Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

This N' That

#13
Capitolul 5
Alexa P.O.V



Stăteam pe podea şi plângeam. Nu îmi venea să cred că i-am spus soţului meu, tată. Trupul meu tremura în continuu. Am auzit uşa trântindu-se. Sasha a plecat şi m-a lăsat singură. Respiram din ce în ce mai greu, iar vederea îmi era înceţoşată. Am început să mă ridic cu greu de pe podea. Îmi era frică şi mă gândeam la trecutul meu. Mă vor urmări mereu? Loviturile tatei?
M-am aşezat pe pat, în timp ce lacrimile mi se prelingeau pe obraji. Ritmul respiraţiei începea să revină la normal. Ştiam că aşa se va întâmpla. Dar nu îl credeam pe Alexander în stare să mă lovească. El e atât de dulce şi de tandru. Mă urăşte! Mai bine i-aş semna divorţul chiar acum. Pentru că lupta asta e deja pierdută. Mi-am închis ochii şi am adormit.
A doua zi a venit foarte repede. Mi-am deschis ochii şi m-am uitat prin încăpere. Mi-am pus mâna pe frunte şi m-am dat jos din pat. M-am dus la baie şi m-am uitat în oglindă. Ochii meu erau roşii. Daniel mă va omorî. Sau poate ar trebui să stea la coadă. Pentru că Alexander e primul care vrea să îmi ia viaţa. Mi-am dat cu puţină apă pe faţă şi m-am spălat pe dinţi. Am părăsit încăperea şi m-am dus la dulap. M-am îmbrăcat cu ce am apucat. Nu voiam să stau ore în şir să mă gândesc cu ce să mă îmbrac. Mi-am pieptănat părul şi mi-am luat cheile de la maşină şi telefonul, în mână. Am ieşit din cameră. M-am oprit câteva clipe şi am privit camera lui Alexander. Oare ce făcea în acest moment? Se gândea la preţioasa lui Isabella?
Am oftat şi mi-am continuat drumul. Am coborât scările şi am văzut o femeie brunetă. Ştergea praful.
- Luaţi micul dejun doamnă?
Doamnă! Ce ciudat sună. Am dezaprobat din cap şi am ieşit din vilă. M-am apropiat de garaj şi am văzut că maşina mea era blocată de cea a soţului meu. Mi-am lăsat telefonul si cheile pe bancheta maşinii. Am tras aer adânc în piept şi m-am întors în casă.
- L-ai văzut cumva pe Alexander?
- Este în living! Ia micul dejun.
M-am dus în living şi l-am văzut. Stătea în capul mesei şi butona telefonul, în timp ce se juca cu mâncarea. Părul lui brunet era ciufulit.
Am tuşit uşor, reuşind să îi atrag atenţia. M-a privit cu ochii lui negri, încărcaţi cu dispreţ.
- Poţi să îţi muţi maşina? Trebuie să ajung la companie.
- Zău şi dacă nu o fac, ce se întâmplă?
Zâmbea! Voia să mă ia peste picior. Am oftat şi am chemat-o pe menajeră aici.
- Du-te în camera domnului Alexander şi adu-mi cheile de la maşina lui.
A făcut o plecăciune şi a vrut să se retragă.
- Dacă faci un pas înafara acestei camere rămâi fără slujbă. O împiedică brunetul.
- Du-te! Nu te poate da afară dacă eu nu sunt de acord.
Si-a pus telefonul pe masă, mai bine spus la trântit şi s-a ridicat de pe scaun.
- Dacă eşti atât de autoritară de ce nu te duci chiar tu să le iei?
Am oftat şi am ieşit din încăpere şi m-am apropiat de scări. Am urcat treptele . De ce trebuia să fie atât de dur? Dar trebuie să îi fac faţă. Vreau să îi arăt că pot juca şi după regulile lui.
Am deschis uşa şi mi-am aruncat o privire prin cameră. Nu puteau să fie? M-am apropiat de noptiere, dar nu erau decât fotografii cu Isabella. Au auzit uşa închizându-se şi mi-am întors privirea. Alexander ţinea cheile în mână şi le flutura. M-am apropiat de el şi am vrut să i le iau , dar le-a ridicat mai sus.
- Dacă le vrei, sari după ele.
- Nu am de gând să cad în jocurile tale copilăreşti.
Am vrut să ies din cameră, dar m-a apucat de mână şi m-a trântit în uşă.
- De ce eşti de fapt aici. Cum ai reuşit să intri pe sub pielea tatălui meu. Dacă voiai atât de mult să devii doamna D’Alessandro de ce nu te-ai căsătorit cu tata? Poate că el te-ar băga în patul lui.
I-am dat o palmă peste obraz. Era un ticălos. Cum putea să îmi spună asta?
