Un foc de arma si un fum de tigara

[onu']

Ce chestie, mi-a mai venit o idee de fic. Sper sa va placa.

Un foc de arma si un fum de tigara

Capitolul1 Ganduri pentru tine

Pot vedea in marea ochilor tai. Ramificatiile acelea verzui, se aseamana cu niste pestisori. Se plimba nestingheriti, facand sa para ca viata e mai buna acolo. In albastrul divin al ochilor tai. Mi se maresc pupilele de fiecare data cand te privesc. S-au mai bine zis: Te priveam.
As fi vrut sa fi aici, cu mine. Privind cerul, pierzandu-ne sirul gandurilor in imensitatea lui. Facand stelele sa straluceasca atunci cand s-ar fi intersectat cu gandurile noastre, atat de diferite. Dar, intr-un final, ajungand sa aiba acelasi mesaj. Chiar daca tu nu ai fi recunoscut asta nici cu un pistol la tampla.
Iti aduci aminte? De fiecare data cand inoptai la mine, iar asta se intampla destul de rar, incercam sa te conving sa ne uitam impreuna la cerul instelat. De fiecare data te intorceai cu spatele, la propriu. Spunandu-mi ca sunt nebun si ca nu ait imp de copilarii. Desi, aveam aceiasi varsta.
Si nici asta nu o auzisem din gura ta. A trebuit sa scot cu clestele de la putinii tai prieteni. Spre deosebire de tine, eu eram singur.
Hei, Uso… desi stiam cati ani ai nu aveam habar de ziua in care ai venit pe lume. Stii, chiar si acum daca mi-ai fi spus, tot nu ar fi fost prea tarziu. Ti-as fi facut un cadou. Stiind ce-ti place, le-as fi ignorat pe toate si te-as fi obligat sa privim cerul si stelele.
Invaluiti de racoarea noptii, stand in tenebrele camerei mele. Eu indrugand toate prostiile iar tu tacut pentru un timp destul de longeviv.
Sincer, nu stiu daca ma ascultai. Dar stiu ca erau atent atunci cand luam guri de aer, destul de mari, pentru a putea vorbi in continuare. Atunci erau momentele cand mai bolboroseai si tu un: ,,Mai taci.’’
Inca imi rasuna vocea ta in timpane, asemenea unui ecou. Nu stiu cum s-o descriu. Dar am devenit dependet de timbrul ei. Asta e de rau. Caci nu mai pot spera sa o aud din nou. Si chiar daca minunea s-ar intampla, ar fi mult prea dureros. M-ar zgaria pe creer tonalitatea ei. Paradoxal, sunt dependent de ea si totusi nu vreau sa o mai aud.
Stii, chiar si imaginea ta, apasand pe retina ochilor mei, mi-ar face stomacul sa se inoade.
Amandoua combinate fac ca ceva din strafundul meu sa urle si sa tipe ca vrea afara. L-am infranat atat de mult, dar nu s-a diminuat.
Vezi? Ce impact ai asupra fiintei mele. Cata adrenalina mi-ar curge prin vene, fiind langa tine.
Si totusi, inc ate vreau cu mine. Privind cerul si stelele.


stiu, e scurt. ma revansez data viitoare.

[Rain]

E scurt, dar bun. Mi-a stârnit o curiozitate aparte pentru povestea în sine, trecutul celor doi şi toate cele. Vreau să aflu mai multe căci este interesant. Defapt titlul m-a adus aici, ca să fiu sinceră.
Nu prea pot critica, din câte am înţeles criticii nu mai au voie să facă asta decât dacă li se cere, dar pot da un scurt comentariu pentru a te felicita că ai mai înaintat cu descrierea, e mult mai bună acum, la fel şi suspansul. Aştept cu nerăbdare să văd când apare dialogul, am impresia că mă vei surprinde şi acolo. Vreau să îl cunosc pe Uso, acest tip indiferent şi misterios. Uite, deja din primul capitol mi-am format o părere despre el.
Sper să vii repede cu următorul, de abia aştept să îl citesc.

[Peppers]

Ca și Thєory, spun că este scurt dar bun. Deocamdată nu fac legătura dintre titlu și primul capitol, dar cred că voi avea destul timp să o fac, desigur, dacă vei posta în continuare cum te-aș ruga să o și faci. Revenind la subiect, din acest prim capitol, eu înțeleg că persoana din perspectiva căreia vorbești are o mică obsesie față de acest Uso, care pare puțin cam arogant, ușor iritabil... Iar tipul (m-aș repeta dac-aș spune „din perspectiva căruia vorbești”) hm, cum să spun... o persoană care simte nevoia să vorbească, care probabil îl admiră pe acest „Uso” și așa mai departe.
Sper să am dreptate cu privire la caracterizarea celor doi, iar asta voi vedea doar când vei posta next-ul și, ca și o notă, când am citit prima oară nu mi-a trecut prin cap că acesta este un yaoi, tocmai de aceea mi se pare foarte interesant.
Spor la scris, mă uimești cu fiecare fic pe care-l postezi și e de bine .^^

[onu']

Dat fiind ca ceasul bate doisprezece noaptea e ziua mea. Asa ca un mic cadou din partea mea: Next!
Postez doua capitole ca sa nu mai fie scurt.

