Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Unlimited Pleasure

#61
Sper ca Chizuru va primi ceea ce merita...Ahh nu vrei sa stii ce vreau sa-i fac tipului in momentul asta. Relatia dintre Mike si Taki mi se pare geniala. Taki nu vroia la inceput sa recunoasca nici macar putin ca-l place pe Mike. Dupa reactia lui Mike se vede ca tine foarte mult la Taki. Taki e foarte ambitios si in acelasi timp orgolios. A vrut sa participe la cursa cu orice pret. Sper ca se va face bine curand si ca Mike ii va da puterea sa-si revina. Foarte tare ficul. Tine-o tot asa! Mai aveti un cititor.
[Imagine: Sugizogif.gif]

http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=30338 Cel mai nou fic "Furtuna numita adolescenta"

#62
Multumumim!
Capitolul MIREI!!!



Capitolul 28

Nu-mi venea sa cred ca Mike era atat de ingrijorat pentru mine. Toata saptamana ma batuse la cap sa renunt, sa nu particip in acea cursa, iar eu ii repetam la infinit ca nu ma voi da batut pana ce Chizuru nu va fi invins.
Cu fiecare zi ce trecea Mike era din ce in ce mai nelinistit...pana la urma reusind sa ma nelinisteasca si pe mine. Totusi nu i-am aratat asta nici macar o data. Nu avea niciun rost sa-si faca si mai multe griji...
Cand ziua concursului veni in sfarsit eram plin de energie si de determinare. Aveam de gand sa castig...si nimic nu ma va oprii.
-Inca poti sa te razgandesti, imi spuse Mike pentru a mia oara in ultima ora, dar eu am dat negativ din cap, privind in continuare oamenii ce se adunasera. Undeva mai in spate am zarit si echipa lui Chizuru...Acesta ma vazuse la randul sau si imi zambii, facandu-mi cu mana de parca am fi fost cei mai buni prieteni. Mai in dreapta lui am observat-o si pe Mika pregatindu-se de cursa...Masina ei inca purta insemnele lui Tokan...ceea ce ma facut sa ma gandesc ca nu sunt singurul care lupta pentru onoare astazi sau pentru razbunare. Fata ma saluta cu mana, apoi se uita ingrijorata la mine, ca si cum mi-ar fi cerut din priviri sa ma intorc si sa plec acasa. Deja ma saturasem de aceste conversatii idioate pe care le-am auzit in fiecare a sapatamanii ce acum se apropia de sfarsit.
Ori Mika, ori mama, ori Mike, dar toti se tinusera de capul meu sperand ca voi inceta acesta "nebunie", cum o numeau ei. Degeaba, insa...
In momentul in care venii mecanicul si ne controla la fiecare masinile in parte, am inceput sa banuiesc ceva, dar nu am schitat niciun gest. Poate, undeva in adancul meu, stiam deja ca Chizuru nu va juca corect si speram ca macar dedata aceasta sa poata fii prins sau, poate eram prea incapatanat ca sa recunosc ca imi era cu adevarat frica...
Mike ma privea de la distanta, iar eu i-am zambit in semn de incurajare cu toate ca tot corpul imi tremura, apoi m-am urcat la volanul masinii si am pornit motorul ce la o prima vedere parea in regula. Am verificat repede calculatorul de bord si sistemul de nos, dar nici aici nu pareau a fi probleme. Stiam insa ca asta nu dovedea nimic. Urmele pot fi tot timpul ascunse, daca ai o persoana care stie cum sa o faca.
Am inlatura gandurile negre si mi-am indreptat atentia spre fata ce dadea semnalul de plecare. In oglinzile retrovizoare ii vedeam pe ceilalti participanti la fel de concentrati ca si mine. Motoarele huruiau in linistea ce se lasase peste spectatori, iar tevile de esapament scoteau fum, in timp ce rotile se invarteau pe loc imprastiind praful...apoi semnalul veni si noi toti am plecat...
Pe masura ce inaintam viteza crestea, cand m-am uitat la acul kilometric indicand 200 mile la ora. Mainile imi tremurau pe volanul ce incepuse sa trepideze din cauza vitezei, iar picioarele mi se miscau cu repeziciune de la o pedala la alta, in functie de traseul pe care trebuia sa-l urmez. Eram printre primii, incadrat intre Mika, ce era in dreapta mea, si omul lui Chizuru, ce se afla in stanga. Restul nu mai contau defel, caci adevarata cursa se dadea intre noi trei.
Eram aproape de final cand mi-am dat seama ca ceva nu e tocmai in regula. Urma cea mai grea curba din intreaga cursa, una de 180 de grade, la care trebuia sa incetinesc destul de mult ca sa o pot lua in siguranta, dar cand am aapsat cu piciorul pedala de frana nu s-a intamplat nimic. Masina nu incetinea deloc...
Inima incepu sa-mi bata mai tare pe masura ce intelegeam gravitatea situatiei in care ma aflam. Acum mai aveam 2 posibilitati: ori trageam tare de volan si incercam sa ma opresc cu parte dreapta in stanca, ori ma folosema de masina Mikai ca sa ies din curba, iar apoi dadeam drumul sistemului de nos ca sa prind si mai multa viteza. Orice alegeam, situatia pentru mine nu parea prea roz...singura diferenta era ca inca aveam posibilitatea sa castig...
Nu aveam niciun rost sa ma gandesc mai mult. Am trecut in fata fetei si am apasat frana, incercand sa o fac sa inteleaga in ce situaite ma aflam. I-am vazut ochii marindu-se de groaza in oglinda retrovizoare si atunci mi-am dat seama ca a priceput. Mika ma cunostea de prea multi ani ca sa inteleaga ce aveam de gand sa fac. A trecut in dreapta mea, indepartandu-se un pic pe masura ce am intrat in curba... La punctul critic am tras mult de volan spre stanga, facand partea din spate a masinii sa se loveasca de aripa ei, astfel ajutandu-ma ies cu bine, apoi am apasat butonul ce activa sistem de nos, ce ma catapulta mult in fata omului lui Chizuru...
Masina trecu ca o sageata prin dreptul masinii lui si peste linia de sosire, dar nu am mai putut sa o opresc. Inima imi batea cu repeziciune si lacrimile imi invadara ochii cand mi-am dat seama ca aveam toate sansele ca asta sa-mi fie sfarsitul. In minte mi-au aparut cuvintele mamei mele: "oti cei care participa la astfel de curse isi asuma riscuri, iar uneori riscurile sunt mari si ajungi sa platesti un pret."
Cat de mult as fi vrut sa-l fi sarutat pe Mike inainte sa plec in cursa...sau sa-i fi zis ca-l iubesc si ca-mi pare rau ca m-am certat cu el, dar acum era prea tarziu pentru regrete.
Intr-o ultima incercare de a-mi salva viata am tras de volan cat de mult am putut spre stanga, simtind imediat cum masina a inceput sa se rostogoleasca. Cred ca geamurile s-au spart caci am simtit o ploaie de cioburi lovindu-mi pielea si o greutate foarte mare pe piept ce ma facu sa urlu de durere.
Apoi liniste...o liniste apasatoare care imi dadea fiori.

