USUKE

[Color]

I.

Misaki

M-am nascut ca orice mamifer. Direct.
Insa eu nu m-am nascut fiind un individ din zoologie. Eu m-am nascut fiind un om.
Eu, omul, am o capaciate intelectuala si sentimentala la fel ca a ta , care se presupune ca tot om esti.
Mi-am inceput viata ca tine, plangand si urinand mult. Mai dormeam cate putin, insa nu suficient din punctul de vedere al parintilor mei, fiindca mereu trebuia sa-mi satisfaca nevoile pe la miezul noptii.
Nu pot spune ca am crescut repede sau incet, caci nici nu-mi amintesc viata de atunci, de fapt, imi amitesc putine din intreaga mea copilarie.
Din cate imi zicea mama, stiu ca mi-am daruit suzeta stomacului unui caine si ca am primit la gradinita o bulina rosie pentru ca am facut un desen frumos.
Timpul a trecut fara sa mai stiu sau sa realizez ca mintea mea nu a pastrat nici o amintire din clipa in care m-am nascut pana in clipa in care m-am trezit in clasa a cincea, din care vag imi amintesc, ca am iesit un un ochi vanat (elevii de-a saptea) si astfel am continuat patru ani, pana intr-a opta, dupa care a urmat liceul.
Liceul, cu cea mai draguta fata din liceu in clasa ( era ea draguta, dar nu m-a impresionat cu nimic),cu profesori mai mereu nervosi si care nu dadeau decat note de doi sau de trei (observatie: singurul motiv pentru care aceste nobile cadre didactice se mai deplasau pana la scoala),cu prima exmatriculare (asta dupa ce m-am luat de un profesor care vroia sa ma lase coregent , pe buna drepate ), cu prima fractura a mainii stangi ( spre ghinionul meu , sunt dreptaci) , l-am petrecut timp de patru ani , intr-o zona obisnuita, cu doi salcami si patru tei.
Liceul era o cladire crem, spalata de prea multe ploi. Vopseaua se decojea usor iar ferestrele erau aparate de gratii ( cred ca impotriva evadarii noastre din cladirea “inchisorii”).
In liceu aveam parul lung. O d-na profesoara mi-a zis sa ma tund.N-am bagat-o in seama pana in ziua in care m-am trezit cu mama ,la ora respectivei profesoare si a doua zi am venit la scoala tuns “periuta”.
In liceu am invatat sa cant la chitara si asa am cucerit toate fetele, insa nu toate fetele m-au cucerit pe mine.
In liceu m-am indragostit pentru prima oara, dar mi-a trecut.
Sunt doar franturi si detalii, acele asa-zise “amintiri” pe care ar fi trebui sa le am.
Acum nu mai sunt la liceu, evident. Am 26 de ani si sunt chitarist in trupa “USUKE”(Unborn Soul Unknown elements) impreuna cu prietenul meu cel mai bun si studiez literatura.
Stau intr-un apartament de doua camere impreuna cu iubita mea.
Numele ei este Joane si pot spune ca o iubesc mai mult decat propia-mi viata, sau cel putin asa cred. Pana la urma nu ma pot pronunta, insa 2 ani imi sunt de ajuns sa pot spune ca...

