Trandafirul inecat in spini[terminat]

[Kimera]

Multumesc pentru comentarii sweatgirls. Acum.. SIncer va spun ca lenea este o cucoana uriasa si din cauza ei era sa va aduc nextulsaptamana viitoare, dar ati avut parte de interventia "eroinei" Psycho ce nu m-a lasat pe mess asa ca am adus capitolul. Psycho sa te ti de sacait si next time!
Pictures:
Akira:
http://i1117.photobucket.com/albums/k590.../51959.jpg
Isamu:
http://i1117.photobucket.com/albums/k590...561928.jpg
Hitomi:
http://i1117.photobucket.com/albums/k590...1983-1.jpg

Capitolul 11 – Crede!

Fugeam pe scari simtind cum urgia ma stapanea. Nu-mi puteam opri lacrimile sarate, iar durerea din piept era ucigatoare. Imi venea sa urlu cat ma tineau plamanii, dar nu eram sigur ca voi reusi sa ma eliberez de apasarea asupra sufletului meu in acest fel.
M-am oprit la parter in fata usilor de la iesire simtind cum mainile calde ale cuiva ma cuprind, iar spatele imi este lipit de pieptul persoanei ce ma imbratisase. In mai putin de o secunda constatasem ca acea persoana este Isamu, ceea ce ma facu sa ma zbat pentru a pleca din imbratisarea sa, insa stransoarea era mult prea puternica asa ca am renuntat.
-Akira, te rog asculta-ma pentru putin, doar…
-Lasa-ma! Nu vreau sa aud nimic din partea ta!
Cat de mult ma durea ca trebuia sa urlu la el. Increderea mea se sparsese, eu constatand ca “a crede” in cineva este imposibil – toti te vor trada indiferent de cine sunt. Experienta cu Hitomi trebuia sa-mi fie invatatura de minte, dar se pare ca mie mai imi trebuise o demonstratie a “injunghierii pe la spate” ca sa inteleg in ce lume traiesc si ca soarta chiar ma vroia distrus.
-Shiro, te implor! Doar cinci minute ca sa…
-Termina! Si ti-am spus sa ma eliberezi!
Nu aveam de gand sa-l las sa duca la capat nicio propozitie. Doream sa ma desprind din bratele lui si sa ajung in camera mea, un loc in care puteam sa sufar in singuratate asa cum facusem mereu. Profitand de faptul ca Isamu a dorit sa ma faca sa-l privesc in ochi, am reusit sa scap si am luat-o la fuga iesind pe poarta masinilor a cladirii Yumeda, ce tocmai se inchidea. Astfel am obtinut un avantaj de zece minute deoarece atat ii lua lui ca sa ajunga la intrarea elevilor din partea cealalta a curtii.
Am ajuns acasa si am intrat in casa cu viteza luminii, asigurandu-ma ca incui usa de la intrare. Data trecuta ma pomenisem cu el in camera mea, iar acum cu siguranta nu aveam nevoie de Isamu ca vizitator.
M-am aruncat pe patul camerei mele varsand lacrimi amare ce se asterneau pe perna moale scaldand-o. Am plans ore in sir, pana ce ochii mi s-au umflat si inrosit. Hotarasem sa ies in parcul vechi de langa orfelinatul in care am fost ce astazi este desfiintat din lipsa de fonduri.
Mergeam cu pasi apasati si cu privirea atintita spre cimentul rece la fel ca sufletul meu ce ma durea enorm. Nu intelegeam de ce naivitatea a trebuit sa fie mereu caracteristica mie. De ce eu? De ce azi? De ce asa? Intrebari la care nu am un raspuns si simt ca doare cu adevarat deoarece cel pe care il iubesc enorm ma considera doar o aventura, o jucarie inutila.
M-am asezat pe leaganul de metal ce distruse tacerea sumbra cu un usor scartait. Niciun copil nu se mai juca azi aici, acest loc fiind cunoscut doar de vechii "locuitori" ai orfelinatului.
Pasii altcuiva ce ajunsera langa mine imi atrasera atentia. Spre surprinderea mea Hitomi era cea care ajunsese langa mine. Parul ii era ravasit, incalcit, iar hainele nu-i erau aranjate, pe deasupra mirosea a alcool, aratand de parca se si drogase. Nu cred ca a trecut mai mult de o ora de cand era acolo, impreuna cu Isamu.
-Nu credeam ca am sa te vad aici, Aki-kun. Vrei cumva sa retrezesti amintiri? Poate ti-e dor de Ken… Sau de zilele cand credeai ca totul e roz si ce zboara se mananca.Pardon! Crezi si azi asa ceva!
Vocea ei era batjocoritoare, vrand parca sa rasuceasca cutitul in rana adanca a sufletului meu.
-Aha, deci nu raspunzi…Stii, ma asteptam sa te vad plangand. Asa ai fost mereu. Nu puteai si nici nu poti sa infrunti viata. Versi doar lacrimi cersind parca mila altora, atat de jalnic! Te-am urat mereu, ma dezgusti prin caracterul tau, dar stilul de fraiera inocenta imi aducea beneficii in fata alora de la orfelinat. Esti un nimic inutil si asta vei ramane. Toti se vor satura de tine deoarece esti obositor ca un copil mic ce plange din orice. Patetic!
Si zicand asta pleca, lasandu-ma ca izbit de tren. Niciodata nu plansesem pentru mila altora. Asa am fost mereu: slab, retras, naiv, influentabil, dar capabil sa judec tot ce este in jurul meu. Nu cred ca exista sentiment mai groaznic fata de ce simteam acum. Totusi blondina imi oferise o idee. Eu nu-i acordasem lui Isamu prilejul de a explica. Doream sa aflu de ce, iar el era clar cel care trebuia sa explice. Daca aveam sa sufar, macar sa stiu ca am un motiv concret, care sa ma faca sa inteleg.
