Am întors plicul pe o parte ÅŸi pe alta iar apoi l-am deschis. Am găsit înăuntru o bucată de hârtie albă, pe care erau aruncate câteva cuvinte, scrise cu stiloul:
L-am văzut pe Raul cum se îndreaptă alergând fericit spre mine tipând: „Am luat! Am luat!†L-am luat în braţe şi am început să plâng în timp ce în mâna dreaptă strangeam cât puteam de tare scrisoarea de la Răzvan.
Şi aşa, unul din bărbaţii care au avut cele mai importante roluri din viaţa mea, a dispărut, lăsând în urma lui doar o scrisoare şi un drum larg deschis, pentru ca eu, să îmi pot urma visul.
Orice sfat/critica este bine venit(a).
Partea a IX-a
Am plecat fericită din camera lui George. Poate că inima mea era încă goală şi rănită, însă atunci chiar credeam că relaţia mea cu el o să fie ceva bun. Până când am ajuns în camera mea pur şi simplu am plutit. Nu ştiu cum am ajuns în cameră. În acel moment puteam chiar să mă izbesc de cineva, pentru că probabil nu aş fi observat. Ajunsă în camera am observat că nu mai este nimeni. M-am aruncat pe pat şi am început să dau din picioare fericită. M-am aşezat cu capul pe pernă şi mi-am acoperit ochii cu mâna. Am auzit cum uşa de la cameră se deschide şi apoi cum este trântită repede si cu putere. Nici nu m-am mai obosit să mă ridic pentru a vedea cine intrase. Am luat păturica care era întinsă pe pat şi m-am îmvelit cu ea. Închisesem ochii pentru câteva secunde. Am simţit cum ceva greu se aşează pe partea dreaptă a patului, apoi se ridica uşor si ajunge şi pe partea stângă. Îmi dau mâna de la ochi însă o altă mână mai puternică mă prinde de incheietură şi o ridică deasupra capului, lovindu-mă uşor de bara de la pat. Am deschis brusc ochii. Tot ceea ce puteam vedeau erau alte două perechi de ochi, furioşi şi reci. Mi-a zâmbit pervers şi a început să işi apropie faţa de a mea. S-a oprit la câtiva centimetri distanţă de faţa mea şi m-a întrebat:
- Care-i treaba cu tine si ăla?
- Dacă prin „ăla†te referi la George, suntem împreună.
L-am văzut cum a început să râdă ca un nebun. Începuse să mă sperie.
- Deci, păpuşica vrea distracţie, aşa-i?
Nu apucasem să-i răspund că m-a apucat brutal de mâini şi mi le-a ridicat deasupra capului.
- Nu mă pricep destul de bine la asta, întrebă în timp ce mă sărută forţat. Îmi provoca scârbă de mine însumi. Nu e bine când mă joc aşa cu tine, şi îşi băgă mâna pe sub tricoul meu, începu să o plimbe uşor pe abdomenul meu, urcând, până când dădu de sutien. Trecu uşor şi de el şi se afla cu mâna pe un sân de-al meu. Se retrase la fel de lent pe cât venise şi se opri pe abdomenul meu unde începu să facă cerculeţe, făcându-mă să tresar de fiecare dată când era mai hotărât. Sau, vrei mai mult? Am încercat să zic ceva însă mi-a acoperit imediat gura cu un sărut. Am simţit cum ceva se plimbă pe pulpa piciorului, înaintând, din ce în ce mai sus.
- Mainile jos de pe mine!
S-a uitat la mine şi a început să râdă.
- Niciodată!
A început să mă sărute şi mai apăsat, în timp ce una din mâinile lui le ţinea strâns pe ale mele, iar celălaltă mână a lui se juca pe picioarele mele. Am văzut că începe să işi dea hainele jos, una câte una. Întâi tricoul verde pe care îl purta, lăsând la vedere un abdomen bine lucrat, apoi blugii, rămânând într-o pereche ce boxeri negri, care aveau un model ciudat. Abia atunci realizasem ce se întâmpla acolo: el mai avea puţin şi mă viola. Acum e foarte amuzant când mă gândesc, însă atunci eram foarte speriată. Am încercat să ţip însă mi-a acoperit gura cu sărut. Pe nesimţite am rămas doar în lenjerie intimă. Îmi venea să urlu în acel moment. Nu vroiam ca prima mea experienţă să fie ceva de genul. Am început să plâng. Atunci s-a oprit şi el. Mi-a dat drumul la mâini si m-a acoperit cu păturica care era de mult pe jos.
