Viata de liceu

[βεκi]

Gomene, gomene pentru intarziere >.<
Nu am vrut, ti-am citit de mult ultimele doua capitole, dar am avut o groaznica lene in mine de mai si comenta :]] Scoala asta imi ia toata energia, abia astept sa vina vacanta sa mai dorm si eu putin. Pai ce pot sa spun?
Imi place foarte mult, sunt foarte curioasa sa vad ce se va intampla in continuare. :]] Ma bucur ca Diana si George au fost impreuna, dar totusi din punctul meu de vedere nu se potrivesc deloc :]] I don't know...nu-l vad pe George facand un cuplu cu Diana. Mai mult o vad pe fata impreuna cu Raul sau Razvan. Imi pare rau de Razvan, prostu' si-a dat seama prea tarziu ce simte pentru Diana si imi pare rau ca a plecat atat de departe. Sper sa revina, deoarece mie chiar imi place de el si as dori sa il vad din nou impreuna cu Diana.
Ce imi place la tine este faptul ca nu te axezi in principiu doar pe un anumit cuplu, adica nici acum noi,cititorii, nu stim cu cine va ramane Diana. Te felicit pentru acest lucru, deoarece aduci ceva nou si complet captivant. Daca am fi stiut de la inceput ca Raul, dau un exemplu, este alesul pentru Diana, lucrurile ar fi devenit plictisitoare. Totusi, tu ne ti in suspans in continuare, ceea ce imi place foarte mult. Te felicit pentru ideiile tale, care din punctul meu de vedere sunt originale.
Ceea ce nu mi-a placut la ultimul capitol a fost actiunea. Mi s-a parut extrem de grabita O_O I don't know, probabil ca nu doar mie mi s-a parut. Ai grabit-o atat de mult incat nici nu ai mai dat detalii despre ce eram mai interesati sa aflam. Toate aceste lucruri povestite in ultimul capitol ar fi putut povestite in mult mai multe, astfel incat sa le dezvolti. De exemplu vacanta Dianei impreuna cu George? Ai fi putut sa o descri mai mult, ba chiar sa faci mai multe capitole pe seama acestei vacante. But this is my opinion. Totusi, este bine si asa. Astept sa vad ce idei mai ai, deoarece pe mine m-ai surprins inca de la inceput.
Succes in continuare si spor la scris.

[Ymequa]

Multumesc pentru commentarii.
Imi pare rau ca aduc atat de tarziu continuarea.
Sper sa va placa in continuare.

Capitolul II
Partea I

Mă uitam în jurul meu şi încă nu realizam unde mă aflam. Totul era atât de ciudat. Camera mea parcă nu mai era a mea. Pereţi albi, un geam imens în partea dreaptă a patului, mobilă închisă la culoare şi lângă mine o bucată de plapumă care respira. M-am ridicat repede de acolo, uşor speriată de ceea ce se întâmpla.
Nu eram în casa mea, în camera mea şi, mai mult decât atât, cineva dormea lângă mine.
Am întins mâna, uşor, încercând să nu trezesc persoana de lângă mine şi am ridicat plapuma uitându-mă atentă.
Era Raul.
Doamne, de fiecare dată, în fiecare dimineaţă mi se întâmpla acelaşi lucru.
Uitasem că am plecat de acasă, că acum sunt la facultate şi că locuiam împreună cu Raul. Da, ştiu, era cam ciudat acest lucru, dar noi „cam” eram împreună. Nu ştiu sigur ce se întâmpla mai exact, însă nu mă deranja situaţia de faţă.

După ce am aflat că am intrat la facultate eu şi Raul am început să ne înţelegem şi mai bine. Se schimbase întradevăr – lucrul acesta se datora, normal, părinţilor lui care l-au scos din nămolul în care se afla în liceu -, era un prieten bun, poate chiar prea bun. De fapt, cu mine, niciodată nu s-a comportat ca şi cum am fi fost doar prieteni şi acum accept acest lucru. La început a fost puţin mai ciudat; nu eram împreună, eu aveam prieten, el avea prietenă, dar de câte ori trebuia să ne ducem la vreo petrecere, majorat, nuntă sau alte lucruri de genul acesta el mergea cu mine şi nu prietenul meu, iar acest lucru era reciproc. De cate ori avea decepţii îi întindeam umărul pentru a putea plânge liniştit, încercând să îl încurajez şi de cate ori eram nervoasă el înfrunta cu mult curaj valurile de nervi care încercau să iasă afară. Din cand în când venea şi dormea la mine, mai corect spus în acelaşi pat cu mine, dar după faza de la hotel, din acea excursie, în care a încercat să mă violeze, niciodată nu a mai încercat să îşi întindă mâinile mai mult decât îi permitea „plapuma”.

Odată cu plecarea lui Răzvan parcă mă mai trezisem şi eu la realitate. Începusem să văd totul cu alţi ochi, să nu mai fiu atât de idioată şi deja tot ce zbura nu mai era comestibil. Nu îl mai iubeam pe Răzvan, dar cândva, am facut-o. Faptul că a plecat aşa, fără să spună nimic, lăsănd în urma lui doar o scrisoare – pe care şi în prezent o mai am – mi-a lăsat un gol în suflet. Pierdusem un amic. Nu, amic nu era tocmai cuvântul pe care îl merita dar, deocamdată, rămâne aşa.

