Unlimited Pleasure

[Beatrix LaVey]

Iti multumim pentru comentariu, iubita >:D<
Next:


Capitolul 19

Mi-a inghetat sangele in vine in momentul in care am vazut ca masina lui John incepuse sa iasa de pe pista. Politia urma sa vina in curand, insa Taki disparuse de langa mine si oricum, in ciuda faptului ca eu si John ne certasem, nu puteam uita ca fusese acolo pentru mine, chiar si pentru niste nevoi pe care mi le puteam satisface oricum, insa totusi fusese acolo si ma ajutase, asa ca nu-l puteam lasa. Am vazut o masina pornind spre acel loc si, fiind sigur ca e Taki, m-am urcat si eu intr-o masina si am gonit pana acolo, ajungand exact in momentul in care trupul cuiva a fost aruncat in fata masinii mele. Am pus o frana brusca, dupa care am iesit afara din masina si am luat acel trup de pe jos, constatand cu stupoare ca era chiar Taki al meu cel ce se afla acolo.
Mi-am dat imediat seama ca de John se alesese praful si am oftat, ridicandu-mi niponul de pe cimentul rece si ducandu-l in masina. Nu mai avea niciun rost sa ramanem acolo, mai ales in conditiile in care venea politia si el avea arsuri destul de urate pe brate care eram sigur ca necesita ingrijire medicala specializata si trebuia sa il duc mai repede acolo. L-am bagat in masina mea, punandu-l pe bancheta din spate si m-am urcat la volan, calcand cu putere acceleratia si pornind.
- John, trebuie sa.... rosti tanarul si inghiti in sec, insa eu am raspuns trist:
- E prea tarziu pentru el...
Am gonit si mai tare, ajungand intr-un final in fata spitalului. Din locul din care plecasem si locul unde se afla spitalul erau cam treizeci de minute cu masina intr-un trafic normal, insa eu in mai putin de zece parcursesem totul, depasind fiecare masina care imi era in cale. Eram groaznic de alarmat cu privire la Taki, care zacea pe bancheta si scancea. M-am dat jos din masina si l-am luat in brate, strangandu-l cu putere la pieptul meu si alergand inspre spital.
De cum am ajuns acolo un doctor il prelua si am mers catre cabinet, unde incepu sa-l examineze. Spre nervozitatea mea crescuta, doctorii nu m-au lasat sa intru in sala, ci am fost obligat sa astept afara si sa ascult cu atentie ceea ce se desfasura in spital. O asistenta aparu in scurt timp in fata mea si incepu sa vorbeasca repede:
- Tanarul are niste rani usoare si va fi bandajat de domnul doctor, dupa care il puteti lua de aici. Ce s-a intamplat, de unde le-a capatat?
- Explozie de masina, am spus trist si m-am ridicat de pe scaunul meu, privind usa ce se deschidea. Taki a iesit din camera plangand, cu mainile bandajate pana la coate. Ma lua in brate, fiindca si le putea misca, pansamentele erau doar pentru a nu i se infecta, si apoi am intrat in cabinet. I-am dat cativa bani doctorului, iar acesta ii accepta zambind, si apoi am iesit multumindu-i pentru ceea ce facuse, luandu-l pe Taki spre iesirea din spital.
- Te implor, Mike, hai sa mergem sa vedem ce s-a intamplat, imi spuse tanarul plangand si se urca in masina care, spre marele nostru noroc, era chiar a mea, cea cu care venisem eu, spre deosebire de el, care preferase taxi-ul, ceea ce era si mai bine. Vreau sa vad ce se intampla cu John, spuse si eu i-am tras centura de siguranta peste abdomen, dupa care m-am urcat si am rasucit cheia in contact, apasand dupa aceea la maxim pedala de acceleratie.
- Taki, nu mai avem ce face acolo, acum e prea tarziu pentru el. A explodat masina si...
- Trebuia sa-l fi oprit! Stiam ca se va intampla asa ceva, am presimtit! spuse izbucnind in lacrimi, iar eu, induiosat, i-am luat mana intr-a mea si i-am sarutat-o lung. In scurt timp am ajuns acasa si m-am dat jos din masina, trecand pe cealalta parte si deschizand usa. L-am luat in brate, iar el isi incolaci mainile in jurul gatului meu, continuand sa planga amar si sa strige ca e doar vina lui. Am intrat in casa din ce in ce mai trist si am mers direct in living, dand drumul televizorului. M-am asezat cu Taki pe canapea, iar acesta se facu ghem in mine, continuand sa planga. L-am sarutat pe crestetul capului, dupa care am dat pe canalul de stiri, fiind sigur ca accidentul va fi dat in curand daca politia ajunsese acolo.
- Gata, iubire, nu mai plange, i-am spus si i-am acoperit buzele cu ale mele, insa rupse sarutul dand negativ din cap. Plangea mai tot timpul si scancea, urla de durere si nu stiam cum sa-l fac sa isi revina, insa el continua sa se zbata in bratele mele, strigand ca el e singurul vinovat. Imi era frica sa-l las singur in casa, asa ca l-am luat in brate, incolacindu-i picioarele in jurul bazinului meu si tinandu-l lipit de pieptul meu. Isi aseza instinctiv barbia pe umarul meu si mana dreapta si-o duse pe spatele meu, strangand camasa in pumn, iar pe cea stanga mi-o duse in par si incepu sa traga, scancind in continuare.
Am urcat scarile cu el in brate, ajungand intr-un final cu el sus, in baia in care tineam medicamentele. Trebuia sa-l calmez intr-un fel, si daca cu vorba buna nu intelegea ii dadeam cateva calmante, pe care insa incepu sa strige ca nu le vrea, continuand cu bine-cunoscuta '' E vina mea! ''.
- Mike, eu stiam! Daca m-ar fi ascultat si daca m-ar fi lasat sa ma uit la masina lui as fi rezolvat si n-as fi patit nimic, spuse afundandu-se tot mai tare in parul meu negru. Mi-am lipit buzele de tampla sa intr-un sarut bland, apoi se intoarse catre mine. Am profitat de acest moment si i-am acoperit buzele cu sarutul meu. Nu s-a mai retras de data asta, dar continua sa planga.
- Te rog, ia pastilutele pentru mine, am spus in soapta si l-am sarutat iarasi, iar el alese sa ia una din cele doua pastile pe care i le intinsesem, band un pahar cu apa pe care i-l intinsesem. Ne-am intors in camera, insa Taki imi ceru sa mergem in dormitor. Am stins televizorul si am urcat sus cu el, asezandu-l in pat. Desi acum doar scancea, nu mai era in stare nici sa se miste.
M-am pus pe marginea patului si am inceput sa-l dezbrac pe rand de haine, lasandu-l pana la orma doar in boxeri. M-am dezbracat si eu si l-am luat in brate, tragand plapuma pe trupurile noastre. Incepusem sa-l sarut pe buze, insa nu continuam cu nicio atingere mai deplasata, stiind ca nu e nici locul si nici momentul pentru a face ceva. Si-a bagat capul in scurbura gatului meu, dupa care adormi linistit...