M-am ridicat de pe suprafata metalica si am luat-o cu pasi marunti inspre casa lui Isamu. Reusisem sa retin adresa, desii am mers cu masina de fiecare data.
Cand am ajuns in fata portii, simteam un nod in gat, iar inima ma durea. Nu puteam sa le permit lacrimilor sa cada! Nu aici si nu acum!
Spre uimirea mea poarta nu avea nicio sonerie, ba chiar era deschisa. Ma simteam ciudat sa calc proprietatea cuiva, fara voia acestuia, insa am pasit pe aleea betonata ajungand inaintea usii. Am apsat soneria de doua ori asteptand un raspuns, ce nu a intarziat.
Cand usa se deschise imi aparu imaginea lui Isamu ce parea ca plansese. Nu credeam sa-l vad vreodata asa. Privirea ii era pierduta, ochii umflati, iar fata usor palida. Nu putea sa arate asa decat daca plansese in tot timpul asta. Inima parca-mi era prinsa intr-o menghina, iar la vederea lui toate sentimentele ma rascoleau. Incercam din rasputeri sa-mi pastrez calmul, fapt imposibil, si sa am un ton rece atunci cand vorbesc.
-Buna si scuza-ma de deranj. Stiu ca nu te-am lasat sa explici, asa ca doresc sa aud ceea ce ai de zis. Asta daca vrei sa spui ceva.
Privirea lui a fost strabatuta de doua sentimente: bucuria pentru faptul ca doream sa-l ascult si tristete deoarece ii vorbeam pe acel ton. Si pentru mine era un chin, insa daca doream sa schimb tonul cu siguranta plangeam.
-Intra, te rog si da-mi posibilitatea sa-ti vorbesc.
L-am urmat in sufragerie, unde m-am asezat pe canapeaua pe care statusem si in ziua cand ma facuse al sau. Doar amintirea aceea insemna un alt cutit in inima. S-a asezat pe fotoliul de langa canapea si si-a fixat ochii intr-ai mei. Acum era acum. Speram c-o sa reusesc sa-mi mentin o privire rece, fara sa schitez nimic in plus, indiferent de ce ar zice.
-Blondina se numeste Hitomi si la fel ca satenul a carui nume este Ken sunt doua cunostinte ca sa le zic asa. Spune, te rog.
-Cand s-a auzit clanta usii, Hitomi aia a sarit pe mine. Nu stiu de ce, insa eu nu aveam nicio intentie sa o sarut. Crede-ma, Akira! Iti spun adevarul. Jur!
Inima ma rasccolea groaznic de tare. Mi-am intors fulgerator privirea deoarece lacrimile isi facura aparitia. Nu mai puteam sa vorbesc normal, insa ma strduiam:
-Mi-as dori sa te cred si o voi face. Sper sa nu regret sau sa ma doara alegerea facuta.
Chipul sau se lumina si se apropie de mine cuprinzandu-mi chipul in palmele sale calde.
-Nu vei regret. Iti promit. Te iubesc, Akira!
Isi uni buzele cu ale mele, permitandu-mi sa-i simt dulceata fina. Am lasat lacrimile sa-mi cada liber, simtind cum inima se elibereaza de orice greutate.
Lipsa de aer a interupt sarutul, acum privindu-ne in ochi. Mainile lui imi stersera lacrimile ce-mi scaldara obrajii. Doream sa-i spun ceea ce simt si puteam profita de moment pentru a-i spune.
-Isamu… Eu… Te iubesc!
Devenisem mai rosu ca focul, insa nu ma ascundeam. Eram sincer si doream sa stie acest lucru. Tremuram usor din cauza emotiilor ce ma stapaneau.
Isamu ma cuprinse in brate strangandu-ma puternic. L-am cuprins si eu in brate simtind cum inima doarea sa ma lase in urma galopului sau.
-Nu stii cat de fericit ma faci cand o spui. Ingerul meu, nu vreau sa te mai fac sa suferi vreodata.
Valuri calde urcara in obrajii mei inrosindu-i si mai puternic.
-Ma mir ca nu ai intrebat nimic de Hitomi sau Ken.
-Stiu ca te dor amintirile sau cel putin asta am observat. Nu vreau sa te fac sa suferi redeschizandu-ti ranile sufletesti. Cand vei putea imi vei povesti, insa nu vreau sa treci prin ce ai trecut si pana acum.
-E in regula. Iti pot spune.
M-am desprins din bratele sale calde continuand sa-i privesc chipul ce exprima bucuria lui ca eu eram acolo.
-Hitomi, Ken si cu mine am fost la un orfelinat, ce astazi este desfiintat, inca de mici. Ne intelegeam foarte bine, iar increderea in celalalt era ceea ce ne caracteriza. Apoi, cand implineam cincisprezece ani, cu o zi inainte de a fi adoptat Ken a incercat sa ma violeze, insa nu a reusit. Hitomi il oprise atunci si m-a facut sa cred ca-mi vrea binele. A urmat apoi plecarea mea, iar lucrurile sunt precum le stii adica cei doi sunt impotriva a tot ceea ce reprezint, dar sincer nu stiu ce le-am facut.
Priveam pentru putin in gol. Ma durea sa resimt tradarea, insa vroiam ca el sa stie totul despre mine.
-Stii, mi s-a spus ca sunt stresant si obositor plangand tot timpul…
Isamu imi cuprinse barbia cu doua degete si imi indrepta privirea catre el.
-Cine a spus asa nu te intelege si nici nu o va face. Obositor? Stresant? Cred ca cel sau cea care ti-a spus-o a luat droguri inainte. Shiro tu esti un inger si crede-ma ca nu ai sa mai scapi vreodata de mine. De ce? Pentru simplul fapt ca te iubesc.

