18-07-2011, 05:29 PM
Ok, mă gândeam că dacă tot le postez pe fiecare forum pe care îl găsesc de ce să nu le pun şi aici?
Aştept critici şi păreri.
Nu's one-shot-uri.
Poveste de dragoste
Traversam străzile una după alta, mereu aceleaşi pajişti gri, din beton, tari... Oftaturile necontenite ieşeau una după alta din gura mea de când am plecat din casă. Chiar, când am plecat? De câteva secunde, minute, ore... Nu ştiam. Mergeam în continuu de când am ieşit pe uşa aceea blestemată. Ufff, cât uram uşa care mă închidea unei camere cu pereţii albi ca varul, cu geamuri murdare, pe care n-am încercat niciodată să le spăl, nu că ar fi posibil, şi miile de pricturi rupestre făcute de Joseph, pictorul care a stat acolo înaintea mea. Îl ştiam pe Jose a câţiva ani, vreo trei, de la pirimul meu curs de artă plastică.
-Hei, ai grijă pe unde mergi! se auzi un glas dur, grav, autoritar în spatele meu
-Mhm? mă zâiesc la tânăr plină de ciudă că m-au furat gândurile. Scuze... îngân în şoaptă privindu-l în ochi.
Mă simeam atât de mică în comparaÅ£ie cu el. Avea aproxim douăzeci de centimetrii deaspura capului meu. Ochii săi mă fixau cu durere, parcă sufereau. Åži ai mei aveau aceiaÅŸi privire, mai suferindă, mai plină de acea durere pe care o simÅ£i când eÅŸti trăda. Părul precum abanosul era long ÅŸi rotit, „gen Justin Bieberâ€, cum mi-am spus când am văzut prima dată o frizură ca a lui. ÃŽmi venea să mă ridic pe vârfuri ÅŸi să îmi adânces degetele în părul lui catifelat ÅŸi moale, să mă joc cu el ÅŸi să-l încâlcesc apoi să-l aranjez.
-Mda, bine... Uhm, eÅŸti ok?
Am clipit des, rătăcindu-mă în ochii aceia adânci.
-Mmm? Da, sunt bine... Tu?
Simţeam cum privirea lui mă ardea, îmi venea să mă întorc şi că mă ascund. Am început să mă joc cu un fir de păr din claia mea şatenă. am lăsat ochii în jos simţind cum lacrimile îmi udă ochii şi aşa destul de roşii. Plâneagm destul de des în ultima vreme. Dar totul era împotriva mea, aşa că nu pteam face altceva. O mână caldă îmi ridică bărbia încet, dar ferm. Doi ochi căprui cât a unei căprioare îi fixau pe cei doi verde albăstrui ai mei. Buzele sale pline s-au mişcat încet, spunându-mi ceva.
-Hei, păpuşă, mie nu mi se pare că eşti ok...
Mă prinse de talie şi m-a ridicat la nivelul său. M-am balansat picioarele cu putere în faţă şi în spate, având totuşi grijă să nu-l lovesc. Când m-am prins de gâtul lui din gura mea au ieşit două valuri de cuvinte pe o japoneză puţin stâlcită. Amintindu-mi că eram printre puţinii newyorkezi care ştiau japoneză cât de cât fluent spun pe engleză:
-Hei, sunt ok! Doar că gândesc prea mult.
Surâse. O făcea într-un mod minunat, care mă încălzea. „Iaaa! Mânca-ţi-aş, ţi-a căzut deja cu tronc?†îmi spun în gând ca şi când n-aş fi în braţele sale puternice, care acum mi se păreau mai protectoare decât a orcui altcuiva.
-Mmm, câteodată nu-i aşa bine să gândeşti ce faci... spuse blând aprorpiindu-şi chipul de al meu.
Apoi am simţit buzele sale atingându-le pe ale mele. Sărutul n-a fost ceva trecător, a durat parcă minute în şir , ore... Când s-a terminat nimic nu mă putea face mai fericită. „Doamne, ţi-a picat cu tronc!†îmi spun.
