Ultima picătură de sânge [ Nya & Metal ]

[Me†al.]

Salutare. Nu ne-am mai văzut de mult, nu? Hm, deci, acesta este un nou fic alături de Nya. Desigur, conţine fantasy [ se putea să nu ? :)) ] . Ca genuri ar fi : romance, fantasy şi school life. En fin, eu voi scrie din perspectiva lui , iar Nya din perspectiva ei. Well , cam atât cred că trebuie zis. Vă aşeptăm comentariile.

Ultima picătură de sânge

Capitolul 1
Nikolas P.O.V.

-Domnule Nikolas, vă rog să nu dormiţi la ora mea. Venele la om sunt foarte importante, altfel cum mai nimereşti vena corectă ca să nu îţi omori prada? S-a auzit o foce subţire şi ascuţită.
Am primit două palme pe obrajii palizi şi am deschis ochii brusc, parcă speriat. O mână îmi mângâia părul de un şaten spre brunet, de parcă eram un copil mic şi răsfăţat. Am ridicat alene capul de pe bancă şi am privit-o în ochi pe doamna Staph. Era o profesoară foarte bună şi se înţelegea cel mai bine cu elevii. De fapt, era singura profă ce ne înţelegea pe deplin. Nu era severă, dar nu accepta să asculte cele mai mari măgării. Mi-am cerut scuze şi ea s-a îndreptat spre catedră, începând să scrie ceva pe tablă. M-am lăsat pe spătar, privind ţintă tabla. Îmi era puţină sete. Nu, nu îmi era sete de apă, ci de sânge. Ca şi toţi ceilalţi elevi, eram un vampir. Şcoala aceasta nu era cunoscută de oameni, lucru care reuşea să ne ascundă adevărata identitate, să nu izbucnească un război colosal între rasa umană şi cea a vampirilor. La Şcoala Wathran erau aduşi copii de vampir şi erau învăţaţi materiile ce se predau şi la cele umane, dar şi artele de a te lupta, de a te putea apăra, de a te hrăni sau de a supravieţui. Aici locuiam tot timpul anului, fiind un loc sigur şi ferit de primejdii pentru noi. Eram ca o comunitate de adolescenţi umani, singura diferenţă fiind faptul că noi trebuia să bem sânge pentru a putea trăi.
-Domnule Nikolas, iarăşi ai de gând să adormi? Sau vrei să ieşi la tablă să ne faci o demonstraţie pe acest manechin? A întrebat doamna Stahp.
M-am ridicat din bancă oftând, îndreptând-mă lent spre tablă. Sprijinit într-un stativ, era un manechin de plastic al unui om, pe care erau pictate cu albastru şi roşu diferite vene de sânge. Am privit gâtul, mai apoi atingând o venă groasă ce cobora spre inimă. Dacă vroiam să-i iau puţin din sânge, acea venă trebuia să fie muşcată de mine. Profesoara m-a felicitat, poftindu-mă în bancă. M-am trântit, ca din pod, pe scaunul meu confortabil, privind-o pe colega din spatele meu, Reen. Era o adolescentă destul de frumuşică şi admirată de marea majoritate a băieţilor de aici, dar, deseori, ea nu le răspundea avansurilor. Sincer să fiu, şi mie mi se părea drăguţă, dar niciodată nu m-am dus să-i spun. Părul brunet îi acoperea în întregime chipul, în timp ce nota ceva într-un caiet cu foaie albă. Curios, am întrebat-o ce scrie.
-Ah, nimic interesant. Îmi făceam tema pentru ora de lupte. Şti, proful vrea să scriem nu ştiu ce despre o tehnică de luptă, a spus ridicând privirea din caiet şi privindu-mă cu ochii ei de un verde viu.