Capitolul 2 Da-mi pace!

Hei, Uso… daca ar fi sa-mi scriu memoriile, intotdeauna dupa numele tau as pune puncte de suspensie. Lumea le-ar putea interpreta cum vrea. Dar niciodata nu ar putea concepe povestea din spatele lor, niciodata nu ar putea vedea lucrurile prin prisma ochilor mei.
Stii, m-a fascinat intotdeauna numele tau. Atat de scurt dar cu o semnificatie atat de mare. In limba noastra materna, japoneza, uso inseamna minciuna. Dar de ce? Caci nu ti se potriveste deloc. Tu nu minteai. E adevarat, nici nu vorbeai prea mult. Doar evitai a-mi spune adevarul.
Secretele pluteau ca un abur in jurul tau. Mai mereu erai ,,ratacit’’ in ceata densa a trecutului tau sumbru, cum il catalogau altii. Dar de ce era sumbru? Doar pentru ca erai putin ciudat? Doar pentru ca la prima vedere faceai o impresie cam bizara? Tu oricum nu vorbeai mult, nu te aratai prea mult. Cel putin nu ziua, asemenea unui vampir.
Imi aduc si acum aminte de chipul tau fad, fara nici un fel de expresie faciala. Niciodata nu zambeai, nu radeai. Si daca o faceai… o faceai in batjocora. Buzele tale frumos conturate, usor rozalii nu mimau niciodata lucruri dragute. In caracterul tau erau nelipsite mandria si orgoliul duse la extrem. Nici macar ,,dulceata’’ ori ,,miere’’ nu puteai pronunta, ori nu vroiai.
Continuand tabloul fizionomiei tale ma rusinam. Erai atat de mare, atat de inalt. Eu eram doar o aschiuta la umbra unui copac, umbra ta. Intotdeauna am fost acolo, in umbra ta. Desi, chiar nu stiam daca ma doreai acolo sau nu. Dar tu, rece ca o statuieta de marmura daltuita intr-un mod profesionist, probabil mi-ai fi dat un raspuns ambiguu. S-au ai fi facut ceea ce sti tu mai bine sa faci. Sa taci.
Printre altele, mai erau si unele lucruri puse sub semnul intrebarii. In sensul ca obisnuiai sa faci gesturi nebanuite ca sa ma readuci la tacere ori sa ma intimidezi.
Uso, mai stii scena acea din bucataria mea?
Afara ploua cu galeata, eu urmaream plictisit picaturile de apa ce se izbeau cu brutalitate de geamul meu. Am auzit bubuituri in usa. Mi-au sclipit ochii in momentul acela. Stiam ca tu esti. Toata lumea suna, tu ciocaneai dand cu pumnul in usa. Piuitul soneriei mele il ,,gaseai’’ agasant. Desi, nu putine erau datile in care imi spuneai ca preferi sa asculti soneria enervanta decat pe mine. Nu faceai decat sa ma tachinezi. Aveai o placere sadica.
-Uso! Ce faci pe ploaia asta? Hai inauntru ca racesti.
Ai inaintat lent, fara a-mi adresa vreun cuvant. Din holul mare de la intrare trebuia sa traversam bucataria pentru a ajunge in living. Tu insa, te-ai oprit in bucatarie. Ai murmurat ceva, cum ca ti-e foame. Nu ai asteptat nimic din partea mea, ti-ai varat capul in frigider, cautand cu ochii ceva comestibil. Eu eram un esec total cand venea vorba de gatit asa ca aveam numai conserve ori fructe. Tu detesti fructele.
M-am asezat cu fundul pe mobila de bucatarie si am continuat sa te bombardez cu intrebari. Aratai cam sifonat. Ce-i drept, intotdeuna aratai sifonat de parca ai fi iesit din nu stiu ce razboi. Asta se intampla numai cand veneai pe la mine. In rest, erai destul de ingrijit si proaspat, as putea zice.
-De ce ma vizitezi la ore asa tarzii din noapte? Uso, raspunde-mi! La dracu’!
Ai dat cu pumnul in masa si nu m-as fi mirat daca se crapase. Dar eram mult prea crispat ca sa pot observa acel detaliu.
Te-ai apropiat de mine incet, facandu-mi pulsul s-o ia razna cu fiecare pas pe care il executai. Ai ridicat mana dreapta in aer, iar cu buricele degetelor mi-ai atins maxilarul. In momentul acela mi s-au uscat ochii instantaneu. Simteam nevoia sa clipesc dar nu aveam taria necesara, ca si cum m-ai hipnotizat. Am scos un sunet de uimire atunci cand ai parcurs lent pana pe clavicula. Atingerea ta era atat de blanda si… usoara, ca o briza dis de dimineata. Aveai mana rece aidoma unui sloi de gheata. Din nou nu pot intelege. Abia daca simteam presiunea mainii tale asupra pielii mele netede. Dar cu siguranta simteam pana la os raceala ei. Ca si cum se infiltra prin derma, dandu-mi fiori ce ma strapungeau pana in maduva oaselor.
Si-mi placea. Chiar daca atunci eram prea las pentru a recunoste-o. Mi-am dat seama acum… Cand e mult prea tarziu.

