Trairi demonice

[Allison]

OK, so... primul meu fic. E unul mai vechi peste care am dat ieri-alaltăieri și pe care am decis totuși să îl scot din statutul de „abandonat”. Nu am mai pus diacritice totuși, iar lungimea nu e nici ea foarte mare, în primul rând pentru că încă sunt nesigură dacă e ceva de capul ideii ăsteia, deci dacă voi spuneți, după ce cititți primul capitol, că e cazul să o las baltă, atunci o las baltă. Nesiguranța mea vine îndeosebi din faptul că este un fic SF / fantasy, ceea ce... nu știu cât de mult atrage... mai ales că pe zup sunt în general yaoi-uri... mă rog... predominant. Cel puțin din ce am văzut eu până acum.
Dacă voi hotărî să mă țin de fic, e foarte posibil să urmeze și scene violente, abuzive, hardcore, etc etc. Am să pun avertizare de vârstă la titlu atunci când va fi cazul.

Trairi demonice

Chapter One

-Poate ar trebui sa te descalti, ce zici? spuse Christian, ridicand dintr-o spranceana, ca si cum ar fi fost la mintea cocosului faptul ca eu trebuia sa-mi dau jos pantofii din picioare.
Am aruncat o privire spre botinele mele negre cu toc inalt, prefacandu-ma ca iau in considerare propunerea sa, apoi am raspuns, aruncandu-i o privire plina de ura:
-Daca ai vreo problema cu tocurile mele, atunci esti liber sa iti alegi alt coechipier.
Isi dadu ochii peste cap, dandu-se batut. Stia prea bine ca nu se putea certa cu mine, oricat de neimportant ar fi motivul pentru care ne certam si oricat de multa dreptate ar avea. Mie nu imi pasa de lucrurile care il deranjau pe el, si nici de parerile si convingerile lui. Eu le aveam pe ale mele, si nu aveam nevoie de subiecte suplimentare de gandire.
Ne-am continuat drumul de-a lungul coridorului, ecoul tocurilor mele rasunand in linistea mormantala, anuntandu-ne prezenta in interiorul conacului si, mai important de atat, pozitia exacta. Eram o tinta usoara... sau asa parea.
Adevarul era ca eu nu puteam fi luata niciodata prin surprindere. Mie nu imi pasa de tact, discretie, pentru ca eu aveam sa fac fata oricarui atacator, indiferent de abordare, sincronizare sau lucruri de acest gen. Defapt, cu cat eram abordata mai repede, cu atat plecam mai repede acasa.
Chris, pe de alta parte, nu avea genul acesta de siguranta de sine. Pentru ca el era mai slab decat mine, in ciuda constructiei solide si a inaltimii care il facea sa para cel dominant din cadrul echipei noastre. El stia ca era o tinta mult mai usoara decat mine, si ca putea muri pe loc daca ar fi fost luat pe nepregatite. Se baza totusi pe Revolverul lui si, desigur, pe mine, chiar daca stia ca nu eram o persoana de incredere. Eram obligata sa am grija de el, pentru ca eram parteneri. Moartea sa mi-ar fi adus batai de cap, lucru pe care incerc sa il evit.
Dupa cateva minute in care exasperarea lui Chris se accentua, acesta rabufni intr-un final:
-Pe bune acum, da-ti jos afurisitii aia de pantofi !
-Nu .
-Planul era sa intram si sa iesim fara sa fim observati. Creaturile de aici nu trebuie sa afle ca au vizitatori pana nu li se pune cutitul la gat !
-Asta era planul tau, Chris, nu al meu.
-Ce vrei sa spui? suiera el, oprindu-se in loc si tintuindu-ma cu privirea. Ai fost de-acord cu planul asta, Oxana !
Mi-am dat ochii peste cap, continuand sa merg. Credeam ca, dupa ce am lucrat atatia ani impreuna, el ma cunostea indeajuns de bine incat sa stie ca eu nu voi urma regulile, indiferent de situatie sau gravitate a problemei. Eu nu eram buna la lucru in echipa. Eu ii salvam pielea, il puneam in siguranta, apoi imi faceam treaba.
-Uite ce e... spuse el apoi, privindu-si picioarele cu tristete, uneori mi-as dori sa ma lasi si pe mine sa fac ceva. Tu faci toata treaba intotdeauna, iar eu trebuie doar sa am grija sa nu iti stau in cale. Vreau si eu sa fac ceva, la naiba !