Datorită faptului că ajunsesem aşa de buni prieteni am decis că ar fi mai bine să ne mutăm împreună pe parcursul facultăţii. În doi era mult mai uşor: chiria mai mică, costuri mai puţine, plus totul se împărţea la doi, aşa că, într-un fel, îi ajutam şi pe părinţii nostri. Nimeni nu a comentat nimic atunci când am anunţat asta. Părinţii mei îl stiau pe Raul şi a lui pe mine, ambele famili credeau că de fapt noi eram împreună. Părinţii lui au fost mai mult decât drăguţi şi ne-au ajutat să ne găsim un apartament cu două camere, undeva aproape de facultate – iar acest lucru nu era tocmai uşor.

Singurul lucru de care mi-a fost teamă a fost acela că o să murim amândoi de foame din cauza mea. La drept vorbind, nu eram cea mai bună bucătăreasă iar singurele feluri de mâncare pe care ştiam să le fac erau: cartofi prăjiţi, omletă şi supă de găluşte.
În timpul rămas am învăţat să gătesc. La început încă mai ardeam mancarea dar cu timpul am devenit maiestra în ale gătitului. Îmi plăcea să fac asta, ba chiar îl transformasem într-un hobby.

M-am ridica cu grijă din pat pentru a nu îl trezi. Oricum, chiar dacă aş fi încercat să trag de el nu aş fi reuşit nimic. Aveam însă „arma secretă”. M-am întins şi am auzit cum mi-a pocnit un os. Nu eram învăţată, încă, să dorm cu cineva, aşa că mai toată noaptea nu mişcam deloc pentru a evita să îl dau jos din pat pe Raul – aveam un mod mai dezordonat de a dormi -, deci mă trezeam pe jumătate adormită. Am deschis uşor uşa. Am lasat-o deschisă şi m-am îndreptat spre bucătărie pentru a face cafeau. Am scos ibricul – nu îmi plăcea aia făcută la filtru, pe atunci mi se părea prea tare -, am pus apă, am aprins aragazul, am pus patru linguriţe de cafea şi patru de zahăr şi am lăsat apa să fiarbă.
Îmi plăcea apartamentul ales de părinţii lui. Era spaţios şi, în ciuda faptului că aveam numai două camere avea o bucătărie destul de mare. Îl cumpărasem nemobilat. Toată mobila din casă fusese cumpărată de ai lui, ca drept răsplată pentru că reuşişe să intre. Mobila mă ducea cu gândul în altă parte.
Îmi plăcea mirosul de cafea.
„Oare ce este între noi? De ce ne-am mutat împreună? Dacă stăteam amândoi asta însemna că eram împreună?”
Da, chiar îmi plăcea mirosul a cafea... arsă. Când m-am întors am observat că deja dăduse în foc.
„ Firar să fie. Asta se întâmplă dacă te gândeşti la prostii, proast-o.”
Nu m-am sinchisit să sterg, oricum mai târziu aveam să fac curăţenie prin toată casa.
Am luat două ceşcuţe şi le-am umplut cu cafea. M-am aşezat cuminte, aşteptând. Imediat apăru în prag. Arâta divin dimineaţa.



Orice sfat/critica este bine venit(a).

[MooN.]

Hey dear! Îţi mulţumesc pentru faptul că m-ai anunţat >:D<. Well, am dat pe aici şi am observat că ai o problemă cu virgulele. Uiţi să le pui înaintea cuvintelor dar sau iar, iar asta este destul de grav dacă stai puţin să te gândeşti. So, încearcă să eviţi astfel de greşeli ( deoarece nu prind bine ). Descrierea este foarte puţină, aproape inexistentă, iar dacă ea nu prea există atunci sunt foarte slabe şansele ca cititorul să vrea să recitească din nou lectura, pentru că nu este ceva care să îi dea starea aceea plăcută de a-i perimite a intra în mintea scriitorului. Eu, una nu am simţit nimic. La acest capitol ( de această dată ) m-ai lăsat rece. Ai grijă ce faci cu ea ( cu descrierea ) pentru că în momentul de faţă nu este foarte bine, dar am încredere că vei rezolva această problemă. Naraţiunea decurge bine, iar aici nu am ce să comentez pentru că cel puţin eu nu am găsit ceva care să-mi atragă atenţia în mod special la acest capitol. Acţiunea, well datorită faptului că nu ( prea ) există descriere este destul de grăbită. Adaugă descriere, iar atunci acţiunea va deveni de la sine mult mai încetinită. Dialogul nu este prezent so no comment, iar greşeli de tastare eu nu am văzut absolut nici una. Aşa and lungimea capitolului :-w. Este surprinzător de scurt faţă de restul. Ne-ai obişnuit ( sau cel puţin pe mine ) ca ( , ) capitolele tale să fie mult mai lungi, dar acum probabil că ai fost şi cam ocupată aşa că voi trece cu vederea de această dată.
Dear, asta este tot ce am avut să îţi spun. Îţi mulţumsec din nou pentru că m-ai anunţat şi sper să mă anunţi când pui next-ul. Sper că nu te-ai supărat pe mine pentru acest comentariu.
P.S. primaa
Bye bye

[~*Fallen* ~* Angel*~]

Bun,deci lipsesc si eu iar tu pui deja e next-uri?Anyway mi-au placut mult de tot ultimele 2 parti din capitolul I.
Raul:mi se pare mai dragut acum fiindca se comporta mai frumos.
George:Ma bucur ca el si cu Diana au ramas cei mai buni prieteni dupa ce s-au despartit.
Alexa:Pacat ca a fost trimisa la internat.Dar totusi eu zic ca merita asta.
Razvan:A facut bine ca lasat-o in pace pe Diana.
si cam atat am avut de zis.I want the next chapter.Si app ms mult ca ma anunti cand pui capitolele.