A plecat lăsând în urma lui doar tricoul care încă mai era aruncat undeva prin cameră. Mi-am tras pătura mai aproape de mine. Tremuram din toate încheieturile. Adevarul era că atunci, chiar dacă fusese totul doar pentru un moment, îmi fusese frică de ceea ce putea să mi se întâmple.
Mă ridicasem din pat însă mă întrebam cum de încă mai puteam sta pe picioare. Mi-am adunat toate hainele care erau înşirate prin cameră şi m-am îmbrăcat rapid cu ele. Am decis să mă aşez din nou în pat pentru că dacă venea Alex să nu trebuiască să fiu nevoită să dau prea multe explicaţii. Am închis ochii şi am adormit rapid, cu gândul încă la cele întâmplate.
Dimineaţa următoare am încercat să mă comport cât mai normal în preajma lui chiar dacă nu prea am reuşit. Se vedea de la o poştă că îl evitam şi îl mai trăgeam şi pe George după mine. Cert e că două zile cât a mai durat excursia nu am făcut altceva decât să fug de colo-colo de Raul. După excursie toată situaţia a rămas la fel. Nu ştiu când, dar cert e că anul acela trecuse foarte repede după acea neferictă întâmplare. Clasa a X-a a trecut aşa de repede încât singurele lucrurile de care îmi mai aduc aminte, şi acelea destul de vag, sunt întâlnirile mele cu George şi unele crize ale lui Raul.
În clasa a XI-a situaţia devenise şi mai urâtă. Nu numai că eu mă certasem cu Alex deoarece fusese o tîrfă proastă şi încercase să ajungă în patul lui George, din nou, pe care mai nou susţinea că îl place, dar şi el si Raul avusese o dispută care se lăsase cu un dosar penal şi câteva zile în spital; nu ar fi fost chiar atât de rău dacă cei doi nu ar fi fost nevoiţi să împartă acelaşi salon. Şi lucrurile anul acela au început să meargă de la rău la şi mai rău: părinţii lui Alex au hotărât că e timpul să vadă ce mai face drăguţul lor îngeraş, însă când au ajuns la şcoală şi au văzut că notele ei erau foarte proaste, avea multe absenţe şi au mai şi prins-o într-o seară venind beată acasă au decis să o trimită la un internat de fete, în Anglia. Îmi părea rău pentru ea, însă cel puţin speram că poate cu această ocazie avea să se trezească la realitate.
Raul nu mai dădea pe la şcoală decât ocaziţional şi atunci făcea numai probleme. Era să fie exmatriculat de trei ori în acel an.
Cât despre relaţia mea cu George, ei bine nouă ne mergea întradevăr bine. George se purta cu mine mai bine decât cu o floare. Nu înţelegeam cum de putea să aibă aşa multă răbdare. Ce-i drept nici eu nu îi făceam viaţa mai uşoară. Chiar dacă eram de un an şi ceva luni împreună nu trecusem încă la următorul stadiu. Niciodata nu mi-a reproşat faptul că nu vroiam să o facem încă, spunea doar că vrea ca eu să fiu fericită. Cand în sfârşit m-am văzut terminând clasa a XI-a am decis că ar fi bine să mergem într-o scurtă vacanţă. Atunci i l-am prezentat mamei pentru prima dată pe George.
Åžtia că am un prieten, însă nu îl văzuse niciodată. I-am povestit multe despre el, chiar ÅŸi felul, destul de ciudat ce-i drept, în care ne-am cunoscut. Mamei i-a plăcut foarte mult de el. Credea că o să ajungem soÅ£ ÅŸi soÅ£ie. Se mândrea cu faptul că va avea un ginere aÅŸa drăguÅ£. ObiÅŸnuia să îmi zică: „Ai noroc că ai găsit bomboana asta de băiat.â€
În vara aceea, pentru prima dată ne-am certat. Totul pornise de la o prostie. Nu am vrut să îl las să mă sărute deoarece eram într-un restaurant şi nu mi s-a părut frumos din partea noastră ca noi să ne sărutăm în timp ce alţii mănâncă. S-a enervat atât de tare încât a plătit nota şi m-a târât afară din restaurant. În acea seară am primit prima palmă şi primul reproş deoarece eu nu vroiam încă să mă culc cu el. Am dormit pe plajă, iar dimineaţă, la prima oră m-am dus la hotel sa-mi iau bagajele. L-am găsit acolo, era treaz şi nu dormise toată noaptea din cauza grijilor pe care şi le făcuse. A încercat să îşi ceară scuze însă eu eram de mult plecată.
De atunci nu îl mai văzusem toată vacanţa.