Isi ridica incet privirea spre mine, aratandu-si frustrarea in ochii caprui si tremuratul usor al mainii in care tinea pistolul.
L-am privit tacuta pentru cateva secunde, apoi am spus:
-Esti slab, inutil in lupta. Nu poti sa te aperi decat tragand cateva gloante, care nu omoara nici o creatura, ci doar imi ofera mie timpul necesar sa ajung la tine ca sa te pot salva. Nu ai nici pregatire in alte arme decat Revolverul tau maruntel, si nu cunosti nici vreo vraja sau truc ingenios care sa iti scape pielea. Asa ca, spune-mi, Chris, ce vrei sa faci ?
Ma privi ranit, dar stia bine ca am dreptate. Isi intoarse privirea in alta parte, pentru a-si ascunde emotiile de mine, dar stiam deja tot ce simtea, datorita abilitatii mele. Dispret, regret, nesiguranta, tristete, furie. Era un ghem de emotii, asa ca i-ar fi fost mai bine sa stea singur o vreme, sa se linisteasca. Tacuta, mi-am continuat drumul de-a lungul holului, ascultand cu atentie toate sunetele din jur, anticipand orice miscare, caci stiam ca avea sa ne intampine cineva cat de curand. Deja facusem prea mult zgomot ca sa mai putem fi ignorati.
Peretii erau luciosi, reflectandu-mi silueta, ceea ce putea fi periculos, daca am fi avut de-a face cu vreo vrajitoare sau demon al oglinzii. Candelabrele uriase, cu cristale ascutite ce luceau in lumina soarelui puteau fi si ele fatale. Levitatia obiectelor era o arta cunoscuta de multi raufacatori si producea multe victime. Nu ca pe mine m-ar rani oricare din aceste lucruri, dar ma gandeam indeosebi la partenerul meu, care se confrunta cu o oarecare criza acum, caci ii simteam frica acuta pulsand in propriile-mi vene.
Un fosnet, apoi un tipat inabusit. Chris.
M-am intors imediat pe calcaie, pornind-o in directia lui, cu toata viteza de care eram in stare. Coridorul era gol, si nu exista nici o urma de lupta. Peretii erau intacti, iar usa de la intrare zavorata pe dinauntru. Cel care il rapise pe partenerul meu se afla in continuare in holul ingust.
Invizibilitate? Nu, i-as fi auzit respiratia.
Teleportare? I-ar fi ramas mirosul in aer.
Demonul oglinzii?
Am analizat cu grija peretii, cautand un detaliu printre motivele incurcate, sigiliile familiilor nobile, arborii genealogici si multe alte picturi de pe pereti. Trebuia sa gasesc ceva care nu se aflase aici cand trecusem prima data. Corpul lui Chris, trebuia sa fie undeva, captiv in universul paralel al oglinzii.
-Nu e acolo, se auzi o voce melodioasa, masculina.
Mi-am intors repede privirea spre cel ce mi se adresase. Era un barbat inalt, imbracat intr-un costum elegant, cu mainile varate in buzunarele pantalonilor de firma, avand un aer arogant si impunator, dar care nu ma impresiona catusi de putin pe mine. Imi zambea prietenos, insa ochii sai verzi cu pupile de reptila, care ii tradau genele demonice, erau furiosi si plini de ura.
Se apropie incet de mine, in timp ce-si ciufulea parul de un rosu aprins.
-Deci, ai venit sa ma ucizi, intr-un final. Te astept de ceva vreme, sa stii.
-A meritat asteptarea? am intrebat eu, zambind.
-Cu siguranta, spuse el, asezandu-si o mana pe talia mea.
Era atat de plin de el, incat nici nu ii pasa ce reactie au alte creaturi cand le atingea direct. Speram doar ca aroganta lui se masura cu puterea, caci nu venisem aici degeaba.
Cu miscari rapide, imperceptibile, i-am intors mana la spate, iar cu cealalta mana l-am prins de par, tragandu-l cu putere in asa fel incat gatul ii era atat de aplecat intr-o parte ca urechea aproape ii atingea umarul. Mi-am pozitionat coltii deasupra gatului sau, indicandu-i ca viata sa depindea de raspunsurile pe care le primeam.
-Unde e omul? am marait eu.
El rase, amuzat de situatia in care se afla, apoi raspunse:
-E mort.