Capitolul 3 Inceputul nostru

Uso, amintirea ta inca ma tulbura. De fapt, sunt bulversat inca de cand te-am cunoscut. Stii, viata mea ar fi fost o mare pierdere de timp daca nu te-as fi cunoscut pe tine. Asta s-a intamplat tot la o ora tarzie din noapte. Acum cand stau si reflectez la asta, imi dau seama ca ar fi fost ciudat sa te cunosc pe timpul zilei.
Eram in club cu cateva pahare la ,,bord’’. Am incercat sa fac pe filozoful la baie discutand cu un alt tip. Nu stiu exact ce-am zis dar imi aduc aminte foarte clar, chiar daca eu nu vedeam chiar asa, cum tipul ala si-a incordat maxilarul si a dat sa ma loveasca.
Pumnul lui s-a oprit la o distanta milimetrica de chipul meu rosu, din cauza alcoolului. Incheietura celui dinaitea mea a fost inconjurata de mana altui barbat ce strangea cu fermitate, astfel venele ii ieseau usor in relief. Ai marait printre dinti doua replici, iar acea a fost prima oara cand ti-am auzit inflexiunile vocii atat de placuta:
-Hmm, vrei distractie? Alege-ma pe mine.
Tipul s-a speriat si in mai putin de cateva secunde s-a facut nevazut. Abia acum realizez la ce fel de ,,distractie’’ te refereai.
Nu-mi mai puteam tine echilibrul, iar ochii mei incepeau sa-ti proiecteze o clona, vazandu-te dublu. M-am sprijinit de usa, iar tu te-ai apropiat de chiuveta pentru a te putea spala pe maini. Dupa ce ai terminat ai vrut sa pleci dar te-am oprit. Si sa fiu al nabii daca stiam de ce.
M-ai fixat cu prvirea, acea privire albastra patata de stropi verzui. In momentul ala eram vrajit. Da! Vrajit de un barbat…
Vazand ca eu nu am de gand sa fac ori sa zic ceva, ai dat din umeri napasator, plecand.
Aceea a fost prima oara cand te-ai aratat in viata mea. Aceia a fost clipa cand am inceput sa traiesc cu adevarat.


sper ca am imbunattatit descrierea. asta nu e punctul meu forte.

[Rain]

Buna! Ma bucur ca ai venit cu capitolul ( sau capitolele, cele doua ) urmator. O sugestie ar fi atunci cand postezi sa pui un singur capitol, dar mai mare. De exemplu, capitolul 2 si 3 putea fi unul singur. Nu prea inteleg de ce l-ai despartit in doua. In caz ca vrei sa schimbi ideea, poti lasa spatiu fara sa incepi alt capitol, dar faci cum vrei. Si in carti unele capitole sunt mai mici si altele mai amri. :-?? dunno.

Hei, Uso…

Inceputul mi se pare ca cel din Nana, gen : Hei, Nana...
Scuze daca ma insel, doar ma dadeam cu parerea. Ei bine, scri destul de frumos, ti-am mai zis. Capitolele au fost interesante, nici prea incarcate dar nici prea seci. Am observat ca folosesti cam multe propozitii scurte si de obicei intrebari. Incearca sa mai sari peste ele. Sunt frumoase, dar enervante cand sunt atat de multe. ( exemplu in capitolul 2, la inceput ).
Chiar sunt curioasa cine este acest Uso si sa il vad fata in fata, sau mai bine zis personajul din a cui perspectiva vorbesti sa-l vada, caci pana acum e un intreg flashback, memories etc.
Te-ai bazat mult pe descrierea lui Uso si ai uitat de personajul tau. Descrie-l si pe el! ^^

[onu']

Se pare ca s-a creat o mica confuzie pe aici. Nu am copiat anime-ul ,,Nana'' si nici nu m-am inspirat din el, nici macar nu ma gandeam la asta. Mi s-a parut mai interesant daca personajul meu nu se adreseaza in mod expres cititorului si unui alt protagonist din fic. Asa cum am mai zis unor persoane... am vrut sa schimb putin ideea, sa evadez din cotidian si in loc ca respectivul sa zica: M-a sarutat si m-a luat in brate... M-ai sarutat si m-ai luat in brate. M-am gandit eu singurica, va asigur, caci mereu caut sa fiu originala. (plus ca mi se pare putin mai interesant asa si mai emotionant) Voi decideti daca il mai cititi sau nu. Eu voi continua sa scriu ficul in aceasta maniera.
Enjoy!

Capitolul 4 Arată-te!