[Zyklon]

Psycho here! Iar e totul roz? Nici-un viol, nimic? Mai bine ar fi durat mai mult neincrederea. Eh, cel putin va aparea Ken <3 Right? Well mi-a placut capitolul, desi cum am mai zis iar e totul prea roz intre ei. Parca e mai interesanta Hitomi in postura de drogata. Deja mi-l imaginam pe Shiro intr-o pozitie cul, fara sentimente si ce face el? Iar plange? Ok e dragut totusi. Sper ca in capitolul urmator sa reapara Ken. Succes la scris in continuare.

Psycho XD

[Amelie]

Cred ca acest capitol a avut un impact emotional puternic asupra mea si imi place din ce in ce mai mult. Cred ca Isamu a avut momentul lui de prostie pe care l-a regretat si a spus ceeea ce crede cu adevarat. Akira este intruchiparea mielului la taiere asa ca ar fi bine sa ia atitudine si sa schimbe comportamentul blajin. Hitomi cred ca incepe sa regrete ce i-a facut lui Akira si ar fi bine pentru ea sa o faca. Totusi Akira i-a fost prieten din copilarie si nu are cum sa se schimbe asa deodata. Mi se pare ca Ken planuieste ceva in loicsorul sau. Sper ca in urmatorul capitol vom avea parte de actiune, multa actiune.
Lasa in continuare ideile sa curga de la sine si multa bafta in continuare.

[LoLix]

Buna, sunt noua la acest fic si sper ca imi vei accepta comurile ptr ca imi place foarte mult fic-ul tau si chiar imi doresc sa citesc pana la capat. din ce am citit pana acum am desprins faptul ca Akira e orfan si ca s-a indragostit (ce-i drept cam prea repede) de Isamu nu ca vreau sa ma bag sau ceva de genu dar era interesant daca Akira se indragostea de Isamu mai tarziu dar e bine si asa. Ce-i drept prea multe violuri saracul Akira cum face el fata oare adica totusi 2 intr-o zi mi se pare destul e mult (revenind 'saracul baiat'). pai nu prea mai am ce zice decat ca astept urmatorul capitol :D bye bye.

[AbiiShu']

Scuze de intarziere.:D Capitolul a fost foarte dragut si foarte roz desi a avut si parti mai triste. Am vazut cateva greseli dar una mi-a 'sari' in ochi, Akira zicea ca statuse cateva ore in camera sa, plangand iar apoi cand se afla in acel parculet de langa vechiul orfelinat si apare Hitomi zicea ca nu crede ca a trecut mai mult de o ora de cand ii vazuse impreuna, sarutandu-se.
Daca as fi fost eu in locul sau nu l-as fi iertat asa usor sau cel putin fara sa-l tachinez putin dar mai bine ca sa terminat asa pentru ca fusese si asa destul de trist pe inceput. Sper ca va aparea cat mai curand scena yaoi deci multa bafta in continuare si anunta-ma cand postezi next-ul, te rog!;;)