Am rămas uimit când am aflat de presupusa temă. Nu ştiam de ea. De fapt, niciodată nu eram atent când venea vorba de teme, în ultimul timp primind diferite pedepse de la profesori, dar nu le resprectam. Ora s-a terminat, clopoţelul sunând cu putere. M-am ridicat din bancă, căscând. Îmi era din nou somn. Nu dormisem foarte mult în ultimul timp şi antrenamentele zilnice mă epuizau total. Seara stăteam în pat şi fixam cu privirea un punct din tavan. Clasa se golea încetul cu încetul, toţi plecând spre sala de mese fiindcă urma pauza în care puteam să mâncăm. Niciunui vampir nu-i trebuia neapărat mâncare umană, dar ea putea să ne păstreze cât de cât în formă şi ne făcea bine. Sala de mese era un loc perfect pentru a te întâlni cu diverşi prieteni şi pentru a sta la taclale timp de o oră şi ceva. Drumul l-am parcurs alături de Caleb Hawkings, un băiat care era la aceleaşi cursuri cu mine şi ne înţelegeam destul de bine. Era genul de băiat de gaşcă, primul care să ştie de orice petrecere şi să meargă la ea. Alături de el puteai să te duci la diferite petreceri şi să te integrezi uşor în diferite grupuri. Oricum, Caleb era şi o companie plăcută. Putea discuta pe orice temă şi, în caz de impas, încerca să te ajute. Tot drumul a pălăvrăgit despre ultimul chef la care a fost, eu părând să-i ascult vorbele, când nu îl ascultam deloc. Am deschis uşa dublă a sălii de mese şi am intrat într-o încăpere mare, cu pereţii de un crem stins şi cu geamuri fumurii ce nu lăsau lumina soarelui să pătrundă înăuntru. Pe peretele din faţa uşii se întindea un bufet lung pe care erau aşezate multe farfurii albe cu diferite bucate omeneşti. Pe cel din partea dreaptă, era o masă pe care erau aşezate câteva boluri mari de sânge, iar, mai încolo, urmând nişte cabine asemănătoare cu cele de probă din magazine. Înăuntru erau semivampiri – cei născuţi de un vampir şi un muritor – ce îşi vindeau sângele pentru bani. Nu era o muncă frumoasă căci, după o zi de dat sânge, te simţeai ameţit şi puteai chiar să şi leşini. Deseori, semivampirii făceau lucruri asemănătoare pentru a-şi putea întreţine familia. De secole, statutul semivampirilor a scăzut foarte mult, ajungând să fie marginalizaţi şi se credea că dacă ai un părinte muritor, nu aveai de ce să trăieşti.
-Nikolas, hai să stăm la masa aia, a spus Caleb în timp ce arăta spre o masă rotundă, în jurul căruia erau aşezaţi câţiva colegi de la ora de biologie.
-Bine, eu mă duc să-mi iau nişte sânge căci nu mai pot rezista. Ne vedem la masă, am spus, dispărând de lângă el.
Într-adevăr, îmi era foarte sete. Setea de sânge le provoca vampirilor durere cruntă şi, de aceea, era foarte important să bei des. Am luat un pahar de sticlă transparentă şi l-am umplut ochi cu lichidul roşiatic. Nu îmi plăcea să mă hrănesc de la semivampiri deoarece nu credeam că-i drept faţă de ei. Totuşi, şi ei erau fiinţe vii şi, precum noi, nimeni nu trebuia să fie desconsiderat. M-am întors la masa unde mă aşeptau ceilalţi şi m-am aşezat lângă Caleb şi Reen. Bruneta stătea şi mânca un iaurt, timp în care asculta povestea unui roşcovan despre călătoria lui în nu ştiu ce ţară. Vocea adolescentului era calmă şi uniformă, lucru care mă adormea. De fapt, ce lucru nu mă adormea pe mine? Probabil că totul îmi dădea senzaţia aceea de moleşală. Am luat o gură din pahar, prefăcându-mă interesat, deşi nu eram deloc. Apoi, brusc mi-am amintit că urma ora de lupte şi eu nu-mi făcusem nici tema şi eram varză la tot ce trebuia să ştiu. Am tras chiulul destul de mult în ultimul timp. Am privit persoanele ce stăteau la masă şi râdeau de nu mai puteau. N-am înţeles motivul amuzamentului, dar nu m-am chinuit să-l înţeleg. Brusc mi s-a aprins beculeţul. Găsisem o persoană care, poate, mă ajuta puţin la tehnica de luptă.
-Reen, ai putea să mă ajuţi şi pe mine la tehnica de luptă înainte de oră? Am întrebat-o pe brunetă, privind-o rugător.

