Un indiciu ca la carte

[Daria v2]

Capitolul 3: Păreri diferite
Partea întâi

Totul este atât de confuz. Nu mai înţeleg absolut nimic. Ceaţa confuziei mă învăluieşte cu fiecare secundă ce trece. Nu mă lasă să respir. Incertitudinea mi se naşte în sânge, din ascunderea adevărului. Îmi cutreieră venele, îşi face de cap, iar apoi ajunge la inimă, unde îşi împrăştie amarul venin. Simt că trăiesc intens. Acest caz este unul foarte important şi vreau să dau tot ce e mai bun din mine, pentru a face lumină. De data asta mă voi concentra mai mult ca oricând. Vreau să fiu unul dintre cei mai buni detectivi şi împreună cu Kira, să scoatem totul la iveală. Nu o voi mai lasă doar pe ea să facă treaba grea, ci vreau să îi demonstrez, că şi eu sunt capabil să duc ceva la bun sfârşit.

Mă ridic hotărât de pe canapea, încui uşa şi cobor în faţa blocului. Intru în maşină şi pornesc rapid, având drept locaţie, locuinţa soţilor Cervantes. Vreau să ştiu neapărat ce s-a întâmplat şi să fac nişte cercetări mai amănunţite, care, cu siguranţă mă vor ajuta în rezolvarea acestui mister. După puţin timp, ajung în faţa blocului în care locuiau aceştia. Urc la etajul doi, bat la uşa cu numărul paisprezece şi aştept să mi se deschidă. În prag mă întâmpină doamna Cervantes, ce avea lacrimi pe obraz şi ochii roşii de atâta plâns.

- Bună ziua, doamnă! Am auzit ce s-a întâmplat. Îmi pare sincer rău. Condoleanţe! Dacă nu vă supăraţi, am venit pentru a face nişte cercetări.
- Desigur. Vă rog, intraţi! spune în timp ce se dă la o parte din faţa uşii, lăsându-mi calea liberă.

Mă conduce în camera în care s-a petrecut macabra întâmplare. O văd pe Lavinia, zăcând pe covor, într-o baltă de sânge. Este exact precum mi-a povestit Kira. Încep să mă învârt prin cameră, în căutarea unor dovezi. Nimic, absolut nimic, la prima vedere. Arunc o privire mai atentă, iar pe biroul din încăpere observ un lănţişor din aur. Îl iau în mână şi constat că avea un medalion, în formă de inimă, în interiorul căreia se afla o poză cu Lavinia şi un tip. Brusc gândul mă duce la clasicele crime în care iubitul, gelos de-a dreptul, îşi omoară iubita, fiindcă aceasta îl înşela cu altul sau voia să se despartă de el.

Dar totuşi nu este sigur că această crimă, este la fel ca majoritatea din zilele noastre. Este învăluită într-o aură de mister. Un mister ce trebuie rezolvat cât mai curând posibil. Precum am spus, nu voi renunţa atât de uşor la acest caz. Vreau să dau tot ce am mai bun din mine, pentru a lămurii lucrurile.

Brusc, se aud bătăi în uşă. Doamna Cervantes se grăbeşte să deschidă. În cameră îşi face apariţia mama victimei, însoţită de nimeni alta decât Kira. Totul e perfect, acum că a venit şi ea. Mă apropii de aceasta şi îi înmânez dovada găsită. Face ochii mari, apoi începe să-mi spună motivul pentru care este aşa de uimită.

Păreri diferite
Partea a doua

Cum am mai spus, vreau să mă duc la locul faptei, dar înainte de asta o să îl sun pe David, nu vreau să dau ochii cu el. Îmi scot telefonul din geantă şi îl sun, dar nu îmi răspunde. Oricum, fie că se află acolo, fie că nu, o să merg la ei acasă. Minutele se duceau, la fel şi nervii mei, nu înţeleg de ce şi-a mai cumpărat telefon, nici să îl ţină deschis nu este în stare. Spre norocul meu, am ajuns la ei acasă. Urc pe scări, de data aceasta, şi bat la uşă. Fără să mai aştept, intru ca o vijelie în sufragerie. Da, norocul este de partea mea, David era deja acolo.

Mama victimei ne lasă să vorbim şi se duce la bucătărie pentru a ne face două cafele. Când mă vede, David vine şi îmi arată acel medalion. Îl iau în mână şi îi spun că nu este nimic, ci doar un lănţişor amărât, dar, vocea lui mă face să vreau să îmi retrag cuvintele:

-Cum să fie un medalion amărât? Tu gândeşti ce spui? Poate fi un indiciu!
-Găseşte-l tu pe băiatul ăsta, când nici părinţii ei nu ştiau cine este! îi spun dând ochii peste cap.
-Dar noi putem afla, dacă nu vrei, o să îl găsesc şi singur, spuse David ţipând şi gesticulând, de parcă eu aş fi de vină că el face ipoteze idioate.

Nu o să pierd timpul degeaba cu filozofia lui de doi lei. În schimb, o să caut ceva mult mai esenţial, ceva care sigur este important, de exemplu: un jurnal. Sigur trebuie să fie ceva în el. Mă îndrept spre camera ei, şi încep să ''cotrobăi'' prin lucruri. După zece minute, găsesc ce doresc, jurnalul. Este ascuns după pat, printre pernele ponosite. Îl iau, îl deschid cu grijă,dar ajunge aruncat în perete. Este gol, defapt, foile sunt rupte! Nu pot să concep că acest individ este atât de perspicace! Nu pot!

Îmi pun mănuşile şi îl adun de pe jos, până la urmă sigur îmi va folosi la ceva, aşa gol cum este. Mă întorc la David şi văd cum stă pe canapea cu mica bijuterie în mână. Acest om este prea încăpăţânat, dar, îi spulber starea de euforie aruncându-i caietul răvăşit în cap. Acesta începe, iar, să îmi reproşeze că nu îl ajut deloc, dar, i-o tai scurt:

-Aruncă o privire şi înghite-ţi cuvintele.
-Măcar ai găsit şi tu pentru prima dată în viaţa ta ceva folositor. Uite un număr de telefon.

Rămân perplexă şi încep să dau ochii peste cap. Mi-a luat-o înainte, dar, cei drept, nici nu am văzut acel număr de telefon. Cred că de data aceasta va fi mai uşor decât credeam. David râde şi îşi cere scuze pentru că a ţipat mai devreme la mine. Mă pun lângă el şi îl iau în braţe. Acesta se uită în ochii mei şi îmi şopteşte la ureche că mă iubeşte. Îi cuprind buzele într-un sărut. Acesta îşi bagă mâna sub fusta mea, dar pentru a doua oară, i-o tai:

-Nu aici. Ar trebui să te preocupe cazul, nu picioarele mele, iar, după asta se ridică şi pleacă, lăsându-mă în plop, şi plopu-n aer.
___________________________________________

Partea întâi - Kayla - David
Partea a doua - Zuzu - Kira
___________________________________________

Acest capitol îl dedicăm lui Abbeh., Kira., Moxxy