*hugzz*

[Kimera]

Va multumesc din suflet pentru comentarii. LoLix bine ai venit printre cititori sper sa-ti placa ficul meu si in continuare. Do dot curve imi cer scuze pentru greseala de exprimare cred ca am fost foarte neatenta. In legatura cu capitolul eu cred ca e cam sec, dar na acum sper sa va placa. desigur trebuie sa o mentionez pe Psycho care nu s- lasat pana ce nu m-a creierit non-stop sa scriu nextul. Iar acum pics si avem si personaje noooii!
Akira
Isamu
And:
Akemi Jiao
Yurni Jiao

Capitolul 12- O seara schimbatoare

Am ramas mai mult decat uimit la vorbele sale. Nu ma asteptam sa spuna acele lucruri, dar ma bucuram. Daca viata mi-a aratat cat e de neagra acum poate ca imi arata si ca are si pete albe. Telefonul lui Isamu a fost cel care m-a intrerupt din acea stare ce era un fel de transa. Se pare ca el nu era foarte incantat de apelul primit, dar a raspuns parand usor resemnat.
-Akemi, ce vrei?
Nu am putut auzi ce a zis cealalta persoana de la telefon ci doar tipete pitigaiate urmate de oftatul roscatului. Cine mai exact era aceasta fata? O sora? O verisoara? Sau poate o cunstinta de familie? In cel mai rau caz o fosta iubita, ceea ce ma facea pe mine sa clocotesc in apa nu alta. Recunosc, ajunsesem sa tin mult prea mult la Isamu asa ca orice fel de contact prietenos imi dadea banuieli, mia ales dupa faza cu Hitomi. Ah, Akira! Cand naiba ai ajuns asa egoist?
-Si pot sa stiu de ce dracului ma suni pana la urma?!
Aud vocea rastita a lui Isamu ceea ce denota clar ca e nervos, iar rabdarea i s-a dus pe apa sambetei. Nu l-am vazut asa pana acum, adica in preajma mea este intotdeauna calm, dar se pare ca fata aia l-a scos din sarite. Nu stiu ce i-a intrugat in continuare, insa roscatul dupa un "bine' mormait a inchis telefonul, trantindu-l pe masuta din sufrageria in care ne aflam.
-Trebuie sa ma vad cu ea si cu frate-su in parc pentru nu stiu ce drac. Ai vrea sa vi cu mine? Nu te oblig.
-Da, nu vad de ce nu. Reusesc sa ma mai plimb si eu nu?
-Da...
L-am urmat in holul casei, unde ne-am incaltat si ne-am luat jechetele pe noi, apoi am iesit din casa. Se pare ca vom merge pe jos, exact asa cum am vrut deoarece imi placeau plimbarile. cand am iesit pe strada principala roscatul m-a prins de mana, eu rosind instantaneu. Eram in public, ce naiba!
-I...Isamu... Nu cred ca este o idee buna sa...
-Nu ma intereseaza ce crede lumea. Niciodata nu mi-a pasat, dar daca pe tine te deranjeaza iti dau drumul mainii.
Ma uimea faptul ca uneori parca imi citea gandurile, dar pana la urma avea dreptate. Nu trebuia sa-mi pese de ce zicea lumea din moment ce eu sunt ala care il iubea si nu ar trebui sa ma tem sa o arat.Oricum nu am prieteni care sa ma respinga pentru asta. Am simtit un gol in stomac dandu-mi seama ca atunci cand mama mea vitrega va afla nu sunt asa sigur ca va si accepta. Trebuia sa o fac sa inteleaga oricum. Fiind cazut in ganduri nu am observat ca am ajuns in parc decat cand numele meu a fost strigat de Isamu.
-Akiraaa, mai esti printre noi?
-Ce?! A, da! SScuze, gandeam.
-Nu-i nimic. Ei sunt Akemi si fratele ei Yurni.
M-am uitat inspre cele doua persoane prezentate de roscat. Akemi era o fata inalta, cu o piele alba, parul ondulat prins in coada, mov, buze roz si ochi caprui acoperiti de o pereche de ochelari de soare. Purta o rochie scurta pana deasupra genunchiului alba cu flori mov, iar in picioare Celalalt, Yurni, era un baiat la fel de inalt, cu parul lung roscat-inchis, cu o piele mai bronzata decat sora lui, buzele usor rozalii si cu ochii oblici de culoarea mahonului. Purta un tricou negru cu un craniu pe el si blugi stramti de aceeasi culoare, iar in picioare avea adidasi albi cu negru.
-Buna. Numele meu este Akemi Jiao. Incantata sa te cunosc, Akira. Isamu ne-a zis cateceva despre tine. A, da! El e fratele meu Yurni.
-Incantat de asemenea.
Interveni fratele fetei. Din prezentarea lor puteam intelege ca sunt jumatate chinezi deoarece Jiao este un nume chinezesc.
-Ma bucur sa va cunosc.
A venit replica mea intarziata. Nu stiu de ce, dar Yurni parea ca vrea sa ma sufoce nu alta, iar sora lui era extrem de draguta si sociabila. Probabil era doar o parere facuta pe moment si in fond eu eram cel care nu se integreaza asa ca probabil sunt paranoic.
-Si de ce ma rog m-ati tarat pana aici?
-Isamu, unu la mana nu te enerva. Doi la mana dobitocul de fratemiu aici prezent a facut o porcarie uriasa luandu-se de unu si acum am nevoie de relatiile tale ca sa nu manance pamantul din spatele scolii. Ai inteles, sau tot dobitoc ai ramas de nu stii nici cum te cheama?
-Auzi donsoara, daca vrei ceva incerca macar sa te prefaci draguta. Va ajut nicio problema si acum daca tot am venit sa facem naiba o plimbare nu sa stam ca fraierii si sa ne holbam unii la altii.