[Zăpă]

Hei, bro`>:D<


Mah, pentru inceput pot spune ca ficul este interesant, iar ceea ce imi place cel mai mult este faptul ca este un fic cu vampiri. Imi place ca ai inceput cu dialog, m-a introdus mai bine in poveste. Ideea este originala, iar titul este absolut superb, il ador. Felicitari Nya!
Cat despre Nikolas, imi place tipul. Atitudinea sa mai distanta si mai mereu plictist la ore, da, deja am inceput sa il ador. :>
Cu exprimarea stai bine, naratiunea, descrierea and so on..
Astept capitolul urmator si tine`o tot asa.

Byee!

[Ash.]

Nu prea am multe de zis la fic-ul vostru:-?.
Imi place titlul,faptul ca se scrie la persoana I,ideea care este foarte originala si ca se vorbeste despre vampiri.Cu figurile de stil stai foarte bine.
Nikolas este un personaj foarte interesant,iar la Reen nu prea am pareri...
Astept continuarea si felicitari Nya si Metal.
Spor la scris !

[Paradox]

Nu stiu cum am ajuns aici; cert e ca titlul mi-a atras atentia, am vazut ca lucrarea are doi autori si mi-am zis "Eh, de ce nu?". Partea buna este ca are potential. Partea proasta este ca mi-am dat cateva palme peste fata. Dar sa nu fiu prea dura, nu-i asaaa, si sa va explic ce nu mi-a placut - si ce mi-a placut, normal.

In primul rand, e cu vampiri. Parca mi-a dat cineva cu o bata in cap atunci cand am vazut "scoala de vampiri". Dar m-am resemnat si am citit mai departe. Nu imi place felul grabit si pueril in care narezi; am fost acolo, am facut aia si... Cam atat. Pentru un prim capitol ma asteptam sa ma lamuresc ceva mai tare - si, da, cunosc definita cuvantului "suspans" (as in trecutul lui, cine e, din ce familie, bla bla bla), dar tu nu il folosesti decat in ultima fraza; restul se numeste... Nu stiu... "Gol", cred. Personajul ar trebui construit mai bine, dar voi trai si voi vedea. Ah, da, imi place numele lui. E melodios tare.

Oricum, e mai bun decat multe chestii pe care le-am citit pana acum. Ma atrage foarte tare ideea de doua puncte narative diferite si de abia astept sa vad ce are de gand si Reen. Si doar o greseala gramaticala! "Sti" - un "i" lipsa imi cam zgarie retina. Anyway, e reparabila.

Ce sa spun? Sunt abonata. Poate nu voi comenta dupa fiecare capitol postat, dar voi citi. Spor!

[Abbeh.]

'ello.
Păi îmi place cum ai început, adică, cred că de fapt mă atrage mai mult faptul că e cu vampiri. Sincer, titlul cred că se potriveşte, în mare parte :-?.
Mi-a plăcut că ai avut descriere şi că nu ai grabit acţiunea. Dialogul nu a fost fooarte mult, cum e în alte părţi.
Ce nu mi-a plăcut a fost faza asta :"Venele la om sunt foarte importante,...". Ei, nu ştiu, cred că ai fi putut scrie "Venele, la om sunt foarte importante,.." , ori "Venele omului sunt foarte importante,...", or something like this.
În rest mi-a plăcut. Doar acolo mi s-a părut ciudat. Dacă m-am înşelat, atunci îmi cer scuze. >.>
Well, îmi place ideea, aştept nextu'.
Chuu'. :]

[Trioxide chocolate.Û©]

Povestea este interesanta, nu pot zice ca nu e.
Cred ca ar fi sunat mai bine daca in loc de '' Imi era putina sete '' scriai imi era putin sete
Si acelas lucru '' când nu îl ascultam deloc. '' - dar nu il ascultam deloc . In fine, lasand asta la oparte a fost un soc total cand am auzit de vampiri. Eu credeam initial ca este vorba despre niste elevi '' normali ''. Orcum, imi place mult, astept continuarea.Ayame:)

[Nya.]

