Tumult...

[nadepsine]

si iata aici constinuarea :48:

Cateva ore ce pareau a fi minute. Intr-un final m-am trezit. Spre uimirea mea, cand am deschis ochii, vedeam in jurul meu tot felul de aparate ciudate de care nu mai vazusem pana acum. Ma aflam intr-un pat in cearceafuri albe. Perfuzii erau infipte in bratele mele ce-mi erau legate de pat. Dincolo de usa salonului in care ma aflam, vedeam umbre miscandu-se. Auzeam voci, dar nu le puteam intelege, vorbeau in aceeasi limba ca arsii-de-soare. Tot ce am putut intelege din discutia lor a fost o ultima fraza..

”dupa analizele de pana acum, ea e exact ca si cealalta”

-“Cealalta....." ma gandeam eu. "Oare cine e cealalta ?...Oare vorbesc de fata aceea de care mi-a zis si baiatul ce m-a ajutat sa scap?.....Nici nu stiu cum il cheama....Parca DAMIAN ii scria pe ecusonul de pe sacou.....Ce ochi frumosi si adanci avea!.....

~Flashback~
-Du-te! Repede pe geam.....Nu isi vor da seama. Am sa-i retin eu!....du-te repede!
~End of flashback~

-“Ce privire blanda avea. Ochi aceia negri....Nu am apucat sa ii multumesc..."
Toate aceste ganduri imi strabateau mintea. Asta pana cand, clanta usii a scartait. Mi-am intors capul sa vad cine intra. Niste personaje imbracate in halate albe au intrat inauntru. Purtau masti, nu le puteam vedea chipul. Ma analizau chiar si in cel mai mic detaliu. Imi verificau toate semnele vitale: pulsul, tensiunea, temperature si inca niste verificari mai neobijnuite a amprentelor mele si a pielii. Dupa vreo 5 minute de controale de acest gen. Controale ce mie imi pareau ca durau o vesnicie, totul s-a incheiat. Unul din indivizi, ce avea niste ochi frumosi si familiari, isi dadu jos masca. Spre surpriza mea, era tot acelasi barbat ce mi-a salvat viata, Damian. Ma privea bland si multumit.
-Banuiala mea a fost corecta, zise el cu un ton mai bland. Conform analizelor facute, intr-adevar esti venita dintr-o alta dimensiune. Mai exact, aceeasi dimensiune cu A.L.
-"A.L.?" cuvantul imi rasuna in cap "Ce cunoscut mi se pare. Unde l-am mai auzit?....Unde?....PARAGRAFUL!!!

~Flashback~
-Am o problema. am facut din greseala o incantatie de posedare a unei pisici.Am transformat-o intr-o fiara devastatoare. Dar a iesit si mai rau. Si acum este periculoasa si invizibila.Am nevoie de ajutor!
~End of Flashback~