Ma uimea faptul ca cei doi foloseau acel ton ironic ca intre prieteni si pareau foarte apropiati ca o sora si un frate ce pot sa fie si prieteni si "dusmani" intr-un anumit sens. Nu stiu de ce dar inima mi se stransese, incepusem sa ma joc cu mainile, priveam usor agitat prin jur si aveam o senzatie de discomfort in preajma lui Akemi cu toate ca ea era extrem de draguta cu mine. La un moment dat Isamu s-a indepartat de ea si de istorisirile interminabile venind langa mine si prinzandu-ma de mana continuand sa se plimbe. Am luat foc automat si eram gata sa ascult opiniile celor doi in legatura cu asta, gandindu-ma ca vom fi batjocoriti.
-Ce cuplu dragut sunteti! Pacat ca nu am aparatul sa va fac o poza! Isamu, te ucid, chit ca ma uraste Akira pe urma, daca nu imi dai o poza cu voi doi. Ma auzi ma, tomata?
-Akemi, iti bagi nasul cam mult in ce nu trebuie si mersi de compliment oricum.
Eram cu adevarat socat. Nu ma asteptam ca prietenii lui Isamu sunt atat de calmi si prietenosi atunci cand aflau adevarut, iar pe deasupta fata aceea dorea si poza cu noi doi?!Amintindu-mi de asta... Noi nu avem poze impreuna. Ih, si eu la ce ma gandeam parca sunt o pitipoanca de aia care viseaza numai sa se laude. Nu stiu de ce dar ma simteam fixat cu privirea in continuu si asta era un deranj cumplit.
Orasul arata atat de bine dupa ce se inserase. Nu am mai avut ocazia sa ma plimb, singura data cand am vazut orasul seara a fost cand am fost adoptat, iar doamna Chiyo a mers la o plimbare cu mine. Isamu a propus sa mergem cu totii la o pizzerie deoarece face el cinste, iar seara este timpul perfect pentru a merge. Am fost cu totii de acord, asa ca am intrat in prima pizzerie pe care am zarit-o. Ne-am asezat la o masa de patru persoane, eu si Isamu fata in fata cu Akemi si Yurni. Nu am comandat ceva special, ceea ce umplea seara cu adevarat erau discutiile. Se pare ca Isamu si Akemi au fost colegi de gradinita si prieteni de familie de aceea acum erau ca o sora si un frate permitandu-si sa-si spuna orice. Despre Yurni nu s-a discutat nimic si nu stiu de ce Isamu incerca sa-i evite oarecum privirea, ma rog nu am bagat in seama.
-Ma scuzati o clipa, va rog.
M-am ridicat de la masa dorind sa ajung la baie, observand cu coada ochiului ca si Yurni avea aceeasi "destinatie" ca si mine. Nu am apucat sa intru bine in baie ca ma trezesc impins in peretele stang, de faianta aceea alba si rece ca gheata.
-Bai, curva! Daca ti-o tragi cu Isamu sa nu te astepti sa si tina la tine. Ti-o zic din propria experienta, asa ca renunta sa mai te dai pe langa el. Daca vrei sa ti-o tragi cu careva du-te naiba intr-un bar si gasesti acolo ce-ti trebuie. Asta sa-ti fie ca avertizare. Mi se face scarba numai cand te vad langa el!
Cuvintele lui Yurni ma ranisera profund. Cu ce am gresit? Eu nu m-am dat niciodata pe langa cineva, il iubeam pe Isamu si credeam cu adevarat ca sentimentul e reciproc, dar nu! Nu pot crede cuvintele unui necunoscut care il acuza ca ar fi profitor.Din propria experienta, nu? Probabil ca ai ranit si de asta te-a dat la cos! Asta doream sa-i spui, dar a plecat din baie lasandu-ma singur cu gandurile mele. Am simtit cum mi se une un nod in gat,fiind usturator si oribil de dureros, iar lacrimile doreau cu orice pret sa isi fac aparitia, insa nu aveam de gand sa le las. Mi-am muscat buza de jos concentrandu-ma pe durere, incercand din rasputeri sa alung nervozitatea si tristetea. Trebuia sa ma gandesc putin si sa analizez fiecare cuvant in parte si doream sa-l intreb pe Isamu de acest Yurni. Mult prea slab! Asta sunt si trebuie sa ma schimb. La orfelinat, la scoala, oriunde ma aflu tot ce stiu e sa sufar si sa arat asta. Nu-i nimic caci nu o sa mai arat nimic, sa vad cat o sa convina asta.
Am iesit din baie ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, stapanindu-mi orice fel de reactie. M-am asezat la masa continuand sa rad la glumele pe care le facea Akemi sau Isamu, nebagandu-l in seama pe Yurni. Ce e drept, nu am ami putut manca nimic, dar am mintit spunand ca nu prea imi era foame. Ne-am ridicat dupa o ora de la masa, roscatul platind tot si ne-am luat la revedere de la cei doi frati. Isamu s-a oferit sa ma conduca pana acasa, asa ca am acceptat, fara sa il intreb nimic in schimb. Inainte sa intru in curtea casei mele m-am trezit cuprins de mijloc, iar buzele lui Isamu si-au gasit odihna pe ale mele, limba sa strecurandu-se printre ele si jucandu-se in voie cu limba mea. Obrajii imi erau mai rosii ca la inceput si era cat pe ce sa dau totul afara, fiecare sentiment, insa nevoia de aer a oprit sarutul, eu fiind foarte bucuros de acest lucru.
-Noapte buna, ingerul meu! Ne vedem maine.
-Noapte buna.
Am intrat in casa si din cate vazusem doamn Chiyo se intorsese din delegatie doar ca acum dormea in camera ei asa ca nu am dorit sa o deranjez. Dupa rutina de seara m-am aruncat in pat dorind sa dorm. de maine aveam sa-mi creez propria masca dupa care sa ma ascund, o masca de care nici Isamu, pana nu ma conving complet, nu va trece.