-Eu sunt Matthew, încântat.
-Eu sunt Brigette, la fel!
Îmi zâmbi dulce apoi porni spre bordură. Se aşeză leneş pe bucăţile reci de ciment şi îmi făcu semn să vin şi eu lângă el. Mi-am prins fusta ca să nu o ridice vântul şi am păşit lângă el, punându-mă graţioasă pe o altă bordură albă. Am chicotit fericită prinzându-mi gingaş bretonul şaten-roşcat care îmi intra mereu în ochi.
-Spune, ce face o domnişoară ca tine într-un loc mahalagist ca ăsta?
-Îşi omoară timpul bun de omorât... Dar tu?
Matthew ridică din umeri şi-mi spuse că nu ştie, apoi îşi duse mâna după umărul meu. Sângele a început să urce cu puterea unui taur spre obrajii meu acum îmbujoraţi. Nu-l ştiam de mai mult de zece minute şi cu toate astea ne-am sărutat de parcă eraum împreună de cine ştie când. Zâmbetul senin pe care i l-am arătat era puţin fals. Dar nu era un „fals†rău, era doar cât să nu trezesc suspiciuni. Era pentru binele lui. Şi al meu.
Din gentuţa mea răsună o melodie foarte bine cunoscută de mine, „I'm a loner†cântată de CN Blue. Am luat telefonul şi am atins ecranul rece. S-a luminat încet, aşa cum l-am stat, şi m-am uitat cine m-a sunat.
-Jose... murmur privind ecranul
-Vai de viaţa mea! făcu surprins Matthew. Tu ai prieten!
L-am privit pe tânăr fără să clipesc. Am chicotit după câteva secunde, lugindu-mi gâtul să-l sărut pe obraz. El s-a ferit. Am lăsat capu în jos zâmbind afectată.
-Nu-mai-am! spun sacadat şi veselă către el.
Matthew râse zgomotos.
-Nici-eu! făcu pe acelaşi ton pe care l-am folosit şi eu. Mmm... Nu te supăra că te-am sărutat aşa, ca o bovină!
-Hmm... Ar trebui să nu mă supăr?
-Mmm... câteodată nu-i bine să gândeşti ce faci...
Am zâmbit şi l-am sărutat uşor pe buze. Chipul său a rămas şocat şi după ce am terminat. Îmi zâmbea pueril, ca un nebun. „Mâncarea!†îmi spun în gând sărind ca arsă îmi picioare. Am început să merg într-un pas alert spre casă. În aproximativ 50 de metrii m-am oprit căci botinele negre cu tocul de aproape zece centimetrii nu mă lăsau să merg în pasul alert pe care l-am ales. Am înjurat aranjând fusta în carouri, neagră cu crem.
-La dracu' cu toate tocurile! spun în şoaptă, închizând un ochi din cauza durerii care-mi străbătea picioarle şi cu celălalt zgâindu-mă la botine.
Matthew surâse în spatele meu şi m-a prins de talie. Îmi întorc capul şi îl privesc încruntată.
-Doar nu vroiai să pleci fără să mă laşi să te conduc...
*
M-am dat jos din decaptabila de un negru-metalizat. Matthew îmi trimise un sărut prin aer. Am zâmbit schiţat şi am pornit spre uşa de la casa scării. Am început să urc şirul nesfârşit de scări cenuşii, reci, murdare. Gândurile mele curgeau unul după altul, aprofundându-se tot mai tare în ele. Mi-am ţuguit buzele, încă simţind gustul dulceag buzelor lui. Oh, el! Îl ştiam de o oră, cel mult, dar mă pierdeam în ochii săi de onix, puteam să zbor când îl vedeam aproape... Mă îndrăgostisem de el!
-Doamne! Termină cu prostiile, Brit! Poate că... Trăieşti într-o poveste, cum faci mereu!
