Un foc de arma si un fum de tigara

[onu']

Capitolul 6 Eu si tu sau… noi doi?(partea a doua)

Uso, ori de cate ori ma gandeam la tine, zambeam zeflemitor. Tu ai fost ca un drog pentru mine, probabil morfina. Eram intr-o continua durere, iar cand iti simteam prezenta in preajma mea, era ca si cum imi administram singur doza potrivita pentru a putea fi fericit si in armonie cu propriul ,,eu’’.
Dar atunci cand prezenta ta se indeparta asa si efectul ,,drogului’’ se risipea lasandu-mi in urma aceiasi durere. Numai ca devenea si mai acuta, facandu-mi sufletul sa se atrofieze.

-Ce faci?
-Ma duc la mama!
-Pe celalalt continent?...
-Cu avionul!
-Cum, tu nebuno, ca nu ai bilet rezervat?
-Il iau de la aeroport.
-Da’ unde te crezi? In statia de tramvai?

Ascultam exasperat dialogul vecinilor mei. Erau un cuplu destul de tanar si deja aveau parte de multe certuri. Am oftat prelung privind partea stanga a patului de langa mine. Era pustiu si rece. Brusc mi-am amintit de atingerea ta Uso. Si mana ta era foarte rece, desi era vara. Se spune ca oamenii cu astfel de maini sunt sinceri. Hmm, numele tau inseamna ,,minciuna’’ contrar acelei vorbe inventata de cine stie cine pentru a ma face pe mine sa ma framant si sa pierd vremea inutil, gandindu-ma la tine.

Asa, obisnuiam sa gandesc pe atunci. Orice as fi facut gandul meu zbura spre tine. Credeam ca e inutil, si chiar era. Insa nici acum nu vreau sa cred asta, desi insusi timpul mi-a demonstrat cat de nesemnificativ am fost pentru tine. Ca un compot de fructe. Cand se termina budinca de ciocolata mananci compotul, iar tu detesti fructele. Atunci, chiar si pentru o perioada scurta am fost bun, folositor… dar cand borcanul s-a golit de zeama dulce-acrisoara, la fund au ramas fructele. Asa m-ai golit si pe mine de energie, euforie, umanitate lasandu-mi scrupulele in acelasi loc unde le-ai gasit.

Uso, cand am inceput sa tinem legatura, si asta depinde caci ne vedeam numai cand tu vroiai, incepusem sa-mi pierd speranta. Vara era pe terminate, si ma bucuram. Eram satul de moleseala aceea ce se plimba prin aer ca un virus infestand pe oricine se lasa prada ei.
Multi intrara in forta in acest nou anotimp dar, eu nu. Mereu eram influentat de vremea de afara. Ai sa razi, dar imi era teama de toamna. Ma facea mai melancolic insa nu si nostalgic.
Nu aveam de ce. Amintirile mele erau nule.
Am participat fara sa vreau la un accident rutier. Eram pe bancheta din spate, iar parintii mei pe scaunele din fata. Naiba mai stie incotro ne indreptam pana cand o masina de transporturi a intrat in noi. De acolo mi se rupse firul. M-am trezit la reanimare, pe un pat de spital. Mirosul era ,,imbacsit’’ de medicamente si bolnavi. Atunci o asistenta mi-a comunicat ca parintii mei nu au avut atat de mult noroc ca si mine. Dar, ce noroc? Nu-mi aminteam nici eu nimic, si nici acum nu-mi amintesc. Copilaria, adolescenta, orice. Nimic! Era ca si cum si eu as fi murit oadata cu ei. Eram doar un robotel deoarece nu aveam amintiri si nici teluri in viata ori vise.
Cand ti-ai facut aparitia in viata mea, la putin timp dupa accident, am inceput sa am amintiri, vise. De aceea m-ai gasit mort de beat in club pentru ca eram amarat si mahnit. Din cauza asta aceea a fost clipa cand am renascut si am inceput sa retraiesc.

Numai au nici un rost confesiunile mele, stiu. Vorbesc in zadar. Dar Uso, tu ai ceva sa-mi spui? Iti promit ca vom inversa rolurile. Eu voi fi tacut, tu vei vorbi de data asta...

Stii? Si tacerea e un raspuns.