[LoLix]

Buna, in primul rand vreau sa iti multumesc ca m-ai anuntat ca ai postat capitol nou iar in al doilea rand vreau sa iti zic ca fic-ul tau imi va placea in continuare din ce in ce mai mult dar cu conditia sa nu te opresti la cateva capitole si sa nu il mai continui sa atunci nu o sa mai aiba ce sa imi placa :)) Revenind capitolul asta nu a fost tocmai banal cum ai spus tu ai avut cateva parti interesante chiar daca mai puteai adauga descriere in multe locuri a fost ok desii inca mai trebuie sa il editezi si sa ii dai o forma mai completa (parerea mea ) :D Pai in mare nu prea am ce sa comentez deci tinand cont ca am mentionat ca imi place mult fic-ul tau astept next-ul (ceea ce cred ca pare evident deaja :D ) Te pup dulce si iti urez spor la scris bye bye >:D<

[AbiiShu']

Chiar asa, cu ce a gresit?! De ce toti trebuie sa se ia de el? Ce era asa grav sa iubesti pe cineva, sincer? De acum o sa fiu cu ochii in patru dupa Isamu!:-w Poate Yumi a avut drerptate, intr-o oarecare masura, desi probabil fusese si vina lui ca se ajunsese acolo…
Chiar sunt curioasa de cea ce va zice Isamu in apararea sa. Cat va tine faza cu “masca”, Akira nu cred ca va rezista prea mult, sis per asa sa fie, vreau sa aflu cat mai repede ce are Isamu de zis. Sper sa aduci cat mai repede inca o scena yaoi ca n-a mai fost una de un capitol sau doua.XD
Am observat cateva greseli facute probabil din neatentie sau / si graba dar le trec cu vederea, mai multa atentie pe viitor.
Multa inspiratie in continuare si anunta-ma cand postezi nextul, te rog!

*hugzz*

[Kimera]

Multumesc pentru comentarii. Uite si next-ul:

