18-03-2011, 11:08 PM
Păi, după mult timp, m-am hotărât şi eu să postez un nou fic. E în colaborare cu Snowy < 3 . Sper să vă placă şi toate cele; aştept critici constructive. Eu povestesc din partea fetei, ea a băiatului. >:d<
Mama a fost balerină. Foarte graţioasă şi frumoasă, cu ochii ei căprui, părul blond şi pielea ca de porţelan. Dar a murit acum treisprezece ani, când eu încă eram prea mică pentru a-mi da seama de ce se întâmplă în jurul meu.
Şi de atunci, de când am văzut cum tatăl meu, propriul meu tată, persoana pe care o admiram cel mai mult în lume, a omorât-o pe mama într-un moment de gelozie în care băuse prea mult, mi-am jurat că voi fi puternică. Când am văzut că bărbatul care mi-a dat viaţă s-a sinucis, după ce a omorât-o pe femeia pe care o iubeam foarte mult, am ţipat, am strigat, am implorat şi m-am rugat să se trezească, să nu fi murit nici unul din ei şi totul să fi fost doar un coşmar urât. Genul de coşmar din care te trezeşti urlând, dar apoi vine mama ta şi visul urât dispare. Dar problema era că eu nu mai aveam mama, a mea murise.
La scurt timp, după ce nişte rude îndepărtate au avut grijă de înmormântările lor, unde totul s -a desfăşurat mai mult ca la o petrecere decât la pomană ( doar erau o celebră balerină şi un talentat, faimos pianist ) şi cei peste o sută de invitaţi s-au îndopat ca porcii şi nu le-a păsat că doi oameni, doi semeni de-ai lor au murit, s-a pus problema unde voi sta. Parcă eram mai puţin importantă decât o bucată de carne. Bine că şi-au amintit de mine. Doar nu puteau să mă uite, nu?
Câteva rude apărute de nu ştiu unde au vrut să mă ia în grijă, acum dându-mi seama că ma voiau mai mult pentru moştenirea mea, dar din fericire pentru mine, m-a luat tanti Anna, cea mai bună prietenă a mamei. O femeie minunată, care în cei peste zece ani de când stau cu ea m-a iubit la fel de mult ca pe fiul ei.
Iar acum, la vârsta de şaptesprezece ani, familia mea este constituită doar din tanti Anna şi Ryan şi sincer pot să spun că am tot ce-mi trebuie ca să trăiesc o viaţă normală.
Mă duc la oglindă, unde mă privesc timp de câteva minute bune în ea. Nu sunt Miss Univers sau ceva de genul ăsta, dar pot să spun că arăt destul de bine. Poate chiar foarte bine. Sunt narcisită şi nu mi-e teamă să recunosc; atunci când nimeni nu te laudă din invidie, e bine ca măcar tu să ai o părere bună despre tine.
Am părul blond, puţin ondulat de la natură şi din această cauză nu folosesc ondulatorul, nu am nevoie de el şi sper să nu trebuiască niciodată să-l folosesc. Ochii albaştrii sunt singura calitate pe care o moştenesc de la el, bărbatul care mi-a dat viaţă, dar nu pot să-i spun ' tată ' după ce mi-a luat dreptul de a avea o familie formată de mine, de el şi mama mea.
Am în jur de un metru şaptezeci şi sunt mulţumită de înălţimea mea. Astăzi port o rochie albă până la genunchi, înflorată, fără prea mare decolteu. Nu-mi place să-mi expun prea mult din corp; mi se pare lipsit de bun gust atunci când unele femei se îmbracă cu fuste mult prea scurte şi cu un decolteu până la buric. Oribil.
Ies din spaţioasa mea cameră, după ce îmi iau ghiozdanul, doar merg la liceu, iar apoi mă îndrept spre bucătărie, unde îl văd pe Ryan ( minune, s-a trezit înainte să merg eu la el şi să ţip ) la fel de frumos ca întotdeauna. Brunet şi ochii verzi, o rară combinaţie, sau cel puţin pentru mine.
- Hei, pitic, nu ştii unde e mama? mi se adresează cu aceeaşi voce senzuală dintotdeauna, folosind apelativul pe care mi l-a dat la şase ani, în timp ce mănâncă un măr verde.
- Păi, scuze dacă nu sunt la fel de înaltă ca tine, picioare-lungi, dar dacă-mi amintesc eu bine, e mama ta, ar trebui să ştii. Oricum, a plecat ieri seară, înainte să ajungi tu beat acasă.
- Unde a plecat?
- Să se mărite, na ! A spus că se întoarce peste vreo două săptămâni, are nişte treabă. Să nu-mi spui că ţi-e frică să rămâi singur cu mine? Doar nu o să te violez.
- Nu de asta mă tem, mă tem să nu se întâmple exact opusul.
Cred că am înţeles eu greşit, nu? Încerc să spun ceva, dar mă opreşte înainte să deschid gura:
- Apropo, Emily, spune-i profului că azi nu vin la şcoală, inventează şi tu ceva, spune-i că am luat gripă sau ceva.
- Bine. Ne mai vedem.
Şi uite aşa îmi încep eu ziua.
Tu ÅŸi eu.
Poem în doi.
Poem în doi.
~ P r o l o g ~
Trădare
Un jurământ sacru uitat,
Un jurământ de iubire pierdut,
O inimă frântă arzând,
Lacrimi cad pe covorul pătat . . .
De sângele - i roşu.
Numai nişte amintiri mai dansează
Pe dulcele sunet al pianului rămas.
Dar o fetiţa blondă, cu chipul plăcut şi pielea albă,
încă mai plânge şi strigă
ca mama ei să se strezească
din somul ce - a cuprins - o.