O voce cunoscuta patrunse prin vidul in care eram prins, facandu-ma sa deschid ochii. Sau macar ca incerc...Cu greutate am reusit sa deschid unul dintre ei, dar nu am putut sa vad decat foarte mult alb stralucitor. Totusi acea voce ma striga in continuare pe nume, iar eu dorea sa-i raspund, dar nu gaseam forta necesara.
-Taki...Taki, va fi bine...sunt aici, zicea la nesfarsit.
Mi-am intins mana ca sa ating persoana care ma striga, iar aceasta mi-o prinse si o stranse usor, facandu-ma pe mine sa gem de durere. Imediat atingerea disparu, in fata ochilor mei aparandu-i chipul ingrijorat si scaldat in lacrimi. Mike? De ce plangea? El nu plansese niciodata? De ce acum?
-Va rugam sa va indepartati, am auzit o noua voce, abia atunci dandu-mi seama ca ma aflam intr-un spital. Accidentul...uitsem complet...
Nu, nu vroiam sa se indeparteze, vroiam sa stea aici cu mine...imi era frica... Mike!!! as fi urlat dupa el, dar sonda ce o aveam la gura nu-mi dadea voie.
Apoi o noua durere, mult mai sfasietoare decat orice am experimentat pana atunci puse stapanire pe corpul meu ce incepu sa se comvulsioneze...
-Ii scade tensiune...ritm sinusal...la dracu', il pierdem! auzeam voci panicate in jurul meu...care deveneau din ce in ce mai difuze...
Ultimul lucru pe care l-am vazut a fost chipul sau palid si ingrozit...apoi totul se intuneca.