După mai mult de jumătate de an - cum Metal a ținut să îmi reamintească, aseară - am revenit cu următorul capitol. :]] Oh, țin să precizez că nu am mai scris nimic în ultima vreme, deci sper să nu îmi fi pierdut îndemânarea. D: Nu o să vă plictisesc cu vorbitul. Vă las să citiți, so enjoy. [:

Edit : Ang, mulțumesc mult de evidențiarea greșelilor. Nu știu cum de am făcut o asemenea gafă. T.T

[center]Capitolul 2
Reen P.O.V.[/center]

Căldura din sala de mese era sufocantă. Nici măcar iaurtul ăsta rece nu mă răcorea. Am oftat nervoasă. Când am văzut paharul plin cu sânge a lui Nikolas, o poftă nebună m-a cuprins. Unde erau vremurile de altă dată când nu eram la școala asta idioată și puteam omorî oamenii de câte ori pe zi voiam ? Atunci aveam sângele lor pe care îl devoram ca un animal cu prada sa. Până la urmă, asta și eram. Cu caninii m-ai ascuțiți decât orice șarpe, cu mișcări mai agree decât orice pumă, dar înzestrată cu o grație mai mare decât a oricărui vampir, eram cea mai amenințătoare prădătoare. Înainte să vin aici, la școala asta, trăisem în sălbăticie. Așa că era de așteptat ca profesorii să mă privească cu teamă. Încă eram uimită că fusesem acceptată aici. Dar ei voiau să fiu educată. Mi-am dat părul din ochii, fiind destul de enervată de negrul ce îmi bloca vederea. S-a auzit oftatul de rigoare venind dinspre masa la care stăteau majoritatea tipilor. Deja mă săturasem de acest ritual al lor. Ieri când mi-am dat hanoracul jos, cinci băieți au rămas cu gura larg deschisă. Alaltăieri când am venit în pantaloni scurți, un vampir nou a leșinat. Nu îi mai suportam. Caleb a râs. El și cu Nikolas erau singurii ok cu mine. Îmi erau cei mai buni prieteni, clar. Nikolas era totuși . . . superb. Nu că i-aș fi spus lui asta. Eu trebuia să rămân ’ Reen cea indiferentă la tot ce o înconjoară ’. S-a uitat puțin la mine cu o privire ce cerea o favoare.
- Reen, ai putea să mă ajuţi şi pe mine la tehnica de luptă înainte de oră ? m-a întrebat.
- Eu și așa nu vreau să merg azi la oră. Așa că i-a caietul meu.
I-am zâmbit și i-am dat caietul. El a părut un pic gânditor, apoi l-a luat. M-am uitat la ceasul de pe perete. Astăzi avea să fie o zi perfectă. O să încalc puțin regulile școalii ăsteia de vampiri proști. I-am salutat pe băieți, apoi am mers liniștită spre ieșirea din școală. Chiar la ușă, Vladimir, directorul, mi-a reamintit regula cea mai importantă. Niciodată nu omorâm oamenii, în zona lor. Dar eu nu o să îi omor. Doar o să le iau trei litri de sânge din corp. Adică îi mai las cu unul. Eu știam cu să scap de chestiile astea idioate. Am mers până la graniță. Am tras aer în piept și am pășit în lumea lor. Chiar în fața mea, pe o pajiște, o familie era la picnic. Simțeam sângele plodului – un copil de vreo cinci ani – cum pulsează prin venele lui. Ah, era o victimă perfectă. Deși era mic, sângele lui era puternic. Îmi va potoli setae măcar puțin. Am văzut cum nu avea stare, așa că îl puteam prinde imediat. Și soarta mi-a zâmbit. Băiețelul s-a dus la râu, râzând fericit. L-am urmărit, fără ca părinții lui să mă observe. Se juca cu pietricelele de pe marginea apei și le arunca în apa ce curgea lin.
- Nu e bine să stai singur pe aici, scumpule, i-am spus liniștită.