După două zile, timp în care nu am ieÅŸit din casă, l-am găsit în faÅ£a uÅŸii stând în genunchi cu un buchet mare de trandafiri roÅŸii, douăzeci ÅŸi unu la număr. Nu puteam să nu îl iert... Din acel moment devenisem mai mult „cel/cea mai bun/bună prieten/prieten†decât „iubit/iubităâ€. La sfârÅŸitul verii am hotărât că nu mai are nici un sens să continuam aceasta relaÅ£ie ÅŸi ne-am despărÅ£it rămânând totuÅŸi cei mai buni prieteni.
Când a început anul şcolar au început şi problemele. A trebuit să mă apuc de pregătire pentru a putea urma Facultatea de Arhitectură. Ca totul să fie şi mai rău căzusem în aceeaşi grupă cu Raul. Veneam şi plecam împreună de la cursuri însă nici unul nu scoteam o vorbă. După vreo două luni, timp în care noi doi nici „bună dimineaţa†nu ne dădeam, Raul a făcut primul pas şi m-a invitat la o cafea. Uitasem incidentul acela neplăcut şi am zis că totuşi mi-ar prinde bine o discuţie cu el. De când vorbisem ultima dată se schimbase foarte mult: era mai manierat, mai atent şi nu mai era atât de impulsiv. Am aflat mai târziu, mult prea târziu că absenţele acelea de la şcoală erau numai din cauza mea. Părinţii lui îl pusese să ia lecţii suplimentare şi tot anul nu mai avusese voie să iasă din casă. Nu zic că mă bucuram, însă oricum i-a prins bine. După această ieşire am început să ne înţelegem mai bine, însă nu era nimic mai mult decât o simplă relaţie de amiciţie care consta în: el venea la mine si se plângea de toate probleme pe care le avea, de prietenele care îl înşelau, iar eu nu făceam decât să îl las să plângă pe umărul meu, iar uneori îi mai dădeam nişte sfaturi.
Mai pe la sfârşitul anului urma să dam admiterea la facultate. Când am ajuns acolo am observat că nu eram singurii care vroiau să intre. L-am găsit pe Răzvan în faţa intrării, aşteptându-ne.
- Răzvan, l-am auzit pe Raul strigând, ce mai faci omule? Nu ne-am mai văzut de un car de ani. Am rămas putin surprinsă de felul în care cei doi se comportau. Când ajunsese ăştia doi prieteni?
- Raul... îmi pare bine să te revăd. A trecut ceva timp, asa-i?
- Da... nu ne-am mai văzut de la Crăciun.
- Şi domnişoara care e cu tine, nu ai de gând să mi-o prezinţi?
Nu îmi venea să cred ce spune. Nu îşi mai amintea de mine.
- Diana, Diana, tot la fel de uşor de păcălit ai rămas ca şi înainte, a spus râzând, credeam că te-ai mai maturizat însă observ că tot un copil ai rămas.
Îşi bătea joc de mine... De fapt, lui din totdeauna îi plăcuse să mă tachineze. Nu a ratat nici un moment.
- Încă mă tachinezi... cine e copilu de aici totuşi?
A început să râdă. Sinceră să fiu îmi fusese dor de felul în care râdea.
Nu a mai spus nimeni nimic şi am intrat în clădirea care ni se înfăţişa mândră.
- Şi, am încercat să deschid subiectul, ai de gând să dai şi tu examen?
- Nu. Nu mi-a trecut asta încă prin minte, însă ar fi ceva să ştii. De fapt sunt aici pentru că ştiam că voi doi aveti atmitere azi şi m-am gândit să vin şi să vă urez succes. Oricum, aveam puţină treabă pe aici şi pentru că am puţin timp am zis că ar fi bine să mi-l pierd cu voi.
- Mulţumim penru grijă, spuse Raul.
- Cred că ar fi timpul să vă grăbiţi, spuse el arâtând spre ceasul ce se afla lipit de perete.
- Cred că ai dreptate.
L-am îmbrăţişat pe Răzvan şi mi-a urat succes, apoi a dat mâna cu Raul, i-a şoptit ceva la ureche. Singurul lucru pe care l-am putut auzi a fost „...grijă...†ca apoi un zâmbet mulţumit să se aşeze pe buzele lui Raul. Ne-am despărţit apoi ca şi cum ar fi ultima dată când ne vedeam.
Examenul a fost mai greu decât mă aşteptam, însă reuşisem să fac tot. La început mi-a tremurat mână şi nu reuşeam să fac liniile drepte, uitasem ce trebuia să desenez şi ideile mi se amestecau prin cap, făcându-mă să îmi pierd concentrarea. A doua zi, dis de dimineaţă m-am dus împreună cu Raul să ne uităm la rezultate. Eu l-am aşteptat la intrare în timp ce el s-a dus să se uite; eram prea emoţionată ca să pot intra.