A chicotit şi m-a sărutat. Am rămas mai mult decât uimită. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost să îl împing. Mi-a prins mâinile şi le-a pus pe spatele lui, în timp ce şi-a lipit trupul de al meu. Şi-a introdus limba în gura mea. Era o senzaţie ciudată. Ca şi cum ai avea o acadea mişcătoare în gură. Nu ştiam ce să fac. Mi-am închis ochii şi am început să îi strâng cămaşa între degete. Se adâncea în sărut, plimbându-şi limba prin gura mea. Instinctiv am început să îmi mişc limba, încercând să ţin pasul cu a lui.
Nu ştiu cât timp a trecut de când ne sărutam, dar nu voiam să înceteze niciodată. Brusc am simţit mâna lui pe piciorul meu, urcând din ce în ce mai sus. L-am împins, rupând sărutul. Am luat cheile de jos şi am ieşit din încăpere. Am coborât în grabă scările şi am ieşit din vilă. Nu voiam să vină după mine. Pentru că dacă experienţa se repeta, ajungeam în patul lui. Şi asta nu îmi doream deloc.
M-am apropiat de maşina mea şi mi-am luat telefonul de pe banchetă. M-am urcat în maşina lui Sasha şi am pornit motorul. Am ieşit din garaj , apoi am părăsit curtea. Nu îmi venea să cred. Eram în maşina lui Alexander şi am mai fost şi sărutată de el. Unul din visurile mele s-au îndeplinit. Sărutul lui m-a făcut să vreau mai multe. Din ce în ce mai multe. Dar ştiam că face asta doar ca să se răzbune. La naiba! De ce trebuia să fie atât de complicată această situaţie? Era mult mai uşor dacă îţi dădea seama că Isabella e o curvă, că nu îl iubeşte şi că e doar interesată de renumele lui. Era mai bine dacă îşi dădea seama că îl iubeam. Eram fericiţi şi cu copii. Dar nu! Totul trebuie să fie complicat.
Nici nu mi-am dat seama că am ajuns la companie. Am lăsat maşina în parcare şi m-am dat jos. Mi-am luat telefonul şi am încuiat automobilul. Am intrat în ascensor şi am apăsat pe penultimul buton. Am ajuns la etajul 24 şi m-am îndreptat spre studio. Ca de obicei Jose, Daniel şi Sonia era acolo. Mi-am lăsat mobilul pe masa de machiaj şi m-am apropiat de cei trei.
- Scumpa mea! Ai venit devreme! Uite încă o deosebire între tine şi acea fiinţă. Aşeză-te pe scaun şi aşteaptă să fii transformată. Azi ai de făcut multe poze.
Am zâmbit şi m-am aşezat pe unul dintre scaune din faţa oglinzii. Sonia se afla lângă mine, în timp ce un bărbat se juca în părul ei. În spatele meu a apărut o femeie , care a început să mă machieze.
- Deci Alexa, cum merg lucrurile la tine acasă?
- Din ce în ce mai prost! Nu ştiu dacă pot să fac faţă situaţiei.
- Hei, hei! Nici să nu îndrăzneşti să renunţi pentru că te gâtui. Ai venit aici ca să o distrugi pe Isabella. Şi eu te voi ajuta cu cea mai mare plăcere. Poţi avea încredere în mine.
A zâmbit. Era atât de drăguţă. Simţeam că puteam să am încredere în ea. După ce a terminat cu machiajul, femeia s-a apucat de părul meu. Folosea o mulţime de fixativ. Cred că voi arăta ca o nebună.
După jumătate de oră, câteva fete de vreo 21 de ani m-au luat de mână şi m-au dus într-o cabină uriaşă. Mi-au dat hainele jos şi m-au îmbrăcat cu pereche pantaloni scurţi albi, lărguţi, un maiou alb, iar peste acesta un tricou mov, cu umerii goi şi un decolteu micuţ, în formă de V. M-au încălţat cu o pereche de cizme albe. Semănau cu un cearşaf găurit de foarfece.
După ce au terminat m-au dat afară şi m-au adus în faţa camerelor. Jose şi Sonia au început să fluiere. Adolescenta era îmbrăcată la fel, însă culorile erau diferite.
- Bun fetelor! Vreau să treceţi în faţa camerelor şi să îmi oferiţi zâmbetul care va face milioane de bani.
Am zâmbit, iar eu şi Sonia am trecut în faţa aparatului. Bruneta a început să zâmbească, iar Jose a început să facă poze. Eu eram total pierdută. Nu ştiam ce să fac. Nu mă pricepeam deloc.
- Alexa! Draga mea! Ieri te-ai descurcat de minune. Acum de ce nu poţi? Mi se adresă fotograful.
- Stai Jose! Mă ocup eu.
Fata m-a luat de mâini şi m-a privit în ochi.
- Hai să facem un lucru! De fiecare dată când vezi acea cameră sau oricare alta, imaginează-ţi că acolo se află Isabella care se uită la tine şi crede că nu o poţi învinge. Oferă un zâmbet şi nişte expresii care o vor ucide pe acea ticăloasă.
[Imagine: lexythekittysig.png]


