Un figurant in viata reala - yaoi [18+]

[Reveuse]

Buuun. Am citit de curand un fic yaoi si m-a lovit chefu' de scris. Cred ca mi-a iesit cat de cat. Enjoy it!
Capitolul 1

Noaptea asta e atât de înstelată că nu mă pot opri de la a fi romantic şi sentimental...Halal poet! Baţi drumurile jalnic în căutare de amor! Dacă m-ar vedea mama acum...Dacă m-ar vedea el...O glumă! Totul e o glumă funestă jucată unui muribund, dar muribundul a înnebunit şi se va răzbuna. Închei actul I printr-un zâmbet uşor persiflant. Ce caut aici? Maşinile trec pe lângă mine fără să mă ia în seamă, ca şi viaţa dealtfel. Îmi vine să râd la gândul că tocmai am plecat de acasă şi merg ca un beţiv la trei noaptea pe marginea autostrăzii în speranţa prostească de a-l găsi pe fostul meu iubit. Sună a scenariu de film.
Să râd...şi de ce nu?
Izbucnesc într-un râs isteric. Chiar am înnebunit? Parcă ar fi doi „eu”, cel raţional care mă îndeamnă să mă întorc la familia mea şi...celălalt, cel care vrea să fugă, cel care s-ar dezbrăca chiar acum şi ar aştepta să înceapă ploaia spre a se răcori. Familia mea...am pierdut-o. Care familie mai exact? Era doar ea, o asfixiată după bani care m-a înşelat cu primul venit...Până aici totul e ok, doar că Providenţa ne-a jucat o farsă şi a făcut ca „primul venit” să fie amantul meu...
Mă prăbuşesc frânt. Evenimentele ultimelor ore din viaţa mea mă copleşesc şi trec de la râsul isteric la lacrimi, care mi se rostogolesc pe obrajii zgâriaţi. Înjur printre dinţi, blestemându-mi slăbiciunea. Nu pot să cred că am ajuns să-mi plâng de milă. Nu, refuz să cred asta, dacă aş crede-o, aş începe să vărs şi lacrimi de ruşine. Mi-e atât de somn! Casc şi mă întind cât mai confortabil pe marginea autostrăzii. Simt cum lacrimile mi se usucă pe obraji şi cum adorm încet-încet...
***
Blestem soarele pentru că mijeşte printre norii albi ai dimineţii, mereu mi-am închipuit că aşa arată Paradisul...La naiba! Ce caută el în Paradisul meu? Parcă ar râde de mine. Blestem câmpiile care se întind tot mai mult, la nesfârşit, blestem ziua în care m-am născut şi pe cea în care voi muri, dacă aş putea, m-aş blestema singur, dar am treabă de făcut şi nu-mi permit.
Mă ridic, acoperindu-mi ochii albaştrii şi merg cu paşi mici. Pe măsură ce trec secundele mă obişnuiesc cu lumina soarelui şi îmi recapăt luciditatea...oarecum. Ce presupune, defapt, luciditatea? La naiba cu luciditatea lor! Eu sunt luciditatea! La naiba cu toate firmele şi cu toţi bogătaşii din lume! La naiba cu toate tipele frumoase care se perindă prin baruri de noapte! Le blestem pe toate! Dumnezeule, am capul atât de ameţit că abia îmi mai stă pe umeri, parcă m-aş fi drogat. Defapt, de unde ştiu că nu am făcut-o? Totul pare ireal, desprins din filmele bune, mult prea bune pentru un actor atât de prost ca mine!
Am ieşit de pe autostradă, în faţa mea se întinde o şosea prost pavată, casele încep să răsară. Unde cred eu că mă duc? Pe cine o să găsesc în sătucul ăsta prăpădit numit...super! Natura chiar îşi bate joc de mine! Dintre toate satele din lume eu nimeresc în Essex!
În ultimele patruzeci şi opt de ore m-am însurat cu o necunoscută, mi-am găsit un amant, ca să aflu apoi că amantul mă înşela cu soţia mea sau soţia mă înşela cu amantul, am fugit fără niciun ban –nu că aş fi avut prea mulţi- şi acum nimeresc în Essex. Nu am decât să cerşesc adăpost la vreo familie, care să mă adopte. Îmi zugrăvesc aşadar un zâmbet complet simulat pe faţă şi bat la prima uşă care-mi iese în cale. Spre surprinderea mea, dinăuntru iese o doamnă între două vârste, cu părul prins într-un coc la spate. Slobozeşte un ţipăt ca al oricărei femei cinstite căreia îi vine brusc pe cap un vagabont şi îmi închide uşa în nas la fel de amabilă ca atunci când a deschis-o. Mă uit să văd dacă am pantaloni pe mine. Mda...sunt la locul lor. Sunt puţin rupţi şi şliţul e desfăcut, dar f**k! nimeni nu e perfect! Cămaşa mea e deschisă la primii doi nasturi, defapt, ce tot spun? Cred că i-am pierdut pe primii trei sau patru. Îmi duc mâna în cap şi observ că părul meu e ciufulit. De ce l-oi fi lăsat lung? N-am nici bani de pieptăn.
