Ultime cuvinte,ultime regrete

[Bye Bye nu's]

Liniste,atat de liniste de cand tu nu mai esti.Stau in camera unde am petrecut atatea nopti imbratisati de aura iubirii.Stau in camera ta privind pierdut in jurul meu.Ah,atatea amintiri imi bantuie prezentul si nu le pot impiedica.Las lacrimile sa curga in timp ce tin la piept camasa pe care obisnuiai sa o porti.Totul in jurul meu e rece si mort..la fel ca tine iubirea mea.Peretii stacojii odata atat de plini de culoare si de caldura s-au decolorat de cand tu nu ai mai pus piciorul aici.Patul e atat de rece la fel ca si ultima privire a ta.Totul in jurul meu si-a pierdut stralucirea de odinioara si ma doare.Uite,trandafiri daruiti de tine s-au innegrit la fel ca si sufletul meu. Ingerul meu pazitor,iti mai aduci aminte prima noastra dragoste?Era atat de magic.Inca imi mai amintesc sentimentul acela straniu pe care il simteam cand te priveam in ochii tai negrii ca abisul,inca mai pot auzi glasul tau dulce.Cand ma tineai in brate simteam cum imi cresc aripi,aripi de inger.Simteam cum pot zbura in vazduh cand erai langa mine.Credeam ca nimeni nu va strica tot ce am cladit noi doi impreuna dar m-am inselat.Moartea a inetrvenit intre noi luandu-mi tot ce aveam mai scump pe lumea asta.Aripile mele s-au rupt cand inima ta a incetat sa mai bata,cand ochii tai nu au mai avut puterea sa se deschida ca sa imi vada chipul senin,zambetul suav,cand gura ta nu a mai putut sa rosteasca cuvantul care imi umplea lumea cu raze de soare.Mana ta rece mi-a inghetat lacrimile insengerate de durerea pierderii tale.Oare e drept ca sa trec singur prin aceste chinuri,prin aceasta lume ?Ma apropii incet de geam si privesc picaturile de ploaie ce cad atat de greu si se lovesc de sticla cafenie.Oh,cand imi aduc aminte toate acele clipe petrecute cu tine simt cum inima vrea sa-mi iasa din piept si sa te urmeze in mormantul tau de gheata.
-Maru...
O voce groasa se aude dinspre usa neagra.Imi intorc privirea...Mizuki.
-Maru,inca mai esti aici ?
-Cum sa nu fiu Mizuki,cum sa nu fiu in camera unde s-au intamplat atatea lucruri,unde sufletul meu tanjeste dupa atingerea lui ?
Mizuki era un baiat inalt,cu o privire blanda.Mereu isi facea griji pentru mine.Avea o inima buna,pacat ca si-o irosea cu mine.Baiatul se apropie usor de mine punandu-mi o mana pe umarul drept
-Inca nu mi-ai povestit despre trecutul tau cu el
Am oftat adanc lasand lacrimile sa curga in continuare pe obrazul meu.
-Multe lucruri sunt de spus insa atat de putin timp.Cum as putea limita toate acele sentimente marete pe care i le-am purtat in cateva cuvinte care,acum,sunt deprisos ?
-Maru,spune-mi tot.Vreau sa stiu tot.Nu ma lasa in ceata.

Ei bine atat pe ziua de azi.Sper sa va placa si astept comenturi
Personajele
Maru:

Mizuki:

[Yaku-chin]

Ok..imi place inceputul a fost frumos .....
"Mizuki era un baiat inalt,cu o privire blanda" e bine insa zic eu ca il puteai descrie altfel sunt sigura ca puteai gasi alta modalitate....asa e cam simplu..:D
Dupa aceea ai doua propozitii care din pacate nu au punct. In rest totul e bine si frumos.
Ast nexu:* succes

[I hate maths.]

Well......dragut primul capitol.Idea ficului e buna.

Pai Yaku avea dreptate puteai descrie personajele.In rest e ok:d
Apropo e cam scurt=((.....sper sa il faci mai lung pe celalalt.Ei bine eu o sa iti citesc in continuare ficul si sper ca nu il vei lasa balta.

Sa pui repede nextu.Mult noroc in continuare.Ja-ne!:bye:

[Bye Bye nu's]

Multumesc pentru comm-uri.Acum continuarea si..nu o pot face mai lunga...vechi obicei...=_=''


L-am privit o clipa pe Mizuki.Ochii lui imi aduceau atat de bine aminte de ochii iubitului meu.Chiar daca brunetul imi era vechi prieten stiam deja ce simte pentru mine...iubire...
-S-a intamplat acum 5 ani.Inca imi amintesc atat de bine.Soarele stralucea puternic in lumea mea de gheata,iar ploile de petale create de minunatii ciresi ma faceau sa ma gandesc de ce exist mai exact....Atunci l-am cunoscut,in acel loc atat de detestat azi.
Ochii brunetului priveau atent spre mine.Ma doare inima...nu mai pot continua..insa ii sunt dator cu aceasta povestire.Dar oare nu-l va rani ?Oare cum se va simtii ?Degeaba,e in zadar sa ma ascund.Lacrimile inca curg pe chipul meu alb ca ceara.Amintirile ma ranesc,nu ma lasa sa respir,sa continui.Imi adun fortele insa degeaba.Brunetul a vazut ca nu ma simteam deloc bine,era si normal,asa ca m-a lasat singur in camera rece.Mi-am indreptat privirea spre geam...
‘’Luna ma vegheaza...oare tu ce faci ?’’
Eh,da,totul s-a intamplat acum 5 ani.5 ani plini de fericire patati cu lacrimi de amar acum.Era primavara iar soarele stralucea puternic in Parcul Sperantei.Tocmai terminasem orele obositoare de liceu si m-am gandit ca nu ar fi o idee rea sa petrec ceva timp prin parc.Pe atunci eram rece cu cei din jur si foarte nepasator.Chiar si la scoala,desii aveam note bune,eram foarte distant cu toti.Langa lacul cu apa cristalina se afla un salcam batran si urias.Era locul unde veneam adesea sa meditez la existenta mea nefolositoare.Insa in acea zi nu mai eram singur.Cand m-am apropiat de locul unde se afla salcamul l-am vazut...O fiinta atat de minunata.Era un baiat cu parul rosu si ochii verzi ca doua smaralde.Tenul lui era atat de imaculat iar parfumul lui se simte de la departare.Nu stiu mai exact ce am simtit atunci.Ori caldura ori racoare insa stiu sigur..era dragoste la prima vedere.Felul in care statea acolo tacut si privea linistit valurile lacului...nu voi uita niciodata.Inca mai tin minte cum am inlemnit in locul acela privindu-l.Inima mi-a tresarit atat de puternic cand ochii lui verzi i-au intalnit pe ai mei.Vocea lui grava insa atat de dulce inca imi mai mangaie si acum auzul.Cum sa nu tanjesti dupa aceste lucruri ?Cum sa nu-ti doresti moartea care l-a luat si pe el ?Oh,viata necrutatoare,cum iei tu tot ce am eu mai scump fara ca macar sa-ti pese...Cum ai putut,tu,permite sa nu mai simt decat ura si durere ?Cum ti-ai permis sa-mi interzici sa-i mai aud glasul dulce ?Cand vei avea de gand sa ma cruti ?