*

-Amuzanta chestie, nu?
-Daca ar fi fost amuzanta as fi ras! Zic eu sec.
-Daca nu era amuzanta ai fi tacut si nu ti-ar fi pasat.
-Adevarul e ca nici nu-mi pasa.
-Se vede pe fata ta ca te minti singur.
-Si de ce, ma rog, ar trebui sa imi pese?
-Pentru ca sunt prietenul tau si ar trebui sa te doara cand afli ca ti-a zis ceva dar a facut alceva.
-Adica m-a mintit, in asa fel incat sa scape de mine?
-Nu am vrut sa scap de tine, baka!
-A, da! De aceea mi-ai zis ca te duci la maica-ta si cand de fapt ce-ai facut,ma? Te-ai intalnit cu Kasi?
-Ea m-a sunat pe ultima suta de metri daca nu cumva vreau sa ies cu ea si eu...
-Si tu trebuia sa te uiti la meci cu mine, la Joe. Uite din cauza cui ma duc eu si stau singur ca prostu’ ca nu am ce face. Tu nu apari...ma gandesc ca poate te-o fi retinut maica-ta sa-i faci ceva, cand ‘colo tu stai si te giugiulesti cu Kasi pe o banca.
-Daca nu era Kasi, pun pariu ca nu ai fi avut nici o problema cu asta.
-De ce as avea eu o problema ca te intalnesti cu ea?
-Nu, tu nu ai nici una. Tu nu te-ai intalnit cu ea, nu ati fost un cuplu, iar ea nu te-a inselat, spune el ironic. Nu ai avut nici o problema cand mi-ai furat-o pe Joane si eu am trecut cu vederea.
-Joane e alta poveste...
-De ce?
-Pentru ca Kasi ma parasise, iar ea....
-Ea a fost roata de rezerva, nu? stiai tu ca o aveai la degetul mic?
Imi intorc capul fara a mai dori sa-l ascult. Este ceva ce nu vreau sa-mi amintesc.Cu timpul am invatat sa tin la fata asta mai mult decat la propia viata. Plec. Il las ,aici, in parc, fara sa-mi mai pese cum va ajunge inapoi acasa. Sa ia un autobuz, nu-mi pasa de principiile lui stupide. Nu mai imi pasa de el. Fiinta stupida...

*

Apas pe clanta si inchid usa in urma mea. Imi duc mana la buzunar instictiv, dar imi amintesc ca mi-am inchis telefonul odata ce am ajuns in masina.
-Iubito, am ajuns!
-Asa de repede? Zice ea iesind din dormitor.
-Da... M-am gandit ca daca ajung mai repede acasa ,mai imi ramane timp sa te iubesc si acum si toata viata mea! Ii zic, privindu-i ochii de un verde pal si sarutandu-i buzele de un roz trandafiriu.
Ea se elibereaza din imbratisarea mea si isi dezlipeste buzele de ale mele.
-Iar v-ati ceratat?ma intreaba ea privindu-mi fata, acum obosita.
-Oarecum.
-Cum asa?
-Merge gura fara el.
-Hm, ingana ea sarutandu-mi buzele crapate.

*

-Cand aveai de gand sa-mi spui?zic eu rasucindu-mi suvitele de par castaniu.
-Curand, raspunde ea cuibarindu-se la pieptul meu gol.
-Si cat timp vei lipsi?
-Sase luni...auzind inchid ochii si oftez prelung. Dar am sa mai vin din luna in luna. Gandeste-te! Asta ne va scoate din rutina asta plictisitoare. Si o sa ai si tu timp sa mergi in turneul ala cu trupa, evident, dupa ce te impaci cu Osaki.
-Da. Cred ca ai dreptate.
-Stii cum se zice:”Rau spre bine”.
-Cand pleci?
-Maine, la prima ora.
-Ti-ai facut bagajul?o intreb in timp ce ea se ridica din pat.
Pleaca din camera fara sa-mi raspunda. Ma duc in urma ei si o apuc de talie. O trag langa mine si o simt aproape. Ea isi intoarce corpul si isi rezeama capul de pieptul meu , uitandu-se in gol. Ofteaza lung, gandindu-se, cred, la plecarea ei. Si-ar dori sa nu plece, sa ramana cu mine, sa lucreze aici?
-O sa-mi lipsesti, imi sopteste ea.
Tac. Nu mai am ce zice. Regretul e prea mare. Ori poate doar mi-e frig, pentru ca sunt prea rece si ma simt scortos. Poate chiar sunt un rege al ghetii, cum mi-a zis odata Alice, verisoara mea, cand eram doar doi copii si am tras pisica de coada. Poate chiar nu am sentimente pentru ea, precum a zis Osaki. Poate chiar nu-mi pasa ce face. Poate as vrea sa-i zic ca o iubesc, dar nu vreau. Poate as minti-o sau poate m-as minti pe mine, ori nu as minti pe nimeni si ar fi adevarat. Poate chiar ar fi ceva, insa nu stiu. Poate nu va fi niciodata ceva. Poate eu chiar nu stiu sa simt dragostea. Poate nu e pentru mine. Poate va trebui sa ma marit cu ea, doar de dragul anilor pentrecuti impreuna. Sau poate as face-o pentru ca o iubesc. Nu stiu. Poate nu-i asa. Poate e alceva ce eu nu stiu. Doar poate.
Usor, se dezlipeste din bratele mele si fuge la baie. Doar gandurile mai sunt cu adevarat cu mine.