M-am trezit usor alarmat de scancetele iubitului meu si am constatat usor ingrijorat ca are un cosmar. L-am luat in brate si l-am strans la pieptul meu, iar el se trezi si ma stranse la randul sau. Cat de rau imi parea ca se simtea el vinovat... Nu puteam nega ca eu nu ma simteam vinovat, dat fiind faptul ca eu insistasem ca Taki sa-l lase pe John in pace, fiindca se va descurca el si singur, fiind profesionist. Profesionalismul insa se paruse ca nu-l ajuta.
In ciuda faptului va voiam sa le alung din minte, amtintirile petrecute cu blondul, felul in care ma saruta pasional si cum imi cerea sa il fac al lui. Am dat negativ din cap, avand in vedere ca nu ma pot gandi la asa ceva, imi faceam si rau si mie si lui Taki, care era mai demoralizat ca mine. Trebuia sa fac repede ceva cu starea lui incredibil de proasta pe care o capatasem si eu, dar si el. Si imi parea groaznic de rau, fiindca stiam prea bine ca nu e el de vina, niponul meu avusese toata buna vointa de a-l face pe incapatanatul ala de John sa inceteze cu prostiile si sa terminte.
- Mike, rosti usor la urechea mea si casca obosit, iar eu am interebat printr-un '' Hm? '' ce doreste. Ma doare capul, rosti usor si ofta. Si... Am visat urat, imi spuse si l-am mangaiat usor pe par. Si sper ca ceea ce a fost cu John a fost doar un cosmar, rosti si se uita fix in ochii mei, probabil asteptand confirmarea.
Nu-mi puteam invinge nici eu tristetea, ceea ce ma frustra, fiindca nu voiam sa il demoralizez pe el mi tare decat era.
- Din pacate, Taki, nu a fost un vis, ii spun scapand un oftat, iar el se intoarse si se uita lung la mine, nevenindu-i parca sa creada. I-am vazut ochii tristi ce-si pierdusera lacrimile aseara, si isi lasa capul pe pieptul meu.
- Cand am ajuns acolo... Am incercat sa-l scot din masina, rosti scancind. Era intr-o pozitie urata... Si nu imi raspundea la intrebare. Gatul lui era sucit de parca... Si...
- Gata, nu te mai gandi, iubire, spun incet si ii sarut buzele, dupa care oftez trist. John s-a dus, iar noi trebuie sa ne purtam cu demnitate, sa-i respectam moartea, spun in soapta si imi las capul sa cada pe spate, gandindu-ma ca statusem si cu el asa candva si ne sarutasem.
- L-ai iubit? ma intreba in soapta, iar eu i-am raspuns incet:
- Am realizat ca tineam la el abia cand a disparut. Nu, nu l-am iubit, a fost doar o aventura mai lunga pentru mine, si totusi imi va fi dor de el, asa cum a fost, mi-a fost aproape.
Mi-am intins capul usr spre Taki, iar el se intinse usor si buzele ni se contopira intr-un sarut usor...

[Addeh]

Da... şi sarutul presupun că a continuat ceva timp. * loveee *
Revenind.. Nu mă mira deloc gestul necugetat, aş putea spune, al lui Taki. Deşi era în razboi cu John, îl cred că nu-i dorea nici o clipă raul. E ceva normal. Dar.. Doamne ! A fost şi el ranit. X _ X Iar John... E mort ?... >.< Goddamn it ! Dar nu vreau morti. Întelegeti voi ideea... : " >
Şi... Acum ce se va întâmpla ? Înteleg că Mike nu l-a iubit pe blond, dar să se termine oare aşa.. [ stati aşa ! Mă refer la finalul unui posibil capitol, în niciun caz finalul ficului. Nea`. [-( ] En fin... Fară vreo înmormântare ? X _ X
Ehh, nvm now. Eu aştept să vad ce se mai întâmplă.. xD

[MiraA]

