22-12-2009, 03:51 PM
1.Trecut si Viitor?oare ce ne asteapta?
~Norocul iti este alaturi doar atunci cand nu ai nevoie de el, succesul te doboara cand esti prea fericit, iar fericirea dispare cand tristetea intervine din invidie. Cele bune sunt inlocuite mereu de cele rele, dar lucrurile minunate le primesc doar cei care merita, cand se asteapta mai putin. Uneori trebuie sa asteptam, si pentru a ne fi bine, suntem nevoiti sa trecem prin cele mai grele incercari, asa ne putem convinge de puterile pe care le avem. Totusi, oricat de mult ne straduim, in final totul se schimba si devine ceea ce nun e dorim. Incercam sa trecem peste toate esecurile, dar singuri nu suntem capabili?si ne cautam un aliat, Iubirea. Singura care ne poate determina sa iertam, sa uitam si sa mergem mai departe, sa incepem o noua viata.
Batem sfiosi la poarta vietii, ne lasam imbratisati de iubire si pasim incet-incet, ocolind obstacolele, pana cand, obositi, revenim in acelasi punct, de unde, candva?am pornit la drum numai ca, acea comoara de iubire primita in dar am risipit-o in peregrinarile noastre, si-acum, aflati iarasi la ?marea trecere? intelegem ca totul s-a risipit in zadar. Uitandu-ne in urma, vedem cenusiul drumului, cu acele crampeie imprastiate de noi cu atata darnicie si intelegem ca nimanui nu-i pasa, nimanui nu le-a trebuit, ca fiecare a daruit fara a lua. Bogatia primita se dovedeste a fi un blestem. Si-atunci, cu sufletul pustiit de regrete, vedem goliciunea vietii, caci ?unde dragoste nu e, nimic nu e?... si e greu sa fii ceea ce esti, dar totusi sa nu poti trai precum esti...~
Prima zi de facultate, emotiile se simt in randul celor noi. Privesti in stanga si in dreapta si vezi cat sunt de nerabdatori. Cei din anul doi deja nu mai au nici o emotie, nici macar nu le mai pasa de acest lucru care le initiaza pe toti in noul an de studiu. De o parte emoti si nerabdare, de alta parte doar plictiseala. In randul noilor veniti se afla si doua boboace foarte simpatice. Una este mai mica de statura, blonda, cu un par foarte lung, ochii verzi, nu foarte expresivi si o cheama Megumi. Cealalta este putin mai inalta, roscata, parul destul de scurt. Ochii ii sunt de o culoare nemaivazuta pana acum si destul de neobisnuita, un mov aprins. Se numeste Kumiko.
Sunt cele mai bune prietene inca de la gradinita. Au fost in aceeasi clasa in generala, la liceu si sunt si la facultate. Amandoua sunt putin cam agitate, prea multa lume noua si nici o persoana nu pare a fi prietenoasa. Profesorii isi indruma bobocii catre clasa si dupa 2 ore in care s-a discutat doar despre ce n-au voie studentii sa faca si care sunt obligatiile lor, in sfarsit a venit si binemeritata pauza de o ora in care toti pot explora orasul si cladirea mai bine.
Locul in care invata toti acei studenti seamana cu un bloc cu 15 etaje; in primele trei sunt salile de clasa, iar in celelalte sunt apartamentele, un fel de internat. Panorama este minunata, iar spatiul unde se presupune ca vor invata acei ?delincventi?, cum le spun unii, este bine amplasat.
Strazile sunt animate de oamenii care sunt intr-o continua agitatie. Zgomot, nervozitate, nerabdare. Toate acestea si-au facut simtita prezenta inca de la prima ora. Aglomeratia la ora asta e deja prea mare, iar caldura te determina sa devii molesit.
- Ar fi mai bine sa mergem la un suc! Nu rezistam asa...
- Da, cred ca ai dreptate...Macar o data!
- Nu-i adevarat! Mereu te iei de mine degeaba!!
