Un erou adevarat

[Storymaker]

Sunt un caluga shaolin si ma numesc Tzu Shi. M-am nascut intr-o familie saraca si din cauza ca parintii nu m-au putut ingriji, m-au abandonat. Un calugar inimos de la templul shaolin "Pumnul de Fier" m-a luat de pe strazi si m-a crescut in caile "omului adevarat" - dupa cum ii placea sa le numeasca. Imi amintesc cu placere timpul petrecut cu el, iar rasul lui blajin inca imi mai rasuna in urechi, desi ne-am despartit de mult.
Au trecut doi ani de cand a plecat din lume. Intr-o zi ne vom intalni dinnou si sper sa se bucure de mine cat si de faptele mele. Maestre, am sa te onorez intotdeauna!- asta este promisiunea mea!
Vantul este esenta vietii omului. Vantul este agitatie iar oamenii sunt vant. Dar vantul poate fi si blajin, iar oamenii ce inteleg asta devin calzi si iubitori. Copacul este perseverenta. Fara perseverenta cum se va inalta omul la cer? Pumnul omului este puternic, dar trebuie intelepciune pentru ca sa nu te ranesti strangand pumnul prea tare.
Cugetand, calugarul urca in autobuzul ce ducea spre Tin Shu - orasul in care se afla un mare intelept. Acolo avea sa invete esenta vietii si scopul existentei omului.
Autobuzul inchise usile iar calugarul se prinse bine de bara. Era destul de inghesuit. In fata lui, doua adolescente se uitau la un anime pe telefon. Un personaj striga in timp ce puterea ii crestea, iar celalalt facea la fel. Actiunea era captivanta pentru omul obisnuit, dar calugarul se uita analitic la desen. Eroii portretizati erau mandrii, orgoliosi, si plini de slava desarta iar puterea era preamarita, fiind pusa la rang de cinste. Pana si onoarea era doar o simpla justificare pentru a preamari puterea.
Hm, deci acestea sunt o parte din portretele eroilor in lumea de azi - isi zise eroul.
Autobuzul se opri si calugarul cobori. In mintea lui incolti un gand: Ce ar fi ca in loc sa mearga la templu, sa stea printre oameni ca sa vada, sa inteleaga, sa cerceteze ce inseamna sa fi un erou, un om, un barbat, o femeie, un copil pentru oameni in societatea prezenta.
Calugarul, fara graba, pleca pe jos plimbandu-se si privind, cautand sa ii se arate ceea ce cauta.
Ostenit din cauza calatoriei, se aseza pe o bancuta din apropiere. In fata lui, prins ca intr-un cerc format din blocuri uriase, se afla un micut parculet, iar in mijlocul lui o tasnitoare mare, acoperita cu marmura, ce improsca gratios apa sub diferite forme. Langa tasnitoare o fata statea cu privirea atintita in mobil. Era ca si cum ar fi fost scoasa din peisaj, prezenta cu corpul dar nu cu spiritul. "Sufletul ei nu se poate bucura de natura si nici nu poate invata cum sa se bucure de simpliatea unei frunze, unui copac, unei adieri de vant." - cugeta calugarul cu tristete.
Langa fata veni un baiat tare frumos. Isi puse un picior pe boldul fantanii, privi fata si o aborda. Fata nu il baga in seama dar la insistentele naive ale baiatului, ii acorda atentie. El intrand in vorba cu ea, parea foarte deschis si bucuros de prezenta ei. Ea se simtea un pic stanjenita la inceput dar mai pe urma se deschise si chiar rase la cateva glume. Discutia evolua si cei doi se placeau reciproc. Fata ii dadu numarul de telefon si el ii dadu ei numarul sau. Apoi mai vorbira un pic.
Dincolo de cei doi, dincolo de fantana si de apa ce dansa prin aer, un baiat ii acapara atentia calugarului: Era imbracat in alb din cap pana in picioare, vopsit blond, inalt si cu un mers ce sugera provocator o incredere mare in sine.
Calugarul il cerceta cu deamanuntul cautand in prezenta lui indicii care sa explice radacina unui asemenea comportament. Ochiul ager al calugarului observa imediat dincolo de par - o casca mica si un fir. Mersul baiatului sugera ca se simtea in centrul atentiei. Tot timpul acesta privirea calugarului ramase pironita pe el. Trebuia sa inteleaga, sa invete, sa afle: De ce se comporta asa si care sunt urmarile unui asemena mod de a gandi?
Tanarul se opri in fata tinerilor ce vorbeau infocat langa fantana si o privi pe fata cu interes iar pe baiat de sus. Baiatul observa dar fiind prea fericit il ignora sperand ca astfel sa nu degenereze situatia.
-Hei, tu, vino sa vorbim un pic! zise baiatul in alb si isi scoase o tigara pe care,aprinzand-o, o trase adanc in piept.
Celalalt tanar se ridica de langa fata cu tristete.
-Ce doresti? - intreba direct pe un ton amabil.
-Fata asta, fata asta nu e de nasul tau. -raspunse.
Apoi urma liniste. In toata acea galagie nu se putea auzi decat linistea ce prevestea furtuna dintre cei doi.