Uso, cuvintele mele mai au vreun rost acum? De fapt, adevăratul mister este dacă pot ajunge până la urechile tale. Să poţi auzi şi tu sunetul lor. Dar având în vedere că este vorba despre vocea mea, probabil că au amuţit de ceva vreme. Şi poate că nu le poţi auzi şi nici simţi cum încerc să-ţi trimit fiori pe şira spinării aşa cum tu obişnuiai să faci cu mine. Dar eu am continuat să vorbesc cu mine însumi. M-am auzit de atâtea ori încât mi se pare că vocea mea nu are nimic special, nu poate rămâne întipărită în mintea nimănui.
Sunt aşa albicios şi transparent… întotdeauna îmi spuneai că arat ca un rahitic. Aşa că ideile mele ,,briliante’’ nu au întârziat să apară. Stăteam şi mâncam uitandu-mă în oglindă, ca bou’. Făceam şi sală de dragul unor ,,pacheţele’’ dar mai rau slăbeam şi ai observat acel lucru. M-ai oprit şi mi-ai zis să nu mai îmi pese de ce zic alţii. Adevarul e că nu-mi păsa, chiar deloc. Doar tu şi vocea ta mă îndemnau la lucruri pe care nu stiu în ce măsură le-aş fi făcut dacă ar fi fost vorba de o altă persoană.
Cateodata ma surprindeai atingadu-mi parul cu delicatete. Avand in vedere toanele tale, asemenea unei fete, imi cumparam balsamuri si sampoane special pentru al face mai moale, mai suplu. Se puteau observa rezultatele cu ochiul liber. Nu-mi spuneai nimic, insa puteam citi in ochii tai mica ta placere. Constatam cu stupoare cum expirai oxigenul acumulat in plamanii cenusii, relaxandu-ti muschii, iar incruntatura de pe frunte se diminua treptat pe masura ce te jucai, nemaipasandu-ti de nimic din jurul nostru. In momentele alea iti aruncam priviri fugare asupra buzelor de un roz pal, parca pictate cu multa indemanare si pricepere. Tanjeam dupa moliciunea lor si ,,fructul’’ interzis ce se ascundea in lacasul afrodisiac al gurii tale. Era un pact cinstit, nu? Tu atentai la noantele mieroase ale podobei mele capilare, eu cerseam dulceata buzelor tale. De ce tu puteai sa ai ce-ti doresti iar eu nu? Atat de crud…
Uso, prima oara cand te-ai jucat in parul meu a fost a doua oara cand te-am vazut.
Adormisem in baia clubului aluia si proprietarii l-au inchis pe timpul zilei, fara a stii ce tampit zace acolo dandu-si gramezile pe jos. Cineva nu avea sa fie prea fericit…
Dupa ce mi-am revenit cat de cat, am evadat pe fereastra baii, aproape tarandu-ma pana acasa. In zece minute aveam sa fiu in patul meu confortabil, cu ceaiul fiebinte in mana, holbandu-ma la pestisorul meu in timp ce inota in borcanul cu apa si cateva scoici pe acolo, sa nu se plictiseasca. Eram foarte mandru caci eu il prinsesem. Si nu era unul din orice balta, ci din ocean. Euforia acelui moment mi-a afectat atat de tare creerul incat am facut gauri in capacul borcanului ca sa poata respira pestele…
Insa n-a fost sa fie! Nu am ajuns acasa. Eram mahmur si m-am oprit in parc, pe suprafata tare a unui leagan, lasand pleoapele sa cada greoaie peste ochii mei ciocolatii. Simteam racoarea diminetii si senzatiile placute ce le intampina pielea mea sensibila la contactul cu adierile usoare. Cand mi-am deschis ochii, hotarat sa ajung acasa, te-am zarit. Erai imbracat ca in seara precedenta. Tricoul negru, simplu si blugii la fel de inchisi la culoare, cu o croiala dreapta, impodobiti doar de cateva lanturi, tipic stilului tau de zi cu zi. Pareai pierdut in lumea ta, stingand o tigara de un stalp plin de afise si postere cu formatii la moda. Ai ridicat capul din pamant dar inca nu puteam sa-ti observ ochii ce ma fascinasera, din cauza bretonului ce cadea neglijent pe fruntea ta, depasind nivelul sprancenelor. Ai vrut sa pasesti spre trecerea de pietoni dar ringtonul mobilului tau te-a oprit. Acelasi lucru as fi vrut si eu sa-l fac dar nu aveam curajul necesar sa fiu la fel de tupeist ca si ,,el’’. Ai aruncat o privire pe micul ecran apoi ai pasat o tasta, indesand micutul aparat in buzunar. Probabil nu era nimeni important. In momentele alea m-am gandit la o femeie. Dar cunoscandu-te pe tine acum, imi dau seama cat de mult greseam.
Ai dorit sa-ti continui drumul propus, desi pareai ca nu ai o tinta anume ci mergeai la intamplare sau poate doar erai un bun actor. Te-am urmarit indeaproape uitand de durerile de cap ingrozitoare si cateva crampe stomacale. Nu stiu ce era cu mine si nu-mi puteam explica adrenalina ce-mi pulsa prin vene odata cu inima ce batea din ce in ce mai tare. Insa stiam sigur care-i cauza… tu!
Dupa ce era sa ma calce masina, am dat peste o baba, am speriat niste pisici de pe alee fara sa vreau, te-ai oprit din mers. Ai stiut in tot acel timp ca eu eram in spatele tau si-ti masuram fiecare miscare, iar eu tantalau, am stranutat in acel moment, fiind in pana de idei.
-Pustiule, vezi-ti de viata ta. mi-ai spus cu voce grava fara nici o urma de amenintare.
-Ăăă… asta fac. ti-am dat replica acea, atat de prosteasca.
-Hmm…
Ai facut intorcandu-te spre mine, indreptandu-ti spatele si fixandu-ma cu privirea.
-Spune-mi, atat de mult te-am vrajit aseara?
Ramasesem crispat. Mi-am despartit buzele tremurande in incercarea de a mai spune ceva. Orice! Numai sa nu dispari atat de repede. Mi-ai captat atentia intr-un mod atat de usor.
-Iti amintesti?
-Ma asteptam ca tu sa nu-ti mai amintesti.
Mi se pusese un nod in gat pe care cu greu il inghitisem. Simpla ta prezenta imi paraliza trupul in intregime.
-Pai, vezi tu… eu, am vrut sa... sa-mi cer scuze. Adica sa-ti multumesc!
-Tare nehotarat mai esti. Imi oferi scuze sau imi multumesti? M-ai intrebat apropiindu-te de mine.
Narile mele au fost invadate de mirosul tare si totusi dulceag al tigarii ce ai terminat-o in parc. Miroseam cu nesaţ ,,parfumul’’ ce-ti domina respiratia. Iar atunci cand am simtit o nota mai puternica am clipit brusc dandu-mi seama cat de aproape eram unul de celalalt. Oare de cat timp asteptai de cand eu ma abandonasem in mutenie? Ma mir ca ai avut rabdare.
Pentru a ma trezi la realitate ti-ai varat degetele lungi de pianist in pletele mele. La contactul cu parul meu un zambet si-a facut aparitia in coltul gurii tale. Atunci aveam tendinta de a spune ca era inocenta acea arcuire a buzelor tale. Acum insa stiu, sunt sigur ca desi zambetul tau parea inocent nu la fel era si posesorul. Tu ranjeai, radeai in batjocora dar atunci… am avut ocazia de a-ti smulge un suras sincer, mic ce-i drept. Dar sincer…