Capitolul 20

Ma durea capul ingrozitor...bratele imi ardeau, dar nimic nu se putea compara cu durerea din suflet. Ma simteam atat de gol, de murdar si de nenorocit incat imi doream sa mor. M-am uitat la mainile ce imi erau bandajate, dar nu am putut sa vad decat sangele lui pe ele. De ce a trebuit sa moara? John nu era prietenul meu...nici macar nu il cunosteam asa de bine, dar fusesem colegi si indiferent ce parere a avut el despre mine, eu...eu stiam ca datoria mea era sa ma asigur ca el va fi in siguranta. Regula de aur a lui Tokan: Nu-ti lasa soferul sa plece intr-o cursa, daca nu esti sigur ca totul este in regula. Daca trebuie, arunca-te in fata masinii si opreste-l. Siguranta e pe primul loc!
Eu o incalcasem...nu o data, ci de doua ori si din nou o persoana murise. Am zambit trist...poate chiar mi se potrivea porecla de Akuma...Nu eram decat un demon nenorocit!
Mi-am intors privirea spre Mike, ce adormise din nou. Ii simteam rasuflarea calda pe ceafa mea si mirosul dulceag al parfumului. As fi vrut sa-l ating, sa-l mangai si sa-l sarut, dar nu am facut-o.
M-am ridicat incet, avand grija sa nu-l trezesc si am plecat, fara sa privesc in urma la casa imensa, unde se afla persoana pe care eu o iubeam...Am tresarit cand in minte s-a ivit acest cuvant "iubire", dar nu m-am intors. Mike nu intelesese pe deplin de ce ma simteam eu vinovat. Daca nu as fi inceput sa lucrez la garaj, relatia dintre ei nu s-ar fi racit, iar John nu ar participat in acea cursa sau daca ar fi participat, ar fi fost mai atent. Poate era mai bine pentru toti sa plec...pur si simplu sa dispar.
Dar inainte de aceasta, mai aveam ceva de rezolvat.
Am scos telefonul din buzunar cu greu, strambandu-ma cand bratele imi sagetara de durere si am apasat tasta de formare rapida. O voce groasa, binecunoscuta si calma imi raspunse:
-Da?
-Tata, sunt eu Taki, i-am zis barbatului pe care nu-l mai vazusem de ceva vreme. Am nevoie de ajutorul tau...
-Taki, ai o voce ciudata...s-a intamplat ceva?
I-am relatat pe scurt ce s-a intamplat, omitand destul de multe detalii, de exemplu faptul ca eu am fost acolo si l-am rugat sa afle tot ce se putea despre John. Numai atunci mi-am dat seama ca nu-i stiam nici macar numele de familie. Ce patetic eram...
Aerul rece al diminetii de primavara ma ajuta sa-mi limpezesc gandurile, dar la un moment dat mi-am ridicat privirea din pamant, dandu-mi seama ca nu stiam unde sunt, nici de cat timp merg. Am oftat si am oprit un taxi, dand adresa mea.
In scurt timp am ajuns acasa. Nici macar nu am reusit sa ajung in dreptul usii, ca acesta se deschise si mama iesi ingrijorata si ma stranse in bratele ei.
-Taki...esti bine...zise sarutandu-ma pe frunte si inspectandu-ma din cap pana-n picioare. Mainile tale...ai fost acolo, nu-i asa?
-Da...John..lucram cu el. Mi-am ridicat ochii ce deja nu mai aveau lacrimi spre ea si am continuat: nu am putut sa-l scot afara. A murit la fel ca Tokan...a murit din vina mea. Stransoarea din jurul meu devenise mai puternica, dar nu ma deranja. Mama ma intelegea mai bine decat oricine...stia prin ce trecusem si in trecut si cunostea aceasta lume mult prea bine.
-Taki, imi zise intr-un final, toti cei care aleg asta isi asuma un risc, iar uneori riscul e prea mare si ajungi sa platesti un pret. Stii asta foarte bine. Nu a fost vina ta. Alegerea a fost a lor. Imi magaie in continuare parul, incercand sa ma calmeze. Am ramas asa o vreme, langa ea, dorind sa imprumut o parte din caldura sa, dar m-am desprins deindata ce telefonul incepu sa-mi sune.
Am raspuns, ascultand ce imi zicea tata. John nu avea familie...nu avea pe nimeni. Fusese singur pe lume, de aceea statul trebui sa se ocupe de inmormantarea lui, dar cum nu mai ramasese mare lucru din el, urma a fi incinerat. Nu puteam accepta asta...I-am multumit tatei pentru informatii si am inchis telefonul.
Taki, ce ai de gand sa faci?intreba mama ingrijorata, vazand ca dau sa plec.
-Vreau sa-mi iau ramas bun de la el, i-am zis si m-am indepartat.
As fi vrut sa conduc, dar mainile mele nu erau intr-o stare prea buna, bandajele ce fusesera albe de dimineata, inrosindu-se treptat. Le-am privit pierdut in timp ce asteptam un taxi, simtind fiecare zvacnire si intepatura, apoi le-am facut pumn, incodandu-mi maxilarul cand un nou val de durere ma cuprinse. Dar nu am incetat, ci am strans in continuare din ce in ce mai tare pana cand firicele de sange au curs pe trotuar.
In fata mea a oprit un taxi, iar eu am intrat nepasator, ignorand privirea ingrijorata a soferului.
-Domnule, sunteti bine? Vreti sa va duc la un spital? Maninile dumneavoastra...
-Du-ma la morga, i-am zis intrrupandu-l.
-Nu cred ca e asa grav inc...dar vazandu-mi privirea nu mai continua, ci se intoarse cu fata la parpriz, pornind masina si reintrand in traficul de varf a New York-ului.
M-am cufundat in scaun, privind pe geam cladirile inalte si oamenii grabiti ce roiau pe strazi. Dupa jumatate de ora am ajuns si noi. Am platit, multumind soferului caruia i-am lasat un bacsis generos si am intrat in cladirea impunatoare a politiei. Victimele accidentelor din cadrul curselor ilegale erau tot timpul aduse aici pentru investigatii. Dar de data acesta nu cred ca au avut mare lucru de investigat.
Am coborat scarile la parter si am intrat intr-o incapere figuroasa, care imi dadea fiori. Pe o usa mare, alba scria: Dr. Ryan Blisbury-legist.
Am batut si un omulet destul de scund si in varsta veni sa ma intampine. Avea aerul unui bunic ce-si astepta nepotii, dar ii lipsea caldura din ochi si zambetul jovial. I-am explicat pentru ce ma aflam acolo si m-a lasat sa intru in biroul sau.
-Da, foarte trist. Tinerii astia nu-s in stare sa gandesca. Nu aveam mai mult de 25 de ani, zise oftand. Daca nu ati fi venit dumneavoastra, primaria l-ar fi preluat in cateva ore. In starea in care se gaseste corpul nu mai era niciun rost sa-l tinem.
-Stiu ca nu are pe nimeni...tocmai de aceea am venit. Vreau sa ma asigur ca va primi inmormantarea pe care o merita.
Batranelul aproba si-mi zambi, dupa care, la cerere mea imi daduse adresa unei firme de pompe funebre, care era considerata a fi una dintre cele mai bune din oras. Cine naiba ar fi stiut ca si firmele acestea erau clasate.
I-am multumit si dupa ce am semnat un cec ca sa acopar cheltuieleile am plecat. Pe drum am sunat si la acea firma si le-am explicat situatia, urmand a le trimite un cec mai tarziu. Intr-o ora vor veni sa-l ia de aici si sa pregateasca totul. Sau aproape totul...John fusese catolic, deci aveam nevoie de un preot catolic. Nu intrasem niciodata intr-o biserica, dar banuiam ca un moment mai bun ca acesta nu exista.
I-am explicat si lui care e situatia si a acceptat sa spuna cateva cuvinte.
I-am zambit multumit si cu adevarat fericit ca macar atat reusisem sa fac si eu
-Imi pare rau, John. Pentru tot...am soptit inainte sa ies din biserica...
M-am uitat la ceasul de pe mana, vazand ca e deja ora 5 dupamasa. Oare Mike ma cauta? Era ingrijorat pentru mine?
Imi era dor de el, de sarutarile lui dulci, de comportamentul posesiv si cuvintele calde. Vroiam sa-l vad si sa-l ating, dar am rezistat tentatiei de a merge la garaj si m-am indreptat spre casa, de acesta data pe jos. Stiam ca va dura mult, dar nu-mi pasa. Telefonul mi-l inchisesem dupa ultimul apel pentru a fi sigur ca nimeni nu ma va deranja...
Pasii mei mici eu fost inghitit de oamenii din jurul meu, pana ce am devenit doar un simplu trecator...
Cand am ajuns acasa era intuneric si frig sau imi era frig doar mine. Sangele mi se inchegase pe bandaje, dar nu l-am luat in seama. Am urcat cu greu la etaj pana in camera mea si am inchis usa cu cheia, apoi m-am trantit in pat si m-am acoperit cu plapuma de tot.
Maine avea sa fie inmormantare...nu ma voi duce...dar m-am asigurat ca toti vor afla ca sa poata fi prezenti.
Pana la urma John ar fi vreut sa-si ia ramas bun de la prietenii sai, nu de la persoana pe care o dispretuia cel mai mult...