Mă aşez plină de dezamăgire pe scări. Îl iubeam, dacă se putea, mai tare decât voi putea să iubesc pe altcineva vreodată.
*
Aştept critici şi păreri.
Nu's one-shot-uri.
Poveste de dragoste
Traversam străzile una după alta, mereu aceleaşi pajişti gri, din beton, tari... Oftaturile necontenite ieşeau una după alta din gura mea de când am plecat din casă. Chiar, când am plecat? De câteva secunde, minute, ore... Nu ştiam. Mergeam în continuu de când am ieşit pe uşa aceea blestemată. Ufff, cât uram uşa care mă închidea unei camere cu pereţii albi ca varul, cu geamuri murdare, pe care n-am încercat niciodată să le spăl, nu că ar fi posibil, şi miile de pricturi rupestre făcute de Joseph, pictorul care a stat acolo înaintea mea. Îl ştiam pe Jose a câţiva ani, vreo trei, de la pirimul meu curs de artă plastică.
-Hei, ai grijă pe unde mergi! se auzi un glas dur, grav, autoritar în spatele meu
-Mhm? mă zâiesc la tânăr plină de ciudă că m-au furat gândurile. Scuze... îngân în şoaptă privindu-l în ochi.
Mă simeam atât de mică în comparaÅ£ie cu el. Avea aproxim douăzeci de centimetrii deaspura capului meu. Ochii săi mă fixau cu durere, parcă sufereau. Åži ai mei aveau aceiaÅŸi privire, mai suferindă, mai plină de acea durere pe care o simÅ£i când eÅŸti trăda. Părul precum abanosul era long ÅŸi rotit, „gen Justin Bieberâ€, cum mi-am spus când am văzut prima dată o frizură ca a lui. ÃŽmi venea să mă ridic pe vârfuri ÅŸi să îmi adânces degetele în părul lui catifelat ÅŸi moale, să mă joc cu el ÅŸi să-l încâlcesc apoi să-l aranjez.
-Mda, bine... Uhm, eÅŸti ok?
Am clipit des, rătăcindu-mă în ochii aceia adânci.
-Mmm? Da, sunt bine... Tu?
Simţeam cum privirea lui mă ardea, îmi venea să mă întorc şi că mă ascund. Am început să mă joc cu un fir de păr din claia mea şatenă. am lăsat ochii în jos simţind cum lacrimile îmi udă ochii şi aşa destul de roşii. Plâneagm destul de des în ultima vreme. Dar totul era împotriva mea, aşa că nu pteam face altceva. O mână caldă îmi ridică bărbia încet, dar ferm. Doi ochi căprui cât a unei căprioare îi fixau pe cei doi verde albăstrui ai mei. Buzele sale pline s-au mişcat încet, spunându-mi ceva.
-Hei, păpuşă, mie nu mi se pare că eşti ok...
Mă prinse de talie şi m-a ridicat la nivelul său. M-am balansat picioarele cu putere în faţă şi în spate, având totuşi grijă să nu-l lovesc. Când m-am prins de gâtul lui din gura mea au ieşit două valuri de cuvinte pe o japoneză puţin stâlcită. Amintindu-mi că eram printre puţinii newyorkezi care ştiau japoneză cât de cât fluent spun pe engleză:
-Hei, sunt ok! Doar că gândesc prea mult.
Surâse. O făcea într-un mod minunat, care mă încălzea. „Iaaa! Mânca-ţi-aş, ţi-a căzut deja cu tronc?†îmi spun în gând ca şi când n-aş fi în braţele sale puternice, care acum mi se păreau mai protectoare decât a orcui altcuiva.
-Mmm, câteodată nu-i aşa bine să gândeşti ce faci... spuse blând aprorpiindu-şi chipul de al meu.
Apoi am simţit buzele sale atingându-le pe ale mele. Sărutul n-a fost ceva trecător, a durat parcă minute în şir , ore... Când s-a terminat nimic nu mă putea face mai fericită. „Doamne, ţi-a picat cu tronc!†îmi spun.