M-a privit ușor speriat de privirea ce i-am aruncat-o. M-am dus aproape de el, apoi mi-am lipit buzele de gâtul lui fin. Am lins ușor suprafața pe care o doream și am mușcat din pielea moale. Am băut cu o poftă nestăpânită, sângele lui cald încălzindu-mă și pe mine. Apoi am lăsat trupul ființei, ce îmi satisfăcuse dorința, pentru a-l găsi părinții săi. Am alergat spre graniță, trecând înapoi pe teritoriul meu. Mi-am șters sângele ce îmi rămăsese pe buză, apoi am intrat în școală. Ajunsesem chiar când clopoțelul a sunat, anunțând sfârșitul zilei de curs. Când voiam să merg spre dormitoare, m-am întâlnit cu Nikolas. I-am zâmbit ușor.
- Hei, mersi pentru temă. Doamna Fairly m-ar fi ucis, mi-a zis râzând ușor.
Am dat din cap automat. Îl văzusem pe director. M-a privit scrutător, apoi când a trecut pe lângă mine, a inspirat adânc. Știam că putea simți mirosul sângelui de om. M-a privit trist. El era singurul care chiar părea afectat când făceam ceva greșit. Dar nu era necesar să mă facă să mă simt rău. Nu făcusem nimic greșit. Nu omorâsem copilul. Poate nu mai aveam mult până o făceam, dar mă oprisem. Eram în stare să gândesc, nu puteam lua viața unui copil. Nu eram așa crudă. Nu cu niște ființe inferioare. Am oftat. Nu o să îl las pe vampirul ăsta prost și bătrân să mă facă să cred că am făcut o greșeală. Am urcat cu brunet spre camera. Nu știam de ce, dar încă de la ora asta – era doar 8 p.m. – îmi era somn. Poate nu somn era cuvântul potrivit. Noi nu eram nevoiți să dormim, deși o puteam face. Era o chestie ce ținea de instinct. Probabil că după ce ești ghiftuit și sătul așa te simți. Mi-am luat la revedere de la Nikolas și am pornit spre dormitorul fetelor. Am intrat în camera întunecată, mergând fără probleme spre patul meu. M-am trântit în el, închizând ochii. Gândul că acel copil era acum între viață și moarte nu-mi dădea pace. Nimeni nu ar fi suspectat un vampir decât dacă îi analizau gâtul cu foarte mare atenție. Ar fi putut crede că este un șarpe. Dar dacă cineva din Apărare vedea urmele, începea un nou război. De peste câteva secole, nimeni de la Wathran nu mai gustase sânge de om. Noi se presupune că eram ‘ cei buni ’, cel puțin după ce făcusem pactul ce nu ne lăsa să îi atacăm. Acum sute de ani, a fost primul război cu oamenii. Vampirii au omorât mulți muritori, dar și noi am suferit pierderi majore. De atunci, nu a mai fost vărsat sânge de nicio parte. Oricum, o viață pierdută – asta dacă copilul ar muri – nu avea cum să iște un război. De fapt, nici nu știam dacă cronicile lor le spuneau despre vampiri și despre războiul purtat. Dar știam că Apărarea încă exista. M-am pierdut în gânduri, adormind.
Soarele dimineții strălucea prin geamul încăperii. Mi-am ferit privirea. Soarele nu ne făcea rău, dar ne dădea o senzație de discomfort. M-am ridicat din pat, privindu-mă cu atenție. Încă eram în hainele de ieri. M-am uitat în jur. Doar Abbigail și Jennifer mai erau în cameră. Tocmai ce se schimbaseră și se pregăteau să iasă. Mi-au zâmbit amândouă, apoi au plecat. Urmându-le exemplul, m-am îmbrăcat și eu cu niște pantaloni negri și un tricou roșu. Am mers până la sala de mese, unde din instict mi-am luat niște cereale pe care le-am pus în sânge. M-am așezat la masa obișnuită, unde Nikolas și Caleb deja mă așteptau. Văzându-i cât de normal se poartă, mi-am dat seama că probabil nu se întâmplase nimic din cauza nesăbuinței mele. Astăzi fiind sâmbătă, m-am bucurat că nu aveam ore. Nu aș fi putut da ochii cu vreun profesor fără să cred că mă suspectează de ceva. Da, ziua asta părea una bună.

