05-08-2010, 06:57 PM
Yozzy, tu ai un topic deschis foarte ok, un subiect bun de dezbătut. Dar, ar fi fost bine dacă ţi-ai fi spus şi tu opinia despre subiectul pe care l-ai deschis, în primul post, altfel de ce ai mai deschis? Pui întrebările de rigoare şi opinia ta în acelaşi post, din moment ce e primul. Aşa că dă şi tu un edit.
În orice caz, e un subiect puţin cam întortocheat pt mine. Nu îmi doresc să mor, îmi ador viaţa şi ador viaţa în sine; să trăiesc este minunat şi parcă îmi pare rău pt. persoanele care mor, sau care încă nu s-au născut, pt. că nu gustă din asta. Şi pt. cei iraţionali care îşi iau viaţa, nu ştiu ce pierd. Pur şi simplu sunt o dependentă de viaţă, dacă o pot spune aşa. Ţin enorm la viaţa mea doar pt. simplul fapt că îmi place să o trăiesc, să o savurez, să o simt şi să încerc cât mai multe din ea, ca pt. următoarea mea existenţă, după moarte, dacă îmi voi aminti, să nu am regrete. În orice caz, dacă ar veni cineva la mine şi m-ar ameninţa cu un cuţit, este normal că nu aş putea face mare lucru, nu ştiu dacă aş reacţiona violent sau calm, dacă m-aş ruga sau nu să fiu cruţată. Nu e ideea de a fii omorâtă, ci mai degrabă cântărirea pe o balanţă a ceea ce am trăit şi ceea ce nu, a ceea ce las în urmă sau nu. Nu aş zice, cel mai probabil: doamne, te rog nu. Ci mai degrabă: dacă aşa e să fie, pornesc spre o nouă aventură. Îmi place viaţa, dar odată şi odată tot o să mor and I am looking forward to that to. Îmi place să văd sfârşitul acesta ca pe o provocare în necunoscut pe care trebuie să o prind în mâini şi să o conduc, sau să mă las condusă de aceasta.
Oricât de grele ar fi momentele, nu îmi doresc niciodată să mor, nu vreau. Refuz să mă las învinsă de propria viaţă, ce ar trebui să îmi fie aliată şi nu duşman, deşi uneori îmi face farse nemiloase. Când aveam vreo 13 ani şi eram tembelă, mai ziceam: nu mai mor odată! Dar acum nici să am asemenea gânduri. Viaţa e frumoasă şi de aceea ne-a fost dăruită, să o trăim. Nu să ne dorim moartea.
În orice caz, e un subiect puţin cam întortocheat pt mine. Nu îmi doresc să mor, îmi ador viaţa şi ador viaţa în sine; să trăiesc este minunat şi parcă îmi pare rău pt. persoanele care mor, sau care încă nu s-au născut, pt. că nu gustă din asta. Şi pt. cei iraţionali care îşi iau viaţa, nu ştiu ce pierd. Pur şi simplu sunt o dependentă de viaţă, dacă o pot spune aşa. Ţin enorm la viaţa mea doar pt. simplul fapt că îmi place să o trăiesc, să o savurez, să o simt şi să încerc cât mai multe din ea, ca pt. următoarea mea existenţă, după moarte, dacă îmi voi aminti, să nu am regrete. În orice caz, dacă ar veni cineva la mine şi m-ar ameninţa cu un cuţit, este normal că nu aş putea face mare lucru, nu ştiu dacă aş reacţiona violent sau calm, dacă m-aş ruga sau nu să fiu cruţată. Nu e ideea de a fii omorâtă, ci mai degrabă cântărirea pe o balanţă a ceea ce am trăit şi ceea ce nu, a ceea ce las în urmă sau nu. Nu aş zice, cel mai probabil: doamne, te rog nu. Ci mai degrabă: dacă aşa e să fie, pornesc spre o nouă aventură. Îmi place viaţa, dar odată şi odată tot o să mor and I am looking forward to that to. Îmi place să văd sfârşitul acesta ca pe o provocare în necunoscut pe care trebuie să o prind în mâini şi să o conduc, sau să mă las condusă de aceasta.
Oricât de grele ar fi momentele, nu îmi doresc niciodată să mor, nu vreau. Refuz să mă las învinsă de propria viaţă, ce ar trebui să îmi fie aliată şi nu duşman, deşi uneori îmi face farse nemiloase. Când aveam vreo 13 ani şi eram tembelă, mai ziceam: nu mai mor odată! Dar acum nici să am asemenea gânduri. Viaţa e frumoasă şi de aceea ne-a fost dăruită, să o trăim. Nu să ne dorim moartea.