Tremuram ca varga chiar sub ochii tai, ce parca doreau sa ma diminueze intr-un punct mic si insignifiant ca mai apoi sa ma poti respinge, aruncandu-ma cat colo doar cu un deget. Cu aceiasi delicatete cu care ai coborat de la radacina pana la varful firului de par, ai repetat miscarea. O rafala mi-a strabatut corpul si o caldura coplesitoare se concentra asupra trupului meu, mintea golindu-se iar ratiunea transformandu-se in delir. Continuam sa-mi tin buzele intredeschise sperand ca vor iesi cateva sunete, materealizandu-se in niste nenorocite de cuvinte. Acestea insa, au intarziat sa apara. Comportamentul tau ma speriase, iar gestul tau ma ingrozise.
-Exact cum credeam. Ai dat verdictul. Dar la ce anume te refereai?
Parca citindu-mi gandurile mi te-ai adresat din nou pentru a putea pricepe si mintea mea ingusta logica din spatele cuvintelor tale.
-Un mic pervers.
Ce?! Eu?! Pervers?! Mic?... Doar pentru ca am urmarit un om pe strada, dintr-un motiv ce-i un mit chiar si pentru mine, ma face in ziua de azi pervers? Si in limbajul unui baiat de cartier as putea spune: Mi-a picat fisa! Nu, nu pe jos. Ci in cap, si m-a zguduit ca pe un lac linistit in care a cazut o picatura de ploaie facand valuri pe toata suprafata acestuia.
Sfios si probabil cu obrajii imbujorati, margelele mi-au ,,alunecat’’ spre partea inferioara a corpului meu. Se putea observa cu ochiul liber umflatura din pantalonii mei. Dar cum? Din cauza cui? Uso, chiar daca atunci as fi negat, inainte ca tu sa pleci, in adancul mintii mele bolnave, stiam motivul pentru acel mic incident.
Continuam sa ma rusinez si in acelasi timp sa privesc umbra ta pe asfaltul fierbinte, din cauza temperaturii ridicata a verii. Cu fiecare pas se micsora tot mai mult, disparand. Sunetul pasilor tai il auzeam tare si clar inundandu-mi timpanele. Dar odata ce umbra ta a disparut si sunetele s-au rarit aidoma unui cantec aproape de final.


Eh, dupa cum am mai spus, sper sa citit cu placere nu cu ,,mainile in cap'' :))

[Peppers]

Spuneai de mine că am evoluat, dar tu... tu descrii uimitor, adică și înainte îți adoram stilul original, dar acum descri din ce în ce mai mult și-mi place foarte mult asta. Revenind -spun cuvântul ăsta prea des...?-, acest Uso mă fascinează din ce în ce mai mult :3 și trebuie să specific că și eu tot la Nana mă gândeam, adică la acel „Hei, Uso...”, dar cu siguranță nu te „acuzam” de copiere sau orice altceva, dimpotrivă și dacă te inspirai din el tot atât de tare îmi plăcea. Așa, sincer, nu mă așteptam ca protagonistul -nu-i știu numele...- să fie îndrăgostit de acest Uso , serios, mă așteptam să se îndrăgostească pe parcurs sau ceva de genul xD, dar deh, dragoste la prima vedere, ce să-i faci :))). Mm, nu-mi place acel „Mic pervers” fiindcă dacă tipul s-a-ndrăgostit de el nu-nseamnă că e pervers, dar dacă așa consideră Uso, așa să fie ! :)) Mă cam ți în suspans cu numele tipului fiindcă deja ești la cap. al patrulea și tot nu îl știu, îmi place x3. Mă-ntreb totuși ceva, o să avem parte de yaoi nu? owo”, așa, cam atât, spor la scris șiii ador fic-ul ăsta :3 -să sperăm că va fi mai lung decât altele :)))-!