In apropierea institutiei se afla o cafenea incapatoare, vopsita pe dinafara cu roz deschis, cu terasa, iar inauntru culoarea ce ascunde varsta ei este de un verde deschis la culoare, dar placut ochiului; este cel mai frecventat local de catre elevi. Mesele sunt toate din sticla stralucitoare, iar scaunele asezate cu grija in jurul lor, acoperite de o piele neagra. La cea din mijloc stau Kumiko si Megumi si-si spun parerile despre prima zi. Deoarece sunt entuziasmate, dar si putin indignate, nu realizeaza ca intregul local le-a auzit discutia.
- Eu zic sa plecam de aici, ne-am facut destul de rusine... si oricum sunt doar niste snobi pe aici!
*
* *
Ziua este incheiata de o ploaie care racoreste pe toata lumea. Dupa o zi calduroasa in care cele doua fete au facut turul orasului, Megumi a hotarat sa se intoarca la internat, dar Kumiko s-a decis sa faca o scurta plimbare, chiar daca ploua destul de tare. Mereu s-a simtit bine in ploaie, pe vremea cand era acasa, iesea cu cel mai bun prieten al ei si alergau prin ploaie ca doi nebuni. Acum din pacate sunt certati, nu si-au mai vorbit de ani de zile. Nimeni nu stie ce s-a intamplat intre ei, doar intr-o zi au observat toti ca nici nu se mai saluta.
Imi este greu sa cred ca nici nu ma cunosti,
Ca-n noaptea grea nu te gandesti la mine
Iar ziua nici nu imi vorbesti
Si am ramas straina pentru tine
Incerc sa cred ca poate ma iubesti,
Dar e un vis de nebunie
Cum pot sa cred ca ma doresti?
Cum pot sa cred o-asa copilarie?
Dar asa-s eu, o visatoare.
Eu tot mai sper in mintea mea,
Dar dimineata-n desteptare
Ma doare nepasarea ta.
N-ai nici o vina, nu te critic,
Ce drept am eu sa te acuz?
Cand sunt o biata frunza moarta,
Pe-acest pamant atat de ursuz?
Ce drept am eu la fericire,
Cand eu ranesc pe-altcineva?
Cand dup-o trista despartire,
Eu vreau sa uit pentru-a spera.
Dar este trist, caci te iubesc pe tine,
Nu vreau iubirea altcuiva
Tu esti chiar viata pentru mine,
Pacat ca nu te pot avea...
?Mi-ar fi placut sa fi si tu aici, sa fiu cu tine, sa facem tot ce faceam inainte, sa nu fiu nevoita sa fiu atat de trista, doar pentru ca cineva nu imi este alaturi... Stii, acum sunt singura, chiar daca Megumi este alaturi de mine, nu ma pot intelege cu ea asa cum ma intelegeam cu tine... Iti simt atat de mult lipsa...pacat ca n-am avut curaj sa-ti spun atunci ce simt...Poate totusi intr-o zi...vom fi din nou ca la inceput...?
- Scuze..n-am vrut, eram cu gandul in alta parte...N-am vrut sa te ranesc!
- Nu-i nimic, si eu sunt tot asa. Doar ca ar fi bine daca m-ai ajuta sa ma ridic...
Desi era uda toata si plina de noroi din cauza cazaturii, totusi se simtea bine. In sfarsit a intalnit pe cineva care sa-i ureze bun-venit, dar nu doar pentru ca este obligat, ci pentru ca asa simte. Un nou prieten este mereu bine venit...
- Apropo, eu ma numesc Katsu si sunt student in anul doi. Tu?
- Eu ma numesc Kumiko, si dupa cum vezi sunt o simpla boboaca...
- Nu-i adevarat! Esti mai mult decat atat, esti...prietena mea... Vino pe la mine sa-ti dau ceva ca sa te schimbi, stau aproape...casa mea este pe urmatoarea strada!