"Iadul e gol si toti diavolii sunt aici. " (W. Shakespeare)

Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour

#63
(10-01-2012, 08:12 PM)Trixie D. LeStrange A scris: -Ii scade tensiune...ritm sinusal...la dracu', il pierdem! auzeam voci panicate in jurul meu...care deveneau din ce in ce mai difuze...
Ultimul lucru pe care l-am vazut a fost chipul sau palid si ingrozit...apoi totul se intuneca.
Dupa ce am recitit de trei patru ori partea asta inima mi-a ramas in loc. Nu pot sa cred ca Taki este pe punctul de a muri. Cred ca daca eram in locul lui Mike urlam de furie si durere sufleteasca nu alta. Acest capitol cred ca l-a facut pe fiecare cititor in parte sa fie acolo, sa vada ceea ce se intampla. Ce pot sa zic decat ca ne-ati lasat in suspans asa ca va urez bafta la scris si va rog sa ma anuntati cand postati nextul.
[Imagine: semnatura_zps4673586a.png]
"You don't give people hope...You take it away..."
My yaoi blog ^.^

#64
Thanks a lot <3


Capitolul 29

Abia am reusit sa ma controlez in momentul in care doctorii au zis ca incep sa-l piarda pe Taki... Pe Taki al meu! Cum sa se intample asta?! Nu, nu aveam sa-l las, daca murea el muream si eu, insa nu inainte sa-l iau pe nenorocitul ala de Chizuru, cel ce ii aranjase masina iubPlecitului meu. Se parea ca presimtirea mea sumrba fusese reala si chiar se intample, spre disperarea mea, care simteam ca imi voi lua campii, o sa ma arunc dracului dupa un pod.
Si doctorii aia nenorociti sa nu faca nimic?! Imi dadeam si viata pentru Taki, iar ei acceptasera sa ia sange de la mine, fiindca avea nevoie urgenta de transplant, in urma accidentului pierzand mult sange. Am acceptat sa fac asta, mi-as fi putut da si ultimul strop de viata numai ca el sa fie bine si sa imi zambeasca din nou, sa il simt, sa ne sarutam si sa ne mangaiem... Mi-ar fi ajuns si o privire din partea lui, apoi as fi putut muri. Trebuia ca el sa fie bine cu orice pret!
Ultima strangere de mana pe care mi-o oferise ma facuse sa urlu de durere, o durere sufleteasca ingrozitoare. Simteam ca se rupe sufletul in mine, mai ales cand auzeam bipaitul constant al aparatului aluia nenorocit care zicea ca inima nu ii mai bate.
- Ii scade tensiunea! Repede, chemati echipa de resuscitare! striga un barbat si cativa oameni intrara pe usa rapid, iar o doamna ma scosese din salon exact in momentul in care am vazut ca ii este rupta camasa lui Taki si barbatii au lipit acele aparate de el, bagandu-i curent in trupul pe care il avusesem de atatea ori si care imi apartinea la fel cum ii apartinusem si eu lui...
A trebuit sa fiu sedat pentru a ma linisti, si totusi nici atunci nu eram in regula, continuam sa plang si sa ma zbat in incercarea de a ajunge la el. Voiam sa mor cu el, voiam sa stiu, sa il tin in brate, sa fiu ingropat langa el, sa ne trezim din nou si sa concluzionam ca a fost un cosmar, apoi sa-i simt buzele fierbinti peste ale mele in acel sarut tandru si incitant...
Cu o ultima sfortare am reusit sa intru iarasi in salon, unde doctorii abia il stabilizasera pe iubitul meu ce se afla inca intins acolo si statea nemiscat.
- Ii facem transplantul de sange acum, altfel nu vom avea alta ocazie! spuse un batran repede, iar cativa infirmieri ma luara pe sus si ma asezara pe un pat, infigandu-mi rapid un ac in mana, apoi pe celalalt in mana lui Taki. Credeam ca e alta metoda, nu asta atat de banala, insa nu eram in stare sa ma concentrez cu nimic. Infirmiera ii spuse doctorului ca am fost sedat, insa acesta continua transplantul fara prea mare greutate, avand certitudinea ca va fi bine.
Lacrimi amare imi curgeau pe chip, iar planul razbunarii incepea sa-si seasa rapid itele in capul meu ametit de la sedativ si din cauza sangelui pe care il pierdeam acum din ce in ce mai rapid. Ma gandeam sa-l prind pe Chizuru, sa-l torturez in ultimul hal, sa-l omor si sa-l fac bucatele pe care sa le-arunc la caini, sa-l manance si urla sa nu i se gaseasca sau sa fac rost de acid sulfuric si sa il ard, sa il imprastii peste tot si multe, multe alte feluri cat mai rele de a ucide o persoana. Eram in stare sa fac orice numai sa-i razbun starea grava in care se afla Taki acum... Insa am adormit.