În timp ce îl aşteptam rezemată de unul din zidurile de piatrp, un bărbat cam de vârsta a doua s-a apropiat de mine cu un plic în mână.
- DomniÅŸoara Diana?
M-am uitat în toate părţile ca să văd dacă vorbeşte cu mine sau nu şi apoi am răspuns:
- Da, eu sunt.
- Îmi pare bine să vă cunosc. Sunt unul din profesorii acestei facultăţi. Vroiam să vă felicit pentru lucrarea care aţi făcut-o pentru examen.
- Mulţumesc.
Eram puţin dezorientată. De unde mă cunoştea?
- Ştiu că nu mă cunoaşteţi, însă domnul Răzvan m-a rugat să vă înmânez această scrisoare după ce se afişează rezultatele.
Mi-a întins un plic alb, pe care scria: „Pentru Dianaâ€, iar în colÅ£ era semnat doar cu un „Râ€. Bătrânul a dat mâna cu mine ÅŸi mi-a urat noroc, dispărând la fel de repede precum a ÅŸi apărut. Am întors plicul pe o parte ÅŸi pe alta iar apoi l-am deschis. Am găsit înăuntru o bucată de hârtie albă, pe care erau aruncate câteva cuvinte, scrise cu stiloul:
„Draga mea iubită,
Dă-mi voie să îţi spun aşa pentru ultima dată. Mă bucur nespus de mult că am avut deosebita onoare de a te cunoaşte şi de a fi aproape de tine. Chiar şi acum îmi pare rău pentru modul în care m-am purtat cu tine, am fost un prost şi recunosc.
Probabil te întrebi ce e cu această scrisoare. Află că pe când tu vei citi conţinutul scrisorii eu voi fi undeva departe. Am decis să las totul în urmă şi să plec, la celălalt capăt al lumii pentru a reuşi să te uit si pentru a încerca să mă iert pentru tot răul pe care ţi l-am provocat..
Înainte de a zice „Adio!†vreau să îţi mulţumesc pentru frumoasele clipe petrecute împreună şi ca un cadou de despărţire şi dovadă a dragostei pe care ţi-o port am aranjat ca tu şi Raul să intraţi la această facultate şi să primiţi bursă pentru a studia in State.
Draga mea, îţi urez succes şi sper să ajungi acolo unde ti-ai dorit de mult.. Ştiu că Raul va şti să te preţuiască mai mult decât am făcut-o eu.
Sper că vreodată, în această viaţă, sau în viitoarea, să te mai revăd măcar o singură dată
Adio,
Iubita mea... â€
Dă-mi voie să îţi spun aşa pentru ultima dată. Mă bucur nespus de mult că am avut deosebita onoare de a te cunoaşte şi de a fi aproape de tine. Chiar şi acum îmi pare rău pentru modul în care m-am purtat cu tine, am fost un prost şi recunosc.
Probabil te întrebi ce e cu această scrisoare. Află că pe când tu vei citi conţinutul scrisorii eu voi fi undeva departe. Am decis să las totul în urmă şi să plec, la celălalt capăt al lumii pentru a reuşi să te uit si pentru a încerca să mă iert pentru tot răul pe care ţi l-am provocat..
Înainte de a zice „Adio!†vreau să îţi mulţumesc pentru frumoasele clipe petrecute împreună şi ca un cadou de despărţire şi dovadă a dragostei pe care ţi-o port am aranjat ca tu şi Raul să intraţi la această facultate şi să primiţi bursă pentru a studia in State.
Draga mea, îţi urez succes şi sper să ajungi acolo unde ti-ai dorit de mult.. Ştiu că Raul va şti să te preţuiască mai mult decât am făcut-o eu.
Sper că vreodată, în această viaţă, sau în viitoarea, să te mai revăd măcar o singură dată
Adio,
Iubita mea... â€
L-am văzut pe Raul cum se îndreaptă alergând fericit spre mine tipând: „Am luat! Am luat!†L-am luat în braţe şi am început să plâng în timp ce în mâna dreaptă strangeam cât puteam de tare scrisoarea de la Răzvan.
Şi aşa, unul din bărbaţii care au avut cele mai importante roluri din viaţa mea, a dispărut, lăsând în urma lui doar o scrisoare şi un drum larg deschis, pentru ca eu, să îmi pot urma visul.
Orice sfat/critica este bine venit(a).
We mortals have many weaknesses; we feel too much, hurt too much or too soon we die, but we do have the chance of love.