"Pana la urma, ce e un erou?" - se intreba calugarul privind si mai atent situatia.
Desi nici unul dintre cei doi nu se misca, tensiunea crestea, iar fata simtind ca e o situatie periculoasa pentru ea, se departa un pic, observand ce avea sa se intample.
Baiatul in alb rase ofensator si incepu sa sara cand pe un picior cand pe altul.
"Ce e un erou si cand se naste un erou?" - rosti calugarul mai apasat, de data aceasta cu voce tare, incat il auzira si cei din jurul lui care priveau, observand situatia.
Ochii calugarului stralucire, acaparand toata informatia, cautand, cercetand, voind sa inteleaga.
-Ce este... Ce este un erou?! striga de data aceasta calugarul incat cativa il luara de nebun si se departare de el.
Tanarul, deranjat din bucuria de a vorbi cu cea pe care o placea si provocat mai mult prin gesturile agitative ale neinvitatului, ramase nemiscat. Simtea ca exista o mica, foarte mica posibilitate ca sa se termine totul fara violenta. Dar o palma peste fata ii lua acest gand. Baiatul in alb parea foarte fericit si prin fiecare miscare ce o facea cauta sa se preamareasca. Fata vazu cum ca in catava secunde va izbucni o bataie in toata regula, mai ales ca tensiunea era pe cale sa explodeze - atat de concentrata era- si se arunca in fata baiatului in alb cu mainile intinse, strigand cu durere: Opreste-te, te rog! Agresorul nu baga in seama interventia fetei si lovi pe langa ea, drept in partea dreapta a pieptului baiatului, care tragand-o gentil pe fata in afara luptei, ii zambi trist. Baiatul se repezi direct spre agresor, pregatit sa loveasca, dar exact in ultima secunda, cand celalalt voia sa isi foloseasca piciorul pentru a lovi primul, se opri tragandu-se cu putere inapoi impingand cu varful picioarelor pamantul, astfel ajungand printr-o saritura de unde plecase. Lupta continua cu o violenta moderata, agresorul parand preocupat cum sa se preaslaveasca prin fiecare lovitura prin modul, puterea si agilitatea loviturilor care erau destul de dureroase. Aparatorul nu isi pierdu cumpatul si se straduia sa "danseze" cu oponentul, evitand si blocand cu speranta ca extenuandu-l, va castiga.
"Puterea nu te face un erou si cel ce nu stapaneste puterea este stapanit de ea.Dar aducandu-ti aminte de ce e frumos, nu o sa fi robit de slava si vei vedea dincolo, pastrandu-ti ochii sanatosi. Un erou nu este robit, el se stapaneste pe sine iar prin stapanirea de sine, va stapani si situatia in care se afla. Oare de multe ori, eroul nu e cel mai puternic ci cel mai slab care indura pastrandu-se treaz?" - cugeta calugarul.
Baiatul in alb era un luptator bun si loviturile lui puteau fi cu greu blocate si evitate, dar desi domina lupta, in ochii calugarului, o pierdea, caci in lupta cu sinele era invins.
Lupta se termina cu victoria baiatului in alb care isi scutura hainele increzator, multumit de sine insusi. Fata plangea iar lacrimile ei cadeau pe obrazul baiatului proaspat cunoscut. Dar nu plangea de mila lui, nici din iubire fata de el, ci era foarte speriata iar plangand simtea ca isi recapata echilibrul. Baiatul simti lacrimile ei pe obrajii lui si isi deschise ochii. O vazu speriata, micuta, fragila. Ii zambi si ridicandu-se o stranse cu putere in brate. Nu ii pasa de durerea tipatoare a corpului sau, nici de cum ar fi putut fi interpretat gestul, nici de ce va zice fata; nu ii pasa de nimic. Nu stia cum altfel sa isi exprime empatia, mila si iubirea curata fata de ea. Chiar daca nu o va mai vedea vreodata, el voia sa o consoleze, voia sa o protejeze, voia sa ii fie aproape si desi el era cel ranit, voia sa ii oblojeasca ei ranile. Fata simti imbratisarea dar simti si caldura lui. Iar in acea caldura simti toate sentimentele ce ii le transmitea. Nu era pic de rautate ci doar pura mila. O mila asemeni unui mir ce curgea pe tot trupul ei, curatando-o, inmirosmand-o si imbatand-o.
Calugarul zambi, ridicandu-se de pe bancuta. Cugeta: "Ma intreb cine a fost eroul, in povestea asta, in ochii oamenilor? Baiatul ce avea miscari tari, lovea bine si era carismatic? Celalalt baiat care a fost milostiv in lupta si care desi atat de grav lovit, a ales sa oblojeasca in loc de a se plange sau de a deveni sclavul proprilor senzatii? Sau fata care a trecut peste preconceptii si falsitatea lumii, acceptand curata iubire? Sau oi fi eu eroul? - eu cel ce am privit, inteles si am sa transmit mai departe aceasta poveste? Ce il face pe un om- erou? O situatie nu e indeajuns. Trebuie sa aflu, trebuie sa inteleg, trebuie sa cercetez si intr-o zi, intr-o buna zi o sa aflu ce inseamna sa fi erou!"