[Zuza.]

Hey` >:D<

Chiar imi place fic`ul vostru . E o idee originala , descrierea e foarte buna , naratiunea deasemeanea iar dialog nu prea aveti ... Dar ador povestea . Nikolas mi se pare mai simpatic decat Reen . " Alaltăieri când am venit în pantaloni scurți, un vampir nou a leșinat " - chiar m-a bufnit rasul cand am citit fraza asta :)) . Reen mi se pare cam prea indiferenta si rece , chiar nu mi-a placut ce i-a facut bietului copilas [-( .

Anyway , astept nextu` . M-ati capturat in aceasta poveste :)) . Bafta .

[Ang.]

Hellow :3

Pai, sa incepem cu inceputul. Ideea fic-ului mi se pare foarte interesanta, si este unul din fic-urile care te fac sa vrei sa le citesti pana la capat ;). Felicitari, pentru ca meritati amandoi. >:D<

@ Me†al : Imi place enorm de mult felul tau de a scrie. Fiecare fic al tau reuseste sa ma uimeasca.Greseli de scriere nu am vazut (nu garantez ca nu exista), imi place ca nu te zgarcesti la descriere, chiar ai din abundenta.Naratiunea e foarte buna, iar dialogul, desi e putin, mi se pare in regula:).
"M-am trântit, ca din pod, pe scaunul meu confortabil"-am ras mult la fraza asta :)).

@ Nya. : Stai linistita, iti garantez eu ca indemanarea ta e acolo unde trebuie.Si tu ai descriere cat cuprinde, datorita ei actiunea nu e grabita, si chiar mi-a placut capitolul 2.Incep sa se contureze niste sentimente pentru Nikolas.:> O singura problema, unele cratime nu-si au locul, cum ar fi:
"Cu caninii m-ai ascuțiți decât orice șarpe.."/ "Așa că i-a caietul meu. "
Sper sa nu te supere remarca mea :D.

Sper ca Me†al sa nu ne faca sa asteptam prea mult next-ul :pls:.
Va urez spor la scris si multa imaginatie amandurora! >:D<
Xoxo, Ang. :bye:

[Me†al.]

Am venit mai repede decât mă așteptam. Vă mulțumim pentru comentarii, Zuza and Ang, și vă așteptăm cu drag părerile. N-o să o mai lungesc.
Lectură plăcută !

Capitolul 3
Nikolas P.O.V.