-Eu sunt Matthew, încântat.
-Eu sunt Brigette, la fel!
Îmi zâmbi dulce apoi porni spre bordură. Se aşeză leneş pe bucăţile reci de ciment şi îmi făcu semn să vin şi eu lângă el. Mi-am prins fusta ca să nu o ridice vântul şi am păşit lângă el, punându-mă graţioasă pe o altă bordură albă. Am chicotit fericită prinzându-mi gingaş bretonul şaten-roşcat care îmi intra mereu în ochi.
-Spune, ce face o domnişoară ca tine într-un loc mahalagist ca ăsta?
-Îşi omoară timpul bun de omorât... Dar tu?
Matthew ridică din umeri şi-mi spuse că nu ştie, apoi îşi duse mâna după umărul meu. Sângele a început să urce cu puterea unui taur spre obrajii meu acum îmbujoraţi. Nu-l ştiam de mai mult de zece minute şi cu toate astea ne-am sărutat de parcă eraum împreună de cine ştie când. Zâmbetul senin pe care i l-am arătat era puţin fals. Dar nu era un „fals†rău, era doar cât să nu trezesc suspiciuni. Era pentru binele lui. Şi al meu.
Din gentuţa mea răsună o melodie foarte bine cunoscută de mine, „I'm a loner†cântată de CN Blue. Am luat telefonul şi am atins ecranul rece. S-a luminat încet, aşa cum l-am stat, şi m-am uitat cine m-a sunat.
-Jose... murmur privind ecranul
-Vai de viaţa mea! făcu surprins Matthew. Tu ai prieten!
L-am privit pe tânăr fără să clipesc. Am chicotit după câteva secunde, lugindu-mi gâtul să-l sărut pe obraz. El s-a ferit. Am lăsat capu în jos zâmbind afectată.
-Nu-mai-am! spun sacadat şi veselă către el.
Matthew râse zgomotos.
-Nici-eu! făcu pe acelaşi ton pe care l-am folosit şi eu. Mmm... Nu te supăra că te-am sărutat aşa, ca o bovină!
-Hmm... Ar trebui să nu mă supăr?
-Mmm... câteodată nu-i bine să gândeşti ce faci...
Am zâmbit şi l-am sărutat uşor pe buze. Chipul său a rămas şocat şi după ce am terminat. Îmi zâmbea pueril, ca un nebun. „Mâncarea!†îmi spun în gând sărind ca arsă îmi picioare. Am început să merg într-un pas alert spre casă. În aproximativ 50 de metrii m-am oprit căci botinele negre cu tocul de aproape zece centimetrii nu mă lăsau să merg în pasul alert pe care l-am ales. Am înjurat aranjând fusta în carouri, neagră cu crem.
-La dracu' cu toate tocurile! spun în şoaptă, închizând un ochi din cauza durerii care-mi străbătea picioarle şi cu celălalt zgâindu-mă la botine.
Matthew surâse în spatele meu şi m-a prins de talie. Îmi întorc capul şi îl privesc încruntată.
-Doar nu vroiai să pleci fără să mă laşi să te conduc...
*
M-am dat jos din decaptabila de un negru-metalizat. Matthew îmi trimise un sărut prin aer. Am zâmbit schiţat şi am pornit spre uşa de la casa scării. Am început să urc şirul nesfârşit de scări cenuşii, reci, murdare. Gândurile mele curgeau unul după altul, aprofundându-se tot mai tare în ele. Mi-am ţuguit buzele, încă simţind gustul dulceag buzelor lui. Oh, el! Îl ştiam de o oră, cel mult, dar mă pierdeam în ochii săi de onix, puteam să zbor când îl vedeam aproape... Mă îndrăgostisem de el!
-Doamne! Termină cu prostiile, Brit! Poate că... Trăieşti într-o poveste, cum faci mereu!
Mă aşez plină de dezamăgire pe scări. Îl iubeam, dacă se putea, mai tare decât voi putea să iubesc pe altcineva vreodată.
*