Un indiciu ca la carte

[Kayla.]

Capitolul 4: Vizita
Partea întâi.

Precum v-am spus, această femeie este isterică. Am încercat să-mi strecor puţin mâna pe sub fusta acesteia, dar ea mi-a tăiat-o repede, precum face întotdeauna. Uneori mă tot întreb dacă mă mai iubeşte. Se poartă atât de rece, încât ai zice că suntem doi străini, nu soţ şi soţie. Meseria de detectiv este foarte grea şi mereu ne-a afectat viaţa de cuplu. Foarte rar am avut parte de câteva momente mai intime, în care să fim doar noi doi, fără alte cazuri pe cap, sau mai bine zis necazuri.

Fără alte discuţii, mă ridic de pe canapea şi ies vijelios din apartament, fără măcar să spun ceva. Sunt sigur că această plecare bruscă a derutat-o puţin, dar merită într-un fel, fiindcă şi ea a plecat brusc, de câteva ori, fără să spună ceva, iar acum a urmat rândul meu să procedez asemenea ei. Acum sper să îşi dea seama de comportamentul ei indescifrabil.

Dar să lăsăm asta la o parte. Am altceva mult mai important pe cap şi anume acest caz. Trebuie să găsesc indicii care să mă ajute în rezolvarea acestui mister. Eu unul cred că acel medalion pe care l-am găsit este un indiciu destul de bun. Nu îmi pasă ce crede Kira. De data aceasta voi face şi cum voi vrea eu. Nu mă voi da bătut atât de uşor. Vreau cu orice preţ să duc acest caz la bun sfârşit, cu sau fără ajutor. De această dată nu voi mai sta degeaba şi să o las pe Kira să facă toată treabă, iar mai apoi doar ea să primească laudele. Vreau să le demonstrez ei şi celorlalţi că sunt în stare să fac o treabă bună şi că nu sunt mereu cel care încurcă ''oalele''. Dar cel mai important vreau să îmi demonstrez mie însumi faptul că pot fi mai bun decât ea.

Tot mergând şi gândindu-mă la aceste lucruri, deodată, îl observ pe tipul din aceea fotografie aflată în medalion. Nu se poate. Sigur nu îl confund? Ba nu, nu îl confund, chiar el este. Mă hotărăsc să îl urmez. Poate fi un prim suspect sau o sursă, care să mă conducă la adevăratul criminal. Îl urmez îndeaproape, fără a-l lăsa să mă observe, dar şi fără a-l scăpa din vizor. Nu vreau s-o dau iar în bară. Văd cum măreşte pasul şi se îndreaptă spre o alee întunecată. Încep să fac paşi mai mari ,iar mersul să mi-l transform într-un alergat stângaci. Cu toate acestea sunt totuşi precaut.

Intru pe acea alee întunecoasă, iar un sentiment de nervozitate, combinat cu puţină frică îmi acaparează întreaga minte. Brusc, tipul dispare din faţa mea, iar eu, uimit de această dispariţie misterioasă, dau să plec, fiind puţin dezamăgit de faptul că nu descoperisem nimic, dar în faţa mea observ un tip înalt, bine făcut, care nu mă lăsa să trec.

- Da, ce doriţi? Vă pot ajuta cu ceva? îl întreb, privindu-l în ochi
- Nu, nu mă puteţi ajuta cu nimic. Vreau doar să vă spun, că nu prea este bine să umblaţi de unul singur pe aici, pentru că nu se ştie niciodată peste ce pericole puteţi da.

După ce a spus aceste cuvinte, a dispărut, la fel de repede precum a apărut. Nu m-au speriat vorbele sale, doar că m-au făcut puţin curios. Oare despre ce pericole este vorba ? Cine ştie, poate voi afla la un moment dat.
Merg mai departe, pe străduţele întortocheate. Nu este nimeni pe străzi.Totul este pustiu, poate prea pustiu. Ceva nu e de bine şi trebuie cu orice preţ să aflu ce. Poate fi un nou indiciu care mă poate ajuta. Nu prea ştiu de ce nu este lume pe afară, dar ceva ştiu sigur. Această linişte nu prevesteşte ceva bun.