Mă uit în jos şi observ calitatea excepţională a pantofilor pe care mi-am dat toate economiile săptămâna trecută. Talpa unuia se dezlipise, iar celălalt...O, Doamne! Unde e celălalt? Ce mai contează? În definitiv, nu luam nici o cârpă murdară pe el.
Mă resemnez şi, afişându-mi din nou gingaşul zâmbet, mă îndrept spre următoarea casă. De data asta, iese un bărbat. E înalt, roşcat, cu ochii căprui şi strălucitori. Blugii îi sunt rupţi ici-colo, iar tricou nu poartă, lăsând astfel să se vadă probabil mândria satului Essex. Nu m-aş mira dacă el ar fi primarul. În mâna dreaptă ţine o sticlă de vin, iar cu stânga se rezeamă de tocul uşii.
-Băieţi! strigă el, spre interiorul casei. Carne proaspătă! 20-21 de ani. Ia zi, băiete, mi se adresează el, cum...heeei! Vino înapoi!
Da, aţi ghicit! Nu eu sunt tipul care îi arde un pumn „primarului”, nu, tipul ăla e doar în mintea mea, iar eu sunt blondul care fuge cât îl ţin picioarele şi bate la prima uşă ca un isteric. Într-un târziu, uşa se deschide şi intru fără să mă mai uit la proprietarul casei.
***
-Woow!
Şi această exclamaţie pe care nu prea m-am omorât să o păstrez pentru mine, îmi aparţine. Motivul este un băiat brunet, cu ochii fierbinţi, cu buze răsfrânte sfidător, care zâmbeşte, aţintindu-şi privirea învăpăiată pe mine. Îmi întinde mâna ferm, prezentându-se simplu Jack.
-Jacob; îmi pare rău că ne întâlnim aşa, încerc eu o scuză tâmpită. Vezi tu, tipii ăia. Nu ştiu ce voiau să-mi facă, dar nu cred că era bine.
-Uite ce e, îmi spune el. Dacă vrei să te ascunzi la mine trebuie să-mi plăteşti un preţ.
-Aici n-ai nimerit-o. N-am nici o ceapă degerată.
Jack se apropie de mine, privindu-mă insistent. Îi simt mâna pe obrazul meu şi apoi pe gât şi mai jos, pe piept, unde se opreşte pentru a-mi măsura bătăile inimii.
Îi simt apăsarea buzelor, care parcă vor să le ardă pe ale mele şi pieptul meu palpitând. Nu sunt singurul care îl simte. Imediat ce-şi dă seama, brunetul pătrunde în gura mea fără nicio reţinere, furându-mi singura avere rămasă: dulceaţa ei. Îi răspund la sărut. Cum aş putea să nu o fac? Pare un demon desprins din mijlocul infernului, şi-ncă unul atractiv. Mă trânteşte în pat şi se urcă peste mine şi cum şliţul meu era deschis parcă tocmai pentru asemenea ocazii, smulgerea pantalonilor jerpeliţi nu a fost grea pentru muşchii antrenaţi ai proaspătului meu...prieten. Boxerii au zburat la fel de repede şi i-am simţit mâna pipăind zona sensibilă. Am scos un geamăt uşor, abia auzit. Văzând că nu are de gând să treacă la partea cea mai frumoasă, am decis că eu sunt cel care trebuie să-i desfacă şliţul şi, în timp ce buzele mele îi mângâiau gâtul, mi-am folosit mâinile pentru a da jos boxerii „partenerului”.
Odată eliberat de povara lor, Jack se văzu liber să-mi desfacă picioarele şi să se mişte prin mine, în timp ce eu îmi înăbuş gemetele. Mişcarea devine din ce în ce mai alertă şi eu îi caut disperat gura pe care o cuprind într-un sărut violent, îi muşc buza inferioară, care mă intrigă atât de mult prin aroganţa ei şi sorb geamătul lui înfundat, privind cu satisfacţie cum asudă şi cum încearcă să-mi şoptească un „Eşti bun...” cu vocea tremurândă. Atinge însă apogeul şi, înălţând un geamăt de toată frumuseţea, se eliberează, căzând pe cearşaful ud. Eu îl mai sărut odată şi mă prăbuşesc lângă el extenuat. Tocmai mi-am înşelat pentru a doua oară soţia!
To be continued...
Sper ca v-a placut. E primul meu fic de acest gen.