[alexutzy97]

Hi! Nu prea stiu ce sa scriu acum, dar a fost bun capitolul. Chiar eram curioasa cum vor dormi cei doi. Gata, m-am lamurit! Nu prea ma incanta atitudinea de vinovatie a lui Taki. Adica, de ce? Nu e vina lui......Uneori nu le poti face pe toate, desii incerci din rasputeri. I-ti dai toata silinta si la sfarsit observi ca a fost in zadar. :( A focut tot ce a putut, mai mult de atat....Cred ca am terminat cu filozofia mea. Spor la lucru fetelor, va descurcati!
Anuntati-ma cand puneti next-ul.
Bye!:d

[PervyTeoYaoi_Shinee]

Cum pui mei am ramas as in urma, cum naiba x-(. sa ma ia naiba. GOme fetelor nu stiu de ce nu am citit ultimele capitole si am ramas asa in urma, of viata asta....
Oricum, now I'm here for comm. Nu-mi vine sa cered John a murit. Imi pare rau, stiam ca il iubea pe Mike, chiar daca nu il simpatiza pe Taki.:(( Ma deprima asa de mult ca azi daca ies afara ma imbrac numa in negru. Ce-i drept majoritatea accidentelor sunt din cauza masinilor, poate ca totusi John trebuia sa-l asculte pe Taki. Ehh, ce-a facut e bun facut. :(
Fetelor imi pare tare rau pentru ca John nu mai e si mai rau imi pare ca Taki se simte vinovat, sarcu' de el. :( Va rog faceti ceva sa si macar Taki sa se simta bine, dupa ce se termina inmormantarea.
Aaa si inca ceva imi pare foarte rau ca Scumpul meu Taki isi cere scuze de la John pentru tot. Wow, stai un pic cum adica tot? :-? NU vreau sa-i para rau ca s-a indragostit de Mike, o sa inceapta certurile, presimt asta. :(
Anyway, Vreau sa vad ce se intampla, so give us the neXt!