Un refuz mereu este refuzat, de aceea roscata ajunge pana la urma in casa baiatului, care foarte amabil ii cauta haine de schimb si ii ofera o ceasca de cafea fierbinte, dupa care se apuca
~Norocul iti este alaturi doar atunci cand nu ai nevoie de el, succesul te doboara cand esti prea fericit, iar fericirea dispare cand tristetea intervine din invidie. Cele bune sunt inlocuite mereu de cele rele, dar lucrurile minunate le primesc doar cei care merita, cand se asteapta mai putin. Uneori trebuie sa asteptam, si pentru a ne fi bine, suntem nevoiti sa trecem prin cele mai grele incercari, asa ne putem convinge de puterile pe care le avem. Totusi, oricat de mult ne straduim, in final totul se schimba si devine ceea ce nun e dorim. Incercam sa trecem peste toate esecurile, dar singuri nu suntem capabili?si ne cautam un aliat, Iubirea. Singura care ne poate determina sa iertam, sa uitam si sa mergem mai departe, sa incepem o noua viata.
Batem sfiosi la poarta vietii, ne lasam imbratisati de iubire si pasim incet-incet, ocolind obstacolele, pana cand, obositi, revenim in acelasi punct, de unde, candva?am pornit la drum numai ca, acea comoara de iubire primita in dar am risipit-o in peregrinarile noastre, si-acum, aflati iarasi la ?marea trecere? intelegem ca totul s-a risipit in zadar. Uitandu-ne in urma, vedem cenusiul drumului, cu acele crampeie imprastiate de noi cu atata darnicie si intelegem ca nimanui nu-i pasa, nimanui nu le-a trebuit, ca fiecare a daruit fara a lua. Bogatia primita se dovedeste a fi un blestem. Si-atunci, cu sufletul pustiit de regrete, vedem goliciunea vietii, caci ?unde dragoste nu e, nimic nu e?... si e greu sa fii ceea ce esti, dar totusi sa nu poti trai precum esti...~
Prima zi de facultate, emotiile se simt in randul celor noi. Privesti in stanga si in dreapta si vezi cat sunt de nerabdatori. Cei din anul doi deja nu mai au nici o emotie, nici macar nu le mai pasa de acest lucru care le initiaza pe toti in noul an de studiu. De o parte emoti si nerabdare, de alta parte doar plictiseala. In randul noilor veniti se afla si doua boboace foarte simpatice. Una este mai mica de statura, blonda, cu un par foarte lung, ochii verzi, nu foarte expresivi si o cheama Megumi. Cealalta este putin mai inalta, roscata, parul destul de scurt. Ochii ii sunt de o culoare nemaivazuta pana acum si destul de neobisnuita, un mov aprins. Se numeste Kumiko.
Sunt cele mai bune prietene inca de la gradinita. Au fost in aceeasi clasa in generala, la liceu si sunt si la facultate. Amandoua sunt putin cam agitate, prea multa lume noua si nici o persoana nu pare a fi prietenoasa. Profesorii isi indruma bobocii catre clasa si dupa 2 ore in care s-a discutat doar despre ce n-au voie studentii sa faca si care sunt obligatiile lor, in sfarsit a venit si binemeritata pauza de o ora in care toti pot explora orasul si cladirea mai bine.
Locul in care invata toti acei studenti seamana cu un bloc cu 15 etaje; in primele trei sunt salile de clasa, iar in celelalte sunt apartamentele, un fel de internat. Panorama este minunata, iar spatiul unde se presupune ca vor invata acei ?delincventi?, cum le spun unii, este bine amplasat.
Strazile sunt animate de oamenii care sunt intr-o continua agitatie. Zgomot, nervozitate, nerabdare. Toate acestea si-au facut simtita prezenta inca de la prima ora. Aglomeratia la ora asta e deja prea mare, iar caldura te determina sa devii molesit.
- Ar fi mai bine sa mergem la un suc! Nu rezistam asa...
- Da, cred ca ai dreptate...Macar o data!
- Nu-i adevarat! Mereu te iei de mine degeaba!!