Capitolul 13- Observi schimbarea?
Dimineata isi facu simtita prezenta mai repede decat ma asteptam. Alarma blestematului de telefon a sunat scotandu-ma din minti. M-am trezit, oprind telefonul ridicandu-ma adormit din pat. Eram mai mult decat un zombie. Am mers la baie, facandu-mi rutina zilnica. Revenind in camera am observat ca primisem un mesaj, de la Isamu. Cand mi-a luat el numarul de telefon?! Asta e ciudat...Si textul mesajului m-a facut sa ma inrosesc desii nu era nimeni in camera de care sa-mi fie rusine.
"Neata, ingerule, cum ai dormit? Mie unul imi este foarte dor de tine. Trec sa te iau cu masina?"
Logic ca nu, era raspunsul meu. Daca doamna Chiyo afla de relatia mea cu Isamu facea infarct sigur. I-am raspuns printr-un mesaj negativ roscatului dupa care am coborat scarile casei ajungand in bucatarie, dand de mama mea vitrega.
-Buna dimineata, Akira. Esti punctual la scoala ca de obicei. Cred ca te-ai saturat de atata trezit devreme.
-Este obligatoriu sa fi punctual chit ca imi place sau nu. Nu prea mi-e foame, o sa mananc in pauza de pranz pachetul pus de tine si apropo multumesc. Trebuie sa plec, spor la lucru.
-Multumesc, bafta la scoala.
Am luat mapa si am iesit pe usa. Grabindu-ma putin am ajuns la scoala cu ceva minute mai devreme inainte sa se sune. Prima ora - matematica. Grozav! Ca si aveam chef sa vorbesc pentru o gramada de tonti care nu pricepeau nimic.
La intrarea in clasa statea nimeni altul decat Isamu. Parea foarte bine dispus din cate puteam sa vad, de parca lumea ii apartinea. A venit langa mine salutandu-ma, in timp ce toti colegii mei ma priveau de parca cine stie ce minune am facut.
-Neata, Akira, ce faci?
-Din cate se vede am ora de matematica, apoi celelalte ore conform orarului. Ce altceva sa pot sa fac la scoala? am raspuns pe un ton rece si calm, privindu-l fix. Uram faptul ca trebuia sa fiu rece, dar nu aveam de gand sa dau cu piciorul la aceasta masca.
-In regula... Ne vedem mai incolo.
Am realizat ca era dezamagit, dar nu aveam ce sa-i fac. Trebuia sa-mi pastrez distanta fata de toti si toate. In scurt timp profesorul de matematica a intrat in clasa, iar ora a inceput ca de obicei eu fiind singurul care vorbeste limba chineza a profesorului. Nu stiu de ce dar eram oarecum satul de aceasta rutina interminabila, parca nu ma mai simteam in apele mele indiferent de ce faceam. Ora s-a incheiat desigur cu o tema kilometrica, pe care o faceam doar eu. Noroc chior ca astazi aveam doar o ora de matematica, ghinion ca urmatoarea ora era chimia. Ne-am ridicat cu totii si ne-am indreptat spre laboratorul de chimie. Avand in vedere ca era inca pauza mi-am lasat caietul cu notite pe banca, indreptandu-ma spre baie. Trebuia sa ma clatesc cu apa pe fata sa-mi revin din starea de somnolenta in care intrasem. Nici bine nu am apucat sa intru in baie caci am avut parte de oribilul deja-vu de a fi lipit de peretele acoperit de faianta alba. Singurul lucru care nu se potrivea in repetarea intamparilor era ca in loc de Yurni se afla Ken. De ce mama dracu a trebuit sa invete si el in aceasta scoala pot sa stiu?!
-Salut, Akira. Ma mir ca esti singur, asa fara protectorul tau pretios.
Era clar ca ultimele cuvinte au fost spuse in batjocura, mai ales ca se observa clar dezgustul din vorbire. Daca cu Isamu am fost rece, asa voi fi si cu Ken indiferent de cat de frica imi era de el.
-Ce vrei, Ken? Nu ai cu cine vorbi sau sta? Sunt destule fete in scoala asta pe care sa le sacai, cu mine nu ai ce vorbi.
-Mai, mai... De cand folosim tonul asta? Nu crezi ca te umflii cam tare in pene? Si totusi... Esti asa dragut cand incerci sa pari ceva ce nu esti. Stiu foarte bine ca te temi, doar ai fost cu mine in orfelinat fiind cei mai bun prieteni, ba chiar am fi ramas, devenind mult mai apropiati daca nu intervenea jegoasa aia mica de Hitomi si nici cretinul ala de Isamu, dar stai linistit voi scapa de ei si te voi avea doar pentru mine, chit ca imi va lua o vesnicie sa te conving, dar nu-mi pasa.
Dupa discursul asta care pe mine unul m-a lasat mut, buzele sale s-au intalnit cu ale mele intr-un sarut fugitiv. Si-a indepartat chipul de al meu zambind victorios, plecand din baie. M-am dus la chiuveta, incepand sa-mi clatesc fata dorind sa scap de gustul amar al lui Ken si de asemenea de starea de somnolenta. Auzind suntetul clopotelului m-am indreptat spre sala de clasa asezandu-ma in banca, fiind atent la ora de chimie. Multumesc celui de sus ca nu avea chef de ascultat ci doar de predat, astfel puteam sa stau linistit in locul meu.