- Taki... am soptit de cum m-am trezit si o asistenta se apleca usor sa vada ce spun. Mama lui Taki era si ea acolo si ma privea cu blandete, insa ochii ii erau rosii de plans. Unde... E Taki al... Meu? am intrebat si mi-am simtit in scurt timp ochii inundati de lacrimi. Ma gandeam ca se intamplase ceva, insa un doctor intra in sala si vorbi pe o voce calma:
- Shibuya s-a trezit? Mi-a saltat inima in mine in momentul in care asistenta a zis ca nu, ceea ce insemna ca traieste, dar doarme. Sperantele insa mi-au fost spulberate in momentul in care doctorul a spus: Cred ca a intrat in moarte cerebrala...
- Ce?! Ce dracului spui acolo?! m-am rastit la el ridicandu-ma in fund si incepand sa urlu. Nu a intrat in moarte cerebrala! Traieste si se va trezi. Il iubesc! Nu pleaca nicaieri! am spus pe nerasuflate, iar doctorul si mama lui Taki facura ochii mari. Cum adica il iubesti?
- Asa cum auzi, femeie, i-am strigat infirmierei bagacioase, dupa care m-am dat jos din pat si m-am dus la trupul lui Taki, incepand sa-l mangai usor pe frunte si sa-i sarut buzele dulci, cerandu-i ca sarutarile sa mi le intoarca, insa el doar statea acolo si dormea... Era rece, iar eu plangeam. Imi doream sa auda tot, ii sopteam intr-una ca-l iubesc la ureche si sa nu ma lase, sa lupte.
Doamna Shibuya isi puse mana pe umarul meu in incercarea de a ma linsti, iar eu i-am cautat caldura materna, lasandu-mi capul in scurbura gatului ei si plangand.
- Gata, Mike, se va trezi, imi rosti usor. Esti mare, trebuie sa te tii tare pentru el!
Incepuse si ea sa planga acum, iar eu i-am luat mainile lui Taki intr-ale mele si i le-am sarutat usor, cerandu-i sa imi zambeasca. Eram deznadajduit, insa stiam ca se va trezi intr-un final. M-am aplecat peste el si i-am sarutat buzele, facand abstractie de cei ce se aflau in jurul meu acum. Nu-mi pasa, il iubeam si era al meu, nu acceptam sa mi-l ia cineva, nici macar moartea!
Atunci s-a intamplat ceva ce nu mi-a venit sa cred: l-am simtit. Era acolo, langa mine, si-mi spunea sa nu plang, ca va fi bine. Si totusi nu era el, desi asa crezusem la inceput. Era un tanar ceva mai scund ca el, simpatic, cu parul blondut si lung si ochii albastrii. Il simteam cum ma mangaie si imi sopteste la ureche ca totul va fi bine si Taki se va trezi.
- Tokan? am intrebat si mama lui Taki ramase uimita. Ma uitam in directia in care il vedeam pe Tokan si ma intrebam daca nu cumva am innebunit de-a binelea, daca nu lipsa iubitului meu ma facuse sa imi pierd mintile astea nenorocite si bolnave pe care le aveam. Baiatul inclina usor din cap, dandu-mi de inteles ca el este Tokan. Am zambit tunci si i-am multumit, cuvintele insa nu mi-au iesit pe gura. Si totusi el le intelesese.
Continuam sa ii tin mainile in mainile mele usor, fara a i le strange... Si am simtit cum ma strange usor. Am tresarit si m-am aplecat asupra lui. Isi tinea ochii inchisi si parea in regula, parea ca doarme. M-am aplecat si i-am prins buzele intr-un sarut, moment in care mana sa se contracta usor in mana mea si i-am putut simti mai bine miscarea atunci.
- E bine! am strigat si doctorul se uita lung la mine. M-a strans de mana! rostesc entuziasmat si fericit. Batranul ma batu prieteneste pe umar, dupa care ii spuse infirmierei ca totul e bine, baiatul se va trezi in curand, insa va trebui sa il supravegheze 24 din 24. Mama lui ii luase si ea o mana intr-a ei si probabil ca i-a strans-o si pe a ei, ceea ce o facu sa lacrimeze fericita, apoi sa-l sarute si ea. Ramai in seara asta cu el? am intrebat-o, dupa care am continuat in soapta, astfel incat sa auda doar ea si, eventual, si doctorul: Am niste treaba cu un asa-zis Chizuru...
Femeia tresari, dupa care dadu afirmativ din cap.
- Sper ca... Ce ai de gand? ma intreba in soapta, iar eu am rostit scurt, insa cu indrarjire:
- I-o platesc cu aceeasi moneda. Doar ca el nu ajunge la Reanimare - aici se afla Taki -, ci ajunge direct... La Morga! Femeia tresari in momentul acela si vru sa spuna ceva, insa i-am sarutat obrazul si apoi i-am soptit la ureche: Nu-ti fa griji, nu se va afla... Si voi avea grija sa nu las urme, spun si ea ramane masca, insa nu spunea nimic. Desi simteam teama in tremurul vocii ei, spuse:
- Sa ai grija de tine, Mike! Si sa vii apoi aici!
- Nici nu incape indoaiala! i-am spus si l-am sarutat lung pe Taki, i-am spus ca-l iubesc si am iesit. Eram inca ametit, insa m-am urcat la volanul masinii si am pornit in viteza. Pe drum l-am aplelat pe Chizuru, chemandu-l la mine la garaj, dupa care am apelat un asasin platit pe care il cunosteam din copilarie. Crescusem in cartier si nu era prima fapta de genul pe care o fac, nevoia te invata de fiecare data, iar eu devenisem destul de experimentat intr-ale '' curatatului ''.
- E ceva in neregula? ma intreba niponul cand am intrat pe usa, iar eu, mai istet, l-am luat sa bem o cafea, pare-se, si am mers la un restaurant. Tipul era gay, din prima mi-am dat seama de acest lucru, insa nu aveam de gand sa ma dau la el, ci doar sa bem ceva, apoi asasinul ce copilarise cu mine, pe dupa blocuri, prin cartier si alte locuri dificile, avea sa-l ucida, desigur, contra unei sume exorbiante, insa pentru Taki faceam orice, avand insa grija sa nu fim descoperiti.
Dupa ce am plecat, Jason, asasinul, il lua pe barbat si il duse intr-o cladire abandonata, unde m-am dus si eu rapid, incepand sa-l torturam cu placere...
- Imi ramane mie cadavrul? ma intreba pe un ton rugator tipul, iar eu am dat afirmativ din cap si el isi linse buzele. Stiam ca nu lasasem nicio urma, deci il putea lua si sa faca ce-o vrea cu el, mai ales ca stiam ca am spatele asigurat si eu, si el si mai toata lumea ce facea parte din capii curselor de masini.