[hiimera]

Well, well, well. Im here! xD
Voi lua fiecare capitol în parte, pentru aţi arăta eventualele greşeli şi evoluţia pe parcursul ideilor înşirate în cele trei părţi. <3 (abia acum am observat că ai 4 capitole, unul e ataşat de celălat în acelaşi post)

Capitolul 1: Gânduri pentru tine - Limbajul atinge standarde destul de bune, văd că te pricepi (fac o mică comparaţie acum): presupun că acesta este nou, spun asta fiindcă majoritatea ficurilor tale pe care le-am răsfoit sunt mai vechi (aşa am înţeles de la tine). Se observă evoluţia, adică ai ajuns la o anumită treaptă, ceva mai evoluată.
Cuvinte frumoase, bine dezvoltate acolo unde este necesar, gânduri amestecate cu sentimente de zbucium, nostalgie.
Îmi place modul în care ai îmbinat totul, însă marea problemă constră în punctuaţie şi propoziţii: unde trebuie scris în continuare cu virgulă, tu pui punct şi fragmentezi idei care normal merg împreunate.
După cuvântul "dar" trebuie pusă virgulă, de multe ori ai avut punct şi ai continuat cu ideea, când ea avea legătură cu cealălată parte.
Foarte multe mini-idei, toate tăiate şi diminunate, despărţite când nu trebuie. Fii mai atentă pe viitor, încearcă să faci legătura, să te concentrezi asupra ideii pentru ca apoi să nu sfâşii bucăţele ,cu bucăţele propoziţiile.
Îmi place foarte mult că personajul se implică în această "relaţie", care după cum observ o povesteşte cu intenţie, vreau să se facă auzit într-un anume fel, vrea să ajungă toate acestea la el (acel Uso de care încă nu ştiu prea multe). Parcă îl camuflează într-un fel şi nu îi dezvălui numele de foarte multe ori, e foarte interesant cum ai conturat totul.
Sinceră să fiu pare mai mult prolog, deoarece, parcă îşi reaminteşte de toate acele clipe.
Emoţional ai implicat destul de bine personajul, iar felul în care încearcă să capteze atenţia prin: "Vezi!" sau "Îţi aduci aminte?" amplifică starea lui, felul său de a se manifesta, de parcă... nu ştiu strigă pentru ca tipul să-l audă. (cel puţin aşa văd eu, aşa mi s-au transmis mie sentimentele personajului tău, dacă alţii au văzut şi-au imaginat altfel, e treaba lor)
Mai revin puţin la greşeli: repetiţia, fereştete de ea cât mai mult posibil.
De exemplu aceste două cuvinte "cerul înstelat", în diferite propoziţii plasate, totuşi sună a repetiţie, puteai altfel formula sau le înlocuiai, fiindcă deja au început să mă zgârie pe timpan.
Atenţie şi corectează-ţi capitolele la final. <3

Capitolul 2: Da-mi place! şi Capitolul 3: Începutul nostru - pare că el povesteşte într-un jurnal... Dar vezi, fii atentă că atunci când ai pus dialog (capitolul2) acolo trebuia să se rupă firul dintre povestirea aceea şi cea prezentă, normal spun eu (părerea mea, nu ştiu dacă este chiar corect, dar...) ar fi trebuit să spui aşa: " Nu făcea aşa decât să mă tachineze, avea o plăcere sadică şi în momentul acela mi-am dat drumul la voce, exclamând puternic: "Uso, ce faci în ploaie?! Hai înăuntru, ca să nu răceşti." " - sau altfel, sper că ai înţeles la ce mă refer?
Un lucru care m-a făcut să tresar de fericire... să spunem, ar fi: "S-au ai fi facut ceea ce sti tu mai bine sa faci. Sa taci." Deci felul tău de a simplifica şi a te reduce la lucruri (mai ales la dialog) normale, pe care le ştim zi de zi, le auzim, mă face să zâmbesc şi să râd.
Tipul ăsta Uso pare că minte într-un fel, dar nu în sensul adevărat al cuvântului, e misterios, învăluit într-o mantie transparentă, prin care nu poţi vedea atâtea detalii. E interesant, îmi place tare mult cum l-ai conturat pe tip şi felul în care povesteşte primul personaj (al cărui nume nu îl ştiu încă) mă face să cuget intens. <3
La descriere te descurci foarte bine, pot spune, desigur e umila mea părere, chiar dacă nu dramatizezi şi nu dezvolţi atât de mult propoziţii, încât să se ajungă la confuzii sau întrebări (puse desigur de noi cititorii), reuşeşti să finisezi foarte bine caracterul personajelor.
Uso ăsta e un timp interesant şi partea cu atingerea ai reflectat foarte bine felul în care celălat personaj se simte, tremură sub privirea lui Uso.
Ambele capitole mi-au plăcut şi mai ales finalul de la capitolul 3, genial!
Desigur şi aici ai multe repetiţii, propoziţii puse anapoda, din nou virgule mâncate şi prea multe puncte puse aiurea.
Un sfat: reciteşte cu voce tare capitolul şi mai ales cu intonaţie, ajută foarte mult.
Să ştii că titlurile se potrivesc cu întreg conţinutul, iar ideile completează foarte bine acţiunea, care nu este de loc grăbită, din contră se desfăşoară foarte bine, pe trepte.