I'll be in every beat of your heart!



Răspunsuri în acest subiect
This N' That - de Alexi - 05-03-2011, 04:05 PM
RE: This N' That - de tamoshiku - 05-03-2011, 05:08 PM
RE: This N' That - de Katniss - 10-03-2011, 10:06 AM
RE: This N' That - de Alexi - 12-03-2011, 01:47 PM
RE: This N' That - de Katniss - 12-03-2011, 02:47 PM
RE: This N' That - de Sasha. - 13-03-2011, 12:06 AM
RE: This N' That - de Amélie - 13-03-2011, 04:45 PM
RE: This N' That - de Alexi - 19-03-2011, 08:22 PM
RE: This N' That - de Katniss - 22-03-2011, 06:11 PM
RE: This N' That - de Alexi - 26-03-2011, 07:55 PM
RE: This N' That - de MooN. - 26-03-2011, 09:26 PM
RE: This N' That - de βεκi - 27-03-2011, 11:29 AM
RE: This N' That - de Alexi - 01-04-2011, 02:43 PM
RE: This N' That - de Katniss - 01-04-2011, 07:30 PM
RE: This N' That - de Alexi - 10-04-2011, 02:11 PM
RE: This N' That - de MooN. - 10-04-2011, 04:05 PM
RE: This N' That - de Katniss - 11-04-2011, 08:46 PM
RE: This N' That - de Alexi - 12-04-2011, 08:41 PM
RE: This N' That - de Katniss - 12-04-2011, 09:59 PM
RE: This N' That - de Ymequa - 12-04-2011, 10:14 PM
RE: This N' That - de MooN. - 13-04-2011, 08:48 PM
RE: This N' That - de Alexi - 16-04-2011, 04:16 PM
RE: This N' That - de BuBuLiNa - 17-04-2011, 10:38 PM
RE: This N' That - de Stormrage - 19-04-2011, 12:42 PM
RE: This N' That - de Nya. - 20-04-2011, 11:25 AM
RE: This N' That - de Alexi - 23-04-2011, 02:18 PM
RE: This N' That - de Ely1496 - 23-04-2011, 04:19 PM
RE: This N' That - de Adelinne` - 23-04-2011, 05:38 PM
RE: This N' That - de βεκi - 24-04-2011, 02:01 AM
RE: This N' That - de Stormrage - 24-04-2011, 12:28 PM
RE: This N' That - de Alexi - 26-04-2011, 04:50 PM
RE: This N' That - de Katniss - 27-04-2011, 06:39 PM
RE: This N' That - de Stormrage - 27-04-2011, 08:56 PM
RE: This N' That - de KiDda - 28-04-2011, 09:44 PM
RE: This N' That - de Maria - 30-04-2011, 10:33 AM
RE: This N' That - de Alexi - 02-05-2011, 07:01 PM
RE: This N' That - de Katniss - 02-05-2011, 07:28 PM
RE: This N' That - de Stormrage - 02-05-2011, 08:55 PM
RE: This N' That - de Alexi - 06-05-2011, 07:30 PM
RE: This N' That - de Stormrage - 06-05-2011, 07:45 PM
RE: This N' That - de Alexi - 09-05-2011, 06:41 PM
RE: This N' That - de Stormrage - 09-05-2011, 08:58 PM
RE: This N' That - de Katniss - 09-05-2011, 11:35 PM
RE: This N' That - de Alexi - 13-05-2011, 06:34 PM
RE: This N' That - de Reine - 13-05-2011, 06:56 PM
RE: This N' That - de Alexi - 15-05-2011, 05:09 PM
RE: This N' That - de βεκi - 16-05-2011, 09:55 AM
RE: This N' That - de sarawulf - 17-05-2011, 11:50 PM
RE: This N' That - de Katniss - 19-05-2011, 11:55 AM
RE: This N' That - de Alexi - 20-05-2011, 06:26 PM
RE: This N' That - de Ymequa - 20-05-2011, 07:35 PM
RE: This N' That - de Katniss - 21-05-2011, 01:26 AM
RE: This N' That - de Reine - 21-05-2011, 03:02 PM
RE: This N' That - de Alexi - 24-05-2011, 07:13 PM
RE: This N' That - de Ymequa - 24-05-2011, 09:16 PM
RE: This N' That - de Alexi - 28-05-2011, 06:09 PM
RE: This N' That - de Reine - 28-05-2011, 09:55 PM
RE: This N' That - de Maria - 29-05-2011, 08:27 PM
RE: This N' That - de Alexi - 03-06-2011, 03:01 PM
RE: This N' That - de Katniss - 03-06-2011, 07:54 PM
RE: This N' That - de Alexi - 08-06-2011, 04:45 PM
RE: This N' That - de KiDda - 13-06-2011, 11:52 AM
RE: This N' That - de Alexi - 14-06-2011, 01:38 PM
RE: This N' That - de Assyria - 14-06-2011, 02:02 PM
RE: This N' That - de Alexi - 20-06-2011, 12:34 PM
RE: This N' That - de KiDda - 21-06-2011, 10:16 PM
RE: This N' That - de Alexi - 25-06-2011, 05:51 PM


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)