- Cum se simte? am intrebat in soapta si m-am aplecat sa-i sarut buzele iubitului meu.
- Nu s-a trezit inca... spuse doamna Shibuya si se lasa cu capul pe pat, inchizandu-si ochii. Am ridicat-o in brate si am pus-o pe celalalt pat, lasand-o sa doarma, acum ramanand eu sa veghez. Taki deschise dupa o jumatate de ora ochii si, desi abia vorbea, am reusit sa ii citesc '' te iubesc '' pe buze. I-am raspuns cu sinceritate ca si eu il iubesc, iar inima imi urla de bucurie in piept. I-am prins buzele intr-un sarut tandru avand grija sa nu ii deranjez tuburile de oxigen bagate in nas acum.
- Stiam eu ca vei fi bine, i-am spus si am apelat doctorul prin butonul de la capul patului lui Taki. Te ador, dragostea mea!

"Iadul e gol si toti diavolii sunt aici. " (W. Shakespeare)

Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour

#65
Doamne nici nu stii prin ce m-a facut sa trec capitolul asta. Teama, tristete, suspans, fericire la final. Am ramas lipita de monitor cand citisem "moarte cerebrala". Eram mai ceva ca o crizata. Apoi uciderea lui Chizuru a fost extraordinara, cred ca e prima oara cand pot spune ca asteptam de mult moartea unui personaj. Ma bucur ca acum Taki isi va reveni,sunt foarte curioasa ce se va ami intapla. Multa bafta la scris si nu uita sa ma anunti cand postezi urmatorul capitol.
[Imagine: semnatura_zps4673586a.png]
"You don't give people hope...You take it away..."
My yaoi blog ^.^