Capitolul 4: Arată-te! - impunător titlul acesta, se potriveşte destul de bine cu întreg conţinutul.
Ce mă faşcinează, ca să o spun mai migălos şi intens, este felul în care personajul tău evoluează pe etape. Capitolele per povestiri, mai mult nişte gânduri înşirate pe foi, foile unui jurnal.
Mi se pare mie, dar nu cre, ai cam făcut o mică amestecătură de timpuri.
Faza ţi-am explicat-o, personajul tău povesteşte din trecut, iar tu imediat vi cu prezentul (aşa este, nu? da!), deci încearcă să conştientizezi trecerea de la timpuri. (bine, mie aşa mi se pare cel puţin)
Oricum nu mă mai complic, că poate spun şi eu prostii până la urmă.
Cam aceleaşi greşeli, dar la descriere te descurci foarte bine, îmi place cum conturezi situaţia în care este pus personajul tău, iar felul în care acest Uso îl face să tacă şi să se perdă în gândurile sale.
Capitolul acesta este mai lung, mai bun.
Impactul e mare, e simţit bine, nu am ce cometa, doar faptul ca să te corectezi ceva mai atent, ok?

Păi cam asta este tot, se poate să fi sărit câteva amănunte, dar voi vedea mai multe în următorul capitol.
Deci, sper să te ajute critica mea, tot ce am spus, defapt. Oricum te descurci bine, idea... păi nu ştiu. XD Succes!!

[onu']

Next! Enjoy!

Capitolul 5 Eu si tu sau… noi doi?(partea intai)


Uso, dupa ce mai lasat de izbeliste, credeam ca nu voi mai avea norocul chior sa te revad si a treia oara. Credeam ca vei fi doar un alt trecator prin viata mea, doar o umbra, o amintire de care imi voi aduce aminte la a doua betie, probabil. Dar ma inselasem amarnic. Tu erai singurul din viata mea care conta cu adevarat. Eu… eu eram doar un alt copil prost si inocent pe care l-ai atins. Doar o alta umbra ce-ti statea la dispozitie, la rand cu altele.

Cand ai disparut din aria mea vizuala m-am dus acasa, intr-un final. Ma simteam singur. Si asta era ciudat, eu mereu eram singur. Dar, de ce atunci o simteam atat de intens decat in alte dati? Sentimentul asta era oribil si aspru, am crezut ca ma obisnuisem cu el.
Mi-am indreptat pasii spre baie, pentru a putea face un dus. Doream sa ma revigorez si poate sa uit de tine ori sa-mi aduc aminte asa... doar in treacat, in joaca. M-am lasat prada aburilor fierbinti si picaturilor de apa sa se izbeasca cu brutalitate de corpul meu firav. Senzatiile placute nu au intarziat sa apara indemnandu-ma sa cuget la alte clipe placute din viata mea.
Nu stiu de ce m-am gandit la placerea trupeasca. Poate pentru ca inca eram virgin, poate pentru ca tu m-ai introdus in aceasta lume. Dimineata cand te-ai jucat in parul meu s-a intamplat. Eu chiar ma intarisem datoria unui lucru, aparent, minor.

,,Un mic pervers’’… inca imi rasunau cuvintele tale in ureche, tare si clar. Dar, ca sa fiu sincer, nu stiu daca eu rememoram cuvintele tale cat rememoram vocea ta suava. Mi-as fi dorit sa o pot materealiza intr-un pierce, ca sa-l pot purta in ureche tot timpul si sa te pot auzi ori de cate ori as fi vrut. Nu era cu putinta, insa. Acele vise faurite de o minte bolnava nu le-ar fi putut indeplini nici o forta divina. Tu poti ,,tine piept’’ oricui.

Cand pielea mea s-a incretit, am realizat ca era timpul sa mai si ies de acolo. Am aruncat o pereche de boxeri gri pe mine si un maiou lung si largut. Era deja dupa-amiaza, iar eu ma imbracasem, fara sa vreau, in hainele cu care dormeam. Imi simteam capul mai usor, ca si cum ar fi golit… de creer. Cert e ca eram intr-o continua stare de plutire. Iar noaptea aia nu mai cuteza sa apara. Doream sa deschid fereastra si sa simt racoarea specifica serii, sa privesc abisul negru dinaintea ochilor mei. Sa vad stelele sclipind atunci cand m-as fi uitat la ele, bineinteles, acesta nu erau decat ganduri fanteziste ale mele. Credeam ca daca il voi privi atat de intens voi putea vedea dincolo de cer, in vastul univers. Iubeam cerul, pentru mine exprima libertate, de orice fel. Dar cand te-am cunoscut in noaptea acea la club, incepuse sa-mi placa si ma mult pe timp de noapte. Aveam o pasiune aprinsa pentru albastrul de deasupra noastra, dar pentru tine? Nici nu-ti poti imagina ce arde cu toata fiinta mea, doar pentru tine.