[Addeh]

Hai să-mi trag una ! O_O Deci gata cu John să înteleg... Şi totuşi, nu-s atât de sadică încât să doresc moartea cuiva, chiar şi dacă e într-un fic. :|
Cum am mai spus înainte, Taki chiar pare un baiat cinstit, o persoană ce nu lasă pe nimeni la greu - indiferent dacă este duşman sau prieten... Hmm.. Dar mă miră faptul că Mike nu a venit să-şi ia " Goodbye " de la John. >__>'

PS: Dacă vin eu mai târziu, asta nu înseamnă că abandonez ficul, adică nu-l mai citesc. No way, girls ! >:)

[Beatrix LaVey]

Gomene pt intarziere:o3
Next si multumim :*


Capitolul 21

Am inlemnit in momentul in care m-am trezit si am descoperit ca Taki al meu nu e langa mine. Locul unde dormise era rece acum, iar patul era ravasit. In speranta ca e jos si mananca sau mai stiu eu ce ar putea face am sarit din pat, incepand sa caut in disperare fiece camera, fiece coltisor din casa, insa era de negasit. Parfumul nu i se mai simtea, iar trupul imi zvacnea puternic, maxilarul mi se incordase si pumnii mi se stransesera pana ajunsesem sa tremur.
Fara sa-mi dau seama am cazut in genunchi ca un copilas, incolacindu-mi instinctiv mainile in jurul trupului. Il simteam pe Taki langa mine, cald ca de obicei, respriatia dulce, boticul fin si ochii aceia ce simteam ca imi citesc inima in momentul in care se uita la mine. Din primul moment in care il avusesem imi devenise un fel de drog pentru mine, un drog pe care il voiam iar si iar atat trupeste cat si sufleteste. In ciuda faptului ca nu iubisem niciodata, acum puteam spune ca pe el il iubesc. Si desi era atat de scurt timpul de cand ne cunoscusem il voiam langa mine, sa nu plece... Insa el asta facuse, plecase si nu intelegeam de ce.
Nu-mi venea sa cred. Pentru prima data in viata mea era mai mult decat placere trupeasca si el pleca de langa mine, facandu-ma parca sa mi se rupa inima in mine. Ceea ce insa mi-a dat de inteles ca tine la mine au fost atingerile tandre si fiecare lucru pe care il spusese. Plecase doar din vinovatie, iar eu trebuia sa il gasesc inainte sa fie prea tarziu. Pur si simplu tremuram si ii sopteam repetat numele in speranta ca in momentul urmator va intra pe usa si ma va lua in brate. Eram acum Michael din copilarie, cel ce-si astepta cel mai bun prieten si acesta nu mai aparea vreodata, fiind plecat dintre noi in urma unei regretabile greseli ce ii curmase zilele. Eram Michael, micutul ce astepta ca mama lui sa apara, insa mama lui nu voia sa mai vina, nu voia sa mai fie acolo pentru el. Eram iarasi Michael...
- Taki! am strigat si am sarit in picioare. Mi-am luat rapid hainele pe mine si m-am indreptat catre orice loc unde credeam ca ar putea fi el, oriunde. Eram in stare sa-l iau in brate si sa-l sarut de mii de ori chiar daca o intreaga lume se uita la noi. Voiam doar sa fie el acolo, langa mine, si puteam spune ca sunt fericit, ca inima imi urla de fericire.
M-am urcat in masina si am inceput sa conduc incet prin oras, asa cum nu o mai facusem niciodata. Voiam sa-l gasesc, tineam mortis asta. Imi repetam obsesiv in minte ca e bine si imi va iesi in cale, ca numic nu s-a intamplat si va fi al meu in curand, ne vom bucura impreuna unul de celalalt, insa ajungeam sa cred cu fiecare secunda in plus ca fugise de mine. Fara sa-mi dau seama cum, am inceput sa lacrimez. Ochii imi erau inundati acum si privirea imi era incetosata. Ciudat, nu mai plansesem de cand aflasem ca va trebui sa ma descurc singur si nu va mai fi nimeni sa-mi deschida usa, sa-mi zambeasca.
Abia acum realizam cat de mult tin la nipon, in ciuda faptului ca trecuse atat de putin timp... Si in ciuda faptului ca eram novice in ceea ce priveste implicarea sentimentelor, acum eram fericit si totusi trist ca plecase. Ma gandeam sa nu fi fost eu cel care il facuse sa plece, ma temeam sa nu i se fi intamplat ceva, ma temeam sa nu fi gresit si multe alte lucruri. Imi simteam inima stransa intr-un pumn. Mi-am sters lacrimile si am raspuns la telefonul ce abia acum realizasem ca suna.
- Mike, sunt Dan, imi spuse vocea la telefon. Astazi la ora cinci va avea loc inmormantarea lui John, la cimitirul Marble, imi spuse, apoi am inchis telefonul. Inmormantarea lui John? Nu-mi aduceam aminte ca John sa fi avut pe cineva. Statusem multe nopti imbratisati in pat si ne ascultasem povestile unul altuia. Eu nu obisnuiam sa spun ce am pe suflet, doar el o facea si ma bucuram ca are incredere. De multe ori ma ruga sa-i spun si eu, si atunci ma apucam sa-i povestesc franturi sau lucruri banale, dar care il faceau sa zambeasca si sa rada de fiecare data.
M-am uitat la ceas, constatand ca era ora patru. Nici nu-mi dadusem seama cand trecuse timpul asa de repede. Nici nu stiam cand ma trezisem sau cat ma plimbasem prin oras, insa eram dezamagit ca nu il gasisem pe Taki al meu. Mersesem la garaj in speranta ca e acolo, insa nu am avut noroc nici de data asta, lipsea.
M-am intors demoralizat de-a binelea acasa si am urcat sa fac un dus. Pielea imi ardea acum si ii simeam fiecare atingere usoara, imi simteam buzele presate peste buzele sale si caldura trupului sau, locul ingust si toate acele lucruri care poate pentru unii par banale, dar pentru mine insemnau atat de mult incat imi venea sa urlu cand stiam ca nu e langa mine. Simteam apa cum imi spala trupul bine facut, insa eu voiam mangaierile sale, nu ale apei, eu voiam sa-l simt pe el, sa-l sarut si sa ma joc in parul sau, sa-l mangai...Si nu era!
Trebuia sa-l gasesc cu orice pret, stiam ca voi da peste el intr-un final. Din respect pentru faptul ca eu si John fusesem amici si colegi de servici am ales sa ma duc la inmormantarea lui. Speram ca Taki sa fie si el acolo. M-am imbracat rapid intr-o camasa neagra pe care am lasat-o deschisa la doi nasturi, mi-am pus vesnicul pandantiv cu acel colt de lup la gat, ceea ce simboliza taria mea si prin cate trecusem, o pereche de pantaloni negri si usor stransi pe trup, m-am incaltat si am plecat spre inmormantare.
Sufletul imi era sfasiat si stiam ca e posibil sa plang, insa nimeni nu stia ca adevaratul meu motiv era faptul ca imi lipsea niponul. Inmormantarea s-a tinut in aer liber, intr-o atmosfera placuta. Toti taceau, nimeni nu indraznea sa spuna ceva despre John, toti ascultasera preotul cum vorbise. Cativa oameni au bagat cosciugul in groapa, iar eu am aruncat o mana de pamant peste el, dupa care incepura sa puna si groparii, ducandu-l la tacere pe blondul ce fusese candva al meu si raseseram impreuna, iar acum... Imi luam adio.
Preotul facu precizarea ca inmormantarea ii e datorata unui tanar nipon, iar eu mi-am dat seama ca e vorba de insusi niponul meu.