*

Pleaca din masina fara sa se uite inapoi. Pleaca fara nici un regret, iar eu raman singur. Era colega mea de camera.

*

Ajung inapoi acasa. Mai bine zis, fosta casa. Acum e doar un apartament cu doua camere, gol de sentimente sau de persoane. Eram in pulberea de oameni, doar un strain, in mintea mea. Nu mai stiam exact ce a fost sau ce va fi atunci cand a plecat. Oare am iubit-o? Nu stiu. Oare o iubesc? Hmm. Grea intrebare.
Aud soneria si ma indrept spre usa.
Il vad pe Osaki in fata mea, nelinistit si nestingherit.
-Uite, omule! Stii cum sunt! Vorbeste gura fara mine, spune el gesticuland si intrand in casa pe langa mine.
-Nu! stai linistit mi-a trecut. Si oricum aveai dreptate.
-Poftim? Aveam dreptate?face o scurta pauza dupa care reia.Ai febra?
-Nu.
Se uita in jur si este liniste.
-Unde este Joane?
-A plecat. Cei de la studio au chemat-o in Brazilia −raspund eu stiind ce intrebare va avea sa-mi puna bunul meu prieten− si sta sase luni, in care doar Dumnezeu stie ce-o sa faca.
-Esti bine?
-Da.
Osaki ma priveste neincrezator si insistent in acelasi timp.
-Intradevar e cam gol apartamentul fara ea, dar asta este meseria ei, zic eu in timp ce amandoi priveam sufrageria.
-Nu la asta ma refeream. Nu iti va fi dor de ea?
-Poate. Adica parca e mai bine asa.
-Esti sigur ca n-ai febra? Ma intreaba el punandu-mi mana pe frunte.
-Termina!zic eu impingandu-i mana la o parte.
Merg in bucatarie si scot doua beri Asahi din frigider. Le pun pe masa, iar Osaki ia una automat. Ne asezam pe cele doua scaune din lemn aflate la fiecare capat al mesei.
-Nu te condamn, dar este grav. Traiesti cu fata asta de doi ani. Nu ai desprins nici un sentiment pentru ea in tot acest timp?
-Adevar sau minciuna?
-Medriocule!
-Uite cine vorbea! Te simti Eistein, mai Satosuki?
-Vad ca-ti place tare mult numele meu, spune el dand din sprancene (cea dreapta avand cercel).
-Osaki Satosuki. Intradevar,frumos nume!
Osaki isi trage pachetul de Seven Stars si isi scoate o tigara din el, in timp ce eu fac la fel cu pachetul meu de Black Stone. El incepe si isi roade unghia de la degetul mare, in timp ce eu imi frec fruntea. Ma intind dupa telecomanda de la televizor.
Televizorul porneste. Melodia noastra se aude in fundal in timp ce amandoi ne savuram insetati fumul din tigari , privind in abisul intunecat al mintii noastre, cu ochii nostri acum inchisi.
-Omule...
-Omule...
Zicem noi intrerupandu-ne gandurile. Deschidem ochi si ne privim.
-Plecam?ma intreaba Osaki.
-De ce mai stam?

*

-Inainte sa plece mi-a spus ca ar fi ai bine daca am rupe-o, decat sa o tinem la distanta.
-Este bine asa! Nu te mai stresa!zice Osaki incurajator.
-Si chiar n-ai iubit-o. Stii Misaki, tu chiar esti prost!spune Hana ridicandu-se de pe bancheta, tracandu-mi o palma peste cap.
-Da, multumesc mult, ce sa zic?ii spun eu oarecum intelegand ce vroia sa spuna.
Yaduso o trage inapoi pe bancheta si ii arunca o privire rautacioasa, iar ea se calmeaza. El ii atinge fata fina si ea isi muta privirea pe geamul masinii mici, in care ne inghesuiam noi , cei cinci “USUKE”.
Amashi fuma o tigara din pachetul lui Osaki, absent, existand doar in gandurile lui.

[posturi unite]
"USUKE" este "povestea" la care lucrez acum. acesta este primul capitol. Sper sa va placa.