#66
Aaa, kawai! Ce capitol superb si plin de iubire si putin si sadic, ca altfel nu merge treaba. :*
La inceput chiar m-ai speriat, am crezut ca ne va termina, murind amandoi si ca data viitoare vei aduce ultimul capitol ca o imagine a curselor in amintirea celor doi. Pff, vai ce bine ca m-am inselat.
Faza cu Janson si cu tortura cu cadavru mort, m-a mai linitit un pic, hmm... acolo urmeaza ceva torturi yaoi-tice, care ne vei lasa sa ni le imaginam noi, banuiesc.
Huuuh, ce bine ca Taki si-a revenit, nu vroiam sa-l piarda, dar stim cu toti cum se spune: Totul se termina cu bine. Ahh, si se iubesc atat de mult si sunt asa dragalasi. Trebuie sa fie fericiti, trebuie!
Pai iubita am senzatia ca se apropie finalul. Ei se iubesc foarte mult si numa 2012 le-ar putea strica distractia, nu stiu poate vi cu ceva nou. Cu o cearta sau o fata sau nu mai stiu eu ce...cu Tokan....hmm...I'm thinking that the next will be perv or perv... :))
Un capitol superb ca de obicei nu am ce comenta, am vazut la inceput ceva ce trebuia sa fie scris cred ca "iubitului", dar in rest nu ma bag, pana la urma Gaby it's a pro.
Astept nextul si daca ai timp sa ma anunti si pe mine, daca nu nu trebuie sa-ti faci griji intru pe forum in fiecare zi. ;)
Ma plimb pe strada intunecoasa. Vantul rece navaleste printre copacii uscati. Luna domina totul lasand linistea noptii friguroase sa sclipeasca in lumina ei. Intunericul abisal atrage totul in el. Frica ii domina pe toti, iar umbrele incep ritualele lor de a dansa in lumina luni. Sunete de disperare se aude de pretutindeni. Dar eu nu aud nimic. Il caut pe el ,dar nu-l vad nicaieri, nu mai e aici. Acum nici eu nu mai sunt.

http://3.bp.blogspot.com/-Bisu3ZFnrFk/Te...1%2529.jpg


#67
Fic redeschis la cererea autoarei.
[Imagine: tumblr_m95uonbiuU1re9dfoo1_500.gif]

#68
Capitolul 30

E intuneric...nu vad nimic. Unde naiba ma aflu de e asa de intuneric.
-Hey!! e cineva aici?
Tacere...
Ma aude cineva?...din nou tacere...
Am mers o vreme, dar nu stiu unde, caci nu era nimeni si nimic in jurul meu, doar intunericul, dar eu am continuat sa merg, convins ca intr-un final ma voi intalnii cu cineva care imi va spune unde eram.
Ciudat, dar nu imi aminteam absolut nimic...stiam ca trebuie sa fac ceva, ceva important, dar nu stiam exact ce. Ma simteam de parca as avea adevarul in fata ochilor si totusi nu eram capabil sa-l vad.
La un moment dat am auzit o voce...o voce extrem de placuta, dar nu-mi dadeam seama de unde vine. M-am uitat in toate partile, dar nu am vazut pe nimeni langa mine.
-Ti-a spus cineva ca esti extrem de incapatanat? zise vocea usor amuzata.
-Cred ca da, i-am raspus nesigur...unde esti? Nu te vad.
-Uitate mai atent, pustiule.
Vocea era inconfundabila, trezindu-mi amintiri de mult trecute...
-Tokan?! Tokan, esti aici?
In dreapta mea se materializa imediat un barbat un pic mai scund, cu par balai ce ii ajungea pana la umeri si cu ochi albastrii sclipitor. Imi zambea cu bunatate si ma privea resemnat.
-Ti-a luat ceva ca sa-ti dai seama...zise sarcastic. Copil incapatanat ce esti! mana sa a inceput sa-mi ciufuleasca parul. Chiar nu ai putut sa te tii deoparte, nu-i asa?
Nu prea intelegeam la ce se refera asa ca m-am incruntat, dorind sa-l intreb, dar el imi facu semn sa ma uit inainte, ceea ce am si facut si am ramas uimit. Ma vedeam pe mine, intins pe patul de spital cu o multime de doctori in jurul meu, care incercau sa ma reanimeze...
-Nu inteleg...am murit? l-am intrebat inghitind in sec.
-Nu inca. Ofta zgomotos si ma privii la fel cum un frate mai mare isi priveste fratiorul cand face vreo tampenie. Trebuie sa te intorci. Eu am venit doar sa-ti reamintesc...
-NU! l-am prins de mana, nelasandu-l sa se indeparteze. Vreau sa raman aici cu tine. Nu vreau sa plec inca.
-Nu crezi ca ai uitat ceva? Nu intelegam la ce se refera, dar, apoi l-am vazut pe Mike plangand langa patul meu si o durere surda imi cuprinse pieptul. MIke...nu vroiam sa-l pierd, nu asa. Ii spusesem ca totul va fi bine, ca eu voi fi bine.
Mi-am intors privirea catre Tokan si i-am zambit, iar el mi-a intors zambetul.
-Taki, eu sunt bine...nu te mai gandii la trecut. Traieste. Imi facu cu ochiul si incepu sa se indeparteze.
Am dat sa plec, sa ma intorc spre mine cel de pe pat, cand o noua voce imi capta atentia. Mi-am intros capul si nu mi-a venit sa cred ceea ce vedeam. Langa Tokan...era John?
-Du-te si mai insemneaza o masina, zise razand cu pofta. Vocea lui era melodioasa si chipul radios. Du-te, imi spuse din nou, pana ce nu face idiotul ala o tampenie, apoi disparu...dar i-am auzit ultima soapta ce-mi gadila auzul. Taki, multumesc...
Am zambit si mi-am continuat drumul. O caldura ciudata imi strabatu corpul, iar eu am stiu ca traiesc...