Tu mereu aveai cate ceva prin buzunare. Un pachet de tigari, un mobil vechi, un pistol, poate droguri... Te rog goleste-le! Vreu sa iei putin din mine acolo. Sa-ti strangi bratul cu un garou, astfel incat venele sa iasa usor in relief, sa ma injectezi in propriul tau corp. Sa te inunzi de fiinta mea si sa-ti vad reactia. Din pacate, nu te-am cunoscut indeajuns de bine incat sa pot ghici ce-ai fi facut in acel moment. Probabil, ai fi tacut…


Hmm, am rescris capitolu' asta de m-a luat nebuneala. De la un timp ma cam lasa inspiratia:)) (come back!)

[onu']

Capitolul 6 Eu si tu sau… noi doi?(partea a doua)

Uso, ori de cate ori ma gandeam la tine, zambeam zeflemitor. Tu ai fost ca un drog pentru mine, probabil morfina. Eram intr-o continua durere, iar cand iti simteam prezenta in preajma mea, era ca si cum imi administram singur doza potrivita pentru a putea fi fericit si in armonie cu propriul ,,eu’’.
Dar atunci cand prezenta ta se indeparta asa si efectul ,,drogului’’ se risipea lasandu-mi in urma aceiasi durere. Numai ca devenea si mai acuta, facandu-mi sufletul sa se atrofieze.

-Ce faci?
-Ma duc la mama!
-Pe celalalt continent?...
-Cu avionul!
-Cum, tu nebuno, ca nu ai bilet rezervat?
-Il iau de la aeroport.
-Da’ unde te crezi? In statia de tramvai?

Ascultam exasperat dialogul vecinilor mei. Erau un cuplu destul de tanar si deja aveau parte de multe certuri. Am oftat prelung privind partea stanga a patului de langa mine. Era pustiu si rece. Brusc mi-am amintit de atingerea ta Uso. Si mana ta era foarte rece, desi era vara. Se spune ca oamenii cu astfel de maini sunt sinceri. Hmm, numele tau inseamna ,,minciuna’’ contrar acelei vorbe inventata de cine stie cine pentru a ma face pe mine sa ma framant si sa pierd vremea inutil, gandindu-ma la tine.

Asa, obisnuiam sa gandesc pe atunci. Orice as fi facut gandul meu zbura spre tine. Credeam ca e inutil, si chiar era. Insa nici acum nu vreau sa cred asta, desi insusi timpul mi-a demonstrat cat de nesemnificativ am fost pentru tine. Ca un compot de fructe. Cand se termina budinca de ciocolata mananci compotul, iar tu detesti fructele. Atunci, chiar si pentru o perioada scurta am fost bun, folositor… dar cand borcanul s-a golit de zeama dulce-acrisoara, la fund au ramas fructele. Asa m-ai golit si pe mine de energie, euforie, umanitate lasandu-mi scrupulele in acelasi loc unde le-ai gasit.

Uso, cand am inceput sa tinem legatura, si asta depinde caci ne vedeam numai cand tu vroiai, incepusem sa-mi pierd speranta. Vara era pe terminate, si ma bucuram. Eram satul de moleseala aceea ce se plimba prin aer ca un virus infestand pe oricine se lasa prada ei.
Multi intrara in forta in acest nou anotimp dar, eu nu. Mereu eram influentat de vremea de afara. Ai sa razi, dar imi era teama de toamna. Ma facea mai melancolic insa nu si nostalgic.
Nu aveam de ce. Amintirile mele erau nule.
Am participat fara sa vreau la un accident rutier. Eram pe bancheta din spate, iar parintii mei pe scaunele din fata. Naiba mai stie incotro ne indreptam pana cand o masina de transporturi a intrat in noi. De acolo mi se rupse firul. M-am trezit la reanimare, pe un pat de spital. Mirosul era ,,imbacsit’’ de medicamente si bolnavi. Atunci o asistenta mi-a comunicat ca parintii mei nu au avut atat de mult noroc ca si mine. Dar, ce noroc? Nu-mi aminteam nici eu nimic, si nici acum nu-mi amintesc. Copilaria, adolescenta, orice. Nimic! Era ca si cum si eu as fi murit oadata cu ei. Eram doar un robotel deoarece nu aveam amintiri si nici teluri in viata ori vise.
Cand ti-ai facut aparitia in viata mea, la putin timp dupa accident, am inceput sa am amintiri, vise. De aceea m-ai gasit mort de beat in club pentru ca eram amarat si mahnit. Din cauza asta aceea a fost clipa cand am renascut si am inceput sa retraiesc.

Numai au nici un rost confesiunile mele, stiu. Vorbesc in zadar. Dar Uso, tu ai ceva sa-mi spui? Iti promit ca vom inversa rolurile. Eu voi fi tacut, tu vei vorbi de data asta...

Stii? Si tacerea e un raspuns.