Ma aflam in fata casei lui Taki si nu indrazneam sa ma dau jos din masina, insa nevoia de a-l vedea si de a sti ca e bine ma rodea si ma coplesea. M-am dat jos rapid si m-am dus la usa, luand si buchetul de trandafiri pe care il luasem pentru doamna Shibuya. Femeia ma primi cu zambetul pe buze, ma imbratisa si ma saruta matern pe ambii obraji.
- Unde este Taki? intrebai ingrijorat, iar ea imi spuse sa merg sus si sa bat la usa.
- Imi cer scuze ca nu pot ramane, insa am neaparata nevoie sa fiu undeva in cateva minute si deja am intarziat, spuse si eu am dat negativ din cap, semn ca nu e nimic in neregula cu asta. Ma mai saruta o data si iesi pe usa, iar eu am urcat rapid in camera ce se presupunea a fi a lui Taki si am batut in usa, insa nu voia sa deschida.
- Puiule, sunt Mike, am spus incet, insa niponul refuza sa deschida. Nu auzeam nicio miscare din partea celalata, asa ca mi-am scos cheile de la masina din buzunr. Aveam un breloc, iar la acel breloc un briceag. L-am bagat pe gaura cheii si am rasucit usor pana ce am auzit sunetul ce imi confirma ca usa e deschisa si am cale libera spre a intra.
Am apasat clanta usor si am intrat in camera intunecata. Se parea ca Taki se afla in pat, cu perna pusa in cap. Inima mi-a luat-o la galop cand l-am vazut acolo, insa ma temeam sa nu se fi intamplat cev,a findca nu facea nicio miscare. M-am pus in pat langa el si m-am urcat deasupra sa, prinzandu-l in brate. A tresarit si si-a dat perna la o parte de pe fata, lasandu-ma sa observ de ce nu auzise: avea castile in urechi si muzica era asa de tare incat auzeam ei su ce asculta. I-am tras casca, apoi m-am aplecat spre el.
Plansese. Si perna, si fetisoara lui dulce erau ude de lacrimi. M-am aplecat asupra lui si buzele mi s-au lipit de ale sale. Avea in continuare mainile bandajate si fasele rosii, ceea ce ma ingrijora. L-am luat in brate si l-am strans puternic la pieptul meu, refuzand sa ii dau drumul buzelor.
- Sa nu mai pleci niciodata de langa mine! am spus si in vocea mea se putea simti tristetea ce-mi incerca sufletul in acest moment. A fost un gest frumos ce ai facut pentru John, insa o puteam face impreuna, nu trebuia sa pleci de langa mine, repet si imi las capul in jos, fiindc simtisem ochii cum mi se umezisera iarasi.
Taki ma privi curios, studiindu-mi chipul si isi incolaci cu grija bratele in jurul gatului meu.
- Imi pare rau, insa... Daca eu nu as fi aparut John nu ar fi murit... Si voi doi nu v-ati fi certat. Daca nu m-as fi imbatat in seara aia in care m-ai avut pe masina... rosti inghitind in sec dupa fiecare propozitie neterminata, de altfel.
- Nu mai spune asta, iubire! Eu si John nu am facut decat sa ne potolim poftele unul celuilalt, nu am implicat sentimente, spre deosebire de ceea ce fac acum, am rostit incet si mi-am lipit buzele de ale sale. A ramas uimit de acest lucru, insa nu m-a respins, ci a ramas asa, jucandu-se cu o suvita din parul meu lung.
- Mike, iarta-ma... Vrusesem sa plec de la garaj... Din viata ta, rosti si eu m-am cutremurat la gandul ca ar fi putut face asta. L-am strans in brate, facandu-l sa scoata un scancet, dupa care i-am spus scurt:
- Nu te las sa pleci pentru nimic in lume!