La finalul orelor, am avut parte de idioata "placere" sa mi se puna piedica. Imbecilii naiba, abia astept sa ajung acasa. Cand am reusit sa fac cativa pasi, am auzit glasul unei fete ce ma striga. Era Akemi - ciudat ca o vad pe la scoala asta.
-Akiiiiraaaaa! Stai putin sa vorbesc ceva cu tine.
Fata era imbracata intr-o rochie simpla de vara, alba si sandale in picioare. Cred ca numai asta ii placea sa poarte.
-Ce s-a intamplat? am intrebat-o scurt si la obiect parand nepasator.
-Wow... Nu tin minte sa fi avut tonul asta cand ne-am intalnit data trecuta. Erai mai zambaret. Oricum nu stii pe unde e Isamu? Yurni are nevoie de ajutorul sau urgent...
Sa si-o traga sau ce? As fi raspuns in lumina celor prezente, dar m-am abtinut, buna crestere trebuia observata pe undeva pe acolo.
-Nu cred ca....
Insa inainte sa termin propozitia bratele roscatului m-au cuprins, el asezandu-si barbia pe umarul meu drept.
-Sunt aici. Am aflat de la cativa colegi ca ma cauti ca disperata, Akemi. Ce s-a intamplat?
-Mark si Yurni se bat de zece minute in curtea din spate a scolii. Te rog, scapa-l din dracia aia, stii preabine ca nu rezista.
L-am auzit oftand usor, apoi s-a departat de mine mergand dupa fata. Din curiozitate l-am urmat si eu, dar am facut o alegere tampita. In jurul lui Yurni si al lui Mark, cunoscut de altfel ca si unul din batausii scoli, insa mult mai slab decat Isamu, erau adunati o gramada de copii scandandu-le numele. Yurni era intins pe jos, plin de sange la gura, iar Mark avea un ochi vanat. Ce mama naiba au facut astia in zece minute?! Isamu si-a facut loc imediat in centrul cercului. L-a prins pe Mark de gat azvarlindu-l cat-colo pe pamant. Acum era cu adevarat inspaimantator, ochii priveau de parca doreau sa ucida, iar forta cu care il lovea pe Mark ma inspaimanta. Cred ca i-a rupt cateva oase. Yurni s-a ridicat de jos, ajutat de Akemi, zambind victorios de parca el avea meritul in asta si a disparut la infirmierie impreuna cu sora-sa. Ceilalti priveau ingroziti cum bine cunoscutul Akashii* il dezmembreaza nu alta pe Mark. Speriat la culme de imaginea aia ingrozitoare am plecat de acolo fugind. Cine naiba e Isamu pana la urma?! Fara sa realizez m-am izbit de o persoana. Am simtit cum sunt prins inainte sa fac contact cu pamantul de doua brate puternice, care m-au adus la pieptul persoanei respective.
-Se pare ca dobitocul ala nu isi face treaba... Pacat, va trebuii sa-l elimin.
Am inghetat cand l-am auzit pe Ken. M-am smucit din bratele sale dandu-ma cativa pasi inapoi. Il priveam cu aceeasi raceala, desii stiam ca pentru el este egal cu zero.
-Pe cine sa elimini? Ce treaba?
-Isamu nu te mai protejeaza din cate vad, altfel nu alergai de nebun pe strada. Fi atent cand o iei inspre casa.
Si zicand acestea a trecut pe langa mine inaintand inspre locul unde roscatul isi demonstrase puterea. Ce naiba e cu Ken? De cand ii pasa lui ce fac, tot ce vrea este sa-si bata joc de mine. Isamu devine din ce in ce mai ciudat, pe zi ce trece, iar eu unul nu mai pricep nimic. Am inaintat spre casa gandindu-ma intr-una. Daca lui Ken ii pasa asa de tare de mine, atunci cum isi justifica actiunile? Nici Isamu nu a fost cine stie ce mai breaz... Pana la urma amandoi tin la mine? Si atunci... Va trebui sa hotarasc pentru care simt ceva?! Sau poate sa uit totul, sa nu fie niciunul...
----------------------------------------------------------------------------------------
Akashii - Moartea Rosie, porecla lui Isamu

[AbiiShu']

Am ajuns cum am 'promis'! Mersi inc-o data ca m-ai anuntat! Si totusi.. Ceee?! Ce naiba sa-ntamplat cu Akira? Cum adica sa aleaga unul din ei sau nici unul? Chiar are de gand sa-i acorde o sansa lui Ken? Dupa parerea mea asta ar fii o mare gresala, nu va avea parte de alt 'tratament' fata de cel primit pana acum, mai mult ca sigur si asta nu-i de bine, el nu merita sa fie tratat astfel! Si pana la urma, ce daca Isamu s-a schimbat, el n-a facut-o, plus ca nu mi se pare o schimbare, poate ca asa era el in incinta scolii dar sunt sigura ca tot la fel de dragut s-ar fi purtat cu el. Abia asrept yaoiul, si sper sa apara curand! Te rog!
Multa bafta in continuare si anunta-ma cand postezi nextul, te rog!