In apropierea institutiei se afla o cafenea incapatoare, vopsita pe dinafara cu roz deschis, cu terasa, iar inauntru culoarea ce ascunde varsta ei este de un verde deschis la culoare, dar placut ochiului; este cel mai frecventat local de catre elevi. Mesele sunt toate din sticla stralucitoare, iar scaunele asezate cu grija in jurul lor, acoperite de o piele neagra. La cea din mijloc stau Kumiko si Megumi si-si spun parerile despre prima zi. Deoarece sunt entuziasmate, dar si putin indignate, nu realizeaza ca intregul local le-a auzit discutia.
- Eu zic sa plecam de aici, ne-am facut destul de rusine... si oricum sunt doar niste snobi pe aici!
*
* *
Ziua este incheiata de o ploaie care racoreste pe toata lumea. Dupa o zi calduroasa in care cele doua fete au facut turul orasului, Megumi a hotarat sa se intoarca la internat, dar Kumiko s-a decis sa faca o scurta plimbare, chiar daca ploua destul de tare. Mereu s-a simtit bine in ploaie, pe vremea cand era acasa, iesea cu cel mai bun prieten al ei si alergau prin ploaie ca doi nebuni. Acum din pacate sunt certati, nu si-au mai vorbit de ani de zile. Nimeni nu stie ce s-a intamplat intre ei, doar intr-o zi au observat toti ca nici nu se mai saluta.
Imi este greu sa cred ca nici nu ma cunosti,
Ca-n noaptea grea nu te gandesti la mine
Iar ziua nici nu imi vorbesti
Si am ramas straina pentru tine
Incerc sa cred ca poate ma iubesti,
Dar e un vis de nebunie
Cum pot sa cred ca ma doresti?
Cum pot sa cred o-asa copilarie?
Dar asa-s eu, o visatoare.
Eu tot mai sper in mintea mea,
Dar dimineata-n desteptare
Ma doare nepasarea ta.
N-ai nici o vina, nu te critic,
Ce drept am eu sa te acuz?
Cand sunt o biata frunza moarta,
Pe-acest pamant atat de ursuz?
Ce drept am eu la fericire,
Cand eu ranesc pe-altcineva?
Cand dup-o trista despartire,
Eu vreau sa uit pentru-a spera.
Dar este trist, caci te iubesc pe tine,
Nu vreau iubirea altcuiva
Tu esti chiar viata pentru mine,
Pacat ca nu te pot avea...
?Mi-ar fi placut sa fi si tu aici, sa fiu cu tine, sa facem tot ce faceam inainte, sa nu fiu nevoita sa fiu atat de trista, doar pentru ca cineva nu imi este alaturi... Stii, acum sunt singura, chiar daca Megumi este alaturi de mine, nu ma pot intelege cu ea asa cum ma intelegeam cu tine... Iti simt atat de mult lipsa...pacat ca n-am avut curaj sa-ti spun atunci ce simt...Poate totusi intr-o zi...vom fi din nou ca la inceput...?
- Scuze..n-am vrut, eram cu gandul in alta parte...N-am vrut sa te ranesc!
- Nu-i nimic, si eu sunt tot asa. Doar ca ar fi bine daca m-ai ajuta sa ma ridic...
Desi era uda toata si plina de noroi din cauza cazaturii, totusi se simtea bine. In sfarsit a intalnit pe cineva care sa-i ureze bun-venit, dar nu doar pentru ca este obligat, ci pentru ca asa simte. Un nou prieten este mereu bine venit...
- Apropo, eu ma numesc Katsu si sunt student in anul doi. Tu?
- Eu ma numesc Kumiko, si dupa cum vezi sunt o simpla boboaca...
- Nu-i adevarat! Esti mai mult decat atat, esti...prietena mea... Vino pe la mine sa-ti dau ceva ca sa te schimbi, stau aproape...casa mea este pe urmatoarea strada!
Un refuz mereu este refuzat, de aceea roscata ajunge pana la urma in casa baiatului, care foarte amabil ii cauta haine de schimb si ii ofera o ceasca de cafea fierbinte, dupa care se apuca