[alexutzy97]

Hey fetelor! O Doamne cat de dragut mi s-a parut capitolul acesta. Bine, poate si un pic trist. Mike era pur si simplu disperat. S-a trezit fara Taki si si-a dat imediat seama ca s-a intamplat ceva. Ohh! Ce ti-e si cu dragostea asta...:x Sfarsitul capitolului m-a dat pe spate. Imi parea rau dar si ma bucuram in acelasi timp. Sincer! Cred ca Mike ar muri fara Taki. N-ar rezista mult daca nu l-ar simti langa el. Aproape! :x Sunt atat de draguti impreuna! Ador modul in care le conturati atiudinea, sentimentele si personalitatea.
Acum...Fiind prima, vreau sa va spun ca va descurcati splendid. Mi-au placut toate capitolele, chiar daca nu am comentat la toate, -si imi pare rau pentru asta- va exprimati foarte bine si aveti un vocabular bogat. Va admir pentru tot ce scrieti!
Astept nextul si sper ca nu v-am plictisit prea rau! :d
Va pup! :x

[PervyTeoYaoi_Shinee]

Yey, next! Scumpele mele pur si simplu ma omorati, atata tristete si totusi atata fericire in inima mea. Va rog nu-i desparti-ti, sau ceva de genu. Le e bine impreuna si Mike e singurul care il poate ajuta pe TAki, mai nales ca il cred in stare sa se sinucida sau ceva de genu. Ma bucur enorm ca a-ti adus nextu si astept cu nerabdare sa vad ce se intampla.
Ja ne! :bye:

[MiraA]

Capitolul 21

M-am speriat cand niste brate mari m-au cuprins, facandu-ma sa-mi dau perna jos de pe fata. Capul ma durea ingrozitor de tare, iar ochii innecati in lacrimi se focalizara un pic mai greu pe chipul celui pe care il iubeam...Mike venise...Imi dadu jos castile de pe urechi si-si plimba mana pe fata mea, apoi ma saruta bland pe buze. Mirosul sau imi invada narile si-mi ravasii toate simturile. Imbratisarea in care ma cuprinse era dura, dar nu incercam sa scap. Era mult prea bine acolo. I-am spus printre sughituri tot ce ma framanta, inghitind in sec de fiecare data si asteptand ca el sa fie intr-un final de acord cu mine, dar nu facea decat sa-mi zambeasca si sa ma sarute, spunandu-mi ca de acesta data s-a implicat sentimental in relatie. Asta vroia sa insemne ca ma iubeste?
-Mike, iarta-ma...Vrusesem sa plec de la garaj...din viata ta,am inceput, dar mi-a pierit vocea, caci imi dadeam seama ca nu as fi fost in stare sa-l parasesc. Totusi raspunsul sau ma debusolase...
-Nu te las sa pleci pentru nimic in lume!...Doamne cat puteam sa-l iubesc pe omul acesta. Mi-am incolacit bratele in jurul gatului sau si l-am tras mai aproape de mine, prinzandu-i buzele intr-un nou sarut, de aceasta data mult mai lacom...Totusi la un moment dat s-a tras si m-a privit adanc in ochii.
-Taki, cand ai mancat ultima oara?
M-am incruntat si am cautat raspunsul in mintea mea...dar nu am gasit nimic.
-Nu stiu, i-am raspuns, plecandu-mi privirea.
-Cum ma asteptam...Se mai uita un moment la mine, apoi continua pe acelsi ton ingrijorat. Lasa-ma sa-ti vad mainile.
I le-am aratat, dar nu parea multumit de ceea ce vede. Bandajele erau rosii si tari de la sangele inchegat. Barbatul ofta. apoi ma trase dupa el pana in baie, dar cand vazu ca ma clatin pe picioare ma ridica in bratele sale. Odata ajunsi in baie ma aseza pe un scaunel si incepu incet sa-mi desfaca bandajele, unul cate unul. Mi-am muscat buzele pana ce am simtit gustul metalic si usor sarat in gura. Durea...de fiecare data cand tragea de fese aveam impresia ca imi smulge pielea. Ochii mi s-au umezit, dar nu am zis nimic.
-Stiu ca doare, spuse la un moment dat. Dar trebuie sa le schimbam sau se vor infecta.
Am aprobat din cap continuand sa-l privesc in tacere. Cand tot pansamentul a fost indepartat am putut sa-mi vad mainile care erau umflate si rosii. Le-a spalat cu apa calduta atat de usor incat aproape nu am simtit nimic, apoi a aplicat niste solutie desinfectanta. De acesta data am scancit, caci durere devenise mai mare, iar el ca raspuns, se apleca si-mi saruta buzele.
Era atat de bland si de atent...si ma privea de parca eu as fi fost premiul sau...un premiu la care ravnise de multa vreme.
-Gata. Acum e mult mai bine. Isi trecu mana prin parul meu, ciufulindu-l, apoi ma lua din nou in brate si ma duse inapoi in camera mea, unde ma aseza in pat. Ce vrei sa mananci? intreba, zambindu-mi usor.
-Nu mi-e prea foame, dar vazand ca se incrunta, am adaugat rapid un orice...
-Ok...ma descurc eu cumva. iesi din camera val-vartej, lasandu-ma pe mine sa ma intreb ce avea de gand sa faca. Insa nu a trebuit sa astept mult, caci in vreo jumatate de ora se reintoarse purtand pe brate o tava imensa plina de omleta, sunca si paine prajita, doua pahare mari de suc de portocale, niste legume taiate si puse pe un platon si doua cani de cafea.
-Vrei sa hranesti un batalion? l-am intrebat in gluma.
-Nu scumpule, doar pe tine. Obrajii mi s-au inrosit un pic cand l-am auzit spunandu-mi scumpule. S-a asezat langa mine pe pat si mi-a pus tava in brate, apoi a luat o bucatica de omleta cu furculita si mi-a dus-o la gura.
Deschide gura mare...zise in gluma ca unui copil mic. L-am ascultat si am inceput sa mestec, dandu-mi seama cat de foame imi era de fapt. Din cand in cand mai lua si el cate o gura de mancare, pana ce nu mai ramasese nimic. Am baut si paharele de suc, dar am lasat cafeaua deoaparte.
-Multumesc, i-am zis cand am terminat totul si m-am simtit cu burta plina.
-Cu placere. Se aseza in pat langa mine si ma trase la el in brate, invelindu-ma pana la gat cu plapuma subtire.
-Mike...ramai cu mine in noaptea asta? Nu vreau sa stau singur...
-Raman daca asta vrei, imi raspunse zambind, iar eu mi-am lasat capul sa se odihneasca pe umarul sau.
A inceput sa-mi mangaie parul si sa-mi soptesca vorbe dulci la ureche pana ce, intr-un final am adormit in bratele sale...