Un jurământ sacru uitat,
Un jurământ de iubire pierdut,
O inimă frântă arzând,
Lacrimi cad pe covorul pătat . . .
De sângele - i roşu.
Numai nişte amintiri mai dansează
Pe dulcele sunet al pianului rămas.
Dar o fetiţa blondă, cu chipul plăcut şi pielea albă,
încă mai plânge şi strigă
ca mama ei să se strezească
din somul ce - a cuprins - o.
I
Uneori, sunt de părere că şi - n propria - mi viaţă,
joc rolul unui personaj secundar dirijat de un păpuşar nebun . . .
Doar gândul la tine mă mai face să vreau să trăiesc,
Chiar dacă tu nu ştii ce simt eu.
joc rolul unui personaj secundar dirijat de un păpuşar nebun . . .
Doar gândul la tine mă mai face să vreau să trăiesc,
Chiar dacă tu nu ştii ce simt eu.
* * *
Mama a fost balerină. Foarte graţioasă şi frumoasă, cu ochii ei căprui, părul blond şi pielea ca de porţelan. Dar a murit acum treisprezece ani, când eu încă eram prea mică pentru a-mi da seama de ce se întâmplă în jurul meu.
Şi de atunci, de când am văzut cum tatăl meu, propriul meu tată, persoana pe care o admiram cel mai mult în lume, a omorât-o pe mama într-un moment de gelozie în care băuse prea mult, mi-am jurat că voi fi puternică. Când am văzut că bărbatul care mi-a dat viaţă s-a sinucis, după ce a omorât-o pe femeia pe care o iubeam foarte mult, am ţipat, am strigat, am implorat şi m-am rugat să se trezească, să nu fi murit nici unul din ei şi totul să fi fost doar un coşmar urât. Genul de coşmar din care te trezeşti urlând, dar apoi vine mama ta şi visul urât dispare. Dar problema era că eu nu mai aveam mama, a mea murise.
La scurt timp, după ce nişte rude îndepărtate au avut grijă de înmormântările lor, unde totul s -a desfăşurat mai mult ca la o petrecere decât la pomană ( doar erau o celebră balerină şi un talentat, faimos pianist ) şi cei peste o sută de invitaţi s-au îndopat ca porcii şi nu le-a păsat că doi oameni, doi semeni de-ai lor au murit, s-a pus problema unde voi sta. Parcă eram mai puţin importantă decât o bucată de carne. Bine că şi-au amintit de mine. Doar nu puteau să mă uite, nu?
Câteva rude apărute de nu ştiu unde au vrut să mă ia în grijă, acum dându-mi seama că ma voiau mai mult pentru moştenirea mea, dar din fericire pentru mine, m-a luat tanti Anna, cea mai bună prietenă a mamei. O femeie minunată, care în cei peste zece ani de când stau cu ea m-a iubit la fel de mult ca pe fiul ei.
Iar acum, la vârsta de şaptesprezece ani, familia mea este constituită doar din tanti Anna şi Ryan şi sincer pot să spun că am tot ce-mi trebuie ca să trăiesc o viaţă normală.
Mă duc la oglindă, unde mă privesc timp de câteva minute bune în ea. Nu sunt Miss Univers sau ceva de genul ăsta, dar pot să spun că arăt destul de bine. Poate chiar foarte bine. Sunt narcisită şi nu mi-e teamă să recunosc; atunci când nimeni nu te laudă din invidie, e bine ca măcar tu să ai o părere bună despre tine.
Am părul blond, puţin ondulat de la natură şi din această cauză nu folosesc ondulatorul, nu am nevoie de el şi sper să nu trebuiască niciodată să-l folosesc. Ochii albaştrii sunt singura calitate pe care o moştenesc de la el, bărbatul care mi-a dat viaţă, dar nu pot să-i spun ' tată ' după ce mi-a luat dreptul de a avea o familie formată de mine, de el şi mama mea.
Am în jur de un metru şaptezeci şi sunt mulţumită de înălţimea mea. Astăzi port o rochie albă până la genunchi, înflorată, fără prea mare decolteu. Nu-mi place să-mi expun prea mult din corp; mi se pare lipsit de bun gust atunci când unele femei se îmbracă cu fuste mult prea scurte şi cu un decolteu până la buric. Oribil.
Ies din spaţioasa mea cameră, după ce îmi iau ghiozdanul, doar merg la liceu, iar apoi mă îndrept spre bucătărie, unde îl văd pe Ryan ( minune, s-a trezit înainte să merg eu la el şi să ţip ) la fel de frumos ca întotdeauna. Brunet şi ochii verzi, o rară combinaţie, sau cel puţin pentru mine.
- Hei, pitic, nu ştii unde e mama? mi se adresează cu aceeaşi voce senzuală dintotdeauna, folosind apelativul pe care mi l-a dat la şase ani, în timp ce mănâncă un măr verde.
- Păi, scuze dacă nu sunt la fel de înaltă ca tine, picioare-lungi, dar dacă-mi amintesc eu bine, e mama ta, ar trebui să ştii. Oricum, a plecat ieri seară, înainte să ajungi tu beat acasă.
- Unde a plecat?
- Să se mărite, na ! A spus că se întoarce peste vreo două săptămâni, are nişte treabă. Să nu-mi spui că ţi-e frică să rămâi singur cu mine? Doar nu o să te violez.
- Nu de asta mă tem, mă tem să nu se întâmple exact opusul.
Cred că am înţeles eu greşit, nu? Încerc să spun ceva, dar mă opreşte înainte să deschid gura:
- Apropo, Emily, spune-i profului că azi nu vin la şcoală, inventează şi tu ceva, spune-i că am luat gripă sau ceva.
- Bine. Ne mai vedem.
Şi uite aşa îmi încep eu ziua.
You’ve Fallen For Me.