Din ziarul acela: paragraful de pe pagina deDiscutii intre vrajitori si preoti. Fata aceea! Fata aceea a patit exact ca si mine.Transformarea unei feline intr-o fiara salbatica. Numele acelei fete imi rasuna in cap. Odata cu el multe intrebari au inceput sa imi curga cu repeziciune printer gandurile mele.
-“A.L....Oare cine e fata aceea?...Oare are cu adevarat puteri de vrajitoare?....Oare am si eu?....Oare....De ce am ajuns aici?!"
Baiatul de mai devreme se apropie de mine si imi surase. Ochii ii straluceau frumos ca si cum ar avea cate o bolta de stele in fiecare. Un lucru ce mi se parea frumos, in lumea asta ciudata. Privirea aceea calda ma mai linistea putin.
-Probabil ca te intrebi cum ai ajuns in lumea asta nu?
Nu-i puteam glasui, trupul mi-era amortit. Nu-mi puteam misca decat palmele. Damian ma lua atunci de maini si imi vorbi usor.
-Nu te agita atat de mult. Linisteste-te. Totul va fi bine. Odihneste-te. Nu-ti fa griji. Esti in cel mai sigur loc. Aici sunt singurii oameni normali care au rezistat dupa impactul acela fara sa fie afectati de radiatiile de care ti-am povestit. Odihneste-te acum, maine iti vom clarifica tot.
Eram intradevar obosita, ca si cum nici nu as fi dormit. Astfel am atipit repede dupa ce ei au iesit din salon. Dar nu inainte sa reflectez la tot ce s-a intamplat ieri.
-"Si era o dimineata atat de placuta. Pana la fenomenul cu pisica aia...Oare chiar eu am facut-o sa se poarte asa?....Oare eu chiar sunt urmatoarea vrajitoare cum a zis si mama?...Si tot ma intreb....Oare cine e A.L?"
Afara tocmai incepea sa ploua, eu tocmai adormeam. Ploaia ma linistea ca sa am un somn calm. In noaptea ce a urmat dupa am continuat sa dorm. Am dormit bine. Ma simteam cu adevarat in siguranata, macar pentru o vreme. Ma bazam pe vorbele celui cu ochi adanci numit Damian. Dimineata cand am deschis ochii, langa patul meu era Damian pe un scaun. Ma privea cu aceeasi ochi blanzi de ieri:
-Te-ai trezit deja. Ai apucat sa te odihnesti mai bine? ma intreba el in timp ce imi stergea fruntea cu un prosop moale.
-...Da...Am dormit foarte bine, i-am raspuns eu mai peltic. Iti multumesc pentru tot. Dar, ma tot intreb. Cum de am ajuns aici?.....
El imi raspunse indata si ferm si cu un ton serios.
-Nu stiu sa iti spun, dar, poate A.L. stie.
-A.L.?...Ai spus A.L.?! am tresarit eu atunci cand am auzit acele initiale atat de familiare.
-Da. Mai tii minte ca ti-am povestit ca a mai venit o fata ca si tine? Ei bine…Ea e fata care a venit aici... Si mai stii: ti-am spus ca semeni cu ea. Cand i-am povestit de tine a vrut neaparat sa te vada....De fapt e si ea aici pe hol. Stai ca ma duc sa o chem inauntru! zise el iesind din salon pentru cateva momente.
Poate ca Damian incerca sa imi linisteasca sufletul, dar fara sa isi dea seama, nu facea decat sa imi mai aduca cate un soc. De data asta eram si eu nearbdatoare. Vroiam sa o vad si eu pe acea A.L.
-"In sfarsit o voi vedea pe acea A.L." imi ziceam eu amintinu-mi iar de acel articol de ziar.
Nu trecu mult si Damian se intoarse. In urma lui, intra o fata. Era o fata zvelta, cu parul alb precum varul si era lung, curgator. Avea o piele alba radianta precum cea a norvegienilor. Pe chipul gingas mangaiat de roua avea fixati niste ochi albastrii angelici. Era imbracata intr-un costum mulat alb-lucios cu dungi albastre peste cusaturi. Intradevar: un aspect relevant ce te izbea de la prima privire. Fata s-a apropiat de mine. Ma privea bland si imi zambea. Constatasem ca toti imi zambeau asa, un lucru ce devenea deja infricosator. Am ridicat ochi mai atent la chipul ei. Ca sa mai am un soc! Aveam senzatia ca ma uit in oglinda, nu alta. Damian avea dreptate, ea chiar semana cu mine! Nu eram tocmai identice, dar aveam aceeasi forma a fetei, acelasi zambet, aceeasi privire, aceeasi stare de spirit. Eram surprinsa sa o vad in sfarsit pe acea A.L., mai ales sa vad ca imi semana atat de mult Poate ca nu arata prea mult, dar si ea era surprinsa sa ma vada.
-Deci tu trebuie sa fi Anne nu-i asa? imi glasuia ea cu o voce asemanatoare cu a mea.
Nu puteam sa imi dau seama de une imi stia numele. Nu imi aminteam sa ii fi zis lui Damian. Dar nu luam cu bagare de seama acest lucru. Inca eram uimita de felul in care arata ea. As fi vrut sa ii pot raspunde dar inca eram peltica sin u puteam glasui coerent. Am dat din cap in semn de aprobare.
-Imi pare bine sa te cunosc in sfarsit. Eu sunt Ael, si in urma cu vreo 50 de ani, am facut si eu, din greseala, ce ai facut sit u: un blestem asupra unei pisici. Si acest lucru a avut in consecinta deschiderea unui portal intre dimensiune ce m-a transportat in timp si spatiu aici, cum ai patit si tu!
Eram uimita de cata precizie avea. Stia de blestemul pisicii si stia ca atucni am intrat in panica si ca acest lucru mi-a shimbat soarta spre a fi transusa in lumea asta. Stia foarte bine. Spunea exact ca si cum ar fi trecut prin acea situatie, ceea ce inseamna ca nu putea fi decat adevarat. Si totusi, nu stiu de ce, dar aveam senzatia ca imi ascundea ceva. Senzatia ca ceva nu se lega cum trebuie, numai ca inca nu imi dadeam seama.
-Asta e o lume paralela cu a noastra. Aici nu exista atata poluare ca la noi, asa ca oamenii ar trai mai mult...Asta daca nu ar exista acel canibalism de care sunt sigura ca ai afla...Presupun ca Damian ti-a povestit despre arsii-de-soare, nu?
M-am ridicat in fund si m-am fortat sa ii raspund.
-Da, mi-a explicat cum sta treaba, dar tot nu-mi vine a crede...
-Ei bine...Acum suntem in anul 2126, m-a intrerupt ea brusc. Distrugerea Lumii va fi...oricum...IMINENTA...Si toti oamenii normali ramasi, ca sa ii numesc asa....vor sa plece odata pentru totdeauna de pe lumea asta.
O ascultam cu atentie, dar nu prea intelegeam unde vroia sa ajunga cu vorbele ei. Eu eram inca confuza si socata de toate. O adevarata trauma pe spinarea mea. Totusi incercam sa fiu atenta si sa o ascult. Ma fascina persoana ei.
-Oamenii de aici, printre care si eu vrem sa mergem intr-o alta dimesnsiune...Iar aici...Noi doua intervenim.

Noi doua? Adica tu si cu mai cine?

-La cine te referi? Am intrebat eu nedumerita.
A.L. privi tinta spre mine ca sic and raspunsul ar fi sub nasul meu si incerca sa imi dea de inteles. Eu nestiind pe ce lume traiesc literalmente nu imi dadeam seama la ce referee.
-Tu si cu mine. Noi doua, Anne. Deoarece doar noi avem capacitatea aceea de a ne deplasa dintr-o lume in alta.....Noi avem nevoie si de ajutorul tau....Mai ales eu. Plus ca daca reusim, te vei putea intoarce inapoi in lumea noastra. Totul va reveni la normal.
-"Acasa...Din nou la normal..chiar imi doresc mult asta....Tot ce imi dorec sa ma intorc acasa...si sa nu mai vad lume aasta ciudata..."..Bine intru in joc!.....Dar cu ce va pot ajuta eu?....
Habar nu aveam in ce intru de fapt.
______________

va urma

ei, cum vi se pare?
astept sa imi spuneti