Dimineata cand m-am trezit mi-am dat seama ca nu mai era langa mine. Am cascat somnoros, intrebandu-ma daca plecase inainte sa ma trezesc eu, dar nici nu am apucat sa ma ridica din pat, cand el a intrat in camera fluierand voios.
-'Neata. Cum ai dormit? ma intreba urcandu-se peste mine si sarutandu-ma apasat pe buzele ce eu le-am intredeschis ca sa-l primesc.
-Bine...am soptit,rosindu-ma cand mi-am dat seama ca suntem la mine acasa si ca in orice moment mama ar putea sa intre peste noi. Parca citindu-mi gandurile imi raspunse:
-A plecat acum o ora. A zis ca are ceva treaba. Mi-a zis sa-ti spun ca a vorbit cu directorul scolii si l-a informat ca nu te vei duce la cursuri cateva zile.
-Ma bucur, oricum nu aveam chef de scoala...
-Putem totusi sa facem ceva...zise Mike cu speranta in glas. M-am ridicat din pat si am mers la baie unde m-am dezbracat de haine, dorind sa intru la dus, dar vazandu-mi mainile am renuntat. Vazandu-ma in dilema, Mike se oferi sa ma ajute. Lasa-ma pe mine...imi spuse, dandu-mi doua pungute mici pe care l-am pus pe maini, apoi imi facu semn sa intru la dus.
Dadu drumul la apa calda, udandu-mi tot corpul dupa care incepu sa-si treaca mainile pe fiecare forma in parte innebunindu-ma. Mi-am placat privirea rusinat, dandu-mi seama ca era deja tare. Vazuse si el asta...
-Mike...am suspinat cand mana sa m-a atins in acel loc, masand usor...
-Atat de pervers...imi soptii rapindu-mi un sarut fugar, dar nu continua, ci opri apa si ma asjuta sa ies din cabina de dus. Lua in prosop mare si pufos din dulap incepand sa ma stearga de apa ce-mi curgea pe trup, facandu-ma sa scap mici suspine de placere de fiecare data. Nu stiam ce e cu mine, dar consideram fiecare miscare a sa ca fiind extrem de erotica. Nu aici, ar putea totusi sa vina cineva...
-Aha...
-...dar am putea sa mergem la plaja. Zambi si-mi facu cu ochiul complice.
Suna mai mult decat minunat...am fost de acord pe loc

In mai putin de jumatate de ora ne aflam intinsi la soare pe plaja goala. Era sfarsitul primaverii, dar inca nu venea lumea aici, deoarece se simtea rocoarea anotimpului ce inca nu trecuse. Sunetul valurilor ce maturau nisipul auriu imi gadila auzul, iar mirosul usor sarat al apei ma facea sa stranut. Mike statea langa mine, intinse pe spate, lasand soarele sa-i spele formele de la care nu puteam sa-mi iau ochii.
-Iti place? ma intreba, zambindu-mi cu acel zambet ce-mi facea inima sa o ia la galop. M-am uitat la el, plimbandu-mi ochii pe trupul ce parea sculptat in piatra si i-am zambit la randul meu, nu inainte sa-mi trec limba peste buze intr-un mod destul de pervers.
-Foarte mult...dar nu ma refeream la plaja sau la apa, ci la el...
Se apropie si mai mult de mine, lasandu-si corpul peste al meu si imi prinse buzele intr-un sarut tandru, in timp ce mana sa cobora din ce in ce mai jos. pana cand ajunse in locul dintre picioarele mele de care stranse usor, facandu-ma sa suspin...