După ce m-am chinuit minute-n șir să mă trezesc, tot nu am reușit. Era ca și cum creierul mi-ar fi fost dat cu clei ca să funcționeze mai încet, de parcă cineva dorea să-mi inducă starea de somnolență străină mie. Mă simțeam teribil de obosit, deși nu-mi era somn. Trebuie să beau sânge uman, real, mi-am tot repetat întreaga dimineață, dar nu găseam un moment potrivit. De câte ori mă strecuram, aveam o breșă, dar de data asta nu o puteam găsi. Caleb mi-a dat un cot, trezându-mă din starea de reverie.
-Ce-ai pățit ? A întrebat pentru a mia oară în dimineața asta.
Mi-am amestecat cerealele cu sângele destul de prost la gust, alegându-mi cu grijă cuvintele.
-E din cauza sângelui de azi. E prost la gust, ca și ăla de aseară.
Desigur, ar fi fost mai bine dacă-i spuneam că nu dormisem bine fiindcă nu era necesar pentru noi să dormim. Caleb a dat din cap, renunțând să mai spună ceva pentru că știa că n-avea să afle mai multe de la mine. Ca spusele mele să pară convingătoare, am trântit lingura în bol și l-am împins într-o parte. A oftat; nu era convins de proasta mea actorie. Caleb nu și-a mai canalizat atenția asupra mea fiindcă Reen s-a așezat la masă. El i-a zâmbit simplu, iar eu am ridicat ușor degetele, în formă de salut. Amândoi părură surprinși de distanțarea mea, dar n-au spus nimic. Ori își alegeau cuvintele, ori nu aveau de gând să rostească ceva. Le-am analizat pe rând fețele și am observat că energia era întipărită pe ele.
-Și, având în vedere că-i sâmbătă, ce vreți să facem azi, camarazii mei ? A întrebat râzând Caleb.
Brusc, m-am ridicat de la masa din lemn negru, aproape dărâmând scaunul din același material. Au tresărit amândoi, am putut vedea clar asta.
-Am ceva de făcut. Pe mai târziu. Vă găsesc eu.
Apoi, după ce m-am asigurat că nu mă vor urmări, am tulit-o din sala de mese cu o viteză uriașă. Trebuia să vânez. Voiam să fac asta. Fiind convins că asta-mi doream, m-am avântat spre ieșirea din clădire, apoi alergând prin campus, cu gluga pe cap, până ce am trecut granița. Am privit în stânga și-n dreapta, căutând atent o victimă perfectă, dar nu am găsit atât de aproape. Am mai mers puțin în umbra copacilor, cu gluga hanoracului negru pe cap. Atunci am văzut victima: o adolescentă mai tânără ca mine, cu ochii plictisiți, ce plimba un câine mic și gras. M-am strecurat prin spatele ei încet și am privit vena groasă, ce-i pulsa. Ah, ce-mi doream s-o mușc de acolo! Nu, nu pot să o ucid, mi-am spus. Am țintit altă venă, puțin mai mică și, când nu se aștepta, mi-am înfipt colții în ea și i-am acoperit cu mâna gura. A scos un urlet înnăbușit, dar apoi s-a lăsat moale în brațele mele, în ea intrând toate substanțele pe care le conțineau numai vampirii – numite endrofine – și care erau ca niște droguri pentru oameni. Am supt cât mi-a trebuit, dar având grijă să n-o omor, ci să o las leșinată. În alte circumstanțe, aș fi băut doar puțin, dar aveam nevoie de ceva sânge uman pentru a-mi reveni. După ce am terminat, am întins-o pe iarbă și m-am gândit rapid la cum să fi ajuns pe iarbă leșinată și cu două înțepături vizibile pe gât. Nu mi-a luat mult până am găsit ce-mi trebuia și am aranjat accidentul perfect: adolescenta s-a împiedicat de un băț fiindcă fusese trasă de câine, iar animalul ei de companie a întărâtat un șarpe în trecere care, drept răzbunare a mușcat-o și și-a lăsat pielea în urmă – aceasta fiind perioada când reptilele își schimbă pielea. Revigorat, mi-am șters cu mâneca hanoracului sângele de la gură și am pornit spre graniță. Fiind înapoi în campus, am pornit să-l caut pe Caleb, care, desigur, nu a fost greu de găsit din cauză că mulți au preferat să stea în camerele lor pentru că soarele puternic ne făcea rău. Amicul meu stătea alături de Reen pe o bancă sub un copac. El asculta muzică, iar adolescenta sorbea dintr-un suc diluat probabil. În lumea vampirilor, combinat sau diluat însemna ca băutura propriu zisă să conțină și sânge. Nu mai avea gustul original, dar ne revigora corpul. Înainte de a mă așeza lângă ei, am luat și eu o Cola diluată. Când m-au văzut, s-au uitat uimiți, iar Caleb a întrebat :
- Ce a fost cu tine azi dimineață ?
Nu voiam să-mi mint prietenul, așa că am spus în șoaptă motivul agitației mele. Acesta a făcut ochii mari, iar Reen a tresărit ușor. Caleb tot timpul era ușor de uimit, dar reacția adolescentei m-a surprins destul de mult. De ce a tresărit ? Am încetat să mă întreb astfel de lucruri fiindcă oricum nu aveam să primesc vreun răspuns. Nimeni n-a mai spus nimic, iar eu m-am așezat pe iarbă, în fața lor, sorbind din suc. Avea un gust ciudat, mult mai diferit. Totuși, barmanul mă asigurase mai devreme că sângele era proaspăt, deși nu părea. Am observat-o pe Reen privindu-și ciudat băutura.