Cu greu am reusit sa-mi deschid ochii. Imi simteam corpul greu...cred ca ma dureau pana si firele de par din cap. Apoi i-am vazut chipul scaldat in lacrimi si zambetul victorios...buzele sale s-au atins usor de ale mele, dar pana sa le simt dulceata, le indeparta. Imi venea sa-i sar in brate si sa urlu de fericire, dar eram pironit de pat.
-Te iubesc, am incercat sa-i spun, dar niciun cuvant nu iesi de pe buzele mele. Totusi el pricepuse.
-Si eu te iubesc...mai mult decat iti poti imagina, imi sopti, sarutandu-mi de acesta data crestetul capului.
Vroiam sa-i spun atat de multe, dar nu aveam vlaga in mine, asa ca am inchis din nou ochii.
Cand m-am trezt, o lumina puternica ma deranja. Am clipit des, asteptandu-ma sa simt aceeasi durere, dar, ciudat, ma simteam un pic mai bine decat acum cateva minute...
-Se trezeste...Taki, ma auzi, scumpule. M-am uitat in directia de unde venea vocea si am vazut-o pe mama, iar langa ea pe tatal meu. Amandoi ma priveau usurati si cu lacrimi in ochi.
-Mama, tata..? Vocea mea era ragusita si nu se auzea prea bine. Gatul ma durea ingrozitor,dar am continuat sa ma chinui sa vorbesc. Imi era frica ca as putea sa ratez sansa asta. Ce s-a intamplat?
-Ai avut un accident, scumpule, imi zise mama mangaindu-ma pe obraz. Esti in spital de o saptamana.
O saptamana?! nu era posibil. Cursa fusese abia ieri...sau nu?
Iti aduci aminte? vocea ei era blanda si calda.
Am dat din cap in semn ca da.
-Mike...unde e Mike?
-E aici, Taki...Am urmat directia pe care mi-o arata cu privirea si l-am zarit pe brunet pe jumatate intins pe celalalt pat, dormind. Parea atat de obosit, incat nu m-a lasat inima sa-i cer sa-l trezeasca. Dar, parca simtise, ca-l privesc ca imediat isi deschise ochii somnoros si se uita la mine. Apoi sarii din pat si dintr-o miscare rapida fusese langa mine, imbratisandu-ma.
-Te-ai trezit, iubitule.
Bratele lui erau calde si mari in comparatie cu ale mele. Mi-am ridicat cu greutate o mana si i-am atins obrazul ce imediat fusese inundat de lacrimi.
-Imi pare rau, am soptit. Ti-am zis...ca voi fi bine...imi pare rau.
-Acum esti bine si esti aici cum mine. Nu am de gand sa-ti mai dau drumul. Se apleca si ma saruta, nebagandu-i in seama pe parintii mei care erau langa noi...