Merg ce mai merg şi dau peste un grup de băieţi, cu vârste de aproximativ optsprezece-nouăsprezece ani. Nu par a fi suspecţi, deci îmi continui drumul, dar nu fac doi paşi şi deja îi aud vorbind :

- Cât de prost poate să fie ! Dacă ar ştii că principalul suspect se află chiar mai aproape decât îşi poate imagina el vreodată.
- Taci din gură, idiotule ! Te poate auzi şi poţi strica totul. Altădată, abţine-te de la comentarii prosteşti ! spune un tip blond, pe un ton superior

Oare ce vor să spună ? Nu mai înţeleg absolut nimic. Sunt şi mai confuz decât eram înainte. Dar, cu toate acestea nu mă las. Oare chiar au dreptate ? Adevăratul criminal să fie chiar mai aproape decât mă gândesc eu ? Nu se ştie, poate voi afla la un moment dat.

Trebuie să fac repede ceva ca să găsesc un indiciu preţios, sau poate că sunt foarte aproape de indiciu, dar nu îmi dau seama. Nu pot să înţeleg nimic. Întrebări fără sens îmi traversează subconştientul, dar rămân fără răspuns. Se pare că nu pot face nimic de unul singur. Fie că vreau, fie că nu, trebuie să-i cer ajutorul Kirei. Scot telefonul din buzunarul pantalonilor şi formez numărul acesteia. Îi spun să vină la mine acasă, deoarece am ceva de discutat cu ea. După ce închid, mă întorc şi pornesc spre casă.

Vizita
Partea a doua.

Este un idiot! Cum poate să îmi plătească cu aceeaşi monedă? Credeam că veninul meu o să fie gustat de alţii, nu şi de mine. Partea cea proastă este că eu am rămas fără nici măcar un indiciu, fără dovezi sau alte prostioare ce ar putea să mă ajute. Ah! Totul mi se pare o prostie, am luat-o de la zero, defapt de la minus zero. În orice caz, trebuie să mă uit atent la cadavru, iar după, să îl sun pe unul dintre medicii legişti să vină să îl ia.

Mă apropii de tânăra neînsufleţită şi încep să o pipăi, desigur, mănuşile urmând să îmi fie mânjite de urmele sărăcăcioase de sânge. Totul părea în regulă, defapt, ce tot spun? În regulă nu mai este nimic în viaţa mea, dar totuşi ceva îmi scăpă, dar nu ştiu ce. Nu găsesc nimic şi am de gând să îl sun pe David, dar, mi-o ia înainte. Răspund la telefon şi îl aud :

-Vino până la mine! iar apoi mi-a închis. Acest caz cred că îl va face pe David să o ia razna, dar ce, numai el? Cred că suntem prea ocupaţi cu munca şi în orice caz, cred că puţină relaxare nu strică, de aceea am de gând să îi fac o surpriză. Îmi iau la revedere de la părinţii fetei şi încep să alerg spre apartamentul lui David, care era la două sau trei străzi distanţă. După cinci minute de ţopăit pe pietriş şi praf, ajung în faţa uşii lui. Nici nu bat la uşă, că îmi şi deschide. Curioasă îl întreb :

-De unde ai ÅŸtiut?
-Te-am văzut când urcai, îmi răspunde şi mă ia în braţe. Cred că această vizită nu va fi una de serviciu, din contră. Nici unul nu vorbea, dar mâinile lui îmi invadau spatele, buzele sale îmi atingeau pielea gâtului, şi nu în ultimul rând eu încercam să îi desfac nasturii de la cămaşă. Ştiu că nu este bine ceea ce facem, Lavinia este mai importantă, dar totuşi, şi David merită o pauză. Gândurile îmi sunt întrerupte de vocea lui, cam neîncrezătoare, ce-i drept:

-Ce te-a apucat? Ce mai vrei acum?
-Te vreau pe tine, îi spun încercând să pun stăpânire pe buzele lui, dar acesta dă capul într-o parte. Nici nu înţeleg ce are acum! Omul ăsta este mai schimbător decât vremea, ştiam eu că este idiot, dar nici chiar aşa! Mă dă la o parte şi se ridică, uitându-se la mine sfidător, privirea lui parcă îmi spune să plec, dar nu sunt aşa sigură. Când îl văd că se aşează iar lângă mine, îl întreb:

-Şi acum ce ai mai păţit?
-Nu mă pot gândi decât la Lavinia, îmi spune şi îşi lasă chipul în palme.
-Eu plec, îi zic acru, dar mă trage de mână şi ajung iar în braţele sale. Sigur şi-a dat seama că m-am enervat, de aceea începuse să mă sărute. Sărutările lui mă făceau să tremur, de aceea am de gând să răman cu el la noapte.

__________________________________
Partea întâi -> Kayla -> David.
Partea a doua -> Zuzu -> Kira.