- Să nu-mi spui că și a ta are un gust ciudat, am spus întinzându-mă pe spate.
- Ba da, deși mi s-a spus că e proaspăt.
Era puțin distantă, dar pasionată de noua descoperire.
- Cine ar vrea să modifice sângele nostru ? A întrebat Caleb, scoțându-și căștile din urechi și căscând.
Pe de o parte, avea dreptate. Dacă elevii școlii pățeau ceva din cauza lor, atunci instituția avea mult de suferit. Teoretic, n-ar fi deloc interesul celor din administrație. Dar dacă ar fi cineva de afară ? Și totuși, poate ne înșelam noi și primisem sânge vechi accidental. Toate ipotezele mele păreau foarte adevărate. Am oftat zgomotos și mi-am alungat toate gândurile astea. M-am aștezat pe bancă, lângă Caleb și i-am luat o cască, punând-o în ureche. Gusturile lui muzicale îmi plăceau destul de mult și se asemănau cu ale mele.
- The Pretty Reckless ? De când asculți tu ?
- Îmi place titlul și Taylor Momsen arată bine rău.
- Da, Make me wanna die sună chiar mișto, dar ultima dată când te-am verificat, ascultai Slipknot, am spus amuzat.
Da, acum ceva timp chiar mă informase că nu avea niciodată să asculte fete, dar s-a înșelat amarnic. Am vrut să țip, să-i spun că nu avusese dreptate, dar, probabil, nici nu își mai amintea ce spusese. Un avantaj pentru cei cu memoria scurtă: nu trebuiau să-și țină promisiunile. M-am uitat către Reen care părea să ne fi ignorat discuția. I-am dat prietenește un cot încet și am întrebat :
- Ce-i ? Te gândești la sângele uman pur ?
În loc să râdă, m-a privit crispată, aproape speriată. Părea ca gluma mea să o fi terifiat, decât amuzat.
- Glumeam, calmează-te.
I-am pus mâna ușor pe umăr și am observat cum a expirat zgomotos, relaxându-se. Și-a lăsat capul în jos, părul brunet acoperindu-i întreaga față și formând un perete între noi, dar totodată încadrându-i frumos chipul. Mi-am închis ușor ochii și mi-am imaginat-o pe Reen cu ochii săi ca de trifoi privind atenți în jur, cu pomeții pronunțati ridicați într-un zâmbet cu mai multe fețe, cu buzele roșiatice ce contrastau puternic cu paloarea feței. Imaginea unei păpuși, mi-am spus înainte să revin la realitate. Părea să fie atentă la tot ce era în jur, dar nu voia să vadă. De fapt, ce vampir dorea să și privească când celelalte simțuri puteau înlocui văzul ? La noi, văzutul era ca un reflex, pentru a ne intregra mai ușor în lumea oamenilor. Un alt reflex era și clipitul deoarece noi nu aveam nevoie să facem acest gest, numit de toți vampirii, inutil.
Un celular a sunat zgomotos, acordurile unei melodii de la Metallica auzindu-se zgomotos. Caleb a început să vorbească precipitat la el, apoi închizând clapa zgomotos. S-a ridicat de pe bancă și, cu o privire panicată, a spus că trebuie să se ducă să o viziteze pe Aislin, prietena lui, fiindcă se simțea rău din cauza sângelui din școală. Sângele, mi-am spus.
- Se pare că toți de pe aici au iubițică sau iubițel, a constatat Reen calmă.
- Da, cu excepția noastră, am zis amuzat.
- Vrei să insinuezi ceva ?
- Doamne, dacă aș fi vrut un sărut de la tine, m-aș fi întins acum și te-aș fi sărutat, iar dacă aș fi vrut să te am, aș fi făcut-o chiar acum. Dar, nu vezi că nu vreau să grăbesc lucrurile. Totul trebuie să-și urmeze cursul.
Discursul meu a redus-o la tăcere, punându-și pe față tipica mască de indiferență. Totuși, eram mândru de mine fiindcă reușisem, chiar dacă pentru câteva clipe, să i-o scot. Mi-am canalizat atenția asupra penultimei mele propoziții. Să grăbesc lucurile ? Asta ar fi însemnat că aș fi dorit să o am și să o sărut pe Reen. Chiar voiam ?
Am auzit un alt elev tușind după ce a băut dintr-un pahar cu suc. Puteam să miros sângele ce se afla în obiectul de plastic. Apoi altul s-a înnecat și a aruncat conținutul la un coș de gunoi. Ce naiba se întâmpla ? Știam răspunsul la întrebare ascuns pe undeva prin minte, dar el nu voia să apară, ci stătea ascuns acolo așteptând să-l scot la iveală. Când am văzut sângele ce curgea prin coșurile de gunoi ce aveau găuri de la rugină, am știut. Involuntar, am apucat-o pe Reen de mână și i-am strâns-o ușor, ea tresărind. Calmă, de parcă atingerea mea n-ar fi deranjat-o, a întrebat ce se întâmpla.
- Sângele nostru este otrăvit, am spus șoptit, captându-i atenția brunetei.