-Ar trebui sa mergi acasa sa dormi, i-am zis pentru a suta oara barbatului ce ma privea cu incapatanare. Trecusera inca 4 zile de cand eram in spital si ma simteam mult mai bine. Corpul inca ma durea, dar nici nu era de mirare avand in vedere cat de grav fusese accidentul. Trebuia sa tin minte ca am trei coaste rupte si un brat fracturat. Totusi nu mai aveam stare si cu cat ma gandeam mai mult ca maine voi fi externat, cu atat imi venea sa sar din pat.
-Ti-am zis ca nu plec niciunde. Raman aici cu tine. Mike ma privi cu incapatanare si se intinse pe patul de langa mine, punandu-si mainile sub cap.
-Esti aici de cand am avut accidentul. Ai nevoie de odihna.
-Si o sa am parte de odihna cand te voi vedea iesit de aici si stand infofolit in patul meu.
I-am scos limba, mormaind ca e imposibil, iar el imi zambii.
-Mike, l-am intrebat dupa o vreme, ezitand, ce s-a intamplat cu Chizuru? Nimeni nu a zis nimic si eu...
-Nu te va mai deranja, mi-a zis pe un ton dur ce ma facu sa tresar. Mi-am intors privirea spre el. Ce i-ai facut, Mike?
-Nimic, zise pe un ton plictisit. Eu nu i-am facut nimic. Si-a facut-o el cu mana lui. Se dadu jos din pat si veni langa minem apoi ma saruta apasat pe buze. Nu te mai gandi la el, iubitule...
Am tacut pentru o vreme, doar privindu-l cum sta cu ochii inchisi.
-Mike, am zis intr-un final...L-am vazut...
-Pe cine? vocea sa era somnoroasa.
-Pe Tokan...el mi-a zis sa ma intorc la tine.
Si-a deschis ochii, dar nu ma privii ca pe un nebun ci pur si simplu imi sopti:
-Stiu...mi-a zis ca vei fi bine. Nu am inteles la ce s-a referit, dar nu l-am mai intrebat.
-Mike, am zis din nou si cand mi-a raspuns cu un "Ihi", mi-am dat seama ca aproape adormise.
-L-am vazut si pe John...
-Si ce a zis zvapaiatul ala?
-Sa mai marcam niste masini...am mormait rusinandu-ma
Rasul sau umplu camera, facandu-mi inima sa-mi tresara de bucurie. Traiam...

"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
[Imagine: chibi_5001.gif]
, chibi-ul lui

#69
Abea acum am citit si ficul asta, si sincer ma bucur ca am ales sa-l citesc. Mi se pare destul de interesant Taki cat si devotamentul sau pentru prietenul lui mort Tokan. Cand a murit John, ca si lui Taki mi-a parut rau pentru el, insa vina a fost a lui pentru ca nu-l ascultase pe nipon. Ehe, intr-un final a aparut si sora lui Tokan care e destul de tare, si care, l-a anuntat pe Taki despre cursa aia periculoasa in care a facut cunostinta cu un accident de toata frumusetea. Ca de obicei, Mike nu l-a lasat singur si l-a inostit la spital, ba chiar i-a donat sangele. Pai sincer cea mai tare faza a fost cand a aparut John in visul lui Taki si i-a spus sa se intoarca si sa mai marcheze masini, si cand i-a multumit, a fost asa de emotionant :o3. Pai greseli de taste au fost cateva, dar nu ma bag aici... Astept nextul. Spor la tastat si Ja ne!
[Imagine: tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif]
Boys love.

#70
Sunt chiar buna. Am citit intreg ficul in doar 3 ore si am reusit sa il si savurez in acelasi timp. Cat imi place. Imi pare chiar rau ca nu am dat de el mai devreme, dar mai bine mai tarziu decat niciodata.
Cu privire la ultimul capitol, mi-a placut enorm, desi ideea ca Mike a fost in stare sa plateasca un asasin si chiar sa asiste la uciderea unui om ma cam deranjeaza. Fara suparare... Foarte haioasa scena cu "marcatul" mai multor masini din colectia brunetului. Sper doar ca urmatorul capitol sa nu intarzie sa apara.
Stiu ca acest comentariu al meu nu spune prea multe, dar am vrut sa stiti ca ficul vostru este foarte bun, mai. Ca si celelalte, de altfel.
Spor la scris si bafta in continuare!
:::Hot temptations:::Sweet sensations:::
:::Rhythmic motion:::Raw emotion:::
:::Your reaction:::To my action:::
:::Hour after hour:::Of sweet pleasure:::



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Pain and Pleasure [yaoi, +18] DeDal N. & Midnight Mistery DeDal N. 71 40.895 03-09-2011, 06:40 PM
Ultimul răspuns: AbiiShu'


Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)